Sfânta Cuvioasă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei, care s-a săvârșit cu pace în anul 335 Sfinții Cuvioşi Părinţi: 40 de mucenici din Sinai și 33 de mucenici din Rait, dintre care: Teodul, stareţul Mănăstirii Sinai, Pavel, stareţul Mănăstirii Raith, Orion, Moise, Isaia, Sava, Adam, Ieremia, Serghie, Domn, Proclu, Ipatie, Isaac, Macarie, Marcu, Veniamin, Eusebiu, Ilie și Iacob, care s-au săvârșit prin diverse chinuri, fiind uciși de către barbari (+ 273, + 288 şi + 410) Sfântul Cuvios Teodul din Sinai, fiul Sfântului Nil cel înţelept (V) Sfântul Cuvios Ştefan din Chenalokkos, întemeietorul Mănăstirii Hinolacul din Bitinia (+716) Hirotonirea Sfântului Ilarie
Stil vechi
14 Ianuarie

Sâmbătă

Stil nou
27 Ianuarie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Sfânta Cuvioasă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei, care s-a săvârșit cu pace în anul 335. Odovania praznicului Botezului Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfinții Cuvioşi Părinţi: 40 de mucenici din Sinai și 33 de mucenici din Rait, dintre care: Teodul, stareţul Mănăstirii Sinai, Pavel, stareţul Mănăstirii Raith, Orion, Moise, Isaia, Sava, Adam, Ieremia, Serghie, Domn, Proclu, Ipatie, Isaac, Macarie, Marcu, Veniamin, Eusebiu, Ilie și Iacob, care s-au săvârșit prin diverse chinuri, fiind uciși de către barbari (+ 273, + 288 şi + 410). Sfântul Cuvios Teodul din Sinai, fiul Sfântului Nil cel înţelept (V). Sfântul Cuvios Ştefan din Chenalokkos, întemeietorul Mănăstirii Hinolacul din Bitinia (+716). Sfântul Cuvios Iosif din Rait (IV). Sfântul Ilarie, Episcop de Poitiers (367). Sfântul Cuvios Ştefan din Chenalokkos, întemeietorul Mănăstirii Hinolacul din Bitinia (+716). Sfânta Muceniță Agnia, care s-a săvârșit prin chinuri pe când se afla închisă în temniță. Sfântul Mucenic Ponțian din Spoleto în Italia (+161). Sfântul Sfințit Mucenic Felix, preot de neam sirian, martirizat la Nola în Italia (+256). Sfântul Ierarh Kentigern, primul episcop de Glasgow în Scoţia (+612). Sfântul Cuvios Albin, egumen la Canterbury în Anglia (+732). Sfântul Cuvios Simeon, domnul Serbiei, care a îmbrățișat viața monahicească, ctitorind împreună cu fiul său, Sfântul Sava, multe mănăstiri printre care și Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos (+1199). Sfântul Ierarh Meletie, episcop de Riazan în Rusia și misionar în Yakutia (+1900). Sfântul Sfințit Mucenic Platon, episcop de Tallinn în Estonia (+1918). Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: episcopul Ambrozie (+1918) și binecredinciosul creștin Ioan (Kevroletin)(+1961), care au pătimit în timpul regimului comunist .
File pateric

Un om ducea o viată foarte curată: cât era ziua de mare nu făcea altceva decât să picteze icoane. Avea acest mare dar de la Dumnezeu si încerca să îl pună în valoare cât mai bine. Un singur neajuns avea iconarul: de când murise duhovnicul său, nu mai vroia să se spovedească. Se gândea că, dacă nu face păcate mari, nu are rost să îsi caute un alt duhovnic, că oricum nu va mai găsi un altul la fel de sporit.
Tot pictând icoane frumoase, iconarul devenise din ce în ce mai mândru. I se năzărise că a ajuns la mari măsuri de sfintenie si, pentru că mândria are nevoie de aplauze, L-a rugat pe Dumnezeu să îi descopere unui cunoscut duhovnic, părintelui Ioan, la ce măsură înaltă ajunsese. Dar, pentru a încerca să ascundă sub masca smereniei mândria sa, s-a mai rugat:
- Doamne, dacă părintele îmi va da vreun canon, orice canon îmi va da părintele, îl voi face.
Ajungând la părintele Ioan, omul i-a spus:
- Părinte, am venit să vă cer cuvânt de folos si, dacă credeti că este nevoie, să îmi dati chiar un canon.
- Nu ai canon de la duhovnicul tău?
- De cinci ani a murit, si de atunci nu am mai făcut nici un canon.
- Nu pot să îti dau canon fără să te spovedesc.
- Părinte, nu vreau să mă spovedesc, dar, dacă sfintia voastră tineti neapărat să mă spovediti…
- Da, trebuie să te spovedesti.
După spovedanie, dându-si seama că omul era biruit de diavolul mândriei, părintele i-a spus:
- O singură sansă de mântuire ai: lasă-te de pictatul icoanelor. Vino aici si vinde lumânări la pangar.
Iconarul a simtit că părintele i-a dat cu ceva în cap:
- Cum, părinte, si cine mai pictează icoane? O puneti pe femeia de la pangar să picteze în locul meu? Nu stiti cine sunt eu? Nu vă dati seama ce nedreptate faceti dacă-i lăsati pe ceilalti fără icoanele mele?
- Ascultă, frate, cu sau fără icoanele tale, lumea merge înainte. Nu se dărâmă lumea dacă tu renunti la pictat. Dar, dacă nu renunti la mândrie, te asteaptă iadul. Iadul, întelegi, iadul pe care stii să îl pictezi atât de bine în icoana Înfricosătoarei Judecăti. Iadul, frate, iadul.
Iconarul trăia niste clipe groaznice. Vru să părăsească biserica, dar îsi aminti că Îi promisese lui Dumnezeu că va face orice îi va spune părintele Ioan.
- Lăsati-mă putin să mă gândesc.
- Nu putin, te las cât de mult vrei tu. Du-te acasă si mai gândeste-te. Dar dacă nu esti gata să te apuci să vinzi lumânări, să nu mai vii pe aici.
Trei zile a stat acasă iconarul si s-a frământat. În acest timp încerca să termine o icoană cu Bunavestire, în care Maica Domnului stătea în fata Sfântului Arhanghel Gavriil.
Îl apăsa cuvântul pe care l-a rostit Fecioara Maria atunci când îngerul i-a spus că Îl va naste pe Hristos: "Fie mie după cuvântul tău!".
Asa ar fi vrut să îi poată spune si el părintelui Ioan, dar îi era foarte greu să facă această jertfă. Văzând însă că nu reusea în nici un chip să termine icoana, s-a gândit că pentru neascultarea sa harul lui Dumnezeu îl părăsise.
Asa că a patra zi era din nou la biserica părintelui Ioan. Părintele i-a zis:
- Dacă te întreabă oamenii de ce nu mai pictezi, să le spui că ti-a luat Dumnezeu darul. Du-te la lumânări si ai mare grijă la bani. Dacă iesi în minus, ne supărăm, spuse părintele, tratându-l cu indiferentă.
Iconarul nu stia că, de când se spovedise la părintele Ioan, acesta nu mai mâncase decât pâine cu apă si câteva fructe. Postise pentru ca Dumnezeu să îi dea iconarului gândul cel bun.
Primele săptămâni la pangar au fost crâncene pentru iconar. Veneau să îl vadă fostii săi colegi de breaslă, care acum îl luau peste picior.
- Zici că ti-a luat Dumnezeu darul? Nouă de ce nu ni-l ia? Si băutură, si femei, si ti l-a luat tocmai tie, care erai atât de cuminte?
Altii îl priveau lung, fericiti că au scăpat de un rival atât de talentat.
După ce s-a obisnuit în noua postură, iconarul a primit canon de la părintele să spună rugăciunea lui Iisus. S-a ostenit cât s-a ostenit, după care rugăciunea a început să îi miste inima spre pocăintă. A simtit că inima îi era din ce în ce mai usoară, a simtit cum durerea care mai înainte îi apăsa capul dispărea încetul cu încetul. Sfătuit de părintele Ioan, se spovedea si se împărtăsea des.
O singură dată s-a mai întristat: când din două icoane pictate de un fost ucenic de-al său a început să izvorască mir. Desi ucenicul picta mult mai slab decât el, totusi lui Dumnezeu îi plăceau mai mult icoanele acestuia.
După o vreme, părintele l-a rugat să îi vândă toate pensulele si culorile sale. Iconarul i le-a dat de pomană, gândindu-se că nu îi vor mai fi de folos.
Se apropia un an de când renuntase la pictură. Era a treia săptămână din postul Sfintelor Pasti. La spovedanie, părintele i-a spus:
- Îti voi da un canon foarte greu: ai două zile să pictezi o icoană mare cu Învierea. Peste două zile vei pleca într-un pelerinaj la Sfântul Munte Athos si o vei dărui mănăstirii care îti va plăcea mai mult.
- Două zile, părinte? E prea putin timp, cred că nu mai am timp să lucrez.
- Ba ai, te va întări Dumnezeu. Si, când te întorci de acolo, după ce vei vedea icoane de o frumusete rară, să pictezi din nou. Gata, s-a terminat cu lumânările, de acum ai canon să pictezi din nou. Să te rogi si să pictezi. Când pictezi cu smerenie, ca un vrednic vânzător de lumânări, lumea are mare nevoie de icoanele tale. Aici sunt banii de drum, i-a spus părintele, binecuvântându-l. Si aici sunt pensulele tale, i-a mai spus, dându-i înapoi punga pe care i-o ceruse cu aproape un an în urmă.
Iconarului i s-au umplut ochii de lacrimi. Nu credea că va mai picta vreodată. I-a multumit din inimă lui Dumnezeu, după care a plecat în fugă spre casă. Se grăbea să se apuce de pictat. Timpul era scurt, dar avea nădejde că, pentru rugăciunile duhovnicului său, va termina la timp pictarea icoanei.

Era un sihastru oarecare bătrân, care de multi ani trăia în pustie. Acestuia i-a venit gând în inimă, socotindu-se cum că el a săvârsit si a împlinit toate bunătătile si poruncile lui Dumnezeu, si a început cu mare osârdie a se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, Dumnezeul meu, arată-mi mie de mi-a mai rămas ceva nesăvârsit din faptele bune, să le săvârsesc pe toate!". Iar văzătorul de inimi, Dumnezeu, vrând ca să-i smerească acel gând înalt, i-a descoperit lui în gând si i-a grăit, zicând: "Mergi la cutare mănăstire la arhimandrit, si ce îti va zice tie, asa să faci!".
Iar el, desteptându-se din somn, foarte s-a bucurat de acea vedenie dumnezeiască si multumea lui Dumnezeu. Si îndată a plecat la acel arhimandrit si, apropiindu-se de acea mănăstire, Dumnezeu i-a descoperit arhimandritului despre venirea lui, zicând: "Iată cutare sihastru de la cutare pustie vine la tine ca să te întrebe, să-i spui cuvânt pentru mântuirea sufletească. Deci, dacă va veni, asa să-i faci tu: să-i dai o prăjină în mână si să-i încredintezi porcii mănăstirii în seama lui si să-i poruncesti să-i păzească".
Între timp a sosit si sihastrul la poarta mănăstirii si a început a bate la poartă ca să-i deschidă si auzind portarul, a mers, i-a deschis si a intrat înăuntru la arhimandrit, s-au închinat unul altuia si s-au sărutat după obicei si au sezut. După aceea l-a întrebat pe el arhimandritul: "De unde vii, avvo, si pentru ce este osteneala venirii tale la noi? Ai venit până aici sau mai departe mergi?". Răspuns-a sihastrul si a zis: "Eu, cinstite părinte, sunt cutare sihastru de la cutare pustie si auzind si întelegând de folositoarea învătătură a cuvintelor cuviosiei tale, într-adins numai până aici am venit, la cuviosia ta, ca să-mi spui si mie vreun cuvânt de folosul mântuirii sufletului, precum îti va da tie Domnul cuvânt". Zis-a lui arhimandritul: "Cu adevărat, avvo, din depărtat loc ai făcut osteneala până aici. Dumnezeu să te blagoslovească si să-ti răsplătească osteneala ta! Iar dacă îti voi spune tie precum poftesti cuvânt de folosul mântuirii sufletului, oare vei face după cum îti voi zice?". Răspuns-a sihastrul si i-a zis: "Iată, mă făgăduiesc înaintea lui Dumnezeu, că orice-mi vei zice, cu bucurie voi face după cuvântul ce-mi vei spune! Că pentru aceasta mi-am ostenit bătrânetile mele de am călătorit atâta si am venit la cuviosia ta, ca să fac după cuvântul ce-mi vei zice".
Atunci arhimandritul, sculându-se de pe scaunul său si luând o prăjină pe care mai înainte de venirea sihastrului i-o gătise pentru acea treabă, i-a dat-o, zicând: "Iată, frate, acesta este cuvântul pe care voi să ti-l spun pentru mântuirea sufletului tău. Primeste acest toiag si mergi de paste porcii acestei sfinte mănăstiri! Iată, ti-am spus ce să faci. Mergi si fă asa precum ti-am zis!". Si aceasta zicând, îndată a poruncit de a adus toti porcii mănăstirii si i-a dat în seama lui si l-a trimis la câmp să-i pască. Iar el la aceasta n-a îndrăznit să răspundă nimic, ci supunându-se a primit porcii în seama sa si iesind cu dânsii la câmp a început a-i paste.
Iar oamenii care îl stiau, pentru că era foarte vestit si multora stiut pentru viata lui cea îmbunătătită, auzind unde este si că paste porcii la câmp, se mirau de aceasta si minunându-se spuneau unul altuia, zicând: "Iată, sihastrul cel mare si vestit de la cutare pustie a înnebunit si si-a iesit din minte si a pribegit din pustie, de la locul si chilia lui, iar acum umblă de paste porcii la câmp". Acestea vorbind oamenii unii cu altii, de multe ori se întâmpla să audă si el aceste vorbe. Căci multi, si din cei ce nu stiau, nici îl cunosteau, vorbeau si spuneau despre dânsul, fiind de fată. Iar altii ziceau: "Sihastrul cel mare s-a îndrăcit si umblă pe câmp împreună cu porcii". Iar el, auzind, răbda cu smerenie si asa, cu multă răbdare si smerenie, trei ani a păscut porcii acelei mănăstiri.
După ce s-au împlinit trei ani păscând porcii, văzând Dumnezeu răbdarea si smerenia lui, a poruncit arhimandritului să-l cheme si să-l slobozească să meargă iarăsi la locul si chilia lui. Iar arhimandritul, după descoperirea si porunca lui Dumnezeu, i-a poruncit să dea porcii în seama altui om, pe care l-a trimis să-i pască, iar el să vină la mănăstire, zicând că-i este trebuincios. Si asa, după porunca arhimandritului, dând porcii în seama acelui om, a venit la mănăstire. De când i-a dat porcii în seama lui si l-a trimis la câmp ca să-i pască, de atunci el nu a mai venit pe la mănăstire, nici arhimandritul cu dânsul nu a mai vorbit, ci vara umbla cu porcii la câmp de-i păstea, iar iarna sedea cu ei de-i hrănea în afara metocului sau odaia dobitoacelor, care era la o mosie departe de mănăstire.
Iar dacă a mers la arhimandrit, si arhimandritul dacă l-a văzut pe el asa schimonosit si cu fata schimbată si stricată de vânturi si de arsura soarelui, cu barba afumată de multul fum al odăii si hainele festelite si rupte, încât numai se tineau de trup, s-a umilit cu inima si cu mare plângere a căzut la picioarele lui, zicând:
"Iartă-mă, robule al lui Hristos, că te-am necăjit atâta vreme cu acea ascultare dosăditoare. Să stii, frate, că nu de la mine ti-am făcut aceasta, ci după arătarea si porunca lui Dumnezeu, pentru vreo greseală ce vei fi făcut înaintea lui Dumnezeu în gândul tău cândva, neluându-ti seama. Pentru că mie, mai înainte de a veni la mine, mi-a descoperit Dumnezeu si mi-a spus de venirea ta si mi-a poruncit ca îndată să-ti dau porcii mănăstirii în seamă si să te trimit cu dânsii la câmp, ca să-i pasti, precum ti-am si făcut. Iar acum, frate, văzând Dumnezeu răbdarea si smerenia ta, S-a milostivit si te-a iertat de acea greseală ce vei fi făcut si pentru care te-a trimis la această ispită. Căci acum mi-a poruncit Dumnezeu să-ti iau porcii din seama ta si să te slobod să mergi la locul si chilia ta si să-ti păzesti iarăsi rânduiala".
Atunci a răspuns bătrânul cu multă umilintă si lacrimi: "Adevărat, părinte, eu am gresit Domnului Dumnezeului meu, pentru care pe dreptate mi s-a făcut mie aceasta. Căci eu văzându-mă pe mine de atâtia ani trăind în pustie si în toate zilele si în toată vremea nevoindu-mă si silindu-mă după puterea mea să fac cele plăcute lui Dumnezeu si să împlinesc toate poruncile Lui, mi-a venit în gând că eu acum am săvârsit toate faptele bune si poruncile lui Dumnezeu. Si am început cu mare osârdie a mă ruga lui Dumnezeu să-mi arate de mi-a mai rămas cumva vreo faptă bună nesăvârsită, să o săvârsesc si pe aceea. Asa rugându-mă, mi-a arătat Dumnezeu si mi-a poruncit să vin la cuviosia ta si cele ce-mi vei zice să le fac. Si asa eu, cu mare bucurie, după porunca lui Dumnezeu, am plecat si am venit la prea cuviosia ta, negândind de o întâmplare ca aceasta".
Zis-a arhimandritul: "Adevărat, frate, mari si neajunse de mintea omenească si drepte sunt judecătile lui Dumnezeu si mare este purtarea Lui de grijă pentru noi! Iar noi de nu ne vom sili să câstigăm smerenia, în zadar ne vor fi osteneala si faptele noastre, care ne par că sunt bune si plăcute lui Dumnezeu, si nimic nu ne vor folosi, de nu vor fi acoperite cu smerenia. Căci multi, cu multe si mari bunătăti, neavând smerenie, au pierit si nu i-au folosit pe ei bunătătile si faptele lor cele bune, cu îngâmfare si fără de smerenie. Căci bunătătile si faptele cele bune, de nu vor avea smerenie, îl înaltă pe om la mândrie si-l pierd, precum si tie, frate, ti s-a întâmplat, pentru că n-ai avut smerenia cu care să-ti fi acoperit bunătătile tale, ca să nu le vadă si să le stie vrăjmasul. Însă pe tine, frate, Dumnezeu te-a canonisit, te-a miluit si te-a iertat. Acum întoarce-te si te du iarăsi la locul si chilia ta si-ti păzeste orânduiala si de acum te păzeste foarte si te fereste de părerea înaltă si te sileste cu toată osârdia, de îti este de folos smerenia, că smerenia e acoperământul faptelor bune! Si de vei si face vreo faptă bună, îndată să o acoperi pe ea cu smerenia, ca să nu răsufle, căci fapta bună neacoperită cu smerenie răsuflă si se împute si este urâtă de Dumnezeu. Asa fă, frate, si mă iartă pentru necazul ce ti-am făcut atâta vreme si mă pomeneste si pe mine, nevrednicul, în sfintele tale rugăciuni către Dumnezeu!". Si i-a dat cele ce-i trebuiau lui si asa, închinându-se si sărutându-se cu părintească sărutare, l-a blagoslovit si l-a slobozit. Si a plecat si a mers iar în pustie, la chilia sa, găsind chilia curată si măturată precum a lăsat-o, ca si cum ar fi îngrijit-o cineva, neavând mucezeală sau putoare a pustie, ca în ziua în care a plecat dintr-însa, de care lucru foarte se minuna.

Pilda zilei

Alo, Centrala

Pe când eram copil, tatăl meu a făcut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Îmi aduc perfect aminte de lădiţa aceea din lemn lăcuit, montată pe perete. Receptorul strălucitor atârna într-o parte. Eram încă prea mic ca să ajung la telefon, dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea la el.
Apoi am descoperit că undeva, înăuntrul acestui aparat, trăia o persoană uluitoare. Numele ei era “Alo, Centrala” şi nu era niciun lucru pe lumea asta, pe care ea să nu-l ştie. Alo, Centrala - putea să-ţi spună numărul oricui şi, în plus, ora exactă.
Experienţa mea, cu acest duh închis într-o sticlă, a venit într-o zi când, în vreme ce mama era în vizită la o vecină, iar eu mă jucam la bancul de scule din pivniţă, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribilă şi nu era nimeni în preajmă care să-mi arate compasiune.
Am umblat în jurul casei sugându-mi degetul inflamat, până am ajuns la scară.
Telefonul! Am târât repede un scaun din sufragerie până în hol, m-am urcat pe el, am scos din furcă receptorul telefonului şi l-am dus la ureche. “Alo, Centrala!”, am strigat în microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau două, apoi o voce joasă şi clară mi-a ajuns la ureche: “Centrala”.
“Mi-am rănit degetul” – m-am smiorcăit eu în telefon, iar lacrimile m-au podidit imediat, acum că aveam o audienţă.
“Mămica ta nu este acasă?”- urmă întrebarea.
“Nu este nimeni acasă în afară de mine” - am bolborosit.
“Iţi curge sânge?” – m-a întrebat vocea…
“Nu, ” – i-am răspuns. “M-am lovit cu ciocanul şi acuma mă doare tare rău…”.
“Poţi să deschizi răcitorul?” – m-a-ntrebat ea. I-am spus că pot.
“Atunci ia de acolo o bucăţică de gheaţă şi ţine-o lipită de degeţel” -spuse vocea.
După aceea am început să chem “Alo, Centrala” pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lecţia de geografie, iar ea mi-a spus unde se află Philadelphia. M-a ajutat şi la matematică.
Ea mi-a spus că veveriţa, pe care o prinsesem în parc cu o zi înainte, mănâncă fructe şi alune.
A venit apoi o zi în care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat “Alo, Centrala” şi i-am spus vestea asta tristă. Ea m-a ascultat şi a început să-mi spună lucruri pe care, de obicei, oamenii mari le spun copiilor ca să-i liniştească. Am întrebat-o, “De ce se întâmplă ca păsările, care cântă atât de frumos şi aduc atâta bucurie oamenilor, trebuie să se sfârşească într-o grămăjoară de pene, pe fundul unei colivii?”.
Cred că ea mi-a înţeles afectarea, pentru că mi-a spus încet, “Wayne, ţine minte întotdeauna, că mai sunt şi alte lumi în care se poate cânta”.
Altădată, la telefon, “Alo, Centrala!”.
“Centrala” – mi-a răspuns vocea cunoscută. “Cum se scrie cuvântul fix?” – am întrebat-o.
Toate astea se întâmplau într-un mic orăşel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe când aveam nouă ani, ne-am mutat la capătul celălalt al ţării, la Boston. Îmi lipsea foarte mult prietena mea. “Alo, Centrala” rămăsese în cutia aceea din lemn de mahon, din vechea noastră casă. N-am mai încercat să fac acelaşi lucru cu telefonul modern, strălucitor, din locuinţa nouă.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversaţii din copilărie m-a urmărit pretutindeni. Adesea, în momente de incertitudine şi neputinţă, mi-am reamintit acea seninătate şi acel sentiment de siguranţă, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cât de răbdătoare, de înţelegătoare şi bună la suflet trebuie să fii fost ea, ca să-şi piardă atâta timp cu un mic băieţel ca mine.
După câţiva ani, am făcut iaraşi drumul către vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat în escală la Seattle. Aveam o jumătate de oră între avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fără să mă gândesc, am format numărul operatorului din orăşelul nostru de baştină şi am spus: ”Alo, Centrala!”.
Miraculos, am auzit aceeaşi voce joasă şi clară, pe care o cunoşteam atât de bine.
“Centrala.” Nu plănuisem asta, dar m-am auzit spunând: “Poţi să-mi spui cum se scrie cuvântul fix?”.
O pauza lungă. Apoi, vocea aceea catifelată mi-a răspuns: “Cred că degeţelul tău s-a vindecat până acum”.
Am râs. “Deci, tu eşti, într-adevăr” – i-am spus. “Mă-ntreb dacă ai idee cât de mult ai însemnat pentru mine la vremea aceea”.
“Iar eu mă-ntreb” – zise ea - “dacă tu realizezi cât de mult au însemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodată copii şi aşteptam cu bucurie chemările tale, zi de zi…”.
I-am spus cât de mult m-am gândit la ea de-a lungul anilor şi am întrebat-o dacă pot s-o mai chem din nou atunci când voi veni să-mi vizitez sora.
“Cu plăcere” – mi-a spus ea. “Întreabă de Sally”.
M-am întors la Seattle peste trei luni. O altă voce mi-a răspuns la “Informaţii”.
Am întrebat de Sally.
“Sunteţi un prieten?” – m-a întrebat.
“Da, un foarte vechi prieten…Wayne….”.
“Îmi pare rău să-ţi spun asta” – mi-a spus ea. “Sally a lucrat doar o jumătate de normă în ultimii ani, pentru că era bolnavă. A murit cu cinci săptămâni în urmă”.
Înainte de a apuca să agăţ receptorul, mi-a spus: “Un minut, ai spus că te cheamă Wayne?”. “Da” – i-am răspuns.
“Ei bine, Sally a lăsat un mesaj pentru d-ta. L-a scris pe o hârtie, în caz că ai să suni. Ţi-l citesc”.
Mesajul ei era: “Spune-i că sunt şi alte lumi în care se poate cânta. El va ştii la ce mă refer”.
I-am mulţumit şi am atârnat receptorul. Ştiam la ce se referea Sally.

___
Niciodată să nu subestimezi impresia pe care ai făcut-o asupra cuiva! A cui viaţă ai atins-o astăzi?
Vocea ta, omule, este, de fapt, expresia de moment a stării afective a inimii tale, o expresie filtrată de minte, care este emisă pe buzele gurii tale. Corzile tale vocale vibrează în acord cu sentimentele/emoţiile care trăiesc în inima ta, iar cuvintele tale gândite, vorbite şi/sau scrise sunt o amprentă pe care fiinţa ta o pune pe alte inimi. Păstrează tăcerea inimii, minţii şi gurii tale, când nu te simţi influenţat de Iubire, Lumină, Armonie şi Bunătate, pentru că vocea ta poate să producă răni profunde nevindecabile. Atinge viaţa semenilor tăi NUMAI pentru a face nu bine, nu un rău.
Şi nu uita niciodată, omule, că tu poţi să dăruieşti cărămizile, prin vorbele tale grăite sau scrise, cu ajutorul cărora un alt om îşi poate clădi o viaţă fericită, cum poţi să dăruieşti şi buldozerul cu ale cărui şenile poţi distruge o viaţă deja clădită. N-ai vrea să fii distrugător, ci constructor.

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sânt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci.

Amin.

Biblia intr-un an

Exodul 38-40

Capitolul 38
1.     După aceea a făcut jertfelnicul pentru arderile de tot, din lemn de salcâm, lung de cinci coţi, lat de cinci coţi, adică cu faţa pătrată şi înalt de trei coţi.
2.     I-a făcut patru coarne, ce ieşeau din el, în cele patru colţuri ale lui, şi l-a îmbrăcat cu aramă.
3.     A făcut apoi toate lucrurile trebuitoare jertfelnicului: oale, lopăţele, cupe, furculiţe şi vase pentru cărbuni; toate obiectele acestea le-a făcut din aramă.
4.     A mai făcut pentru jertfelnic o cămaşă, un fel de împletitură de aramă, care îmbrăca partea lui de jos până la jumătatea lui.
5.     A turnat apoi patru verigi de aramă pentru cele patru colţuri ale împletiturii celei de aramă, pentru petrecut prin ele pârghiile de purtat;
6.     Iar pârghiile le-au făcut din lemn de salcâm şi le-a îmbrăcat cu aramă.
7.     Pârghiile se petreceau prin inelele din laturile jertfelnicului, ca să poată fi purtat cu ajutorul lor. Jertfelnicul l-a făcut din scânduri, gol înăuntru.
8.     A făcut apoi baia de aramă şi postamentul ei tot de aramă, cu chipuri iscusit lucrate care împodobeau intrarea cortului adunării.
9.     După aceea a făcut curtea. Spre miazăzi curtea avea perdele de în răsucit, lungi de o sută de coti,
10.     Şi la ele douăzeci de stâlpi cu douăzeci de postamente de aramă sub ei şi cu cârligele şi legătorile lor de argint;
11.     Pe latura de miazănoapte a făcut perdele lungi de o sută de coţi şi la ele douăzeci de stâlpi, cu douăzeci de postamente de aramă sub ei, cu cârligele şi legătorile lor de argint.
12.     În partea dinspre asfinţit a făcut perdele lungi de cincizeci de coţi şi pentru ele zece stâlpi, cu zece postamente de aramă şi cu cârligele şi legăturile lor de argint;
13.     Iar în partea de dinainte, dinspre răsărit, a făcut perdele lungi de cincizeci de coţi,
14.     Şi anume: de o parte a porţii curţii cincisprezece coţi de perdele şi la ele trei stâlpi cu trei postamente de aramă;
15.     De cealaltă parte a porţii curţii cincisprezece coţi de perdele şi la ele trei stâlpi cu trei postamente de aramă.
16.     Toate perdelele pe toate laturile curţii erau de în răsucit.
17.     Iar stâlpii aveau postamentele de aramă, cârligele şi legătorile lor de argint, vârfurile îmbrăcate în argint şi toţi erau uniţi între ei prin legători de argint.
18.     Iar perdeaua pentru poarta curţii a făcut-o din lână violetă, stacojie şi vişinie şi din în răsucit, cu alesături, lungă de douăzeci de coţi şi înaltă de cinci coţi, pe toată întinderea, ca şi perdelele curţii.
19.     Pentru ea a făcut patru stâlpi cu patru postamente de aramă sub ei, cu cârligele şi legătorile de argint ş cu vârfurile îmbrăcate în argint.
20.     Toţi ţăruşii împrejurul cortului şi curţii erau de aramă.
21.     Iată acum şi socoteala lucrurilor ce s-au întrebuinţat la cortul adunării, care s-a făcut după porunca lui Moise, prin leviţi, sub supravegherea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
22.     Toate însă, câte a poruncit Domnul lui Moise, s-au lucrat de Beţaleel, fiul lui Uri al lui Or, din seminţia lui Iuda,
23.     Ajutat de Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, săpător în piatră şi ţesător iscusit şi cusător pe pânze de în şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie.
24.     Tot aurul întrebuinţat la cort şi la toate lucrurile lui a fost douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci sicli de aur, ce s-au adus în dar, socotit după siclul sfânt.
25.     Iar argintul, ce s-a adus dar de la cei număraţi ai obştei, a fost o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli, socotit după siclul sfânt.
26.     Argintul acesta s-a luat de la şase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni, în vârstă de la douăzeci de ani în sus, trecuţi prin numărătoare, câte o jumătate de siclu de cap, socotit după siclul sfânt.
27.     O sută de talanţi de argint s-au întrebuinţat la turnarea postamentelor scândurilor cortului şi a postamentelor stâlpilor perdelelor lui: o sută de postamente din o sută de talanţi, câte un talant la postament;
28.     Iar din o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli au făcut cârligele de la stâlpii curţii, au îmbrăcat vârfurile lor şi au făcut pentru ei legători.
29.     Aramă, adusă în dar, a fost: trei sute şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de sicli.
30.     Din ea au făcut postamente pentru stâlpii de la intrarea cortului adunării, jertfelnicul cel de aramă, cămaşa de aramă a lui şi toate uneltele jertfelnicului;
31.     Postamentele pentru toţi stâlpii curţii, postamentele pentru stâlpii de la intrarea curţii, toţi ţăruşii cortului şi toţi ţăruşii dimprejurul curţii. 

Capitolul 39
1.     Iar din mătase violetă, stacojie şi vişinie au făcut veşminte de slujbă, pentru slujit în locaşul sfânt, şi au mai făcut veşminte sfinte pentru Aaron, cum poruncise Domnul lui Moise.
2.     Au făcut efodul din fire de aur, din mătase violetă, stacojie şi vişinie şi din în răsucit.
3.     Şi anume: au desfăcut aurul în foi şi au tăiat fire, pe care le-au ţesut cu iscusinţă printre firele de mătase violetă, stacojie şi vişinie şi de in răsucit, lucru iscusit.
4.     I-au făcut încheietori de încheiat pe umeri şi au unit amândouă părţile lui.
5.     Brâul efodului, care vine peste el, la fel cu el, l-au făcut din fire de aur, din mătase violetă, stacojie şi vişinie şi din în răsucit, cum poruncise Domnul lui Moise.
6.     Au lucrat apoi două pietre de smarald, aşezându-le în cuibuleţe de aur şi săpând pe ele numele fiilor lui Israel, cum se sapă pe pecete,
7.     Şi le-au pus la încheieturile efodului, pe umeri, întru pomenirea fiilor lui Israel, cum poruncise Domnul lui Moise.
8.     Au făcut apoi hoşenul, lucrare iscusită, la fel cu efodul, din fire de aur şi din mătase violetă, stacojie şi vişinie şi din în răsucit.
9.     Hoşenul l-au făcut dublu, în patru colţuri, lung de o palmă şi lat de o palmă.
10.     Şi au pus pe el pietre scumpe, aşezate în patru rânduri: într-un rând un sardeon, un topaz şi un smarald - rândul întâi;
11.     În rândul al doilea: un rubin, un safir şi un diamant;
12.     În rândul al treilea: un opal, o agată şi un ametist;
13.     Şi în rândul al patrulea: un hrisolit, un onix şi un iaspis. Ele erau aşezate în cuibuleţe de aur.
14.     Pietrele acestea erau în număr de douăsprezece, după numărul fiilor lui Israel, şi pe fiecare din ele era săpat, ca pe pecete, câte un nume, din cele ale celor douăsprezece seminţii.
15.     La hoşen au făcut apoi lănţişoare groase de aur curat şi lucrate răsucit, ca sfoara;
16.     Au mai făcut două rozete şi două verigi de aur şi au prins cele două verigi de cele două colţuri de sus ale hoşenului;
17.     Şi au agăţat două capete ale lănţişoarelor de cele două verigi din colturile hoşenului,
18.     Iar celelalte două capete ale celor două lănţişoare le-au agăţat de cele două rozete şi le-au prins pe acestea de încheieturile efodului, pe faţa acestuia.
19.     După aceea au mai făcut încă două verigi de aur şi le-au prins de celelalte două colţuri ale hoşenului pe cealaltă parte dinspre efod;
20.     Şi au mai făcut şi alte două verigi de aur şi le-au prins de cele două încheieturi ale efodului, dedesubt, pe faţa lui, unde se unesc, mai sus de încingătoarea efodului.
21.     Şi au legat hoşenul cu verigile lui de verigile efodului cu un şnur de mătase violetă, ca să stea deasupra încingătorii efodului şi ca să nu cadă hoşenul de pe efod, cum poruncise Domnul lui Moise.
22.     Iar meilul care vine sub efod, l-au făcut din purpură ţesută violet.
23.     Acesta avea în partea de sus o deschizătură şi împrejurul acestei deschizături avea un guler, ţesut ca o platoşă, ca să nu se rupă.
24.     Meilului i-au făcut pe la poale ciucuri de mătase violetă, stacojie şi vişinie şi de în răsucit;
25.     I-au mai făcut şi clopoţei de aur curat şi au pus clopoţei printre ciucurii de la poalele meilului de jur împrejur;
26.     Şi i-au aşezat pe la poalele meilului de slujbă aşa: un clopoţel şi un ciucure, un clopoţel şi un ciucure, cum poruncise Domnul lui Moise.
27.     Au făcut apoi pentru Aaron şi pentru fiii lui hitoane ţesute din în,
28.     Chidare de în, turbane tot de în şi pantaloni de în răsucit;
29.     Şi cingătoare din în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie, ţesută cu alesături, cum poruncise Domnul lui Moise.
30.     După aceea au făcut o tăbliţă de aur curat, diadema sfinţeniei, şi au săpat pe ea, ca pe pecete, cuvintele: "Sfinţenia Domnului".
31.     Şi au prins de ea un şnur de mătase violetă, ca s-o lege peste chidar, cum poruncise Domnul lui Moise.
32.     Aşa s-au sfârşit toate lucrările de la cortul adunării. Şi au făcut fiii lui Israel toate; cum poruncise Domnul lui Moise aşa au făcut.
33.     Apoi au adus la Moise: cortul, acoperămintele şi toate cele de trebuinţă ale lui, cârligele lui, scândurile lui, pârghiile lui, stâlpii lui şi postamentele lui;
34.     Acoperişurile cele cu piei roşii de berbec şi acoperişurile cele de piei vinete şi perdeaua din mijloc;
35.     Chivotul legii, capacul lui şi pârghiile;
36.     Masa cu toate cele de trebuinţă pentru ea şi pâinile de pus înainte;
37.     Sfeşnicul cel de aur curat, candelele lui, candele puse în el la locul lor, şi toate cele trebuincioase pentru el şi untdelemn de ars;
38.     Jertfelnicul cel de aur, mirul pentru ungere, miresme pentru tămâiere şi perdeaua de la intrarea cortului;
39.     Jertfelnicul cel de aramă, cămaşa lui cea de aramă, pârghiile lui şi toate cele trebuitoare pentru el, baia şi postamentul ei;
40.     Perdelele curţii, stâlpii ei şi postamentele lor, perdelele de la intrarea curţii, frânghiile, ţăruşii şi toate lucrurile trebuitoare la slujbă în cortul adunării;
41.     Veşmintele de slujit în cort, veşmintele sfinte ale preotului Aaron şi veşmintele de slujbă pentru fiii lui.
42.     Toate aceste lucruri le făcuseră fiii lui Israel aşa cum poruncise Domnul lui Moise.
43.     Şi privi Moise toată lucrarea şi iată ei o făcuseră aşa cum poruncise Domnul şi Moise i-a binecuvântat.

Capitolul 40
1.     Apoi iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
2.     "În ziua întâi a lunii întâi, să aşezi cortul adunării.
3.     Şi să pui într-însul chivotul legii şi dinaintea chivotului să atârni perdeaua;
4.     Apoi să aduci înăuntru masa şi să aşezi pe ea toate lucrurile ei; şi sfeşnicul să-l duci înăuntru şi să aprinzi într-însul candelele lui.
5.     Să aşezi jertfelnicul cel de aur pentru tămâiere înaintea chivotului legii şi să atârni perdeaua la intrare în cortul adunării.
6.     Apoi să aşezi jertfelnicul arderilor de tot înaintea intrării în cortul adunării.
7.     Iar între cortul adunării şi jertfelnic să aşezi baia şi să torni în ea apă;
8.     Şi împrejurul cortului să aşezi împrejmuirea curţii şi la intrarea curţii să atârni perdeaua.
9.     După aceea să iei mir de ungere şi să ungi cortul şi toate cele din el şi să-l sfinţeşti pe el şi toate lucrurile lui şi va fi sfânt;
10.     Să ungi jertfelnicul arderilor de tot şi toate lucrurile lui şi să sfinţeşti jertfelnicul şi va fi sfinţenie mare;
11.     Să ungi apoi baia şi postamentul ei şi să o sfinţeşti.
12.     Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului adunării şi să-i speli cu apă;
13.     Să îmbraci pe Aaron în sfintele veşminte şi să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-mi fie preot.
14.     Să aduci şi pe fiii lui, să-i îmbraci cu hitoane,
15.     Şi să-i ungi, cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi fie preoţi, şi această ungere îi va sfinţi preoţi pentru totdeauna în neamul lor!"
16.     şi a făcut Moise tot; cum i-a poruncit Domnul aşa a făcut:
17.     În luna întâi a anului al doilea de la ieşirea lor din Egipt, în ziua întâi a lunii a fost aşezat cortul.
18.     Şi a aşezat Moise cortul, a pus postamentele lui, scândurile lui, pârghiile lui şi stâlpii lui;
19.     A întins deasupra cortului acoperămintele şi peste aceste acoperăminte a pus acoperişul, cum poruncise Domnul lui Moise.
20.     Apoi a luat şi a pus legea în chivot, a petrecut pârghiile prin inelele chivotului şi a pus deasupra, la chivot, capacul;
21.     A dus apoi chivotul în cort, a atârnat perdeaua şi a închis chivotul legii, precum poruncise Domnul lui Moise.
22.     După aceea a pus masa în cortul adunării, în partea de miazănoapte a cortului, în afară de perdea,
23.     Şi a aşezat pe ea pâinile punerii înaintea Domnului, cum poruncise Dumnezeu lui Moise.
24.     Sfeşnicul l-a aşezat în cortul adunării, în fata mesei, în partea de miazăzi a cortului,
25.     Şi a aprins candelele lui înaintea Domnului, precum poruncise Domnul lui Moise.
26.     A aşezat jertfelnicul cel de aur în cortul adunării, înaintea perdelei,
27.     Şi a aprins pe el tămâie mirositoare, cum poruncise Domnul lui Moise;
28.     A atârnat perdeaua la uşa cortului;
29.     Iar jertfelnicul arderilor de tot 1-a aşezat la intrarea în cortul adunării şi a pus pe el arderi de tot şi prinoase de pâine, cum poruncise Domnul lui Moise.
30.     Apoi a aşezat baia între cortul adunării şi jertfelnic şi a turnat în ea apă pentru spălat;
31.     Moise, Aaron şi fiii lui trebuia să-şi spele din ea mâinile şi picioarele;
32.     Când intrau ei în cortul adunării sau când se apropiau de jertfelnic ca să slujească, se spălau din ea cum poruncise Domnul lui Moise.
33.     După aceea au pus împrejmuirea curţii împrejurul cortului şi a jertfelnicului şi a atârnat perdeaua la intrarea curţii. Şi aşa a isprăvit Moise lucrările.
34.     Atunci un nor a acoperit cortul adunării şi locaşul s-a umplut de slava Domnului;
35.     Şi Moise n-a putut să intre în cortul adunării, pentru că-l cuprinsese pe acesta norul şi slava Domnului umpluse locaşul.
36.     În tot timpul călătoriei fiilor lui Israel, când se ridica norul de pe cort, atunci plecau la drum,
37.     Iar de nu se ridica norul, nici ei nu plecau la drum până nu se ridica;
38.     Pentru că în tot timpul călătoriei, ziua stătea peste cort norul Domnului, iar noaptea se afla peste el foc, înaintea ochilor întregii case a lui Israel.