Pomenirea Sfântului Ierarh Donat, episcopul Avriei în Albania (IV)

Acest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi. Şi lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, şi câţi beau dintr-însul mureau cu amar. Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, şi cum a sosit s-a făcut tunet, şi îndată ieşind de acolo un balaur purtător de moarte, care îşi avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, şi încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare. Iar sfântul întorcându-se şi văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul şi a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut şi a murit. Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, şi au făcut foc, şi au ars fiara. Şi nimenea nu cuteza să se apropie de apă şi să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, şi binecuvântând izvorul şi bând el întâiul, a făcut pe ceilalţi să bea fără de frică. Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toţi episcopii, câţi erau acolo, şi a întrebat: "Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul şi l-a omorât, şi cu rugăciunea sa a scos apă din pământ şi din cer ploaie a pogorât?" Iar ei îl arătară zicând: "Acesta este, împărate"; şi împăratul sărutân-du-l, îl duse la împărăteasă, şi căzând amândoi apucară picioarele sfântului, rugându-l şi zicând: "Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniţi la suflet, şi de o vei tămădui, ia-ţi jumătate din avuţia ei". Sfântul zise: "Să vină copila"; iar ei luară pe sfântul de-l duseră la dânsa. Şi certând sfântul pe demon, şi gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila. Dându-i împăratul făgăduinţa, sfântul n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voinţă a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de oraşul lui, şi se chema Omfalion, foarte bun ca să-şi facă biserică. Pe care îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare. Fiind atuncea şi secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieşit sfântul afară din cetate şi a făcut rugăciune, şi a căzut atâta ploaie din cer în cetate şi împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop. Iar împăratul avea grijă de sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat şi ploaia era grea. Iar dacă a venit sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toţi; deci împăratul se bucura de cuvintele lui şi dându-i mult aur pentru zidirea bisericii şi alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiaşi biserici, l-a trimis la locaşul său. Apoi mergând şi făcând biserica, şi gătindu-şi mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul.

***

În zilele dreptcredinciosului împărat Teodosie cel Mare, acest Sfânt Donat a fost episcop în cetatea care se numeşte Evria, din Epirul vechi. Aproape de cetatea aceea se afla un loc ce se numea Soria, unde era şi un izvor de apă, din care dacă ar fi băut cineva, îndată cu amar murea. Aflând de aceasta Sfântul episcop Donat a mers la izvorul acela cu clerul său şi când s-a apropiat de izvor, îndată s-a auzit un tunet şi a ieşit din izvor un balaur mare şi înfricoşător, care mergea împotriva alesului lui Dumnezeu şi încerca să împiedice cu coada picioarele catârului pe care era călare arhiereul. Iar Donat cu biciul cu care bătea catârul său, a lovit pe balaur care se apropiase pe la spate şi îndată balaurul acela a murit, iar clericii cei ce erau pe lângă episcop şi poporul, văzând acea minune, au adunat lemne şi aprinzând foc, au ars pe balaurul acela, ca să nu se vatăme văzduhul cu otravă, căci era foarte mare. Iar apă din izvorul acela nu îndrăznea nimenea să bea.

Deci, Sfântul Donat făcând rugăciune, a binecuvântat izvorul şi, scoţând mai întâi singur apă, a băut; apoi a poruncit şi tuturor fără frică să bea şi au băut toţi din destul şi nu s-au vătămat. Deci, mărind pe Dumnezeu, s-au întors la casele lor. Mergând odată în alt loc uscat şi fără de apă şi văzând pe cei ce erau acolo foarte însetaţi de arşiţa cea mare şi slăbiţi de sete, a săpat o gropniţă mică cu mâinile sale şi, rugându-se lui Dumnezeu, a scos izvor de apă, care curgea cu îndestulare totdeauna. Încă şi din cer a pogorât apă îndestulătoare, pentru că la vreme de arşiţă şi de secetă mare, rugându-se către Domnul, îndată s-a vărsat ploaie mare şi a adăpat pământul bine şi îndestulare de roduri s-a făcut cu rugăciunile lui.

În acele vremi, fiica împăratului Teodosie era foarte bolnavă, fiind muncită de duhul cel necurat. Şi era în mâhnire mare împăratul şi împărăteasa pentru fiica lor, deoarece numai pe acea fiică o aveau. Dar, aflând de făcătorul de minuni Donat episcopul, îndată a trimis împăratul la Epir, ca să cheme la sine pe toţi episcopii părţii aceleia, ca să se binecuvânteze de la dânşii. Şi, venind episcopii Epirului la Constantinopol, i-a primit pe ei împăratul cu cinste şi cu dragoste şi i-a întrebat, zicând: "Cine este între voi Donat episcopul, care cu biciul a omorât un balaur şi a scos apă din pământ uscat şi ploaie din cer de la Dumnezeu a cerut?"

Şi i-au arătat lui pe Sfântul Donat. Iar împăratul, sărutându-l, l-a dus la împărăteasă, apoi s-au aruncat la picioarele sfântului, rugându-se şi zicând: "Robule al lui Dumnezeu, fie-ţi milă de noi, că numai o fiică avem şi aceea cumplit pătimeşte, fiind chinuită de diavol! Şi am adus mulţi doctori şi preoţi, dar nimic n-au putut să ne ajute. Deci pe sfinţia ta te-am ostenit, ca să vii aici, auzind de darul cel mare al lui Dumnezeu ce este în tine, ca tu să izgoneşti dintr-însa pe diavol, cu puternicile tale rugăciuni către Dumnezeu. Şi de o vei tămădui pe ea, jumătate din averile ei vei lua". A zis sfântul: "Unde este fecioară, ca să o văd pe ea?" Şi l-au dus la dânsa; iar diavolul, îndată, nesuferind venirea alesului lui Dumnezeu, a răcnit şi aruncând pe fecioară, a fugit dintr-însa; şi s-a făcut tinăra sănătoasă.

Şi s-au bucurat împăratul şi împărăteasa şi multe daruri i-au făcut sfântului. Dar el nimic nu voia să ia din cele ce i s-a dat lui. Însă văzând obiceiul cel bun şi bună credinţă a acelora, i-a rugat, ca să i se dea un loc la episcopia lui, care se afla aproape de un sat al lui, ce se numea Omfalie, ca acolo să-şi zidească o biserică. Şi îndată împăratul i-a dăruit locul acela şi cu scrisoarea sa l-a întărit.

Zăbovind sfântul la Constantinopol, a murit un om oarecare, pe care ducându-l la îngropare, un altul ce-i împrumutase bani, având zapisul celui mort, îl ţinea şi nu lăsa să îngroape trupul, până ce nu i se va da lui datoria; şi era datoria aceea de două sute de galbeni. Iar Sfântul Donat, avându-şi locuinţa aproape de casa acelui cetăţean mort, a auzit ceartă şi adunare multă de popor şi a zis către episcopi: "Să mergem şi să rugăm pe acel împrumutător, să lase să îngroape trupul datornicului său cel mort". Iar episcopii n-au voit să meargă.

Atunci a mers singur Donat acolo şi văzându-l, aceea care rămăsese văduvă după bărbat, a căzut la picioarele lui zicând: "Fie-ţi milă de mine, omule al lui Dumnezeu, de vreme ce de îndoită primejdie sunt cuprinsă, că şi de bărbat m-am lipsit şi nici trupul a i le îngropa, nu mă lasă împrumutătorul. Deci, sfătuieşte-l pe acela, sfinte, ca să dea celui mort slobodă îngropare, ca să nu putrezească în casă". Iar sfântul a întrebat-o: "Ştii cu adevărat cu cât este dator bărbatul tău omului acestuia?" Răspuns-a femeia: "Domnul meu, mai înainte cu câteva zile, mi-a zis bărbatul, că i-a plătit datoria, dar zapisul a rămas la împrumutător".

Iar arhiereul lui Dumnezeu ruga pe împrumutător, zicând: "Lasă, fiule, ca să îngroape trupul celui mort, iar datoria ţi se va da ţie după aceea". Iar împrumutătorul, fiind aspru la obicei şi nedrept, nu numai că n-a ascultat, ci şi cu cuvinte de necinste a ocărât pe sfânt. Atunci sfântul episcop, apropiindu-se de patul pe care zăcea mortul şi cu mâna atingându-se de cel mort, a strigat, zicând: "Ascultă, omule!" Şi îndată mortul a înviat şi, deschizându-şi ochii, a zis: "Iată, eu sunt, părinte şi stăpâne!"

A zis către dânsul sfântul: "Scoală-te şi vezi ce vei face cu cămătarul, care spune că nu i-ai plătit datoria, căci zapisul tău îl are la sine". Iar mortul ridicându-se în sus şi toţi spăimântându-se de acel minunat lucru, apoi, căutând groaznic spre împrumutătorul său, l-a ocărit pentru minciună şi i-a vădit nedreptatea lui, spunând când şi în ce loc i-a plătit datoria de două sute de galbeni. Şi nu avea ce să mai răspundă împru-mutătorul, ci stătea tremurând şi tăcea ca un mut. Iar omul cel ce înviase, cerându-şi înapoi zapisul său de la împrumutător şi luându-l în mâini, l-a rupt, şezând pe pat. Apoi, căutând la arhiereu, i-a zis: "Bine că m-ai deşteptat, dreptule, pentru vădirea păcătosului acestuia! Deci, porunceşte-mi mie ca iarăşi să adorm". Şi i-a zis sfântul: "Mergi în odihna ta, fiule, de vreme ce acum te-ai liberat de zapisul tău". Şi îndată omul acela a adormit iarăşi cu somnul morţii. Şi toţi cei ce au văzut acea înfricoşată minune şi au auzit despre aceea, au preamărit pe Dumnezeu şi s-au minunat de puterea cea mare a plăcutului lui Dumnezeu.

În timpul zăbovirii acelui Sfânt Donat, în Constantinopol nu a plouat şi a fost secetă; deci, prin rugămintea împăratului, a ieşit sfântul afară din cetate, rugind pe Dumnezeu, ca să trimită ploaie pământului cel uscat. Şi îndată s-a vărsat o ploaie atât de mare încât poporul zicea: "Iată al doilea potop va fi". Iar împăratului îi părea rău de Sfântul Episcop Donat, că se va îmbolnăvi de ploaia cea fără de măsură, fiind numai într-o haină. Însă, când s-a întors în curtea împărătească, s-au văzut hainele pe el desăvârşit uscate şi nici urmă de umezeală având; pentru că nici o picătură de ploaie n-a picat pe el şi foarte mult s-au minunat toţi. Iar împăratul se veselea de un plăcut al lui Dumnezeu ca acesta, mulţumind lui Dumnezeu că în zilele împărăţiei sale a trimis Domnul pe un luminător ca acesta al lumii şi făcător de minuni.

Şi după multe vorbiri cu dânsul, l-a liberat la scaunul său şi i-a dat toată îndestularea spre zidirea şi înfrumuseţarea bisericii celei noi, pe care voia sfântul să o ridice la locul zis mai sus. Mergând într-ale sale, Sfântul Donat, a zidit o biserică prea-frumoasă cu cheltuiala împăratului, unde însuşi şi-a gătit într-însa mormânt. Apoi ajungând la bătrâneţile cele desăvârşite, s-a dus către Domnul, ca să stea înaintea Lui în ceata Sfinţilor Ierarhi şi să slăvească pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, Cel de toţi sfinţii slăvit, în veci. Amin.