Pomenirea Sfântului Ierarh Gherasim Al II-Lea (Palladás), patriarhul Alexandriei (+ 1714)

Sfântul Gherasim al II-lea (Palladás) a trăit în secolul al XVII-lea – putem aprecia că s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea, mai exact între anii 1625 şi 1630 – şi a adormit întru Domnul în 1714 la Sfânta Mănăstire Vatopedi, în Sfântul Munte.

S-a născut în Creta şi ca loc natal este menţionat satul Skilloús din eparhia Pediádos (regiunea Irakleíou), care astăzi se numeşte Kalloní. Tatăl lui a fost protopopul Cretei, Theodoros Palladás, iar mama lui, Stilianí, după numele de familie, Mará. A avut doi fraţi, pe protopresviterul Stéfanos, care, din pricina asedierii Cretei de către turci – încheiată cu ocuparea Cretei în 1669 – s-a mutat în insula Zakynthos împreună cu toată familia lui numeroasă, unde a şi întemeiat biserica Sfântului Anastasie Persul. Ioan, al doilea frate, a fost notar în Kythíra. Un unchi al lui, fratele tatălui, a fost cunoscutul iconar Ieremia Palladás, ale căruia opere de artă iconografică împodobesc multe biserici, precum katholikonul bisericii Preasfântului Mormânt de la Ierusalim, biserica Naşterii din Betleem, katholikonul Mănăstirii Sfintei Ecaterina din Muntele Sinai şi altele. Familia din partea tatălui era din neam de preoţi şi a dat cunoscute personalităţi în Creta.

Potrivit „Biografiei” Sfântului Gherasim, – pe care a întocmit-o în anul 1785 Gherasim al III-lea Ghimáris, ulterior Patriarh al Alexandriei (1783-1788) – după ce a primit primele cunoştinţe de la tatăl său, Theodoros, a plecat la studii în Veneţia. Cultura lui, se pare, a fost vastă, cunoscând perfect greaca veche, latina şi ebraica, şi stăpânind în profunzime domenii precum teologia şi filosofia.

Bogata lui cultură i-a permis să predea mulţi ani la diferite şcoli ale elenismului aflat sub stăpânire turcă, în regiuni precum Pelopones, Epir şi Kastoriá, de unde, fiind deja cleric, a urcat pe tronul mitropolitan. Nu se ştie exact când s-a întâmplat asta şi în ce condiţii, dar se vede că la scurt timp a survenit caterisirea lui de către Sinodul Arhiepiscopiei Ohridei, în anul 1668, cu justificarea că a „parvenit” pe tron. Cel mai probabil a fost aşezat pe această poziţie la iniţiativa Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, care, desigur, nu a recunoscut caterisirea lui. Mai târziu – cu puţin timp înainte de alegerea ca Patriarh al Alexandriei – Sfântul Gherasim a preluat pentru scurtă vreme Mitropolia de Adrianopol.

Patriarh al Alexandriei

Alegerea Sfântului Gherasim pe tronul patriarhal al Sfântului Marcu a avut loc pe 25 iulie 1688 la Constantinopol, în timpul Patriarhului de Constantinopol Calinic al II-lea Akarnán. Sfântul Gherasim s-a mutat în Alexandria, unde a rămas pe tron până pe 15 ianuarie 1710, păstorind cu dragostea lui Dumnezeu eparhia sa. Pe durata patriarhatului său a călătorit în Ungrovlahia pentru înnoirea drepturilor patriarhiei asupra unor mănăstiri-metoace de acolo şi pentru încasarea datoriilor anuale ale mănăstirilor acestora, urmărind în general sprijinul economic al Tronului de Alexandria, dar dorind şi să promoveze la tipografia din Valahia opere cu conţinut retoric, didahii şi cuvântări bisericeşti, care în cele din urmă nu au mai fost editate.

Foarte vastă este şi corespondenţa pe care a schimbat-o Sfântul, de-a lungul vieţii sale, cu personalităţi proeminente ale epocii lui, precum Gherasim Vlahos, Meletie Syrígos, Grigorie Melissinós, Vartolomeu Syrópoulos, Ioannis Karyofýllis, Alexandru Mavrocordat Exaporitul şi fiul lui Nicolae, Calinic Akarnán şi Dionisie Muselímis, Patriarhi Ecumenici, Dositei şi Hrýsanthos Notara, Patriarhi ai Ierusalimului, Petru cel Mare, ţarul Rusiei și mama lui Natalia, Constantin Basarab Brâncoveanu, voievodul Ungrovlahiei şi alţii.

În afară de corespondenţă, de mare interes sunt şi documentele enciclice pe care le-a redactat pentru abordarea a diferite probleme de natură pastorală şi administrativă. Toate mărturisesc dumnezeiescul har care îi lumina gândirea şi îi călăuzea lucrările, precum şi cumpătarea şi înţelepciunea lui.

Opera scriitoricească este de asemenea întinsă, cuprinzând manuale de teologie, de retorică, logică, texte poetice, imnografice, cuvinte bisericeşti, opere encomiastice, o colecţie de ghicitori pentru copii şi altele.

Succesiunea şi adormirea lui întru Domnul

În fiecare împrejurare a vieţii arăta lepădare de sine şi smerenie, urmând drumul pe care i l-a arătat Domnul în slujba Bisericii. Astfel, către sfârşitul vieţii lui pământeşti, fiind în vârstă şi bolnav, s-a îngrijit să fie urmat la tronul patriarhal de Mitropolitul Liviei, Samuil Kapasoúlis (1710-1723). Acest urmaş legal al lui, însă, după alegerea ca Patriarh a întâmpinat greutăţi, deoarece fusese ales de Sinodul Patriarhiei Alexandriei, câtă vreme Patriarhia Ecumenică de Constantinopol stabilise ca urmaş al bătrânului patriarh pe Kosmas Bizantinul. Deşi ierarhul retras de pe tron hotărâse să se mute în Sfântul Munte – şi anume la Mănăstirea Vatoped – ca să-şi petreacă acolo ultimii ani ai vieţii, problemele succesiunii au întârziat plecarea lui. A fost nevoie să rămână în Egipt şi să sprijine prin acţiuni energice pe noul ales Patriarh Samuil, ca acesta să-şi consolideze poziţia pe tronul alexandrin. După ce a reuşit acest lucru, în anul 1713 a plecat la Vatoped. Foarte bătrân şi slăbit de suferinţe şi boli, a adormit în locul pe care l-a ales spre odihnă, în luna ianuarie a anului 1714.

Mărturia că în mormântul lui s-au găsit sfinte moaşte a pecetluit adormirea lui cuvioasă. La Mănăstirea Vatoped se păstrează sfântul lui cap, care răspândeşte bună mireasmă.

Sfântul Gherasim Palladás, pe toată durata vieţii lui, a fost un om al dragostei, al blândeţii, al răbdării şi al credinţei, cleric lucrător şi înţelept, lucrător neobosit în via Domnului. Adâncimea gândirii lui, după cum transpare din opera lui, vădeşte duhovnicia şi înalta viziune. Cuvintele şi învăţăturile lui au o dimensiune mântuitoare. Opera lui – foarte vastă – a cunoscut o foarte mare răspândire în Răsărit, atât cea editată, cât şi manuscrisele inedite.

Aşezarea în rândul Sfinţilor

Din motivele arătate mai sus şi din multe altele, pe care Domnul le ştie, sfinţenia lui atât de bine ascunsă, a strălucit în zilele noastre fiind vădită de Domnul. Biserica Ortodoxă, mai exact Patriarhia Alexandriei, a procedat, în urma examinărilor de rigoare, la recunoaşterea oficială a sfinţeniei lui – pe care Dumnezeu a scos-o la lumină – emiţând pe data de 17 septembrie 2002 „Actul Patriarhal şi Sindodal al aşezării în rândul Sfinţilor a celui între Sfinţi Gherasim, numit Palladás, Papă şi Patriarh al Alexandriei”, şi a fost înscris în Sfântul Codice al Bisericii Alexandriei. Ca zi de pomenire a lui s-a stabilit 15 ianuarie. În acest act se menţionează despre Sfântul Gherasim, între altele, că era „bogat în înţelepciune şi mare în virtuţi s-a arătat… urmând evanghelic pe Hristos din tinereţile sale şi în mijlocul tulburării lumii ca un luminător al evlaviei a strălucit, a fost însuflat de Dumnezeu în învăţăturile sale şi şi-a mistuit viaţa în cuvântul înţelepciunii şi în fapta de-Dumnezeu-iubitoare, a învăţat pe credincioşi învăţătura cea după Dumnezeu şi s-a făcut pildă pentru aceştia în cuvânt, în faptă şi în relaţiile cu oamenii, a zugrăvit întru sine însuşirile Sfinţilor Părinţi şi Învăţători celor de demult şi și-a sfârşit viaţa întru nevoinţă la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped a Sfântului Munte, unde se păstrează şi cinstitul lui cap”.

O binecuvântare deosebită pentru fiecare credincios este închinarea şi cinstirea pomenirii unui mare ierarh care, prin lucrarea lui smerită, a arătat drumul vieţii după Dumnezeu şi al sfinţeniei.