Sfântul Mucenic Chiril, Episcopul Gortinei din insula Creta(III-IV) Sfântul Sfinţit Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei în Sicilia (I) Sfântul Sfințit Teodor, Episcopul Edesei în Siria (+848) Sfinții Cuvioși Patermutie și Coprie din Egipt (IV)
Stil vechi
9 Iulie

Vineri

Stil nou
22 Iulie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Dezlegare la ulei
Sfântul Sfinţit Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei în Sicilia (I). Sfântul Sfințit Teodor, Episcopul Edesei în Siria (+848). Sfântul Mucenic Chiril, Episcopul Gortinei din insula Creta(III-IV). Sfinții Mucenici Patermutie, Coprie și Alexandru (361-363). Sfinții Cuvioși Patermutie și Coprie din Egipt (IV). Sfinţii Mucenici Andrei şi Prov, care s-au săvârşit prin foc. Sfântul Ierarh Ponțian, episcop în Italia (III). Sfinţii Mucenici: Anatolia fecioara şi Audax din Lucania în Italia (+251). Sfântul Mucenic Alexandru, ostaș din Egipt (+363). Sfântul Ierarh Pavel, episcop de Sens în Franţa (VI). Sfinții Mucenici: Felician și Mochie și Sfântul Teofan, mărturisitor din Italia (VI). Sfânta Cuvioasă Everilda, stareţa Mănăstirii Everingham din Anglia (+700). Sfântul Sfințit Mucenic Agilulf, arhiepiscop de Cologne în Germania (+720). Sfântul Cuvios Teodosie Stâlpnicul din Edesa în Siria (IX). Sfântul Cuvios Fotie din Tesalia, întemeietorul Mănăstirii Akapniou în Tesalonic (XI). Sfântul Cuvios Iustus, pustnic din Polonia (+1008). Sfântul Cuvios Eftimie din Karelia (+1435). Sfântul Sfințit Mucenic Petru, preot din Vologda în Rusia (XVII). Sfinţii Cuvioși: Dionisie Ritorul şi Mitrofan de la Schitul Sfânta Ana Mică din Sfântul Munte Athos (+1606). Sfântul Sfințit Mucenic Metodie din Creta (+1793). Sfântul Sfințit Nou Mucenic din Rusia: preotul Constantin (Lebedev), care a pătimit în timpul regimului comunist (+1918).
File pateric

Un crestin a venit la duhovnicul său:
- Părinte, de câteva săptămâni îmi e foarte bine, nu am mai avut nici o ispită, nici un necaz. E bine sau nu?
- Când nu ai ispite înseamnă ori că dracii te-au lăsat în pace, că le slujesti fără să te mai ispitească, ori că Dumnezeu îti dă o vreme de liniste, o vreme de refacere. Dar nu te mândri, căci atunci harul lui Dumnezeu se îndepărtează de la tine. Si tine minte că astfel de momente nu sunt foarte dese în războiul duhovnicesc. Ele sunt trimise pentru neputinta noastră, nu pentru virtutile noastre. Căci dacă ai fi fost în stare să duci acum un război greu, care ti-ar fi adus cunună, Dumnezeu ti l-ar fi trimis. Numai că, desi uneori ni se pare că suntem pregătiti pentru războaie grele, Dumnezeu ne cunoaste mai bine sufletul. El stie că dacă am birui acum într-un război greu, poate că pentru asta ne-ar birui mândria. Sau, dacă am duce un război greu, care nu este totusi necesar, poate că am cădea la următoarea ispită, mult mai usoară, dar care ne-ar prinde fără vlagă, fără putere.

Avva Visarion a zis: "Când esti în pace si nu ai altă luptă, atunci mai mult te smereste, ca nu cumva, bucurie străina intrând, să ne lăudăm si să fim dati la război. Că de multe ori Dumnezeu, pentru neputintele noastre, nu ne lasă să fim dati spre luptă, ca să nu pierim". (9-42)

Pilda zilei

Poarta Raiului

Demult, a trăit un prinţ tare-tare bogat, care era, însă, şi foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic. Doar că, într-o noapte, a visat că murise şi ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:
- Vino cu mine să îţi arăt unde vei sta de acum încolo. Şi au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate, până când, la un moment dat, au ajuns lângă un palat mare şi frumos.
- A, a strigat tânărul prinţ, aici voi sta?
- Nu, în niciun caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit pământului, cum să merite el aşa ceva?
- E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câştigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el. Pe pământ nu strânge nimic, fiindcă daruieşte, dar aici, uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătăţii lui.
- Bine, şi atunci eu unde o să stau? A mai întrebat nemulţumit prinţul.
- Uite acolo, în cocioaba aceea!
- Cum, în şandramaua aia?! Păi acolo sunt doar nişte scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă... cum să locuiesc în mizeria aia? E drept aşa ceva?
- Sigur că este drept, i-a răspuns Sfântul Petru! Ia gândeşte-te, ce ai dăruit tu? Nimic! Ce ai fi vrut să apară aici!? Dacă ai fi fost bun şi darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut şi tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar aşa... Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale... În clipa aceea, tânărul prinţ s-a trezit speriat din visul său. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pământ, ci în cer. Nu a mai strâns bogăţii peste bogăţii, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu? Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani şi, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preţ: recunoştinţa celor ajutaţi de el şi binele făcut. Aceasta era averea pe care nimeni nu ar fi putut să i-o fure!
Înţelept ar fi ca şi noi, toţi, să procedăm ca prinţul din poveste, pentru că adevărată este vorba care spune că: "Nu rămânem decât cu ceea ce dăruim".

"Pe calea binelui mai repede oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te".

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

Biblia intr-un an

Ecclesiastul

Capitolul 1
1.  Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim.
2.  Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!
3.  Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare?
4.  Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna!
5.  Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi.
6.  Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale.
7.  Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat.
8.  Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude.
9.  Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.
10.  Dacă este vreun lucru despre care să se spună: "Iată ceva nou!" aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.
11.  Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor.
12.  Eu Ecclesiastul am fost regele lui Israel în Ierusalim.
13.  Şi m-am sârguit în inima mea să cercetez şi să iau aminte cu înţelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer. Acesta este un chin cumplit pe care Dumnezeu l-a dat fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el.
14.  M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.
15.  Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ceea ce lipseşte nu se poate număra.
16.  Grăit-am în inima mea: Cu adevărat am adunat şi am strâns înţelepciune - mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim căci inima mea a avut cu belşug înţelepciune şi ştiind.
17.  Şi mi-am silit inima ca să pătrund înţelepciunea şi ştiinţa, nebunia şi prostia, dar am înţeles că şi aceasta este vânare de vânt,
18.  Că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa.

Capitolul 2
1.  Grăiam inimii mele: "Vino să te ispitesc cu veselia şi să te fac să guşti plăcerea!" Şi iată că şi aceasta este deşertăciune.
2.  "E nebunie!" am zis despre râs. Şi despre veselie: "La ce poate să folosească!"
3.  Am cugetat apoi în inima mea, să desfătez trupul meu cu vin - pe când cugetul meu umbla după înţelepciune şi cerceta nebunia - până ce voi vedea ceea ce este bun pentru fiii oamenilor să facă sub cer în vremea vieţii lor.
4.  Am început lucrări mari: am zidit case, am sădit vii,
5.  Am făcut grădini şi parcuri şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori;
6.  Mi-am făcut iazuri, ca să pot uda din ele o dumbravă unde creşteau copacii;
7.  Am cumpărat robi şi roabe şi am avut feciori născuţi în casă, asemenea şi turme de vite, şi oi fără de număr, mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim.
8.  Am strâns aur şi argint şi număr mare de regi şi de satrapi; am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea fiilor anului mi-am agonisit: o prinţesă şi alte prinţese.
9.  Am fost mare şi am întrecut pe toţi cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim şi înţelepciunea a rămas cu mine.
10.  Şi tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte şi n-am oprit inima mea de la nici o veselie, căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată munca mea.
11.  Apoi m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele şi la truda cu care m-am trudit ca să le săvârşesc şi iată, totul este deşertăciune şi vânare de vânt şi fără nici un folos sub soare.
12.  Şi mi-am întors privirea să văd înţelepciunea, nebunia şi prostia. Căci ce poate să facă un om de rând peste ceea ce a făcut un rege?
13.  Atunci m-am încredinţat că înţelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului.
14.  Înţeleptul are ochii în cap, iar nebunul merge întru întuneric. Dar am cunoscut şi eu că aceeaşi soartă vor avea toţi.
15.  Deci am zis în inima mea: "Aceeaşi soartă ca şi cel nebun avea-voi şi eu; atunci la ce îmi foloseşte înţelepciunea?" Şi am zis în mintea mea că şi aceasta este deşertăciune.
16.  Căci pomenirea celui înţelept ca şi a celui nebun nu este veşnică, fiindcă în zilele ce vor veni amândoi vor fi uitaţi; atunci înţeleptul moare ca şi nebunul.
17.  Drept aceea am urât viaţa, căci rele sunt cele ce se fac sub soare; şi totul este deşertăciune şi vânare de vânt.
18.  Şi am urât toată munca pe care am muncit-o sub soare, fiindcă voi lăsa-o omului care va veni după mine.
19.  Şi cine ştie dacă el va fi înţelept sau nebun! Şi el va face ce va găsi cu cale din tot lucrul cu care m-am trudit şi m-am chibzuit sub soare! Şi aceasta este deşertăciune!
20.  Şi am început să mă las deznădejdii pentru toată munca cea de sub soare,
21.  Căci un om care a pus în lucrul lui înţelepciune şi ştiinţă şi a avut izbândă, îl împarte cu cel care n-a lucrat. Şi aceasta aste deşertăciune şi un rău nespus de mare.
22.  Oare, ce-i rămâne omului din toată munca lui şi din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare?
23.  Toate zilele lui nu sunt decât suferinţă şi îndeletnicirea lui nu-i decât necaz; nici chiar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este deşertăciune!
24.  Nimic nu este mai bun pentru om decât să mănânce şi să bea şi să-şi desfăteze sufletul cu mulţumirea din munca sa. Şi am văzut că şi aceasta vine numai din mâna lui Dumnezeu.
25.  Cine poate oare să mănânce şi să bea fără să mulţumească Lui?
26.  Omului care este bun înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dă înţelepciune, ştiinţă şi bucurie, iar păcătosului îi dă sarcina să adune şi să strângă pentru a da celui ce este bun în faţa lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi vinare de vânt!

Capitolul 3
1.  Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.
2.  Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.
3.  Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.
4.  Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.
5.  Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.
6.  Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci.
7.  Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti.
8.  Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace.
9.  Care este folosul celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia asupră-şi?
10.  Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume.
11.  Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.
12.  Atunci mi-am dat cu socoteala că nu este fericire decât să te bucuri şi să trăieşti bine în timpul vieţii tale.
13.  Drept aceea dacă un om mănâncă şi bea şi trăieşte bine de pe urma muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.
14.  Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui.
15.  Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; şi Dumnezeu cheamă iarăşi aceea ce a lăsat să treacă.
16.  Dar am mai văzut sub soare că în locul dreptăţii este fărădelegea şi în locul celui cucernic, cel nelegiuit.
17.  Şi am gândit în inima mea: "Dumnezeu va judeca pe cel drept ca şi pe cel nelegiuit", căci este vreme pentru orice punere la cale şi pentru orice faptă.
18.  şi am zis iar în inima mea despre fiii oamenilor: "Dumnezeu a orânduit să-i încerce, ca ei să-şi dea seama că nu sunt decât dobitoace".
19.  Căci soarta omului şi soarta dobitocului este aceeaşi: precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viată, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Şi totul este deşertăciune!
20.  Amândoi merg în acelaşi loc: amândoi au ieşit din pulbere şi amândoi în pulbere se întorc.
21.  Cine ştie dacă duhul omului se urcă în sus şi duhul dobitocului se coboară în jos către pământ?
22.  Şi mi-am dat seama că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui?