Sfântul Ciprian al Cartaginei este unul dintre cei mai de seamă mărturisitori ai Bisericii din Africa de Nord din primele secole ale creștinismului. El este deosebit de sfântul Ciprian din Antiohia Siriei care mai înainte a fost vrăjitor și a cărui pomenire se săvârșește la 2 octombrie.
Sfântul Ciprian a cărui pomenire o săvârșim în această zi, s-a născut în preajma anului 200 din părinți păgâni. Mai întâi a fost vestit retor al Cartaginei pentru ca între 40 și 50 de ani să primească sfântul Botez. Pentru viețuirea sa aleasă, înțelepciunea și iscusința cuvântului său, fu mai întâi rânduit preot, iar mai apoi episcop al Cartaginei, în anul 248 sau 249, ocârmuind cu multă râvnă și belșug de fapte bune timp de 9 ani.
În vremea prigoanei împăratului Deciu, sfântul Ciprian fu trimis în exil de unde la puțină vreme se întoarse pentru pune stavilă ereziilor ce apăruseră în cetate în lipsa lui. El purtă o dispută acută cu papa Ștefan I al Romei (254-257) cu privire la botezul ereticilor, sfântul ierarh arătând că acel botez nu este adevărat.
În vremea prigoanei împăratului Valerian (253-259), sfântul Ciprian fu iară trimis în exil, în august 257, iar la 14 septembrie 258 i se tăie capul dimpreună cu alți clerici ai Bisericii Cartaginei, între care și Flavian, fiind aflați vinovați de tulburările apărute în cetatea Cartaginei.
Sfântul Ciprian fu înmormântat în Cartagina și curând după aceea fu cinstit cu multă evlavie de credincioși. În veacul al IV-lea se ridică biserică pe mormântul său și se scrise slujba de cinstire a sfântului ierarh mărturisitor.
Viața sa fu scrisă de ucenicul și diaconul său, Pontius, transmițându-se în latină sub numele de „Vita Cypriani”. Scrierile sfântului ierarh fură redescoperite de teologia ortodoxă abia în veacul al XX-lea.
Biserica Ortodoxă Română îi săvârșește pomenirea la 16 septembrie, pe când Biserica Ortodoxă Rusă i-a rânduit zi de pomenire la 31 august/13 septembrie.
+ * + * +
Dintre numeroasele scrieri ale Sfântului Sfințitului Mucenic Ciprian, episcopul Cartaginei, se pot afla:
„Scrisorile” sale care împletind fermitatea cu blândețea spre slujirea dreptei credințe, oglindesc frământările vremii pe care sfântul păstor le soliționează definitiv.
„Despre unitatea Bisericii” este una dintre operele sale cele mai de seamă și a fost scrisă între anii 250-252, înaintea întoarcerii sfântului ierarh din exil în vremea persecuțiilor împăratului Deciu. Două dintre ideile de căpătâi ale acestei scrieri sunt că „nu poate să aibă pe Dumnezeu de Tată, acela care nu are Biserica de mamă” și „în afara Bisericii nu este mântuire”. De asemenea, sfântul Ciprian avertizează asupra primejdiei sfâșierii prin schisme a Bisericii, păcat ce nu poate fi șters nici prin moarte martirică.
„Despre condiţia muritoare a omului” sau „Despre ciumă” oferă preţioase sfaturi despre cum trebuie să se raporteze fiecare creştin în faţa suferinţei, a bolii şi a morţii sale, precum şi a celor dragi.
+ * + * +
Cartagina de odinioară, astăzi orașul Tunis din Tunisia, nordul Africii
