Viața pe scurt a Sfântului Cuvios Marcu Ascetul
Sfîntul Marcu a fost mare ascet şi făcător de minuni, în cel de al patruzecilea an al vieţii lui el a fost tuns monah de povăţuitorul lui, Sfîntul loan Gură de Aur. După aceasta Sfîntul Marcu a petrecut şaizeci de ani în pustia sălbatică a Nitriei în postiri, rugăciuni, şi scrierea a multe cărţi duhovniceşti privitoare la mîntuirea sufletului. El cunoştea pe de rost Sfintele Scripturi. El era milostiv şi blînd. El plîngea mult pentru nenorocirea care a căzut peste întregul neam omenesc şi peste întreaga zidire a lui Dumnezeu. Odată, pe cînd plîngea, el s-a rugat pentru un pui de hienă care se născuse orb şi îndată puiul a văzut. Hiena mamă văzînd aceasta sa dus şi a adus sfîntului o piele de oaie. Sfîntul i-a poruncit atunci hienei să nu mai ucidă niciodată oile oamenilor, mai ales săraci. Sfîntul Marcu primea Sfînta împărtăşanie din mîinile îngerilor. Omiliile lui duhovniceşti, despre pocăinţă, priveghere, paza minţii, sînt socotite printre cele mai mari scrise vreodată în Biserică. Aceste lucrări au fost lăudate mult de marele Sfînt Patriarh Fotie.
Viața pe lung a Sfântului Cuvios Marcu Ascetul
Acest sfânt fiind iubitor de osteneală întru toate, s-a dat pe sine totodată, şi cercetării Sfintelor Scripturi şi a ajuns la desăvârşirea cea mai înaltă în sihăstrie şi în virtute. Mărturie despre acestea sunt scrierile rămase de la el (în Filocalia românească, volumul 1), care sunt pline de tot felul de învăţătură şi de folos; şi lucrarea minunilor i-a fost încredinţată de Mântuitorul Hristos. Dintre minunile acestea este nevoie să istorisim aici una: pe când sfântul se găsea odată în curte şi se cerceta pe sine însuşi, a venit la dânsul o hienă sălbatică, aducând cu sine pe puiul ei care era orb şi într-un chip umilit s-a rugat de sfânt să se milostivească de ea şi să vindece orbirea puiului ei. Iar sfântul scuipând asupra ochilor celor bolnavi şi rugându-se, i-a dat vederea. După câteva zile hiena i-a adus o piele mare de berbec ca mulţumire pentru că i-a vindecat puiul. Dar sfântul nu a primit-o, până ce hiena nu i-a făgăduit că pe viitor nu va mai ataca oile săracilor. Dacă sfântul era atât de milostiv faţă de firea celor necuvântătoare, cât de milostiv trebuie sã era faţă de oameni, cărora însăşi părtăşia firii le cere să fie plini de îndurare?
Atât de mare era curăţia sfântului, încât preotul mănăstirii spunea sub jurământ că el nu a dat niciodată Sfintele Taine monahului Marcu; ci, ori de câte ori acesta venea să se împărtăşească, era împărtăşit de un înger, căruia i se vedea numai mâna din cot, ţinând linguriţa, când sfântul se împărtăşea. Sfântul se depărtase de toate grijile şi zgomotele lumii când era în vârstă de patruzeci de ani; şi petrecând întru sihăstrie şaizeci de ani, s-a mutat către Domnul. Era mic de statură, spânatic la barbă şi avea capul luminat pe dinlăuntru de harul Duhului Sfânt.
Resurse: