Sfântul Nou Mucenic Ghenadie de la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos (1818)

Acesta era un ieromonah dintre părinții Mănăstirii Dionisiu din Sfântul Munte Athos.

Într-una din zile, fu trimis de către egumenul său la Constantinopol ca să-i însoțească pe călugării Bonifatie și Evdochim, care se duceau acolo pentru a se face mucenici. Însă lui Bonifatie și Evdochim li se schimbă inima, căci temându-se de caznele ce le stăteau înainte, aceștia se lepădară de Iisus Hristos. Apoi, mâniați, se întoarseră asupra însoțitorului lor, sfântul Ghenadie, pe care-l făcură răspunzător de călătoria lor fără roadă la Constantinopol. Ei îl învinuiră înaintea stăpânirii  că venise la Constantinopol ca să se facă mucenic.

Astfel sfântul Ghenadie fu prins și întemnițat.

În temniță, sfântul Ghenadie fu chinuit cu cruzime și silit să se lepede de credința creștină și să primească religia islamică. Însă în ciuda celor suferite, sfântul Ghenadie se ținu tare în credincioșia sa față de Iisus Hristos. Pentru aceasta fu osândit la moarte prin tăierea capului.

După moartea sfântului Ghenadie, cinstitele sale moaște fură așezate în mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte.

Astfel, sfântul Ghenadie, ieromonahul din mănăstirea Dionisiu, își dădu viața din dragoste pentru Iisus Hristos în Constantinopol la 6 aprilie 1818.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului

Troparul Sfântului Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Eutihie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
 

Condacul Sfântului Ierarh Eutihie, Patriarhul Constantinopolului

Glasul 8

Să lăudăm toţi cu credinţă pe Dumnezeiescul Ierarh Eutihie şi cu dragoste să-l fericim, ca pe un mare păstor şi slujitor şi preaînţelept învăţător şi izgonitor al eresurilor. Că se roagă Domnului pentru noi toţi.

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Israel în adânc a luat urma şi pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbogăţindu-te cu virtuţi şi luminându-te cu Luminile cele Strălucitoare ale darurilor lui Dumnezeu, izbăveşte-mă de patimile ticăloşiei prin rugăciunile tale, ca să te laud, Preaînţelepte  Ierarhe Eutihie.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viţă sădită din cer în curţile lui Dumnezeu ai odrăslit, adevărat îndestulată cu roadele faptelor celor bune, împreună şi cu ale minunilor, Sfinte Părinte Eutihie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcând mintea stăpână, ai biruit tirania patimilor, cuvioase. Pentru aceea, înălţându-te cu aripile nepătimirii, ai ajuns tocmai la Locaşurile lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primind pe Ziditorul tău, precum a voit a Se Întrupa mai presus de cuget din pântecele tău fără de sămânţă, te-ai arătat cu adevărat Stăpână a făpturilor, Preacurată.
 

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt...

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-te pe sineţi de tina patimilor prin multa osârdie, te-ai făcut locaş Duhului Sfânt, purtătorule de Dumnezeu, Strălucite Ierarhe Eutihie.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai fiu al zilei cu împărtăşirea Luminii celei fără de materie şi cu strălucirea tămăduirilor celor adevărate goneşti stricăciunea patimilor cea întunecoasă, pururea pomenite.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pruncie sugând laptele înfrânării, petrecândpururea în rugăciuni, ai ajuns la măsura vârstei lui Hristos cu adevărat, Ierarhe Strălucite Eutihie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Deschizându-ţi cinstita gură, părinte, ai tras duh şi ai îngrădit gura care a cugetat nedreptate, spre Singură Înălţimea Întrupării lui Dumnezeu, preaînţelepte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Minunea Dumnezeieştii tale naşteri, Curată, întrece toată rânduiala firii. Că ai zămislit în pântece pe Dumnezeu mai presus de fire şi născându-L ai rămas pururea Fecioară.

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserieă cu Dumne­zeiască cuviinţă cântă, strigând: din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu Raza Dumneze­iescului har, ai întunecat toate părerile ereticilor şi ai luminat adunările popoarelor celor credincioase, preaînţelepte.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suferind prigoniri pentru credinţă nu te-ai slăbit. Că ai avut Ajutor pe Însuşi Hristos, Cel Ce era hulit, ierarhe preacinstite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înălţându-te Domnul, a întărit pe piatra adevărului paşii sufletului tău şi a împiedicat cugetele vrăjmaşilor cele îngâmfate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat negrăită şi neprice­pută este la cei din cer şi la cei de pe pământ Taina naşterii tale celei cu Dumnezeiască cuviinţă, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară.
 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste Te rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, pe Cel Ce ne chemi din negura greşelilor.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izgonindu-te fără dreptate, vitejeşte ai suferit despărţirea de turma care ţi-a fost dată, înţelepte părinte. Dar iarăşi te-ai întors la dânsa cu bucurie, mult fiind de toţi prealăudat.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu prin semn de pildă vezi acum Slava lui Dumnezeu, de care din pruncie ai dorit-o, Fericite Eutihie. Ci, mai ales faţă către fată o vezi acum, dezlegându-se oglinzile trupului, părintele nostru.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Umplându-ţi-se sufletul tău de Ape Dumnezeieşti, cu adevărat a izvorât Bisericii râuri de învăţături, Înţelepte Părinte Eutihie şi adapă brazdele ei, fericite părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Bună, Stăpână a lumii, miluieşte pe cei ce te mărturisim din suflet pe tine, Născătoare de Dumnezeu. Căci pe tine te avem Ocrotire Nebiruită, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.
 

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o...

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sălăşluitu-s-a Preasfinta Treime întru tine, că fiind curat de tulburarea patimilor şi cu adevărat te-a umplut de daruri, prin care pururea alungi toată boala, cugetătorule de Dumnezeu, Părinte Eutihie.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având în inima ta smerenie cu adevărat înălţătoare, te-ai înălţat şi toate măiestriile demonilor deodată le-ai umilit, ierarhe al Domnului, pururea pomenite.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trecând marea vieţii fără de valuri, ai ajuns la limanurile Împărăţiei Cerurilor, părinte, păstrând lui Dumnezeu poverile sufletului, vrednicule de minune.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind plin de învăţăturile dreptei credinţe, la verdeaţa acestora ai păscut turma ta cea cuvântă­toare şi de apele cele tulburi cele împotriva dogmelor neîmpărtă­şită ai arătat-o, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Stăpână, Ceea ce ai născut oamenilor pe Ocârmuitorul, Domnul, potoleşte tulbura­rea patimilor mele cea nestator­nică şi cumplită şi dă linişte inimii mele.

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.
 

CONDAC, glasul al 8-lea.

Să lăudăm toţi cu credinţă pe Dumnezeiescul Ierarh Eutihie şi cu dragoste să-l fericim, ca pe un mare păstor şi slujitor şi preaînţelept învăţător şi izgonitor al eresurilor. Că se roagă Domnului pentru noi toţi.
 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioşilor tineri. Iar pe haldei arzându-i Porunca lui Dumnezeu, pe tiranul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-ţi sufletul ca zăpada, te-ai asemănat îngerilor prin albiciunea virtuţilor, părinte. Pentru aceasta veselindu-te împreună cu dânşii, dănţuieşti strigând: Binecuvântateşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o jertfa fără de prihană, din pruncie te-ai adus pe tine Stăpânului tău, cuvioase, prin omorârea plăcerilor şi cu adevărat pentru aceasta veselindu-te, strigi: Binecuvântat eştiDumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Izvoarele lacrimilor tale, părinte, arătat au stins focul plăcerilor trupeşti şi s-au făcut rouă de tămăduiri celor ce pururea cu credinţă strigă lui Hristos: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Preacurată şi Maică pururea Fecioară, te-am cunoscut Mântuire noi oamenii: că Fiul Cel Nedespărţit de Sânurile Tatălui, s-a Întrupat din tine. Pentru aceasta Binecuvântată eşti de neamurile neamurilor.
 

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor...

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădând somnul lenevirii, ai priveghiat, părinte, la purta­rea de grijă a virtuţilor, până ce te-ai arătat locaş Dumnezeului lui Iacov, pe Care-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu pavăza dreptei credinţe fiind acoperit şi luând dogma cea cinstită ca o sabie cu două ascuţituri, cu adevărat ai tăiat toate cetele ereticilor, cugetătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfe fără de sânge ai adus lui Dumnezeu, întru smerirea inimii, Părinte Eutihie, jertfind pe Cel Ce s-a jertfit pentru tine ca o oaie. Pe Care-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe SfântulDuh, Domnul.

Înălţându-te prin înlăturarea celui mai rău şi asemănându-te îngerilor celor fără de materie, fiind încă în trupul tău, prin dragoste neoprită ai purces către Hristos, după Care doreai.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru naştere ai scăpat de dureri, Preacurată şi după ce ai născut, iarăşi Fecioară ai rămas, că toate le face Iisus, Cel Ce este Dumne­zeu şi Om; pe Care-L prea­înălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închi­năm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o, că toate le faci Hristoase prin singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
 

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În locul celor mici câştigând pe cele mari şi în locul celor stricăcioase cumpărând cele nestricăcioase, ai luat Împărăţia Cea Neclintită şi ai dobândit Mărirea Cea Netrecătoare, împodobindu-te cu frumuseţile virtuţilor tale.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curat ţi-ai petrecut viaţa ta şi te-ai arătat slujitor Fecioarei Celei Curate, Sfinte Eutihie, Ierarhe al lui Dumnezeu preaadevărat, stâlp Ortodoxiei, reazem al credinţei, zid poporului celui ales, de Dumnezeu fericite.

Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetul trupului l-ai supus minţii şi fiind în trup ai vieţuit pe pământ ca fiind fără trup, Sfinte Părinte Eutihie. Pentru aceea împreună cu Dumnezeieştile Puteri cele fără de trup bucurându-te, stai înaintea Stăpânului şi Dumnezeului tuturor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca lumina, ca zorile, ca Soarele cel mare ai strălucit celor de pe pământ, cugetătorule de Dumne­zeu, Sfinte Părinte Eutihie. Şi mutându-te iarăşi de pe pământ către Dumnezeu şi primind vărsările din Lumina Lui, iarăşi trimiţi lumină tuturor, celor ce te laudă pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întărindu-mă cu puterea şi cu harul tău, ţie am dat cu osârdie cântarea cea din inimă; ci, primeşte-o, Fecioară Preacurată, dăruindu-mi pentru dânsa harul tău cel mult luminos, din comorile cele nepieritoare, de Dumnezeu Fericită.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Oştile îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, s-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat. Pe Care slăvindu-L eu Oştile cereşti, pe tine te fericim.
 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Fiind îmbrăcat cu Putere Dumne­zeiască, ai dezgolit puterea înşelătorului, făcând minuni alese, purtătorule de Dumnezeu şi fiind izgonit fără dreptate de la turma ta, iarăşi te-ai întors la dânsa mărit; părinte cuvioase, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.
 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Nu s-a despărţit de Firea Cea Fumnezeiască Trup făcându-Se în pântecele tău, ci, făcându-Se Om a rămas Dumnezeu, Cel Ce după naştere te-a păzit pe tine, Maică Fecioară, ca şi mai înainte de naştere Preacurată, Însuşi Domnul. Pe Care roagă-L cu osârdie, să ne dăruiască nouă mare milă.
 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Nu Te-ai despărţit de Firea Cea Dumnezeiască, măcar de ai şi pătimit de bunăvoie, ci, Răstignindu-Te cu Trupul, Preabunule, toatălumea cea de sub soare o clatini ca un Dumnezeu, striga Născătoarea de Dumnezeu lăcrimând. Pe care să o lăudăm ca pe Maica Domnului, cerând să luăm printr-însa mare milă.