Sfântul Cuvios Pavel Tebeul, pustnic din Egipt, întemeietorul vieţii sihăstreşti (+341) Sfântul Cuvios Ioan Colibașul din Constantinopol, care s-a nevoit timp de 17 ani într-o colibă lângă poarta părinților săi, rămânând necunoscut lor până la adormirea sa (+450) Sfântul Cuvios Gabriel (Gavriil) din Lesnov în Bulgaria, ucenicul Sfântului Ioan de la Rila (+980) Sfântul Ierarh Gherasim Al II-Lea (Palladás), patriarhul Alexandriei (+1714) Sfântul Cuvios Prohor Pcinjski, întemeietorul Mănăstirii Vranki din Bulgaria (XI)
Stil vechi
15 Ianuarie

Sâmbătă

Stil nou
28 Ianuarie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Sfântul Cuvios Pavel Tebeul, pustnic din Egipt, întemeietorul vieţii sihăstreşti (+341). Sfântul Cuvios Ioan Colibașul din Constantinopol, care s-a nevoit timp de 17 ani într-o colibă lângă poarta părinților săi, rămânând necunoscut lor până la adormirea sa (+450). Sfântul Mucenic Pansofie din Alexandria, care a pătimit în vremea împăratului Deciu (+250). Sfântul Cuvios Gabriel (Gavriil) din Lesnov în Bulgaria, ucenicul Sfântului Ioan de la Rila (+980). Sfântul Ierarh Gherasim Al II-Lea (Palladás), patriarhul Alexandriei (+1714). Sfântul Cuvios Prohor Pcinjski, întemeietorul Mănăstirii Vranki din Bulgaria (XI). Sfântul Mucenic Pasofie din Alexandria, care a pătimit în vremea împăratului Deciu (+250). Sfântul Sfințit Mucenic Maxim, episcop de Nola în Italia (+250). Sfântul Mucenic Efisie, apostolul Sardeniei în Italia (+286). Sfintele: Salomea din Utiarma şi Perodzhavra din Sivnia în Georgia, biografele Sfintei Nina, luminătoarea Georgiei (IV). Sfânta Cuvioasă Ita pustnica, mama Sfântului Brendon și întemeietoarea Mănăstirii Kileedy din Irlanda (+570). Sfântul Cuvios Petru Maurul, ucenicul Sfântului Benedict de Nursia, nevoitor în Muntele Caşin (+584). Sfântul Ierarh Probie, episcop de Rieti în Italia (VI). Sfântul Ierarh Bonet, episcop de Clermont în Franţa (+710). Sfântul Cuvios Celvulf, monah din Anglia (+764). Sfântul Chiril din Velsk în Rusia și Sfânta Elena. Sfântul Cuvios Dalmatie, nevoitor la Mănăstirea Dalmat din Constantinopol. Sfântul Cuvios Varlaam din Keret-Beniengold, nevoitor lângă Marea Albă (XVI). Sfântul Ierarh Nectarie, episcop de Tobolsk în Rusia (+1667). Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: episcopul Veniamin de Romanov (+1930) și preotul Mihail (Samsonov) (+1942), care au pătimit în timpul regimului comunist .
File pateric

Un tânăr credincios a fost chemat de un prieten de-al său la o întâlnire a radiestezistilor. Auzind că acolo se vorbeste foarte frumos despre Hristos si despre puterea dumnezeiască, a crezut că îi este de folos să se apuce de radiestezie. El postea foarte mult si se ruga în fiecare zi din Psaltire, dar în inima lui era mândrie, si pentru aceasta Dumnezeu l-a lăsat să cadă în rătăcire.
Nu după multă vreme diavolul i-a dat puteri vindecătoare, ba chiar îi descoperea anumite lucruri despre trecutul oamenilor pe care îi întâlnea. El era convins că a sporit în sfintenie. Pentru că stia că părintele său duhovnic spunea că radiestezia este vrăjitorie, o vreme i-a ascuns că s-a apucat să învete această tehnică.
La un moment dat s-a gândit că ar fi mai bine să dobândească puteri foarte mari si că, după ce le va dobândi, îi va fi mult mai usor să îsi convingă duhovnicul că ceea ce face este bine.
Odată s-a dus la căpătâiul unui muribund. Până să apuce să trateze bolnavul, acesta a răsuflat profund, ca si cum si-ar fi dat sufletul. Fata i s-a relaxat. Crezând că bolnavul a murit, fără să îi ia pulsul, tânărul radiestezist si-a spus:
- E momentul să fac prima înviere din morti.
A început să se roage si să se concentreze.
După câteva minute, bolnavul a deschis ochii. Radiestezistul era convins că îl înviase. A iesit imediat pe usă, convins că era la măsura la care îsi putea convinge duhovnicul de harismele sale.
A alergat la biserică si a văzut că părintele spovedea. Atunci când i-a venit rândul, din strana în care stătea a tâsnit spre preot.
Dar acesta nici nu l-a lăsat să deschidă gura:
- Ce e cu tine, frate, te-a biruit patima desfrâului?
Tânărul, revoltat, a rămas pur si simplu uimit de întrebarea care îi fusese pusă. Asa că părintele a repetat întrebarea:
- Ce-i cu tine, te-a biruit patima desfrâului?
- Nu, părinte, Doamne fereste. Am venit să vă spun că am înviat un mort.
- Tu, frate? Tu nu te-ai înviat nici pe tine, ce să mai vorbim de altul. Bolnavul de la spital adormise, nu murise.
- Cum de stiti despre el, dar despre mine nu stiti?
- Ce să stiu, că nu ai căzut în patima desfrâului? Asta stiu, dar mai stiu că ai căzut într-o patimă si mai mare, în cea a rătăcirii.
Tânărul era descumpănit. Stia că părintele său nu avea darul vederii cu duhul. Dar totusi stia ce i se întâmplase, desi nu fusese la spital.
- De ce spuneti asta, părinte?
- Ti-am spus doar că radiestezistii sunt vrăjitori. Nu m-ai ascultat, ci ai căutat să mă convingi chiar si pe mine că îi judec gresit, nu-i asa?
- Da, părinte, dar nici nu stiti câte semne minunate sunt acolo, câte vindecări, câte aparitii minunate, câte minuni la tot pasul. Nu sunt acestea semne că Dumnezeu e cu ei?
- Nu, frate, sunt semne că, într-adevăr, acolo există ceva. Dar puterea lor este putere drăcească. Stii de ce te-am întrebat dacă ai căzut în desfrâu?
- Nu.
- Te-am întrebat ca să văd în ochii tăi mirarea pe care am văzut-o: "Cum, părintele mă cunoaste atât de putin încât îsi poate imagina că am căzut?". Dar îti spun: dacă mergeai pe drumul lor, încet-încet te-ar fi convins că nu e nici un păcat să te culci cu fata pe care o iubesti, dacă între voi e armonie.
- Nu mi-au spus asa ceva.
- Nu ti-au spus pentru că le era frică să nu te piardă. Vezi tu, toate grupările eretice au mare grijă să nu îsi piardă clientii. Si cum îsi dau seama că cineva este sensibil fată de o anumită problemă, încearcă să nu i-o prezinte prea direct. Oricum, nu desfrâul este principala vină a radiestezistilor, ci faptul că sunt vrăjitori. Dumnezeu nu a lăsat Bisericii nici o scoală specială de vindecări cu bioenergie. Tehnicile lor, pe cât sunt de eficiente, pe atât sunt de pierzătoare pentru suflete. Cine merge la ei, merge la vrăjitori. Îti voi da să citesti o carte care te va convinge de acest adevăr. Te va convinge că marile daruri spirituale pe care le-ai dobândit sunt diavolesti.
- Nu îmi vine să cred, părinte.
- Stiu. Si mai stiu că dacă nu as fi apucat să îti spun că bolnavul nu murise, sansele de a te convinge că esti în înselare ar fi fost minime.
- De unde ati stiut?
- Nu contează, contează doar faptul că trebuie să îti dai seama cât de tare ai căzut si să încerci să te ridici. Când vrei, te astept la spovedanie.
- Vreau să mă spovedesc chiar acum.
- Nu chiar acum, mai stai vreo jumătate de oră, gândeste-te bine la înselarea în care ai căzut, roagă-L pe Dumnezeu să te ierte si apoi vino la spovedanie. Încă nu îti dai seama de greseala ta. Scopul nu este ca eu să îti dau dezlegare si tu peste două luni să alergi la cine stie ce altă grupare eretică, unde o să găsesti cine stie ce mari daruri spirituale. Scopul este să întelegi că, rupându-te de Biserică, te rupi de mântuire. Eu nu plec, spovedesc până diseară, asa că te pot spovedi oricând.
Tânărul era trist. Se alesese praful de toate harismele lui. După ce tânărul a iesit în curtea bisericii, părintele a sunat imediat pe cineva:
- Alo, sărut-mâna, părintele Andrei sunt. Cu părintele Tihon se poate?
După câteva clipe, părintele Tihon a venit la telefon:
- Mii de multumiri, părinte Tihon, părintele Andrei sunt. A venit radiestezistul la mine, asa cum v-a descoperit Dumnezeu. O să fie bine, îl aduc pe drumul cel bun. Mii de multumiri.
- Nu îmi multumiti mie, că nu am nici un merit. Dacă nu mi-ar fi descoperit Dumnezeu căderea tânărului, nu v-as fi putut ajuta cu nimic. Vă rog însă să nu mai spuneti si altora despre asta, ca să nu se facă vâlvă.
- Sigur, părinte, cum spuneti. Sărut-mâna…

Era un monah în Tebaida care avea mare nevointă si petrecere. Si acesta se îndeletnicea neîncetat cu privegheri si rugăciuni, arătând neagoniseală în chip desăvârsit. El lua aminte la post, încât o dată pe săptămână, duminica spre seară, se hrănea, mângâindu-si neputinta firii cu legumele ce se întâmplau sau cu verdeturi sălbatice. Si multă vreme a petrecut asa. Dar aflătorul răutătii, diavolul, zavistuindu-l pentru fapta lui cea bună, s-a silit să-l surpe cu păcatul mândriei în care si el a căzut. Deci i-a pus în minte gândurile puterii, zicându-i că face prea multă nevointă pe care nimeni altul nu poate s-o facă.
"Trebuie să faci si minuni - a zis diavolul - ca si spre nevointă mai osârduitor să te faci si pe oameni să-i zidesti, ca văzând ei minunea lui Dumnezeu să slăvească pe Tatăl nostru cel din ceruri. Să cerem lucrarea minunilor, căci însusi Mântuitorul a zis: cereti si vi se va da vouă! Deci această rugăciune cu neîncetată cerere trebuie să o aduci lui Dumnezeu". Însă iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce voieste ca toti oamenii să se mântuiască, văzând înselăciunea lui si aducându-si aminte de osteneala si nevointa sa, nu l-a lăsat să fie biruit de vrăjmas. Asa i-a venit lui în minte si a socotit, că zice apostolul: Nu suntem din destul a socoti ceva de la sine. Deci, dacă unul ca acesta a zis: "Nu sunt din destul", cu cât mai vârtos am eu trebuintă de învătătură! Mă voi duce dar la cutare sihastru si ceea ce îmi va zice si mă va sfătui, ca de la Dumnezeu voi primi povătuire spre mântuire. Si era părintele la care avea să meargă mare si vestit, sporit în privirea mintii si mult i-a folosit pe cei ce mergeau la dânsul. Deci, iesind din chilie, a venit la el. Când a intrat fratele înăuntru, a văzut părintele două maimute sezând pe umerii fratelui si cu lant de fier legându-i gâtul si la sine fiecare trăgându-l. Bătrânul a cunoscut că acestia sunt draci, cel al slavei desarte si cel al mândriei, căci era bătrânul de Dumnezeu învătat. Deci, suspinând, a lăcrimat în ascuns. Si după rugăciune si după sărutarea frătească, a sezut tăcând un ceas, fiindcă acesta era obiceiul la părintii de acolo.
Apoi a zis călugărul care mersese: "Părinte, foloseste-mă si dă-mi sfaturi ale căii de mântuire!". Bătrânul i-a răspuns: "Nu mă pricep, fiule, la aceasta, căci si eu am nevoie de îndreptare". Iar el a zis: "Nu te feri, avvo, să mă folosesti, că am încredere în tine si m-am hotărât să primesc sfatul tău!". Iar el iarăsi nu se pleca, zicând: "Nu mă vei asculta si pentru aceasta mă opun". Celălalt sta si îl încredinta, zicând: "Orice îmi vei zice, te voi asculta ca pe îngerul Domnului". Atunci i-a zis lui bătrânul: "Ia banul acesta si mergi în cetate si cumpără zece pâini, zece măsuri de vin, zece ocale de carne si adu-le aici!". Fratele, auzind, s-a întristat, însă, primind, s-a dus. Pe cale, multe gânduri îi veneau si, nedumerindu-se, îsi zicea în sine: "Ce a socotit bătrânul cu aceasta? Si cum voi cumpăra bunurile? Că se vor sminti mirenii când le voi lua". Deci, plângând si rusinându-se, s-a dus în cetate si prin altcineva a cumpărat pâinea, prin altcineva vinul, dar pentru carne nu se lămurea, zicând: "Vai mie, ticălosul, cum voi cumpăra eu carnea, singur sau prin altul?". Însă, găsind un mirean i-a dat acestuia un ban si, cumpărând, i-a adus carne călugărului. Acela, luând carnea si celelalte, le-a dus la bătrânul. Atunci i-a zis bătrânul: "Stii că mi-ai dat cuvânt că orice îti voi zice asculti! Ia, dar, aceasta si, după rugăciune, mănâncă o pâine si câte o oca de carne si bea câte o măsură de vin în fiecare zi si, după zece zile, vino iarăsi la mine!".
Dar el auzind si neîndrăznind a se împotrivi, luându-le, s-a dus plângând si zicând întru sine: "Vai mie, din ce fel de post, la ce am ajuns! Oare voi face, sau nu? De nu voi face, voi fi călcător de făgăduintă către Dumnezeu. Că mi-am dat cuvântul că orice îmi va cere bătrânul am să fac, primind ca de la Dumnezeu, si acum, Doamne, caută spre ticălosia mea si mă miluieste, iertându-mi păcatele, că iată, sunt silit să fac peste voia si socoteala pe care am avut-o pentru înfrânarea mea!". Si asa, plângând, a venit la chilie. Si precum i-a poruncit bătrânul, asa a făcut. Când trebuia să mănânce, uda bucatele cu lacrimi, zicând către Dumnezeu: "Pentru ce m-ai părăsit?".
Si a petrecut asa cele zece zile, plângând, tânguindu-se si pe sine socotindu-se nevrednic de călugărie. Dumnezeu, luând aminte la smerenia lui, i-a dat mângâiere în inimă si a cunoscut pentru ce i s-a întâmplat să fie nebăgat în seamă, după cum se socotea. Multumind Iubitorului de oameni Dumnezeu, a zis întru sine: Cu adevărat, toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată. Si iarăsi: De nu va zidi Domnul casa si nu va păzi cetatea, în zadar priveghează cel ce o zideste, sau cel ce o păzeste. Deci s-a întors la bătrânul, trudit cu trupul mai mult decât când se nevoia, nemâncând în celelalte săptămâni. Si văzându-l bătrânul asa smerit si maimutele făcute nevăzute, s-a veselit si, bucurându-se, l-a primit. Si făcând ei rugăciune, au sezut tăcând.
Apoi a zis bătrânul: "Fiule, Iubitorul de oameni Dumnezeu te-a certat si nu l-a lăsat pe vrăjmasul să te stăpânească. Căci obisnuieste vicleanul ca pe cei ce se nevoiesc, când nu va putea să-i împiedice de la nevointă, să-i îndemne la cele peste măsură, ca prin aceasta să-i cufunde în groapa mândriei. Si nu este un lucru mai urât de Dumnezeu decât patima aceasta. Deci, tu călătoreste, precum zice Scriptura, pe calea împărătească si nu te abate în dreapta sau în stânga, ci măsura cea din mijloc întrebuintând-o la mâncare, cu măsură mănâncă în fiecare seară. Iar de-ti va veni tie nevoie, pentru vreo patimă sau pentru altă pricină, să strici ceasul cel rânduit sau iarăsi peste zi să mănânci si să nu te îndoiesti. Că nu suntem sub lege, ci sub dar. Însă, când mănânci, să nu te saturi, ci tine-te în înfrânare, mai vârtos pentru bucatele cele poftitoare si îndemnătoare spre lăcomie. Cele proaste iubeste-le totdeauna si inima ta păzeste-o în tot chipul, căutând la smerenie. Că jertfa lui Dumnezeu, precum zice proorocul, duhul umilit, inima înfrântă si smerită, Dumnezeu nu o va urgisi. Si iarăsi: Smeritu-m-am si m-a mântuit Domnul. Deci, toată nădejdea ta, fiule, aruncând-o spre Dumnezeu, mergi cu pace pe calea ta! El va scoate ca o lumină dreptatea ta si judecata ta ca miazăzi".
Deci, asa folosindu-l pe frate si întărindu-l, l-a slobozit. Iar fratele se bucura, multumea Domnului si zicea: Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine si cei ce stiu mărturiile Tale, Doamne. Si: Certându-mă, m-a certat Domnul, dar mortii nu m-a dat. Si: Certa-mă-va dreptul cu milă si mă va mustra. Si către sine: Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ti-a făcut bine tie!, si celelalte. Si asa, intrând în chilie, a vietuit după sfaturile bătrânului si a ajuns monah iscusit. 

Pilda zilei

Căldura focului 

În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?
- Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o condiţie: să ne căim. Să ne căim cu sinceritate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.
Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde țurțurele a început imediat să se topească la căldura focului.
- Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la începutul iernii şi tot aşa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi cum a început să se topească? Devine iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era îngheţată nu era bună de nimic.
La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar dacă te căleşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul Domnului topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet.
- Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la viaţă.
La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.
 

„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune” (Fericitul Augustin).

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sânt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci.

Amin.

Biblia intr-un an

Leviticul

Capitolul 1
1.     În vremea aceea, chemând pe Moise, Domnul i-a grăit din cortul adunării şi i-a zis:
2.     "Grăieşte fiilor lui Israel şi le spune: De va aduce cineva dintre voi jertfă Domnului din dobitoace, să aducă jertfă din cireada de vite şi din turma de oi.
3.     De va fi jertfa lui ardere de tot din vite mari, să fie parte bărbătească, fără meteahnă, şi s-o aducă la uşa cortului adunării, ca să fie bine-plăcută înaintea Domnului.
4.     Apoi să-şi pună mâna pe capul jertfei cea pentru arderea de tot şi îşi va afla bunăvoinţă spre iertarea păcatelor lui.
5.     Apoi să junghie viţelul, înaintea Domnului, iar preoţii, fiii lui Aaron, să aducă sângele şi să stropească cu sânge împrejur jertfelnicul de la uşa cortului adunării.
6.     Să despoaie pielea de pe jertfa arderii de tot şi să taie jertfa în bucăţi.
7.     După aceea preoţii, fiii lui Aaron, să pună pe jertfelnic foc şi pe foc să pună lemne;
8.     Şi pe lemnele de pe focul care e pe jertfelnic, să pună preoţii, fiii lui Aaron, bucăţile, capul şi grăsimea, precum şi măruntaiele şi picioarele, după ce le vor spăla cu apă.
9.     Şi să ardă preoţii toate acestea pe jertfelnic, ca ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului.
10.     Iar dacă jertfa adusă de el Domnului ca ardere de tot este din vite mici, să fie din miei sau din iezi, parte bărbătească, fără meteahnă.
11.     Să-şi pună mâna pe capul jertfei şi s-o înjunghie înaintea Domnului, în partea de miazănoapte a jertfelnicului; iar preoţii, fiii lui Aaron, să stropească cu sângele ei jertfelnicul împrejur.
12.     Să o taie apoi în bucăţi, despărţind capul şi grăsimea ei; să aşeze preotul bucăţile pe lemnele care sunt pe focul de pe jertfelnic;
13.     Iar măruntaiele şi picioarele să le spele cu apă şi să aducă preotul toate şi să le ardă pe jertfelnic, ca ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului.
14.     Dacă aduce el din păsări ardere de tot Domnului, să aducă jertfa sa din turturele sau din pui de porumbel.
15.     Preotul să o aducă la jertfelnic, să-i frângă gâtul şi să o pună pe jertfelnic, iar sângele să-l scurgă pe peretele jertfelnicului.
16.     Guşa şi penele să le scoată şi să le arunce lângă jertfelnic, în partea dinspre răsărit, la locul cenuşei.
17.     Apoi să-i frângă aripile, fără a le desprinde de trup, Şi să o ardă preotul pe jertfelnic, pe lemnele ce sunt pe foc, ca ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului". 

Capitolul 2
1.     "Dacă cineva voieşte să jertfească Domnului prinos de pâine, să aducă făină bună de grâu, să toarne peste ea untdelemn şi să pună pe ea tămâie;
2.     Apoi s-o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron, iar unul din ei să ia o mână plină de făină, cu untdelemnul şi cu toată tămâia şi s-o ardă pe jertfelnic spre pomenire, ca jertfă, mireasmă plăcută Domnului.
3.     Iar rămăşiţa din prinosul de pâine va fi a lui Aaron şi a fiilor lui; aceasta e sfinţenie mare din jertfele Domnului.
4.     Dacă însă vrei să aduci jertfa prinosului de pâine din aluaturi coapte în cuptor, să aduci pâini de făină bună de grâu, nedospite, frământate cu untdelemn, şi turte nedospite, unse cu untdelemn.
5.     Dacă jertfa ta este prinos de pâine copt în tigaie, să fie de făină bună de grâu, frământată cu untdelemn şi nedospită.
6.     Să-l rupi bucăţi şi să torni peste el untdelemn; acesta este prinos de pâine, adus Domnului.
7.     Dacă jertfa ta este prinos de pâine gătit în oală, să se facă de făină bună de grâu cu untdelemn.
8.     Prinosul Domnului, gătit aşa, să se aducă şi să se încredinţeze preotului, iar acesta să-l ducă la jertfelnic.
9.     Apoi să ia preotul din jertfă o parte spre pomenire şi s-o ardă pe jertfelnic, ca ardere, ca mireasmă plăcută Domnului;
10.     Iar rămăşitele prinosului de pâine vor fi pentru Aaron şi fiii lui; acestea-s sfinţenie mare din jertfele Domnului.
11.     Orice prinos de pâine, ce aduceţi Domnului, să nu-l faceţi dospit, căci nici dospitură, nici miere nu veţi arde, ca jertfă înaintea Domnului.
12.     Ca prinos de pârgă, să aduceţi şi de acestea Domnului, dar pe jertfelnic să nu le înălţaţi întru mireasmă bine-plăcută Domnului.
13.     Toate prinoasele tale de pâine sară-le cu sare; să nu laşi jertfele tale fără sare, semnul legământului Dumnezeului tău; cu toate prinoasele tale adu Domnului Dumnezeului tău şi sare.
14.     De aduci Domnului prinos de pâine din cele dintâi roade, adu ca dar din cele dintâi roade ale tale grăunţe din spice, prăjite pe foc şi pisate;
15.     Toarnă peste ele untdelemn şi pune pe ele tămâie; acesta este prinos de pâine.
16.     Preotul să ardă, spre pomenire, o parte din grăunţe şi din untdelemn cu toată tămâia; aceasta este jertfă Domnului". 

Capitolul 3
1.     "Dacă însă jertfa lui va fi jertfă de împăcare şi dacă se va aduce din vite mari, parte bărbătească sau parte femeiască, să se aducă înaintea Domnului din cele fără meteahnă
2.     Să-şi pună cel ce o aduce mâna sa pe capul jertfei şi s-o junghie înaintea Domnului, la uşa cortului adunării; iar preoţii, fiii lui Aaron, să stropească cu sânge din ea jertfelnicul împrejur.
3.     Din jertfa de mântuire să aducă jertfă Domnului: grăsimea care acoperă măruntaiele, toată grăsimea ce acoperă intestinele;
4.     Amândoi rărunchii, grăsimea de pe ei şi cea de pe şolduri, seul de pe ficat şi cel de pe rărunchi;
5.     Iar fiii lui Aaron să ardă acestea pe jertfelnic împreună cu arderea de tot, care este pe lemnele de pe focul de pe jertfelnic; aceasta este jertfă, mireasmă plăcută Domnului.
6.     Iar dacă cineva aduce Domnului jertfă de împăcare din vite mici, parte bărbătească sau femeiască, s-o aducă din cele fără meteahnă.
7.     Dacă aduce jertfă o oaie, să o înfăţişeze înaintea Domnului.
8.     Să-şi pună mâna sa pe capul jertfei sale şi s-o junghie înaintea cortului adunării; iar preoţii, fiii lui Aaron, să stropească cu sângele ei jertfelnicul pe toate părţile.
9.     Şi din această jertfă de împăcare să aducă ardere Domnului grăsimea ei, toată coada, retezând-o chiar din capătul spinării, grăsimea de pe măruntaie, toată grăsimea de pe partea dinăuntru;
10.     Amândoi rărunchii, grăsimea de pe ei şi cea de pe şolduri, seul de pe ficat şi praporul, pe care-l va desprinde cu rărunchii;
11.     Iar preotul să ardă acestea pe jertfelnic; această mistuire prin foc este jertfă Domnului.
12.     Dacă însă jertfa lui este din capre, s-o înfăţişeze înaintea Domnului,
13.     Să-şi pună mâna sa pe capul caprei şi s-o junghie la uşa cortului adunării; iar preoţii, fiii lui Aaron, să stropească cu sângele ei jertfelnicul împrejur.
14.     Din acestea să aducă prinos şi jertfă Domnului: grăsimea de pe măruntaie, toată grăsimea care acoperă intestinele,
15.     Amândoi rărunchii, grăsimea de pe ei şi cea de pe şolduri, seul de pe ficat pe care-l va desprinde cu cel de pe rărunchi;
16.     Şi să le ardă preotul pe jertfelnic; această ardere pe foc este mireasmă plăcută Domnului. Toată grăsimea este a Domnului.
17.     Este lege veşnică şi pentru toţi urmaşii voştri din toate aşezările voastre, ca toată grăsimea şi tot sângele să nu-l mâncaţi".