PENTRU AVVA THEODOR AL FERMEI
1) Avva Theodor al Fermei dobandise trei carti bune si s-a dus la avva Macarie si i-a zis lui : am trei carti bune si ma folosesc dintr-insele si le intrebuintez si fratii si se folosesc. Spune-mi dar, ce trebuie sa fac ? Oare sa le tin pe ele spre folosul meu si al fratilor, sau sa le vand si banii sa-i dau saracilor ? Si raspunzand batranul, a zis : bune sunt faptele cu adevarat, dar mai buna decat toate este neaverea. Si aceasta auzind, ducandu-se, le-a vandut si banii i-a dat saracilor.
2) Un frate oarecare sezand singur deosebi la chilii se tulbura. Si mergand catre avva Theodor al Fermei, i-a spus lui despre tulburarea sa. Iar batranul i-a zis : mergi, smereste-ti gandul tau si te supune si petreci impreuna cu altii ! Si dupa catava vreme, s-a intors catre batranul si i-a zis lui : nici impreuna cu oamenii nu ma odihnesc. Si i-a zis batranul : daca nici singur deosebi nu te odihnesti, nici impreuna cu altii nu te impaci, pentru ce ai iesit la viata calugareasca ? Au nu ca sa suferi necazurile ? Spune-mi, cati ani ai de cand esti in chipul acesta ? Raspuns-a fratele : opt. Zis-a lui batranul : cu adevarat eu am in chipul acesta saptezeci de ani si nici intr-o zi n-am aflat odihna si tu in opt ani voiesti sa ai odihna ? Si aceasta auzind fratele, intarindu-se s-a dus.
3) S-a dus odata un frate catre avva Theodor si a facut trei zile, rugandu-l ca sa auda vreun cuvant. Iar el nu i-a raspuns lui. Si a iesit scarbit. Zis-a catre el ucenicul lui : avvo, cum "de nu i-ai zis vreun cuvant, caci s-a dus scarbit ? Si i-a zis batranul : cu adevarat nu i-am grait lui, caci este negutator si in cuvinte straine voieste sa se slaveasca.
4 ) Zis-a avva Theodor iarasi : de ai prietesug cu cineva si se va intampla sa cada el in ispita curviei, de poti, da-i lui mana si trage-l in sus. Iar de va cadea in eres si nu se va pleca tie sa se intoarca, degraba taie-l pe el de la tine, ca nu cumva zabovindu-te sa cazi impreuna cu el in groapa.