Sfântul Cuvios Serghie din Şuktom-Novgorod în Rusia (+1609) Sfântul Dimitrie Donskoi, Mare Cneaz al Moscovei, care a eliberat poporul rus de asuprirea mongolilor (+ 1389) Sfântul Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei, și cei trei prezbiteri împreună cu el, Acachie, Menandru și Polien (sec. IV) Cuv. Corneliu
Stil vechi
19 Mai

Miercuri

Stil nou
1 Iunie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Dezlegare la pește
Odovania Sărbătorii Sfintelor Paști. Sfântul Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei, și cei trei prezbiteri împreună cu el, Acachie, Menandru și Polien (sec. IV). Sfinții Cuvioși: Ignatie din Vologda, care mai înainte a fost prinț de Uglici și Cornelie, făcător de minuni din Komel în Rusia (+1522 și +1537). Sfântul Cuvios Serghie din Şuktom-Novgorod în Rusia (+1609). Sfântul Dimitrie Donskoi, Mare Cneaz al Moscovei, care a eliberat poporul rus de asuprirea mongolilor (+ 1389). Sfântul Cuvios Memnon, făcătorul de minuni. Sfântul Mucenic Acolut din Hermopolis în Egipt (+305). Sfintele Mucenițe: Chiriachi, care s-a săvârşit prin foc, și Teotimia, care s-a săvârşit prin sabie (+311). Sfântul Pudențiu, senator din Roma, care a fost botezat de Sfinții Apostoli (I). Sfânta Muceniță Pudențiana fecioara, care a pătimit la Roma (II). Sfinții Mucenici: Calocer şi Partenie eunucii, care au pătimit la Roma în timpul împăratului Deciu (+250). Sfântul Ierarh Teodor, episcop de Luca în Italia (IV). Sfântul Mucenic Kaluf din Egipt (+303). Pomenirea intrării în Georgia a Sfintei Cuvioase Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea georgienilor (+335), în anul 323. Sfântul Ierarh Chiril, episcop de Trier în Germania (V). Sfântul Cuvios Dodo din Georgia, ucenicul Sfântului Cuvios David din Gareji, care mai înainte a fost prinț al Georgiei (+596). Sfinții Ierarhi: Hadulf, episcop de Arras-Cambrai în Franţa, și Ioan, episcop de Goţia în Crimeea (+728 și +787). Sfântul Cuvios Alcuin, stareţ din Franţa (+804). Sfântul Ierarh Dunstan, arhiepiscop de Canterbury în Anglia (+988). Sfinții 13 Cuvioși Mucenici de la Mănăstirea Kantara din Cipru: egumenul Ioan, dimpreună cu monahii: Ghenadie, Teoctist, Marcu, Conon, Gherasim, Ieremia, Chiril, Varnava, Gherman, Iosif, Teognost și Maxim, ucişi de cruciaţii latini pentru că nu au vrut să se lepede de credința ortodoxă (+1231). Sfinții Cuvioși: Cornelie şi Avraam de la Mănăstirea Valaam din Rusia (+1420). Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: Matei (Voznesenschii)(+1919), Victor(Caraculin)(+1937), arhiepiscopul Onufrie de Kursk, episcopul Antonie de Belgorod, preoţii: Mitrofan, Alexandru(Eroșov), Mihail(Deineki), Ipolit(Krasnovski), Maxim(Bogdanov), Nicolae(Sadov), Alexandru(Saulski), Vasile(Ivanov), Pavel(Breanțev), Nicolae(Kulakov) și Pavel(Popov) și binecredincioșii creștini: Mihail(Voznesenskii), Gheorghe(Bogoiavlenski)(+1938) și Valentin(Lukianov)(+1940), care au pătimit în timpul regimului comunist.
File pateric

PENTRU AVVA ARSENIE

A zis un oarecare, fericitului Arsenie : cum noi din atat invatatura si intelepciune, nimic nu avem, iar acesti tarani si egipteni au dobandit atatea fapte bune ? Zis-a avva Arsenie lui : noi din invatatura lumii nimic nu avem, iar acesti tarani si egipteni, din ostenelile lor au dobandit fapte bune.

Intreband avva Arsenie oarecand pe un batran egiptean pentru gandurile sale, altul vazandu-l pe el, a zis : avvo Arsenie, cum atata invatatura latineasca si elineasca avand, intrebi pe acest taran pentru gandurile tale ? Iar el a zis catre dansul : invatatura latineasca o am eu cu adevarat, dar alfabetul acestui taran inca nu l-am invatat.

A venit odata fericitul Teofil arhiepiscopul cu un boier oarecare la avva Arsenie si l-a rugat pe acest batran sa auda de la el vreun cuvant. iar batranul, tacand putintel, a raspuns catre dansul : dar daca voi spune un cuvant, il veti pazi ? Iar ei au fagaduit ca-l vor pazi. Si le-a zis lor batranul : oriunde veti auzi ca este Arsenie, sa nu va apropiati.


 

 

Pilda zilei

Iubirea aproapelui

“La Melbourne, am mers odată să-l vizitez pe un bătrân a cărui existenţă era ignorată de toţi. Camera sa era murdară şi într-o mare dezordine. Am dat s-o curăţ, dar el s-a opus, zicându-mi: «Las-o aşa, stă bine şi aşa!». Fără a insista prea mult, într-un final, m-a lăsat să fac ordine. În cameră se afla şi un candelabru magnific, acoperit de praf. «De ce nu-l aprinzi?», l-am întrebat eu. «La ce l-aş mai aprinde, dacă şi aşa nu mai vine nimeni să mă vadă?», mi-a răspuns, «eu nu am nevoie de el». Atunci i-am zis: «Dacă surorile de caritate ar veni să te vadă, l-ai aprinde?». «Dacă aş putea să aud măcar un glas de om în casa asta, l-aş aprinde». După câteva zile, am primit de la el acest scurt mesaj: «Spuneţi-i amicei mele că acel candelabru pe care l-a aprins în viaţa mea continuă să lumineze».” (Maica Tereza de Calcutta)

Rugaciunea Zilei

Rugaciunea de Miercuri

Doamne Atotputernice și Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peșteră și ai fost vândut cu treizeci de arginți de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoșii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primește, Doamne, această mică a mea rugăciune, și umilita a mea voință, că mă întristez pentru că Te-am întristat, și mă amărăsc pentru ca Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranța, și cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura și de mine acum, ca să mă mântuiești de chinurile cele de veci, și să mă învrednicești Împărăției Tale.

Nu Te depărta de la mine Doamne, și ajută-mi, ca în toate sa fac voia Ta, și să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici sa Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioși în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea pacătoasa să-Ti spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi și eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ți fie păcatele...

Amin.

Biblia intr-un an

PSALMUL 20:
Un psalm al lui David; mai-marelui cantaretilor.

1. Doamne, intru puterea Ta se va veseli imparatul si intru mantuirea Ta se va bucura foarte.
2. Dupa dorirea inimii lui i-ai dat lui, si de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el.
3. Ca l-ai intampinat pe el cu binecuvantarile bunatatii, pus-ai pe capul lui cununa de piatra scumpa.
4. Viata a cerut de la Tine si i-ai dat lui lungime de zile in veacul veacului.
5. Mare este slava lui intru matuirea Ta, slava si mare cuviinta vei pune peste el.
6. Ca ii vei da lui binecuvantare in veacul veacului; veseli-l-vei pe dansul intru bucurie cu fata Ta.
7. Ca imparatul nadajduieste in Domnul si intru mila Celui Preainalt nu se va clinti.
8. Afla-se mana Ta, peste toti vrajmasii Tai, dreapta Ta sa afle pe toti cei ce Te urasc pe Tine.
9. Pune-i vei pe ei ca un cuptor de foc in vremea aratarii Tale;
10. Domnul intru mania Sa ii va tulbura pe ei, si-i va manca pe ei focul.
11. Rodul lor de pe pamant il vei pierde, si samanta lor dintre fiii oamenilor.
12. Ca au gandit rele impotriva Ta, au cugetat sfaturi, care nu vor putea sa stea.
13. Ca ii vei pune pe ei pe fuga si cu arcul Tau vei tinti capul lor.
14. Inalta-Te, Doamne, intru taria Ta; canta-vom si vom lauda puterile Tale.

PSALMUL 21:

Un psalm al lui David; mai-marelui cantaretilor, pentru sprijinul cel de dimineata.

1. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai parasit ? Departe sunt de mantuirea mea cuvintele gresealelor mele.
2. Dumnezeul meu, striga-voi ziua, si nu vei auzi, si noaptea, si nu Te vei gandi la mine.
3. Iar Tu intru cele sfinte locuiesti, lauda lui Israel.
4. In Tine au nadajduit parintii nostri, nadajduit-au intru Tine si i-ai izbavit pe ei.
5. Catre Tine au strigat si s-au mantuit, in Tine au nadajduit si nu s-au rusinat.
6. Iar eu sunt vierme si nu om, ocara oamenilor si defaimarea poporului.
7. Toti cei ce m-au vazut m-au batjocorit, grait-au cu buzele, clatinat-au capul, zicand :
8. ” Nadajduit-a spre Domnul, izbaveasca-l pe el, mantuiasca-l pe el, ca-l voieste pe el “.
9. Ca Tu esti Cel ce m-ai scos din pantecele maicii mele, Dumnezeul meu esti Tu.
10. Spre Tine m-am aruncat de la nastere, din pantecele maicii mele Dumnezeul meu esti Tu.
11. Nu Te departa de la mine, ca necazul este aproape si nu este cine sa-mi ajute.
12. Inconjuratu-m-au vitei multi, tauri grasi m-au impresurat.
13. Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce rapeste si racneste.
14. Ca apa m-am varsat si s-au risipit toate oasele mele.
15. Facutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeste in mijlocul pantecelui meu.
16. Uscatu-s-a ca un vas de lut taria mea, si limba mea s-a lipit de cerul gurii mele si in tarana mortii m-ai pogorat.
17. Ca m-au inconjurat caini multi, adunarea celor vicleni m-a impresurat.
18. Strapuns-au mainile si picioarele mele.
19. Numarat-au toate oasele mele, iar ei priveau si se uitau la mine.
20. Impartit-au hainele Mele lorusi si pentru camasa Mea au aruncat sorti.
21. Iar Tu, Doamne, nu departa ajutorul Tau de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.
22. Izbaveste de sabie sufletul meu, si din gheara cainelui viata mea.
23. Izbaveste-ma din gura leului, si din coarnele taurilor smerenia mea.
24. Spune-voi numele Tau fratilor mei, in mijlocul adunarii Te voi lauda, zicand :
25. Cei ce va temeti de Domnul laudati-L pe El, toata semintia lui Iacob slaviti-L pe el !
26. Sa se teama de Dansul toata semintia lui Israel.
27. Ca n-a defaimat, nici n-a lepadat ruga saracului,
28. Nici n-a intors fata Lui de la mine, si cand am strigat catre Dansul, m-a auzit.
29. De la Tine este lauda mea in adunare mare, rugaciunile mele le voi face inaintea celor ce se tem de El.
30. Manca-vor saracii si se vor satura si vor lauda pe Domnul, iar cei ce-L cauta pe Dansul vii vor fi inimile lor in veacul veacului.
31. Isi vor aduce aminte si se vor intoarce la Domnul toate marginile pamantului.
32. Si se vor inchina inaintea Lui toate semintiile neamurilor.
33. Ca a Domnului este imparatia si El stapaneste peste neamuri.
34. Mancat-au si s-au inchinat toti grasii pamantului; inaintea Lui vor cadea toti cei ce se coboara in pamant.
35. Si sufletul meu in El viaza. Si semintia mea va sluji Lui.
36. Se va vesti Domnului neamul ce va sa vina. Si vor vesti dreptatea Lui poporului ce se va naste si ce a facut Domnul.

PSALMUL 22:
Un psalm al lui David.

1. Domnul ma va paste si nimic nu-mi va lipsi.
2. La loc cu pasune, acolo m-a salasluit; la apa odihnei m-a hranit.
3. Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe cararile dreptatii, pentru numele Lui.
4. Ca de voi si umbla in mijlocul umbrei mortii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti.
5. Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat.
6. Gatit-ai masa inaintea mea, impotriva celor ce ma necajesc; uns-ai cu untdelemn capul meu si paharul Tau este adapandu-ma ca un puternic.
7. Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lungime de zile.