Închinarea Cinstitelor Lanţuri ale Sfântului Apostol Petru Sfântul și Dreptul Cuvios Maxim, cel Nebun întru Hristos, din Totma (Vologda, Rusia)(+1650)
Stil vechi
16 Ianuarie

Duminică

Stil nou
29 Ianuarie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Închinarea Cinstitelor Lanţuri ale Sfântului Apostol Petru. Sfântul și Dreptul Cuvios Maxim, cel Nebun întru Hristos, din Totma (Vologda, Rusia)(+1650). Sfântul Mucenic Danact citeţul din Avlona Iliricului (Albania de astăzi) care s-a săvârşit prin sabie (II). Sfinţii Mucenici şi fraţi Pevsip, Elasip, Mesip şi bunica lor, Sfânta Muceniță Neonila (Leonilla), din Capadocia, şi cei împreună cu dînşii care au pătimit în Galia în vremea împăratului Marc Aureliu (+180). Sfântul Sfințit Mucenic Damaschin din Gabrovo în Bulgaria, preot la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos, care s-a săvârșit prin sugrumare (+1771). Sfântului Cuvios Mucenic Romil din Vidin în Bulgaria, nevoitor la Mănăstirea Ravaniţa din Serbia, care a pătimit împreună cu însoţitorii săi, Sfinții: Nestor, Martinie, Danul, Sisoe, Grigorie şi Zosima, monahi din Sfântul Munte Athos și de la Mănăstirea Ravaniţa din Serbia (+1375). Sfânta Priscila din Roma, care a slujit sfinților mucenici (I). Sfinții Sfințiți Mucenici: Marin preotul şi Ştefan diaconul din Brescia în Italia (+138). Sfinții Mucenici: Neon şi Turvon, împreună pătimitori cu Sfântul Mucenic Pevsip (+180). Sfânta Muceniță Iunila din Capadocia, care a pătimit împreună cu Sfânta Muceniță Neonilla, și Sfântul Mucenic Simforian, fiul Sfântului Faust din Galia, care s-a săvârșit prin sabie (II). Sfinții Mucenici: Anan şi Marius, Onorie, dimpreună cu alţi 13 Mucenici care au pătimit împreună cu dânsul și 9 Mucenici soldaţi, care au pătimit pe via Corneliana din Roma. Sfântul Cuvios Benign preotul, ucenicul Sfântului Policarp al Smirnei (III). Sfântul Iacob din Tarentaise și a Sfântului Ierarh Honoratus, arhiepiscop de Arles și întemeietorul Mănăstirii Lerins din Galia (+429). Sfânta Cuvioasă Liberata fecioara din Pavia în Italia, sora Sfântului Ierarh Epifanie de Pavia (VI). Sfinții Ierarhi: Onorat, episcop de Fondi în Italia, și Fulgentie, episcop de Eciya în Spania (VI-VII). Sfântului Mucenic Sighebert, regele Angliei de Est, și Sfântul Cuvios Fursey, misionar în Irlanda, luminătorul Angliei de Est și întemeietorul Mănăstirii Lagny din Franţa (+ 635, +650). Sfinții Ierarhi: Tițian, episcop şi mărturisitor la Oderzo, și Valeriu, episcop de Sorrente în Italia (VII). Sfântul Mucenic Nicolae din Mitilene (+1771). Sfântul Sfințit Nou Mucenic din Rusia: preotul Ioan (Pettaia), care a pătimit în timpul regimului comunist (+1919).
File pateric

La părintele Ilarion a venit un om care făcea spiritism:
- Părinte, cineva mi-a spus că spiritismul este de la draci. Asa este sau nu este asa?
- De ce mă întrebi, frate?
- Vă întreb, părinte, că multe lucruri duhovnicesti mi-au spus duhurile, si nu pot să cred că toate sunt de la diavol. Mi-au spus să mă rog, să postesc, să merg la biserică…
- Tocmai de aceea ti-au spus asta, ca să crezi că sunt arătări dumnezeiesti. Multi dintre cei care au astfel de vedenii sunt convinsi că prin ele le vorbeste Dumnezeu. Ei merg la biserică, se roagă si postesc, fără ca pentru asta să aibă plată. Ei sunt convinsi că învătătura lor e mai înaltă decât cea a Bisericii, si primesc din cuvintele preotilor numai ce le convine. Dumnezeu nu vorbeste în contradictoriu: nu poate spune prin Biserică una si prin spirite alta. Nu există două adevăruri. Chiar dacă spiritele îti spun si lucruri adevărate, fac asta pentru a te însela mai usor. Dar nu te lăsa păcălit de vicleniile lor.
Omul a plecat de la biserică înteleptit. Cuvintele părintelui, desi erau simple, îl lămuriseră. În timp ce îl asculta pe părinte, simtea că vorbele acestuia sunt adevărate. De atunci a părăsit pentru totdeauna practicile spiritiste.

Oarecari frati s-au dus la avva Antonie ca să-i vestească lui nălucirile pe care le vedeau si să se învete de la dânsul de sunt adevărate sau de la draci. Si aveau ei un măgar care a murit pe cale. Deci, după ce au venit la bătrânul, apucând el mai înainte, le-a zis lor: "Cum a murit măgarul pe cale?".
Au zis lui: "De unde stii, avvo?". Iar el le-a zis lor: "Dracii mi-au arătat". Si ei i-au zis: "Noi pentru aceasta am venit, ca să te întrebăm, că vedem năluciri si de multe ori se fac adevărate. Nu cumva ne înselăm?". Si i-a încredintat pe ei bătrânul, din pilda măgarului, că de la draci sunt.

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de Duminică

De vreme ce ziua duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget ca numai Tu singur ești Dumnezeu Sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins și în puține cuvinte nu-Ți lipsește vreo bunatate sau vreo mărire. Mă bucur cu asemenea că tu ești Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să se tulbure, Doamne, toți cei ce se închina la alți dumnezei, ca nu este alt dumnezeu afara de Tine. Pentru acesta fă să sporeasca creștinii în slava și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu Adevărat și Te mărturisesc și Ți se închina și-Ti slujesc pururea cu toata inima și puterea. O, Părinte Sfinte! miluiește-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne darul Tau și acoperămânul Tău!

Așa Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritul și nevrednicul, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică, dupa porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și maicii noastre. Dăruiește-mi pocaința adevărata, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împarației Tale și împotriva sufletului meu, și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de azi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, multumesc din toată inima pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înoirea sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, că nu mai pedepsit după mulțimea păcatelor mele ci mă îngăduiesti și-mi astepți pocăința, ca un iertător, bun și milostiv. Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristose, să-mi dai har, ca să petrec bine și crestinește întru acesta săptămna, făra de a-Ți greși cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstirea buneivestiri a Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, înca, mă rog întru acesta rugăciune a mea pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosâdit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău. Iar pentru Sfintele patimi și moartea Ta cea mărita, dumirește pe păcătoși să se cunoască pe sine și să se căiasca de pacatele lor, să se îndepărteze prin mărturisire, să urască pacatele lor, și să se lase de ele și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, in ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți și pe cei vii și pe cei morți, veșniciei Tale Împarății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu Preasfânt Sângele Tău; înviaza-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înaltarea Ta, pentru ca să Te mărim în vecii vecilor.

Amin.

Biblia intr-un an

Leviticul 4-6