Cartea I a Regilor, cap. 17-20

Capitolul 17

1.            În vremea aceea Filistenii şi-au strâns oştile pentru război şi au tăbărât la Soco cel din Iuda şi şi-au aşezat tabăra între Soco şi Azeca, la Efes-Damim.

2.            Iar Saul cu Israeliţii s-au adunat şi şi-au aşezat tabăra la Valea Stejarului şi s-au pregătit de luptă cu Filistenii.

3.            Filistenii stăteau pe munte de o parte şi Israeliţii stăteau pe munte de altă parte, iar la mijloc era valea.

4.            Atunci a ieşit din tabăra Filistenilor un luptător cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statură de şase coţi şi o palmă.

5.            Pe cap avea coif de aramă şi era îmbrăcat cu platoşă în solzi; greutatea platoşei lui cântărea cinci mii de sicli de aramă;

6.            În picioare avea cizme cu tureci de aramă şi la umăr purta un scut de aramă.

7.            Coada suliţei lui era ca sulul de la războaiele de ţesut, iar fierul suliţei era de şase sute sicli de fier, şi înaintea lui mergea purtătorul lui de arme.

8.            Şi a început acesta să strige către cetele lui Israel şi să le zică: "De ce aţi ieşit voi să vă războiţi? Nu sunt eu oare filistean, iar voi robii lui Saul? Alegeţi dintre voi un om să se coboare la mine!

9.            De se va putea acela lupta cu mine şi mă va ucide, atunci noi să fim robii voştri; iar de-l voi birui eu şi-l voi ucide, atunci voi să firi robii noştri şi să ne slujiţi nouă".

10.          Şi a mai zis filisteanul: "Astăzi voi ruşina tabăra lui Israel. Daţi-ne un om şi ne vom lupta în doi".

11.          Şi a auzit Saul şi toţi Israeliţii cuvintele acestea ale filisteanului şi s-au speriat şi s-au temut foarte tare.

12.          David era feciorul unui efraimit din Betleemul lui Iuda, anume Iesei, care avea opt feciori. Acest om în zilele lui Saul ajunsese la bătrâneţe şi era cel mai bătrân între ceilalţi oameni.

13.          Cei trei feciori mai mari ai lui Iesei plecaseră cu Saul la război. Numele acestor feciori mai mari ai lui, care se duseră la război, erau: cel mai mare Eliab, al doilea după el Aminadab şi al treilea Şama.

14.          David însă era cel mai mic. Când cei trei mai mari plecaseră cu Saul,

15.          David se întorsese de la Saul, ca să pască oile tatălui său în Betleem.

16.          Filisteanul acela însă ieşea dimineaţa şi seara şi s-a arătat patruzeci de zile.

17.          Atunci a zis Iesei către David, fiul său: "Ia pentru fraţii tăi o efă de grăunţe uscate şi aceste zece pâini şi du-le cât mai degrabă în tabără la fraţii tăi;

18.          Iar aceşti zece caşi du-i căpeteniei celei peste mia lor; cercetează de sănătatea lor şi află ce nevoi au".

19.          Atunci Saul şi ei şi toţi Israeliţii se aflau în Valea Stejarului şi se pregăteau de luptă cu Filistenii.

20.          S-a sculat deci David dis-de-dimineaţă şi, încredinţând oile unui păstor, a luat sacul şi a plecat, cum îi zisese Iesei, şi a ajuns în tabără când oştirea era aşezată în linie de bătaie şi se gătea cu strigăte de război.

21.          Şi şi-au aşezat Israeliţii şi Filistenii rândurile unii în faţa altora.

22.          Iar David, lăsându-şi lucrurile unei străji din tabără, a alergat între rânduri şi, ajungând, a întrebat pe fraţii săi de sănătate.

23.          Şi iată, pe când vorbea el cu ei, luptătorul cu numele de Goliat, filistean din Gat, a ieşit din rândurile Filistenilor şi a spus aceste cuvinte, şi David le-a auzit.

24.          Toţi Israeliţii, văzând pe omul acela, fugeau de el, temându-se foarte tare;

25.          Şi ziceau Israeliţii: "Vedeţi pe omul acesta care a ieşit înainte? Iese ca să înfrunte pe Israel. De l-ar ucide cineva, regele ar răsplăti pe acela cu mari bogăţii şi ar da pe fiica sa după el, iar casa tatălui aceluia ar ajunge liberă în Israel".

26.          David a zis către oamenii care stăteau cu el: "Ce se va face aceluia care va ucide pe acest filistean şi va şterge ocara de pe Israel? Căci cine este acest filistean netăiat împrejur, de batjocoreşte aşa oştirea Dumnezeului celui viu?"

27.          Şi i-a spus mulţimea aceleaşi cuvinte, zicând: "Iată ce se va face omului aceluia care-l va ucide".

28.          Şi auzind Eliab, fratele cel mai mare al lui David, ce vorbea acesta cu oamenii, s-a mâniat Eliab pe David şi a zis: "Pentru ce ai venit aici şi cu cine ai lăsat acele puţine oi în pustiu? Eu cunosc mândria ta şi inima ta cea rea. Ai venit să priveşti la luptă".

29.          Iar David a zis: "Dar ce am făcut eu? Au nu sunt acestea numai nişte vorbe?"

30.          Şi s-a întors de la el către altul şi a spus aceleaşi vorbe, iar mulţimea i-a răspuns ca şi mai înainte.

31.          Auzindu-se cuvintele pe care le grăise David, s-au spus lui Saul şi acesta l-a chemat.

32.          Atunci David a zis către Saul: "Să nu se împuţineze nimeni cu duhul din pricina lui; robul tău se va duce şi se va bate cu acest filistean!"

33.          A zis Saul către David: "Tu nu vei putea să mergi împotriva acestui filistean, ca să te baţi cu el, căci eşti încă un copilandru, iar acesta este ostaş din tinereţile lui".

34.          David însă a zis către Saul: "Robul tău a păscut oile tatălui său şi când se întâmpla să vină leul sau ursul să ia vreo oaie din turmă,

35.          Atunci eu alergam după el şi i-o luam din gura lui; iar dacă el se arunca asupra mea, eu îl apucam de coamă şi-l loveam până-l ucideam.

36.          Şi urşi şi lei a ucis robul tău; şi cu acest filistean netăiat împrejur se va întâmpla acelaşi lucru ca şi cu aceia, pentru că huleşte aşa oştirea Dumnezeului celui viu. Să mă duc dar şi să-l lovesc, ca să spăl ruşinea lui Israel? Căci cine e oare acest filistean?"

37.          Apoi a mai zis David: "Domnul, Cel ce m-a scăpat de la lei şi urşi, mă va scăpa şi din mina acestui filistean!" Atunci Saul a zis lui David: "Du-te şi Domnul să fie cu tine".

38.          Şi a îmbrăcat Saul pe David cu hainele sale, a pus pe capul lui coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu zale.

39.          Şi s-a încins David cu sabia lui peste haine şi a început să umble, căci nu era deprins cu astfel de armură; apoi a zis David către Saul: "Nu pot să umblu cu acestea, că nu sunt deprins". Şi s-a dezbrăcat David de toate acestea,

40.          Şi şi-a luat toiagul în mână, a ales cinci pietricele lucii din pârâu şi le-a pus în traista sa de păstor; şi cu traista şi cu praştia în mână a ieşit înaintea filisteanului.

41.          Atunci a ieşit şi filisteanul, înaintând şi apropiindu-se de David; iar purtătorul lui de arme mergea înainte.

42.          Deci căutând filisteanul şi văzând pe David, a privit cu dispreţ la el, căci acesta era tânăr, bălan şi frumos la faţă.

43.          A zis filisteanul către David: "Ce vii asupra mea cu toiag şi cu pietre? Au doară eu sunt câine?" Iar David a răspuns: "Nu, ci mai rău decât un câine". Şi a blestemat filisteanul pe David în numele dumnezeilor săi.

44.          Apoi a zis filisteanul către David: "Apropie-te de mine şi voi da trupul tău păsărilor cerului şi fiarelor câmpului!"

45.          Iar David a răspuns filisteanului: "Tu vii asupra mea cu sabie şi cu lance şi cu scut; eu însă vin asupra ta în numele Domnului Savaot, Dumnezeul oştirilor lui Israel pe Care tu L-ai hulit.

46.          Acum însă te va da Domnul în mâna mea şi eu te voi ucide şi-ţi voi tăia capul, iar trupul tău şi trupurile oştirii filistene le voi da păsărilor cerului şi fiarelor câmpului, şi va afla tot pământul că în Israel este Dumnezeu;

47.          Şi toată adunarea aceasta va cunoaşte că nu cu sabia şi cu suliţa izbăveşte Domnul, căci acest război este al Domnului şi El vă va da în mâinile noastre".

48.          Iar după ce s-a ridicat filisteanul şi a început a veni şi a se apropia în întâmpinarea lui David, David a alergat cu grăbire spre rândurile oştirii în întâmpinarea filisteanului.

49.          Şi îşi vârî David mâna în traistă, luă de acolo o pietricică, o repezi cu praştia şi lovi pe filistean în frunte, aşa încât piatra se înfipse în fruntea lui şi el căzu cu faţa la pământ.

50.          Aşa a biruit David pe filistean, cu praştia şi cu piatra, lovind pe filistean şi ucigându-l; sabie nu se afla în mâna lui David.

51.          Atunci David a alergat şi, călcând pe filistean, luă sabia lui şi, scoţând-o din teacă, îl lovi cu ea şi-i tăie capul; Filistenii, văzând că uriaşul lor a murit, au fugit.

52.          Deci s-au sculat bărbaţii lui Israel şi ai lui Iuda şi cu strigăte au gonit pe Filisteni până la gura văii şi până la porţile Ecronului. Şi au căzut ucişi Filistenii pe calea Şaaraim, până la Gat şi Ecron.

53.          După aceea s-au întors fiii lui Israel din urmărirea Filistenilor şi au prădat tabăra lor.

54.          Iar David a luat capul filisteanului şi l-a dus la Ierusalim, şi armele lui le-a pus în cortul său.

55.          Când a văzut Saul pe David ieşind împotriva filisteanului, a zis către Abner, căpetenia oştirilor: "Abner, al cui este tânărul acesta?" Iar Abner, a răspuns: "Rege, viu fie sufletul tău, nu ştiu!"

56.          "Întreabă dar, a zis regele, al cui fiu este tânărul acesta?"

57.          Iar când se întorcea David, după uciderea filisteanului, Abner l-a luat şi l-a dus la Saul şi capul filisteanului era în mâna lui.

58.          Atunci Saul l-a întrebat: "Tinere, al cui fiu eşti tu?" Şi David a rrăspuns: "Fiul robului tău Iesei din Betleem".

Capitolul 18
1.     După ce a isprăvit David de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui şi l-a iubit Ionatan, ca pe sufletul său.
2.     Iar Saul l-a luat în ziua aceea şi nu l-a lăsat să se mai întoarcă la casa tatălui lui.
3.     Şi a încheiat Ionatan legătură cu David, pentru că îl iubea ca pe sufletul său.
4.     Şi şi-a dezbrăcat Ionatan haina sa cea de deasupra, pe care o avea pe el, şi a dat-o lui David; de asemenea şi celelalte haine ale sale, sabia sa, arcul său şi brâul său.
5.     David însă lucra cu pricepere peste tot, oriunde-l trimetea Saul; şi Saul l-a făcut căpetenie peste oşteni; iar aceasta a plăcut la tot poporul şi slujitorilor lui Saul.
6.     Dar când se întorceau ei, după izbânda lui David asupra filisteanului, femeile din toate cetăţile lui Israel ieşeau în întâmpinarea regelui Saul cu cântări şi jocuri, cu timpane de sărbătoare şi cu chimvale;
7.     Şi jucând, femeile strigau şi ziceau: "Saul a biruit mii, iar David zeci de mii!"
8.     De aceea s-a mâniat Saul foarte tare, neplăcându-i cuvintele acestea şi a zis: "Lui David i s-au dat zeci de mii, iar mie numai mii; acum numai domnia îi mai lipseşte".
9.     Şi din ziua aceasta în tot timpul următor, s-a uitat la David bănuitor.
10.     Iar a doua zi s-a întâmplat de a căzut duhul cel rău de la Dumnezeu asupra lui Saul şi acesta se îndrăcea în casa sa, iar David cânta cu mâna sa pe strune, ca şi în alte zile; Saul avea în mână o lance.
11.     Şi a aruncat Saul lancea, cugetând: "Voi pironi pe David de perete!" Dar David s-a ferit de două ori de Saul.
12.     Şi a început a se teme Saul de David, pentru că Domnul era cu el, iar de Saul se depărtase.
13.     De aceea Saul l-a îndepărtat de la sine şi l-a pus căpetenie peste o mie; şi se ducea şi se întorcea el în fruntea poporului.
14.     David în toate treburile sale se purta cu chibzuinţă şi Domnul era cu el.
15.     Saul vedea că este foarte chibzuit şi se temea de el.
16.     Iar Israelul tot şi Iuda iubea pe David, pentru că el se ducea şi se întorcea în fruntea lor.
17.     Deci a zis Saul către David: "Iată fata mea cea mai mare, Merob, îţi voi da-o de soţie, numai să-mi fii viteaz şi să duci războaiele Domnului". Căci Saul socotea: "Lasă, să nu fie mâna mea asupra lui, ci să fie asupra lui mâna Filistenilor".
18.     David însă a zis către Saul: "Cine sunt eu şi ce este viaţa mea şi neamul tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele regelui?"
19.     Iar când a venit vremea să dea pe Merob, fiica lui Saul, după David, ea a fost măritată cu Adriel din Mehola.
20.     Pe David însă îl iubea altă fată a lui Saul, Micol; şi când i s-a spus despre aceasta lui Saul, aceasta i-a plăcut;
21.     Căci Saul cugeta: "Am s-o dau după el şi ea are să-i fie cursă şi mâna Filistenilor are să fie asupra lui". Şi a zis Saul către David: "A doua oară te înrudeşti acum cu mine".
22.     Atunci a poruncit Saul slujitorilor săi: "Spuneţi lui David: Iată regele este binevoitor către tine şi toţi slujitorii lui te iubesc; fii dar ginerele meu!"
23.     Şi au vorbit slujitorii lui Saul în urechile lui David toate vorbele acestea. Iar David a zis: "Oare uşor lucru vi se pare vouă a fi ginerele regelui? Eu sunt un sărac şi un neînsemnat".
24.     Şi au înştiinţat pe rege slugile sale şi au zis: "Iată ce a spus David".
25.     Iar Saul a zis: "Aşa să-i spuneţi lui David: Regele nu voieşte zestre decât numai o sută de prepuţuri filistene, ca răzbunare împotriva vrăjmaşilor regelui". Căci Saul avea în gând să piardă pe David prin mâna Filistenilor.
26.     Şi slugile lui Saul au spus lui David cuvintele acestea şi i-a plăcut lui David să se facă ginerele regelui.
27.     Dar nu apucase încă să vină ziua sorocită, când David se sculă şi merse el însuşi şi oamenii lui şi ucise 200 de Filisteni; şi aduse David prepuţurile lor şi le înfăţişă regelui număr deplin, ca să se poată face ginerele regelui. Şi a dat Saul după el pe Micol, fiica sa, de femeie.
28.     Dar văzând şi aflând Saul că Domnul este cu David şi tot Israelul îl iubeşte şi că şi fiica sa Micol îl iubeşte,
29.     Începu încă şi mai mult să se teamă de David şi s-a făcut vrăjmaşul lui pe viaţă şi pe moarte.
30.     De aceea, când au ieşit la război căpeteniile Filistenilor, David, chiar de la ieşirea lor, lucra mai înţelepţeşte decât toate slugile lui Saul şi numele lui a ajuns foarte vestit.

Capitolul 19
1.     Atunci a zis Saul către Ionatan, fiul său şi către toate slugile sale, să ucidă pe David. Ionatan fiul lui Saul însă iubea foarte mult pe David.
2.     Şi a vestit Ionatan pe David, zicând: "Tatăl meu Saul caută să te omoare. Deci să te păzeşti mine; ascunde-te şi stai la loc tainic;
3.     Iar eu voi ieşi şi voi fi lângă tatăl meu în câmp unde vei fi tu şi voi vorbi tatălui meu de tine şi ce voi vedea iţi voi spune".
4.     Ionatan a vorbit de bine lui Saul, tatăl său, pentru David şi i-a zis: "Să nu greşească regele împotriva robului tău David, căci el cu nimic n-a greşit împotriva ta şi faptele lui sunt foarte folositoare pentru tine.
5.     El şi-a pus viaţa în primejdie, ca să lovească pe Filisteni şi Domnul a făcut izbăvire mare la tot Israelul. Tu ai văzut aceasta şi te-ai bucurat. De ce dar vrei tu să păcătuieşti împotriva unui sânge nevinovat şi să ucizi pe David fără nici o pricină?"
6.     Şi a ascultat Saul glasul lui Ionatan şi s-a jurat Saul: "Viu este Domnul! David nu va muri!"
7.     Atunci a chemat Ionatan pe David şi i-a spus Ionatan toate cuvintele acestea; şi a adus Ionatan pe David la Saul şi a slujit el ca şi mai înainte.
8.     Dar a început iarăşi războiul şi a ieşit David şi s-a luptat cu Filistenii şi le-a pricinuit înfrângere mare şi au fugit ei de el.
9.     Iar duhul cel rău de la Dumnezeu a căzut asupra lui Saul şi acesta şedea în casa sa şi suliţa lui era în mâna lui; David însă cânta din harfă.
10.     Atunci Saul a vrut să pironească cu suliţa pe David de perete, însă David s-a ferit de Saul şi suliţa s-a înfipt în perete; apoi David a fugit în noaptea aceea şi a scăpat.
11.     Şi a trimis Saul slujitorii acasă la David, ca să-l pândească şi să-l omoare până dimineaţa. Micol însă soţia lui David, i-a zis: "Dacă tu nu-ţi scapi sufletul în această noapte, dimineaţă vei fi ucis".
12.     Şi a dat Micol drumul lui David pe fereastră; iar David, ieşind, a fugit şi a scăpat.
13.     După aceea Micol a luat un idol şi l-a pus în pat, a pus o piele de capră pe capul lui şi l-a învelit cu o haină.
14.     Când Saul a trimis slujitorii ca să aducă pe David, Micol a zis: "E bolnav!"
15.     Saul însă a trimis din nou slujitorii, ca să vadă bine pe David, zicând: "Aduceţi-l la mine cu patul, ca să-l omor!"
16.     Şi au mers slujitorii la casa lui David, dar iată în pat era un idol şi pe capul lui o piele de capră.
17.     Atunci Saul a zis către Micol: "De ce m-ai amăgit tu aşa şi ai lăsat pe vrăjmaşul meu să fugă?" Iar Micol a răspuns lui Saul: "Pentru că el mi-a zis: Dă-mi drumul, căci de nu, te ucid!"
18.     Aşa a scăpat David şi a fugit şi s-a dus la Samuel în Rama şi i-a povestit toate cele ce-i făcuse Saul. Apoi a mers el cu Samuel şi s-a oprit la Naiotul cel din Rama.
19.     Şi s-a spus lui Saul: "Iată David este la Naiotul Ramei!"
20.     Şi a trimis Saul slujitori să prindă pe David; dar când au văzut aceştia ceata proorocilor proorocind şi pe Samuel povăţuindu-i, S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu peste slujitorii lui Saul şi au început şi ei a prooroci.
21.     Spunându-se acestea lui Saul, el a trimis alţi slujitori, dar şi aceştia au început a prooroci. Apoi Saul a trimis al treilea rând de slujitori şi începură şi aceştia să proorocească.
22.     Mâniindu-se, în sfârşit, Saul a plecat însuşi la Rama şi a mers până la izvorul cel mare din Soco. Acolo a întrebat şi a zis: "Unde sunt Samuel şi David?" Şi i s-a spus: "Iată aici în Naiotul Ramei".
23.     Şi a plecat el acolo, la Naiotul Ramei. Dar pe cale S-a pogorât peste el Duhul lui Dumnezeu, iar el a mers proorocind până a ajuns la Naiotul Ramei.
24.     Acolo s-a dezbrăcat de haine şi a proorocit înaintea lui Samuel şi toată ziua aceea şi toată noaptea a şezut dezbrăcat. De aceea se zice: "Au doară şi Saul este printre prooroci?"

Capitolul 20
1.     Atunci David a fugit din Naiotul Ramei şi venind a zis către Ionatan: "Ce-am făcut eu oare? Care este strâmbătatea mea şi cu ce am greşit înaintea tatălui tău, de-mi caută sufletul meu?"
2.     Iar Ionatan i-a răspuns: "Nu, nu vei muri. Iată tatăl meu nu face nici un lucru mare sau mic, fără să-l descopere urechilor mele. Pentru ce dar ar ascunde tatăl meu de mine lucrul acesta? Aceasta nu se poate".
3.     David însă s-a jurat şi a zis: "Tatăl tău ştie bine că eu am dobândit trecere la tine, şi de aceea îşi zice: "Nu trebuie să ştie de aceasta Ionatan, ca să nu se amărască. Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău; între mine şi moarte n-a fost decât un pas".
4.     Atunci Ionatan a zis către David: "Tot ce doreşte sufletul tău voi face pentru tine".
5.     Şi David a zis către Ionatan: "Iată mâine este lună nouă şi eu trebuie să stau cu regele la masă; dar lasă-mă să mă ascund în câmp până poimâine seară.
6.     De va întreba tatăl tău de mine, tu să spui: "David s-a cerut de la mine să se ducă în cetatea sa Betleem, pentru că acolo se face jertfă anuală pentru tot neamul său".
7.     Dacă el la aceasta va răspunde: "Bine", atunci este semn de pace pentru robul tău, iar dacă se va mânia, atunci să ştii că el a pus la cale lucru rău.
8.     Tu însă să faci milă cu robul tău, căci ai primit pe robul tău să facă legământul Domnului cu tine, şi, de este vreo vină asupra mea, atunci ucide-mă tu; de ce să mă mai duci la tatăl tău?"
9.     Ionatan însă a zis: "În nici un chip nu se va întâmpla aceasta cu tine; căci de voi afla că în adevăr tatăl meu a hotărât să-ţi facă vreun lucru rău, nu te voi vesti eu oare despre aceasta?"
10.     Şi a zis David către Ionatan: "Cine mă va vesti, dacă tatăl tău îţi va răspunde aspru?"
11.     A zis Ionatan către David: "Hai să ieşim la câmp". Şi au ieşit amândoi la câmp.
12.     Acolo Ionatan a zis către David: "Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, mâine pe vremea aceasta sau poimâine, voi căuta să aflu de la tatăl meu, şi dacă el este binevoitor lui David şi eu nu voi trimite la tine şi nu voi descoperi aceasta urechilor tale,
13.     Atunci aşa şi aşa să facă Domnul cu Ionatan şi încă şi mai mult să facă. Dacă însă tatăl meu plănuieşte să-ţi facă rău, aceasta voi descoperi-o urechilor tale şi-ţi voi da drumul să mergi în pace şi să fie Domnul cu tine, cum a fost cu tatăl meu!
14.     Dar şi tu, de voi mai fi în viaţă, să-mi arăţi mila Domnului.
15.     Iar de voi muri, să nu-ţi abaţi mila de la casa mea în veci, chiar şi când Domnul ar pierde de pe faţa pământului pe toţi vrăjmaşii lui David".
16.     Aşa a încheiat Ionatan legământ cu casa lui David şi a zis: "Să pedepsească Domnul pe vrăjmaşii lui David!"
17.     Şi iarăşi s-a jurat Ionatan lui David pe iubirea sa cea către el, căci îl iubea ca pe sufletul său.
18.     Şi i-a zis Ionatan: "Mâine este lună nouă şi se va întreba despre tine, căci locul tău va fi gol.
19.     De aceea poimâine pleacă şi grăbeşte spre locul acela unde te-ai ascuns şi înainte şi şezi lângă piatra Ezel;
20.     Iar eu voi slobozi într-acolo trei săgeţi, ca şi cum aş trage la ţintă.
21.     Apoi voi trimite un băiat şi-i voi zice: "Du-te de caută săgeţile". Şi de voi zice băiatului: "Iată săgeţile sunt dincoace de tine, ia-le!", atunci să vii la mine, că este pace pentru tine, şi viu este Domnul, nimic nu ţi se va întâmpla.
22.     Dacă însă voi zice băiatului aşa: "Iată săgeţile sunt dincolo de tine", atunci să pleci, căci Domnul te liberează.
23.     Iar la cele ce am grăit eu cu tine, este martor Domnul între mine şi tine în veci! "
24.     Şi s-a ascuns David în câmp şi, venind lună nouă, a ieşit regele la masă.
25.     Regele a stat la locul său, ca de obicei, pe scaunul de la perete; Ionatan s-a sculat şi Abner a stat lângă Saul; iar locul lui David a rămas gol.
26.     În ziua aceea Saul nu a zis nimic, căci socotea că aceasta este o întâmplare, că David nu este curat, nu s-a curăţit.
27.     Dar a venit şi ziua a doua după lună nouă şi locul lui David a rămas gol. Atunci a zis Saul către fiul său Ionatan: "Pentru ce fiul lui Iesei n-a venit la masă nici ieri, nici astăzi?"
28.     Ionatan însă a răspuns lui Saul: "David s-a cerut la mine să meargă la Betleem".
29.     Şi a zis: Dă-mi voie să mă duc, că în cetatea noastră este jertfă pentru neamul nostru şi m-a poftit fratele meu. Deci de am aflat bunăvoinţă în ochii tăi, mă duc să mă văd cu fraţii mei. De aceea n-a venit el la masa regelui".
30.     Atunci regele s-a mâniat straşnic pe Ionatan şi i-a zis: "Fiu netrebnic şi neascultător! Oare nu ştiu eu că te-ai împrietenit cu fiul lui Iesei, spre ruşinea ta şi spre batjocura mamei tale?
31.     Căci atâta vreme cât fiul lui Iesei va fi viu pe pământ, nu eşti scutit de primejdie, nici tu, nici regatul tău. Trimite dar acum şi adu-mi-l mie, că este hotărât la moarte!"
32.     A răspuns Ionatan lui Saul, tatăl său, şi i-a zis: "De ce să-l omori? Ce-a făcut el?"
33.     Atunci Saul a repezit suliţa în el ca să-l lovească. Şi a înţeles Ionatan că tatăl său este hotărât să ucidă pe David.
34.     Deci s-a sculat Ionatan de la masă, prins de mânie mare, şi n-a mâncat a doua zi după lună nouă, pentru că era trist după David şi pentru că-l ocărâse tatăl său.
35.     A doua zi dimineaţa a ieşit Ionatan la câmp, la vremea sorocită lui David, şi un băiat mic a ieşit cu el.
36.     Şi a zis el băiatului: "Fugi şi caută săgeţile pe care am să le slobod eu!" Şi a alergat băiatul, iar el a slobozit săgeţile, aşa încât au căzut dincolo de băiat.
37.     Şi a alergat băiatul spre locul unde aruncase Ionatan săgeţile. Iar Ionatan a strigat în urma lui şi a zis: "Vezi că săgeţile sunt înaintea ta".
38.     Apoi iar a strigat Ionatan după băiat: "Umblă mai repede şi nu te opri!" Băiatul a adunat săgeţile lui Ionatan şi a venit la stăpânul său.
39.     Băiatul însă nu ştia nimic din toate acestea; numai Ionatan şi David ştiau de ce este vorba.
40.     Şi a dat Ionatan arma băiatului, care era cu el, şi i-a zis: "Du-te şi o du în cetate".
41.     După ce s-a dus băiatul, David s-a ridicat din partea de miazăzi a stâncii şi s-a închinat de trei ori; apoi s-au sărutat ei unul pe altul şi au plâns amândoi, împreună, iar David a plâns mai tare.
42.     Şi a zis Ionatan către David: "Mergi cu pace! Iar cele pentru care ne-am jurat noi amândoi pe numele Domnului zicând: "Domnul să fie între mine şi tine şi între copiii mei şi copiii tăi, aceea să fie pe veci".
43.     Şi s-a sculat David şi s-a dus, iar Ionatan s-a întors în cetate.