Sfântul Ierarh Metodie, arhiepiscopul Moraviei (885) Sfântul Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului (582) Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium în Panonia (304) Sfântul Nou Mucenic Ghenadie de la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos (1818) Sfinții Sfinţiţi Noi Mucenici din Rusia: preoţii: Ioan (Boikov) şi Iacov (Boikov) și Sevastian (Fomin) Mărturisitorul, bătrânul de la Optina şi Karaganda (+1934, +1943 şi +1966)
Stil vechi
6 Aprilie

Luni

Stil nou
19 Aprilie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Paștelui. Post aspru
Săptămâna a VI-a din Post. Sfântul Ierarh Metodie, arhiepiscopul Moraviei (885). Sfântul Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului (582). Sfânta Cuvioasă Platonida diaconița din Nisibe (308). Sfântul Nou Mucenic Ghenadie de la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos (1818). Cei 120 Mucenici din Persia, care s-au săvârşit prin foc (344-347). Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium în Panonia (304). Sfinții Sfinţiţi Noi Mucenici din Rusia: preoţii: Ioan (Boikov) şi Iacov (Boikov) și Sevastian (Fomin) Mărturisitorul, bătrânul de la Optina şi Karaganda (+1934, +1943 şi +1966). Sfinții 2 Mucenici din Ascalon, care s-au săvârşit fiind îngropaţi în pământ până la brâu.. Sfinţii Cuvioşi: Grigorie, nevoitor lângă Mănăstirea Marea Lavră din Sfântul Munte Athos, şi Grigorie Sinaitul, nevoitor în Muntele Sinai şi Sfântul Munte Athos şi scriitor filocalic (+1308 şi +1346). Sfinții Sfinţiţi Mucenici: Ieremia şi Arhilaos (Arhilie) preotul (III). Sfinții Mucenici: Florentie, Geminian şi Satur, care au pătimit la Sirmium în Panonia (IV). Sfintele Muceniţe: Rufina, Moderata și Romana şi a Sfântului Mucenic Secundus, dimpreună cu şapte însoţitori ai săi din Sirmium (IV). Sfânta Muceniţă Celestina, fecioara, din Metz (Franţa), şi Sfânta Cuvioasă Vriena, egumena unei mănăstiri de călugărițe din Siria (+ 300 şi + 318). Sfintele Cuvioase: Tomaida şi Ieria din Siria şi a Sfântului Mucenic Marcelin, dregător împărătesc, care a pătimit în nordul Africii (+320 şi +413). Sfinţii Cuvioşi: Ulched din Anglia, întemeietorul Mănăstirii Kinnity din Irlanda, Amand, conte de Brescia în Italia, iar apoi monah la Mănăstirea Welshpool, şi Brychan, prinţ de Brecon în Ţara Galilor (VI). Sfinţii Cuvioşi: Winebald, stareţ la Saint-Loup-de-Troyes, şi Genard, monah la Fontenelle în Franţa (+650 şi +720). Sfinții Cuvioşi Mucenici: Filaret şi Ilie, monahi ucişi de musulmani la Palermo în Italia (+831). Sfinţii Ierarhi: Berchan, episcop de Kirkwall în Scoţia, Prudenție, episcop de Troyes în Franţa, şi Metodie, arhiepiscop de Moravia, cel întocmai cu Apostolii şi luminătorul slavilor (+840, +861 şi +885). Sfântul Notker cântăreţul din Elveţia şi a Sfântului Ierarh Elstan, episcop de Ramsbury în Anglia (+912 şi +981). Sfântul Mucenic Nicolae din insula Lesbos (+1463). Sfinții Mucenici: Manuil, Teodor, Gheorghe, Mihail și Gheorghe din Samotracia (+1835). Sfinții Noi Mucenici din Rusia Petru (Jukov) și Prohor (Mihailov) (+1918).
File pateric

    PENTRU AVVA VENIAMIN

    1) Se povestea pentru avva Veniamin, ca daca ne-am pogorit de la secere la schit, ne-au adus nous de la Alexandria, dar, cate un vas de untdelemn lipit cu ipsos la gura. Si daca a venit iarasi vremea secerisului, orice prisosea, fratii aduceau la biserica. Iar eu vasul meu nu l-am destupat, ci cu undreaua gaurindu-l, am gustat putin; si avea inim lea, cum ca mare lucru am facut. Si daca au adus fratii vasele lor astupate la gura cu ipsos, iar al meu era gaurit, m-am aflat de rusine, ca si cum as fi curvit.

    2) Zis-a avva Veniamin, preotul chiliilor, ca ne-am dus in schit la un batran si am voit sa-i dam putintel untdelemn. Si ne zice noua : iata unde sade vasul cel mic, care mi l-ati adus mai inainte cu trei ani; cum l-ati pus, asa a ramas. Si auzind noi, ne-ain minunat de petrecerea batranului.

    3) Acestasi a zis, ca ne-am dus la alt batran si ne-a oprit pe noi la el sa mancam si punandu-ne noua ulei de rafane ( 1 ), am zis lui : parinte, pune-ne noua putin ulei mai bun ! Iar el auzind si-a facut cruce, zicand : de este alt ulei, afara de acesta, nu stiu eu.

    (1) Ulei de seminte de ridichi.

    4) Avva Veniamin, cand avea sa moara, a zis fiilor sai: acestea faceti si puteti si va mantuiti. Totdeauna bucurati-va, neincetat va rugati, pentru toate multumiti !

    5) Acestasi a zis: pe calea cea imparateasca sa umblati si milele sa numarati si sa nu defaimati !

Pilda zilei

Sabia și coiful

Regele Carol al V-lea al Frantei a vrut sa incerce vrednicia si intelepciunea fiului sau. Astfel, intr-o zi oarecare, el aseza doua mese intr-o camera din palatul sau. Pe una dintre ele, el a asezat sceptrul si coroana, iar pe cealalta a pus o sabie si un coif.

Dupa aceasta, el si-a chemat fiul si i-a zis:

- Alege din acestea doua: sau sabia, sau coroana.

Privind fiul spre cele doua mese, spre sabie si spre coroana, el a ales in cele din urma sabia si coiful.

Vazand aceasta, imparatul s-a bucurat, insa a si intrebat:

- De ce ai ales sabia si coiful ?

Fiul sau i-a raspuns, zicand:

- Cu sabia si cu coiful voi cuceri coroana si sceptrul.

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de Luni

O, Veșnice Dumnezeule, Doamne Iisuse Hristoase, cu adancă și mare smerenie a inimii mele, cunosc și mărturisesc că gresesc in toate zilele, dumnezeieștii tale dragoste. Pentru acesta astazi, ca este luni și începutul săptămânii, cer să-mi lași toate păcatele și să mi le ierti, rugându-mă cu smerenie milostivirii Tale, celei mari, să-mi dai har, ca sa pun început bun, să port grijă și să ostenesc pentru sufletul meu, pentru care ai petrecut atatea osteneli și ispite la Sfânta Ta răstignire, ca să mântuiești zidirea Ta.

Și te rog, Dumnezeul meu și Ziditorul meu, să mă îndreptezi de astăzi înainte spre bine, pâna la sfârșitul vieții mele, întru cinstea și mărirea împărației Tale și pentru mântuirea mea.

O, Doamne! Astazi îți dau sufletul și trupul meu și vointa mea, rugându-Te să fie voia Ta în mine precum îți place. Dă-mi îngaduiala să pot răbda și mă pedepseste aici întru acesta lume, dupa mila Ta, iar nu în cealalta viața.

Și iartă pe cei vii și pe cei morți după rugăciunile Sfintei Tale Biserici și mă învrednicește pe mine și pe ceilalți să ne bucurăm de mărirea ta în Rai. La acesta pun mijlocitor pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic:
O, cerești slujitori și slugi ale lui Dumnezeu! păzitori ai oamenilor și vrajmași ai duhurilor rele, ma închin vouă, fericite duhuri, și mă bucur de marirea voastră, căci pururea stați neadormiți întru voințele Dumnezeului nostru cu multă grijă și credința; voi pururea căutați și nu dormiți, pururea slujiți și nu osteniți, pururea luptați și pururea biruiți și nu este alta grija voastră, făra numai să departați pe cel rău de la zidirea lui Dumnezeu.
O, binecuvântați păzitori ai oamenilor! mă închin vouă și vă mulțumesc pentru ajutorul cel de toate zilele ce ne dați, pentru povățuirea ce ne faceți, pentru darul ce-l cereți adesea de la Dumnezeu pentru noi și deosebi vă binecuvântez pentru grija ce aveți de mine, nevrednicul și păcătosul. O, Sfinte îngere, păzitorul sufletului meu, și voi Sfinților Arhangheli Mihaile și Gavrile, nu vă scârbiți de mine, nici mă lăsati pustiu, ci mă paziți ziua si noaptea până îmi voi da cu pocăința sufletul în mâinile lui Dumnezeu, Ziditorul meu, măcar ca eu nu va ascult, nici primesc luminările și povățuirile ce îmi faceți pentru folosul meu.

Înca vă rog să aveți grija sufletului meu și să opriți puterea vrăjmașului, pentru ca să nu mai gresesc de acum înaintea Dumnezeului meu; și mă învredniciți să vă vad la moartea mea și să stati împrejurul meu și să duceți în ceruri sufletul meu ca să se închine măririi lui Dumnezeu și sa vada bucuria Sfinților Lui pentru ca să am pricina să va mulțumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce ați avut-o pentru mine și să vă spun binele vostru cu glas neîncetat în vecii vecilor.

Amin.