Pătimirea Sfîntului Mucenic Ascalon

Ighemonul Arian, mergînd din cetatea Ermopol la Atinoi, cetatea Tebaidei, a adus în calea lui pe unul din fraţii cei credincioşi, cu numele Ascalon, pe care văzîndu-l ighemonul, a zis: "Cine este acesta?" Iar unul din sfetnicii ighemonului a zis lui Apolonid: "Întreabă-l pe el". Apolonid a zis către sfîntul: "Cine eşti tu?" Sfîntul a răspuns: "Sînt creştin!" Zis-a către el ighemonul: "Nu ai auzit de poruncile împărăteşti, trimise prin toate ţările, ca să fie siliţi creştinii să aducă jertfe zeilor?" Sfîntul Ascalon a răspuns: "Am auzit de acele nelegiuite porunci, date spre sminteala multora". Zis-a ighemonul: "Cum defăimezi pe împăraţi, numind sminteală legile lor cele sfinte şi mîntuitoare?" Zis-a sfîntul: "Fă ce voieşti, deoarece acele legi nu le am ca pe nişte legi, pentru că nu se dau drept şi spre folosul de obşte, ci spre pierzare şi pagubă; căci, ce fel este această lege, ca să zică: "Închină-te idolului!"?"

Zis-a ighemonul: "Au nu-ţi ajunge că ocărăşti pe împăraţi, încă şi pe zei îi numeşti idoli? Mă jur pe ei, că de nu-i vei mărturisi că sînt zei şi de nu le vei aduce jertfe, apoi vei lua muncile cele pregătite, pentru cei neascultători". Sfîntul a răspuns: "Nu mă tem de îngrozirile tale, ci mă tem a trece cu vederea pe Cel ce a zis: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu-l pot ucide; ci să vă temeţi mai ales, de Cel ce poate să piardă şi trupul şi sufletul în gheena. Deci, se cade a ne teme de Dumnezeu, Cel ce poate să muncească pe om în veci, iar nu de voi, care munciţi numai o parte a omului, adică numai trupul, dar nu în veci, ci puţină vreme". Ighemonul a zis: "Primeşte sfatul cel bun şi jertfeşte zeilor celor fără de moarte, căci, de nu vei asculta, sînt gata muncile şi muncitorii". Sfîntul a răspuns: "Să vedem cine dintre noi se va arăta mai tare, ori tu, cu muncile mă vei domoli pe mine, ca să numesc zei pe idoli, ori eu te voi sili pe tine să mărturiseşti pe Domnul meu Iisus Hristos, Care este adevăratul Dumnezeu şi ziditor a toate?"

Deci, ighemonul, mîniindu-se, a poruncit să dezbrace pe mucenic şi să-l spînzure spre muncire, ca să-l bată şi să-l strujească cu unelte de fier. Sfîntul, fiind muncit cu nemilostivire şi trupul lui zdrobindu-se şi căzînd pe pămînt, tăcea, nescoţînd glas de durere. Iar ighemonul i-a zis: "Oare nu s-a muiat inima ta, ca să jertfeşti zeilor?" Iar un ritor, cu numele Vizamon, stînd de faţă, a zis: "Moartea, apropiindu-se de el, l-a făcut să-şi iasă din minte". Atunci sfîntul, deşteptîndu-se, îndată i-a răspuns, zicînd: "Nici din minte nu mi-am ieşit, nici de Dumnezeu, Ziditorul meu, nu mă depărtez". Arian a zis: "Oare, iarăşi te împietreşti cu inima? Dar locul acesta, fiind în cale, nu este îndemînatic ca să fii muncit, deci, ajutîndu-ne zeii, vom merge în cetate şi acolo vei lua muncile cele vrednice de nesupunerea ta". Acestea zicînd, a poruncit ca îndată să dezlege pe mucenic şi să-l ducă înaintea sa.

În cale, aproape de cetate, era un rîu mare ce se numea Nil. Acest rîu l-a trecut Sfîntul Mucenic Ascalon mai înainte, deoarece ighemonul venea încet în urma lor. Cetăţenii, ieşind în întîmpinarea ighemonului pînă la rîu şi, văzînd pe sfînt zăcînd gol pe pămînt, au stat împrejurul lui, de vreme ce el nu putea să şadă de răni. Ei, văzîndu-l astfel, se umileau, fiindu-le jale de el. Apoi, acei cetăţeni, văzînd pe ighemon că ajunge la rîu şi se aşează în luntre, s-au pregătit să-l întîmpine şi să-i ureze de bine, iar sfîntul mucenic cînd a auzit grăind că ighemonul vine cu luntrea, s-a întărit şi s-a sculat de pe pămînt şi, ridicîndu-şi mîinile spre cer, s-a rugat către Domnul, zicînd: "Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, pentru care pătimesc aceste munci şi pentru a cărui dragoste stau gol în priveliştea acestui popor, auzi-mă acum, pentru slava numelui Tău cel sfînt. Întinde mîna Ta cea atotputernică şi ţine în mijlocul rîului luntrea aceea în care şade păgînul judecător, nu-l lăsa să ajungă la malul acesta, pînă ce te va mărturisi că eşti adevăratul Dumnezeu, Ziditorul şi Stăpînul a toate şi înaintea a tot poporul va preamări numele Tău cel Sfînt, pe care îl urăşte".

Sfîntul, rugîndu-se astfel, deodată luntrea care ducea pe ighemon, a stat pe loc şi nu putea să se mişte din locul acela. Ighemonul Arian, văzînd acest lucru, se mira, aducîndu-şi aminte de cuvintele mucenicului, cu care a făgăduit că-l va sili spre mărturisirea lui Hristos Dumnezeu. Deci, a zis către ai săi: "Ce vi se pare vouă de aceasta, că luntrea nu se mai mişcă; oare nu socotiţi că aceasta este vrăjirea acestui creştin?" Şi a poruncit să aducă altă luntre şi a şezut în ea. Deci, aceea luntre, din care a ieşit ighemonul, îndată a pornit din locul ei, iar aceea în care a şezut, a stat ca pe pămînt uscat, neputînd să se mişte deloc, deşi erau vîslaşi mulţi, pînza întinsă şi vînt în ajutor. Deci, ighemonul a trimis la mucenic, zicînd: "Te-ai temut de muncile cu care te-am îngrozit, de aceea ai făcut cu vrăjile tale să nu pot trece şi să intru în cetate".

Mucenicul a răspuns trimisului: "Viu este Dumnezeul meu, că nu se va mişca luntrea în care este Arian, pînă nu va mărturisi numele Domnului meu Iisus Hristos, precum i-am zis mai înainte!" Iar trimisul a zis: "Ighemonul, chiar de va mărturisi numele Dumnezeului tău precum voieşti, dar, fiind în mijlocul rîului, cum vei auzi tu glasul lui de aici de pe mal? Căci rîul, precum vezi, este foarte lat". Mucenicul i-a zis: "Să scrie pe o hîrtie mărturisirea Domnului meu şi s-o trimită la mine şi în ceasul acela luntrea va porni şi va sosi la mal.

Deci, întorcîndu-se trimisul, a spus ighemonului cuvintele mucenicului. Iar ighemonul, luînd îndată o hîrtie, a scris cu mîna sa nişte cuvinte ca acestea: "Unul este cu adevăratul Dumnezeu, pe care Ascalon îl cinsteşte şi nu este altul afară de El. Acela este Ziditorul şi Stăpînul tuturor!" Astfel scriind, a trimis-o lui Ascalon. Iar mucenicul, citind scrisoarea, s-a rugat lui Dumnezeu şi îndată luntrea în care era ighemonul a pornit şi a ajuns la mal. Ighemonul, intrînd în cetate, a şezut la judecată şi, punînd pe mucenic în faţa sa, a zis către dînsul: "Toată puterea ta de farmece şi urîtă de zei, ai pornit-o asupra mea, fiind pe apă, ca să mă ţii acolo, iar eu, pe pămînt, voi arăta asupra ta puterea stăpînirii mele".

Deci, îndată a poruncit să-l spînzure gol la muncire şi cu făclii aprinse să-i ardă coastele şi pîntecele, pînă ce i se va topi tot trupul. Pe cînd aceia îl munceau, sfîntul tăcea. Atunci Arian a zis către dînsul: "Ascaloane, precum văd, tu ai să mori acum". Răspuns-a sfîntul: "Chiar de aş muri, însă tot viu voi fi!" Ighemonul a zis către ai săi: "Să nu ne mai ostenim muncindu-l; văd că este gata să moară pentru credinţa lui, însă noi să facem încă ce vom putea". Atunci, a poruncit să lege o piatră mare de picioarele lui şi să-l arunce de viu în adîncul rîului.

Luîndu-l ostaşii l-au dus la rîu, mergînd în urma lor mult popor, între care erau şi mulţi creştini ce veniseră să vadă sfîrşitul mucenicului şi care, aducînd bucate, îl rugau să guste. Iar el nu voia, zicînd: "Nu voi mai gusta acum din hrana cea stricăcioasă a acestei lumi, că m-am gătit să merg şi să iau acelea, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit. Deci, osteni-ţi-vă şi voi, fraţilor, ca să cîştigaţi bunătăţile gătite sfinţilor". Grăind astfel sfîntul, ostaşii l-au pus într-o luntre şi, depărtîndu-se de mal, au început a lega de picioarele lui o piatră mare. Iar întorcîndu-se el spre creştinii care stăteau pe mal, le-a zis: "Fiilor, să nu fiţi fără de grijă pentru îngroparea mea; însă astăzi şi mîine să nu mă căutaţi. Tocmai a treia zi să veniţi în partea de miazănoapte a cetăţii şi, aflînd la mal trupul meu cu piatra cea legată, să mă îngropaţi împreună cu ea".

Aşa a fost, că a treia zi după înecarea mucenicului, au aflat sfîntul lui trup, precum le-a zis lor cu piatra de gît. Şi astfel l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea şi închinăciunea împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă - Sfîntul Mucenic Ascalon împreună cu Sfîntul Mucenic Leonid se pomenesc la pătimirea Sfîntului Filimon, în 14/27 decembrie. Ighemonul Arian a crezut şi el în Hristos şi s-a învrednicit de cununa mucenicească, precum se scrie despre Arian în pătimirea aceluiaşi Filimon.