Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Alexie, Mitropolitul Moscovei, făcătorul de minuni  (1431) Sfântul Mucenic Talaleu din Fenicia și cei împreună cu dânsul Alexandu şi Asterie, care s-au săvârşit prin sabie în vremea împăratului Numerian (apr. 284) Înălțarea Domnului
Stil vechi
20 Mai

Joi

Stil nou
2 Iunie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Înălțarea Domnului. Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Alexie, Mitropolitul Moscovei, făcătorul de minuni (1431). Sfântul Mucenic Talaleu din Fenicia și cei împreună cu dânsul Alexandu şi Asterie, care s-au săvârşit prin sabie în vremea împăratului Numerian (apr. 284). Cuvioșii Zabulon și Suzana, părinții Sfintei Nina, luminătoarea Georgiei (III-IV). Sfântul Mucenic Ascalon (Ascla) din Tebaida Egiptului (apr. 287). Sfinții Cuvioși Părinţi: Nichita, Ioan şi Iosif, ctitorii „Mănăstirii Noi” din Hios, care s-au săvârşit cu pace (+1050). Sfântul Cuvios Talasie Libianul, izvorâtorul de mir, care s-a săvârşit cu pace (+660). Sfântul Cuvios Marcu Pustnicul, care s-a săvârşit cu pace. Sfânta Cuvioasă Lidia, ucenița Sfântului Apostol Pavel (+56). Sfânta Plautila din Roma (+66). Sfântul Mucenic Baudelie de la Nimes în Franţa (III). Sfinții Mucenici: Alexandru şi Asterie slujitorii, care au crezut în Hristos prin Sfântul Mucenic Talaleu (+284). Sfinții Mucenici: Sterona, Filerghie, Timotei, Teodul şi Macarie, împreună pătimitori cu Sfântul Mucenic Talaleu (+284). Sfântul Mucenic Leonid, care s-a săvârşit prin înecare (+287). Sfinții Mucenici: Vasilisa fecioara, Nuscia şi Aurel, care au pătimit la Roma în timpul împăratului Diocleţian (+304). Sfântul Ierarh Ilarie, episcop de Toulouse în Franţa (+380). Sfântul Ierarh Anastasie, episcop de Brescia în Italia (+610). Sfântul Ierarh Austregisil, episcop de Bourges în Franța (+624). Sfântul Ierarh Teodor, episcop de Pavia în Italia (+778). Sfântul Mucenic Ethelbert, regele Angliei de Est (+793). Sfântul Cuvios Ștefan din Piperi în Serbia (+1697). Sfântul Cuvios Chiriac din Rusia (+1798). Sfântul Cuvios Dovmont, prinţ de Pskov în Rusia, care prin Sfântul Botez s-a numit Timotei, și care s-a săvârșit cu pace în anul 1299.
File pateric

PENTRU AVVA ARSENIE

Altadata, vrand iarasi arhiepiscopul sa mearga la avva Arsenie, a trimis intai sa stie de-i va deschide usa. Iar batranul i-a trimis acest raspuns, zicand : de vei veni, iti voi dewschide si de iti voi deschide tie, tutror voi deschide si atunci nu voi mai sedea aici. Acestea auzind arhiepiscopul, a zis : daca ma duc ca sa-l gonesc pe el, atunci nu ma voi mai duce.

Un frate a rugat pe avva Arsenie ca sa auda cuvant de la el. Si i-a zis lui batranul : pe cat iti este cu putinta, nevoieste-te, ca lucrarea ta cea dinlauntru sa fie dupa Dumnezeu si sa biruiasca patimile cele dinafara.

Zis-a iarasi : de vom cauta pe Dumnezeu, Se va arata noua si de-L vom tine pe El, va ramane cu noi.

Zis-a oarecine catre avva Arsenie : ma supara gandurile, zicandu-mi : nu poti sa postesti, nici sa lucrezi, deci macar cerceteaza pe cei bolnavi, caci si acest lucru este dragoste. Iar batranul, stiind samanaturile dracilor, i-a zis lui : mergi, mananca, bea, dormi si nu lucra, numai de la chilie nu te departa. Caci cuviosul stia ca rabdarea in chilie aduce pe calugar la randuiala lui.

 

Pilda zilei

Într-o casă prea mare Dumnezeu se simte stingher

O familie care construise o casă mare, după planuri extrem de sofisticate, a mers la părintele Iustin pentru o binecuvântare, să mulțumească lui Dumnezeu pentru izbândă. Oamenii au stat la ușă câteva ceasuri bune, au mai vorbit cu alți pelerini, au avut timp să se gândească la sine, să-ți facă ordine în gândurile răvășite de zbuciumul vieții cotidiene. După această penitență și după o discuție de un sfert de oră cu părintele, oamenii au ieșit afară modificați de simplitatea dialogului, a stării pe care o câștigaseră. Și zise femeia, cea care luptase cel mai mult pentru a realiza o casă voluminoasă, cu multe niveluri, cu multe camere:

-  Cum poate un om să stea într-o cameră așa de mică și toată țară să vrea să vină să-l vadă….! Noi am făcut o casă imensă, și nu ne trece pragu mai nimeni, să ne vadă, să ne salute….! Cred că noi am construit casa înainte de a ne descoperi de noi înșine, de a ne descoperi dimensiunea noastră umană…. !

Extras din  „Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire” , Adrian Alui Gheorghe

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de joi

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.

Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt.

Amin.

Biblia intr-un an

PSALMUL 23:
Un psalm al lui David; al uneia din sambete.

1. Al Domnului este pamantul si plinirea lui, lumea si toti cei ce locuiesc in ea.
2. Acesta pe mari l-a intemeiat pe el si pe rauri l-a asezat pe el.
3. Cine se va sui in muntele Domnului, si cine va sta in locul cel sfant al Lui ?
4. Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima, care n-a luat in desert sufletul sau si nu s-a jurat cu viclesug aproapelui sau,
5. Acesta va lua binecuvantarea de la Domnul si milostenie de la Dumnezeu, Mantuitorul sau.
6. Acesta este neamul celor ce-L cauta pe Domnul, al celor ce cauta fata Dumnezeului lui Iacob.
7. Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice, si va intra Imparatul slavei.
8. Cine este acesta Imparatul slavei ? Domnul cel tare si puternic, Domnul cel tare in razboi.
9. Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice, si va intra Imparatul slavei.
10. Cine este acesta Imparatul slavei ? Domnul puterilor, Acesta este Imparatul slavei.

PSALMUL 24:
Un psalm al lui David.

1. Catre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu.
2. Spre Tine am nadajduit, sa nu fiu rusinat in veac, nici sa rada de mine vrajmasii mei,
3. Pentru ca toti cei ce Te asteapta pe Tine nu se vor rusina; sa se rusineze toti cei ce fac faradelegi in desert.
4. Caile tale, Doamne, arata-mi, si cararile Tale ma invata.
5. Indrepteaza-ma spre adevarul Tau si ma invata, ca Tu esti Dumnezeu, Mantuitorul meu, si pe Tine Te-am asteptat toata ziua.
6. Adu-ti aminte de indurarile si milele Tale, Doamne, ca din veac sunt.
7. Pacatele tineretilor mele si ale nestiintei mele nu le pomeni.
8. Dupa mila Ta, pomeneste-ma Tu, pentru bunatatea Ta, Doamne.
9. Bun si drept este Domnul, pentru aceasta, lege va pune celor ce gresesc in cale.
10. Indrepta-va pe cei blanzi la judecata, invata-va pe cei blanzi caile Sale.
11. Toate caile Domnului sunt mila si adevar pentru cei ce cauta asezamantul Lui si marturiile Lui.
12. Pentru numele Tau, Doamne, curateste pacatul meu, ca mult este.
13. Cine este omul cel ce se teme de Domnul ? Lege va pune lui in calea pe care a ales-o.
14. Sufletul lui intru bunatati se va salaslui si semintia lui va mosteni pamantul.
15. Domnul este intarirea celor ce se tem de Dansul, asezamantul Lui il va arata lor.
16. Ochii mei pururea spre Domnul, ca El va scoate din lat picioarele mele.
17. Cauta spre mine si ma miluieste, ca parasit si sarac sunt eu.
18. Necazurile inimii mele s-au inmultit; din nevoile mele scoate-ma.
19. Vezi smerenia mea si osteneala mea, si-mi iarta toate pacatele mele.
20. Vezi pe vrajmasii mei, ca s-au inmultit si cu ura nedreapta m-au urat.
21. Pazeste Sufletul meu si ma izbaveste, ca sa nu ma rusinez ca am nadajduit in Tine.
22. Cei fara rautate si cei drepti s-au lipit de mine, ca Te-am asteptat, Doamne.
23. Izbaveste, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.

PSALMUL 25:
Al lui David

1. Judeca-ma, Doamne, ca eu intru nerautate am umblat, si, in Domnul nadajduind, nu voi slabi.
2. Cerceteaza-ma, Doamne, si ma cearca; aprinde rarunchii si inima mea.
3. Ca mila Ta este inaintea ochilor mei, si bine mi-a placut adevarul Tau.
4. Nu am sezut in adunarea desertaciunii, si cu calcatorii de lege nu voi intra.
5. Urat-am adunarea celor ce viclenesc, si cu cei necredinciosi nu voi sedea.
6. Spala-voi intru cele nevinovate mainile mele, si voi inconjura jertfelnicul Tau, Doamne,
7. Ca sa aud glasul laudei Tale si sa spun toate minunile Tale.
8. Doamne, iubit-am bunacuviinta casei Tale si locul locasului slavei Tale.
9. Sa nu pierzi cu cei necredinciosi sufletul meu, si cu varsatorii de sange viata mea,
10. Intru ale caror maini sunt faradelegi, si dreapta carora e plina de daruri.
11. Iar eu intru nerautatea mea am umblat; izbaveste-ma, Doamne, si ma miluieste,
12. Caci piciorul meu a stat intru dreptate; intru adunari Te voi binecuvanta, Doamne.

PSALMUL 26:
Al lui David

1. Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme ?
2. Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa ?
3. Cand se vor apropia de mine cei ce imi fac rau, ca sa manance trupul meu;
4. Cei ce ma necajesc si vrajmasii mei, aceia au slabit si au cazut.
5. De s-ar randui impotriva mea ostire, nu se va infricosa inima mea;
6. De s-ar ridica impotriva mea razboi, eu in El nadajduiesc.
7. Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi cauta : ca sa locuiesc in casa Domnului in toate zilele vietii mele,
8. Ca sa vad frumusetea Domnului si sa cercetez locasul Lui.
9. Ca Domnul m-a ascuns in cortul Lui in ziua necazurilor mele; m-a acoperit in locul cel ascuns al cortului Lui;
10. Pe piatra m-a inaltat. Si acum, iata, a inaltat capul meu peste vrajmasii mei.
11. Inconjurat-am si am jertfit in cortul Lui jertfa de lauda. Il voi lauda si voi canta Domnului.
12. Auzi, Doamne, glasul meu, cu care am strigat; miluieste-ma si ma asculta.
13. Tie a zis inima mea : Pe Domnul voi cauta. Te-a cautat fata mea; fata Ta, Doamne, voi cauta.
14. Sa nu-Ti intorci fata Ta de la mine si sa nu Te abati intru manie de la robul Tau;
15. Ajutorul meu fii, sa nu ma lepezi pe mine si sa nu ma lasi, Dumnezeule, Mantuitorul meu,
16. Ca tatal meu si mama mea m-au parasit, dar Domnul m-a luat.
17. Lege pune-mi mie, Doamne, in calea Ta, si ma indrepteaza pe cararaea dreapta, din pricina vrajmasilor mei,
18. Nu ma da pe mine pe mana celor ce ma necajesc, ca s-au ridicat impotriva mea martori nedrepti si nedreptatea a mintit siesi.
19. Cred ca voi vedea bunatatile Domnului, in pamantul celor vii.
20. Asteapta pe Domnul, imbarbateaza-te, si sa se intareasca inima ta si asteapta pe Domnul.