Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, episcopul Cartaginei (258) Sfântul Ierarh Ghenadie, patriarhul Constantinopolului (+471) Așezarea în Sfânta raclă a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei în cinstita ei casă din Halcopratia unde a fost adus de la episcopia Zilas, în zilele împăratului Iustinian (530)
Stil vechi
31 August

Duminică

Stil nou
13 Septembrie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Duminica XIV după Cincizecime (Pilda nunții fiului de Împărat). Așezarea în Sfânta raclă a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei în cinstita ei casă din Halcopratia unde a fost adus de la episcopia Zilas, în zilele împăratului Iustinian (530). Sfântul Ierarh Ghenadie, patriarhul Constantinopolului (+471). Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, episcopul Cartaginei (258). Sfinții Mucenici: Fileort și Diadoh. Sfintele 7 Muceniţe, fecioare din Gaza, care s-au săvârşit prin sabie. Sfinţii Mucenici: Mina, Faust, Andrei şi Iraclie. Sfinţii 4 Mucenici din Perga Pamfiliei, care s-au săvârşit fiind siliţi a alerga pe cărbuni aprinşi . Sfinţii 366 Mucenici din Nicomidia, care s-au săvârşit prin sabie. Sfântul Mucenic Caesidie şi cei dimpreună cu dânsul, care au pătimit în Italia (III). Sfinţii Mucenici: Mavrentie, Urban, Avu, Maternian şi Vincențiu de la Fossombrone în Italia (III). Sfântul Ierarh Sir, episcop de Padova în Italia (III). Sfinţii Mucenici: Robustian şi Marcu, cinstiţi la Milano în Italia. Sfântul Mucenic Primian de la Spoleto în Italia (III-IV). Sfântul Ierarh Paulin, episcop de Trier în Germania (+358). Sfântul Ierarh Optat, episcop de Auxerre în Franţa (+530). Sfântul Cuvios Barbolen de la Bobbio în Italia (+640). Sfânta Cuvioasă Eanswythe, care a fost mai întâi prințesă, apoi stareţă la Folkestone în Anglia (+640). Sfântul Ierarh Edan, episcop de Lindisfarne în Anglia (+ 651). Sfintele Cuvioase: Cuthburga şi Coenburga, egumenele Mănăstirii Wimborne din Anglia (VIII). Sfântul Ierarh Ioan, mitropolit de Kiev (+1089). Sfinţii Noi Mucenici din Jasenovac în Serbia (+1941-1945). Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preotul Alexandru (Liubimov) și diaconul Vladimir (Dvinskii)(+1918), Preoții Mihail (Kosuhin) și Miron (Rjepik)(+1937), și binecredinciosul creștin Dimitrie (Smirnov)(+1938), care au pătimit în timpul regimului comunist. Sfântul Ierarh Ghenadie Scolarius, patriarhul Constantinopolului, ale cărui sfinte moaște se află la Mănăstirea Putna (+1372).
Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de Duminică

De vreme ce ziua duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget ca numai Tu singur ești Dumnezeu Sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins și în puține cuvinte nu-Ți lipsește vreo bunatate sau vreo mărire. Mă bucur cu asemenea că tu ești Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să se tulbure, Doamne, toți cei ce se închina la alți dumnezei, ca nu este alt dumnezeu afara de Tine. Pentru acesta fă să sporeasca creștinii în slava și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu Adevărat și Te mărturisesc și Ți se închina și-Ti slujesc pururea cu toata inima și puterea. O, Părinte Sfinte! miluiește-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne darul Tau și acoperămânul Tău!

Așa Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritul și nevrednicul, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică, dupa porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și maicii noastre. Dăruiește-mi pocaința adevărata, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împarației Tale și împotriva sufletului meu, și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de azi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, multumesc din toată inima pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înoirea sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, că nu mai pedepsit după mulțimea păcatelor mele ci mă îngăduiesti și-mi astepți pocăința, ca un iertător, bun și milostiv. Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristose, să-mi dai har, ca să petrec bine și crestinește întru acesta săptămna, făra de a-Ți greși cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstirea buneivestiri a Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, înca, mă rog întru acesta rugăciune a mea pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosâdit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău. Iar pentru Sfintele patimi și moartea Ta cea mărita, dumirește pe păcătoși să se cunoască pe sine și să se căiasca de pacatele lor, să se îndepărteze prin mărturisire, să urască pacatele lor, și să se lase de ele și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, in ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți și pe cei vii și pe cei morți, veșniciei Tale Împarății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu Preasfânt Sângele Tău; înviaza-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înaltarea Ta, pentru ca să Te mărim în vecii vecilor.

Amin.