Ecclesiastul

Capitolul 7
1.  Mai de preţ este un nume bun decât untdelemnul cel binemirositor şi ziua morţii decât ziua naşterii.
2.  Mai bine este să mergi în casă de plâns, decât să te duci în casă de ospăţ, căci acolo se vede sfârşitul omului şi cine îl vede pune la inimă.
3.  Mai bun este necazul decât râsul, căci întristarea feţei este bună pentru inimă.
4.  Inima celor înţelepţi este în casa cea cu tânguire, iar inima celor nebuni în casa veseliei.
5.  Mai degrabă să auzi certarea unui înţelept, decât să asculţi cântecul celor nebuni;
6.  Că precum este pârâitul spinilor sub căldare, tot aşa este şi râsul celui nebun. Şi aceasta este deşertăciune!...
7.  Căci asuprirea poate să facă nebun pe un înţelept, şi mita strică inima.
8.  Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai de preţ este un duh răbdător decât un duh semeţ.
9.  Nu te grăbi să te întărâţi întru duhul tău, pentru că mânia sălăşluieşte în sânul celor nebuni.
10.  Nu spune niciodată: "Cum se face că zilele cele de altădată au fost mai bune decât acestea?" Căci nu din înţelepciune întrebi una ca aceasta.
11.  Înţelepciunea este tot atât ţie bună ca şi o moştenire de folos celor ce văd soarele,
12.  Că aşa este ocrotirea înţelepciunii şi a banului; dar folosul ştiinţei este că înţelepciunea ţine cu viaţă pe stăpânul ei.
13.  Socoteşte cu mintea faptele lui Dumnezeu; cine poate să îndrepte ceea ce El a strâmbat?
14.  În zi de fericire fii bucuros, iar în zi de nenorocire gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, aşa ca omul să nu descopere nimic din cele viitoare.
15.  Aceste două lucruri le-am văzut eu în zilele nimicniciei mele: este câte un drept, care piere întru dreptatea lui, şi este câte un nelegiuit care trăieşte mereu în răutatea lui.
16.  Nu fii drept peste măsură şi nu te arăta prea înţelept! Pentru ce vrei să te nimiceşti?
17.  Nu fii nelegiuit până la sfârşit şi nu fii nici nebun; de ce să mori înainte de timpul tău?
18.  Este bine să te ţii de una şi de cealaltă să nu te desfaci, că cine se teme de Dumnezeu scapă din toate.
19.  Înţelepciunea dă înţeleptului mai multă putere decât au zece nerozi într-o cetate.
20.  Căci nu este om drept pe pământ care să facă binele şi să nu păcătuiască.
21.  Nu lua aminte la toate vorbele pe care cineva le spune, ca nu cumva să auzi că sluga ta te grăieşte de rău;
22.  Căci inima ta singură ştie de câte ori şi tu ai defăimat pe alţii.
23.  Toate acestea le-am încercat prin înţelepciune şi am zis: "Vreau să fiu înţelept!" dar înţelepciunea a rămas departe de mine.
24.  Ceea ce a fost este departe, şi adânc, adânc! Cine poate acum să-i dea de înţeles?
25.  Şi eu m-am silit şi inima mea a cercetat şi a urmărit ştiinţa şi înţelepciunea şi buna chibzuială şi mi-am dat seama că răutatea este o nebunie, iar prostia este zănatică răutate.
26.  Şi am găsit femeia mai amară decât moartea, pentru că ea este o cursă, inima ei este un laţ şi mâinile ei sunt cătuşe. Cel ce este bun înaintea lui Dumnezeu scapă, iar păcătosul este prins.
27.  Iată ce am aflat, zice Ecclesiastul, şi încă şi altele ca să pot descoperi înţelesul,
28.  Pe care sufletul meu l-a căutat şi nu l-a aflat. Am găsit însă un om la o mie, dar n-am găsit nici o femeie din toate câte sunt.
29.  Dar iată numai ce am găsit: Dumnezeu a făcut pe om drept, iar oamenii născocesc multe vicleşuguri.

Capitolul 8
1.  Cine este ca înţeleptul şi cine poate să ştie ca el tâlcuirea lucrurilor? Înţelepciunea unui om îi luminează fata şi asprimea felei lui i se schimbă.
2.  Ascultă de porunca regelui din pricina jurământului făcut lui Dumnezeu.
3.  Nu te grăbi să te depărtezi de fata lui. Nu stărui în lucrul cel rău, că ceea ce voieşte face.
4.  Cuvântul regelui este hotărâtor şi cine poate să-i spună: "Ce faci?"
5.  Celui ce ascultă porunca nu i se va întâmpla nimic rău, că inima unui om înţelept va cunoaşte timpul şi judecata.
6.  Pentru orice lucru este un timp şi o judecată; că mare este nenorocirea care apasă asupra omului,
7.  De vreme ce el nu poate să ştie mai dinainte ceea ce se va întâmpla. Oare, cine îi va da de ştire ceea ce va fi cu el?
8.  Omul nu este stăpân pe duhul său de viaţă, ca să-l poată opri; la fel nu este stăpân pe ziua morţii şi în această luptă nu încape amânare. Nelegiuirea nu va scăpa pe cel care o săvârşeşte.
9.  Am văzut toate aceste lucruri şi mi-am sârguit inima mea spre tot lucrul care se face sub soare într-o vreme când omul stăpâneşte pe altul spre nenorocirea lui.
10.  Şi am văzut păcătoşi în mare cinste purtaţi la locul de odihnă, pe când cei ce lucraseră drept au fost izgoniţi de la locul cel sfânt şi au fost uitaţi în cetate. Şi aceasta este deşertăciune!
11.  Din pricină că hotărârea pentru pedepsirea răutăţii nu este îndeplinită de îndată, pentru aceasta se umple de răutate inima oamenilor ca să facă rău.
12.  Dar deşi păcătosul face rău de o sută de ori şi îşi lungeşte zilele, eu ştiu că fericirea este a acelora care se tem de Dumnezeu şi se sfiesc în faţa Lui.
13.  Fericirea nu va fi pentru cel fără de lege, care, asemenea umbrei, nu-şi va lungi viaţa, fiindcă el nu se teme de Domnul.
14.  Este încă o nepotrivire care se petrece pe pământ, adică: sunt drepţi cărora li se răsplăteşte ca după faptele celor nelegiuiţi şi sunt păcătoşi cărora li se răsplăteşte ca după faptele celor drepţi. Am zis că şi aceasta este încă o deşertăciune!
15.  Şi am ridicat în slăvi veselia, căci nu este nimic mai bun pentru om sub soare, decât să mănânce, să bea şi să se veselească. Numai de l-ar întovărăşi la lucrul lui în tot timpul vieţii pe care Dumnezeu i-o dă sub soare!
16.  Când mi-am îndreptat inima ca să cunosc înţelepciunea şi să pătrund care este menirea omului pe pământ, căci nici zi, nici noapte ochii lui nu văd somnul,
17.  Atunci mi-am dat seama, privind lucrarea lui Dumnezeu, că omul nu poate să înţeleagă toate câte se fac sub soare, dar se osteneşte căutându-le, fără să le dea de rost; iar dacă înţeleptul crede că le cunoaşte, el nu poate să le pătrundă.

Capitolul 9
1.  Cu adevărat toate acestea le-am pus la inimă şi inima mea le-a văzut: că cei drepţi şi cei înţelepţi împreună cu toate faptele lor sunt în mina lui Dumnezeu. Nici măcar iubirea, nici ura nu o cunoaşte omul; ci totul este deşertăciune înaintea oamenilor,
2.  Căci toţi au aceeaşi soartă: cel drept ca şi cel păcătos, cel bun ca şi cel rău, cel curat ea şi cel necurat, cel ce aduce jertfă ca şi cel ce nu aduce, cel bun ca şi cel rău, cel ce jură ca şi cel ce cinsteşte jurământul.
3.  Este un mare rău în tot ceea ce se face sub soare, căci toţi au aceeaşi soartă şi pe lângă aceasta inima oamenilor este plină de răutate şi nebunia în inima lor dăinuieşte toată viaţa lor şi se duc în acelaşi loc cu cei morţi;
4.  Oare cine va rămâne în viaţă? Pentru toţi cei vii este o nădejde, căci un câine viu este mai de preţ decât un câine mort.
5.  Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat.
6.  Şi dragostea lor, ura lor şi pizma lor a pierit de mult şi nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare.
7.  Du-te şi mănâncă cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale.
8.  Toată vremea veşmintele tale să fie albe şi untdelemnul să nu lipsească de pe capul tău!
9.  Bucură-te de viaţă cu femeia pe care o iubeşti în toate zilele vieţii tale celei deşarte, pe care ţi-a hărăzit-o Dumnezeu sub soare; căci aceasta este partea ta în viaţă şi în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.
10.  Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.
11.  Şi iarăşi am văzut sub soare că izbânda în alergare nu este a celor iuţi şi biruinţa a celor viteji, şi pâinea a celor înţelepţi, nici bogăţia a celor pricepuţi, nici faima pentru cei învăţaţi, căci timpul şi întâmplarea întâmpină pe toţi.
12.  Că omul nu ştie nici măcar vremea lui: întocmai ea şi peştii care sunt prinşi în vicleanul năvod, întocmai ca şi păsările în laţ, aşa sunt prinşi fără de veste oamenii în vremea de restrişte, când vine dintr-odată peste ei.
13.  Şi am mai văzut sub soare acest fapt de înţelepciune care mi s-a părut într-adevăr mare:
14.  A fost odată o cetate mică, locuită de oameni puţini şi împotriva ei a pornit un rege vestit, care a împresurat-o şi a ridicat de jur împrejur întărituri puternice.
15.  Într-însa se afla un sărac înţelept care a scăpat cetatea prin înţelepciunea lui şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de acest om sărman.
16.  Şi am zis: "Mai bună este înţelepciunea decât puterea; dar înţelepciunea celui sărac este urgisită, şi cuvintele lui nu sunt luate în seamă".
17.  Vorbele celui înţelept spuse domol sunt mai ascultate decât strigătul unui stăpân între nebuni.
18.  Înţelepciunea este mai de preţ decât armele de luptă; dar o singură greşeală nimiceşte mult bine.