Sfântul Cuvios Martin din Turov în Bielorusia (apr. 1146) Sfântul Cuvios Gheorghe al III-lea Aghioritul, egumenul Mănăstirii Iviru din Sfântul Munte Athos (+1065) Aflarea Moaștelor Sfinților Cuvioși: Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie şi Anatolie al II-lea, bătrânii stareţi de la Optina, în anul 1998 Cuviosul Samson Sfânta Ioana, Mironosița, care s-a săvârşit cu pace (I)
Stil vechi
27 Iunie

Vineri

Stil nou
10 Iulie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Sfinților Apostoli. Post aspru
Aflarea Moaștelor Sfinților Cuvioși: Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie şi Anatolie al II-lea, bătrânii stareţi de la Optina, în anul 1998. Sfântul Cuvios Samson din Constantinopol, făcătorul de minuni şi primitorul de străini, care era rudenie după trup cu Sfântul împărat Constantin cel Mare (IV). Sfântul Cuvios Serapion din Kojeezersk (Kazan) în Rusia (+1611). Sfântul Cuvios Martin din Turov în Bielorusia (apr. 1146). Sfântul Cuvios Gheorghe al III-lea Aghioritul, egumenul Mănăstirii Iviru din Sfântul Munte Athos (+1065). Sfântul Sevir preotul (IV). Sfânta Ioana, Mironosița, care s-a săvârşit cu pace (I). Sfântul Mucenic Anect din Cezareea Capadociei (+304). Sfântul Cuvios Luca pustnicul, care s-a săvârşit cu pace. . Sfinții Mucenici și frați buni: Ioan şi Pavel, care au au pătimit la Roma în timpul împăratului Iulian Apostatul (+362). Sfinții Mucenici: Iacov, care a pătimit la Homs în Siria, Terapont, Macarie, Marchie şi Marchia. Sfinții Mucenici și frați buni: Crisp, Felix, Crispin, Crispian, Crispinian, şi Sfintele Muceniţe și surori: Felicia şi Spinela, care au pătimit la Roma. Sfântul Mucenic Abdul (IV). Sfinții Mucenici: Zoil, Clement şi cei dimpreună cu dânşii, care au pătimit la Cordoba în Spania (+301). Sfinții Sfințiți Mucenici: Crispin şi Crispinian, dimpreună cu Sfânta Muceniţă Benedicta fecioara, care au pătimit la Roma în timpul împăratului Iulian Apostatul (+362). Sfinții Sfințiți Mucenici: Crescent, Maxim şi Theonest, episcopi de Mainz în Germania (V). Sfântul Cuvios Simeon de la Kafr Abdin în Siria (V). Sfântul Ierarh Deodat, episcop de Nola în Italia (+473). Sfinții Cuvioși: Ioan, pustnic din Chinon în Franţa, SEVER, preot din Tuderia în Italia (VI). Sfântul Cuvios Mucenic Luca de la Mănăstirea Sfânta Cruce din Ierusalim (+1277). Sfântul Sfințit Nou Mucenic Kirion al II-lea, patriarhul Georgiei, care a pătimit în timpul regimului comunist (+1918). Sfinții Sfinţiţi Noi Mucenici din Rusia: preoţii: Alexandru (Sidorov), Vladimir (Sergheev) și Grigorie și binecredinciosul creștin Petru, care au pătimit în timpul regimului comunist (+1918 și +1939).
File pateric

Unei văduve i-a luat foc casa în care locuia. A reusit să îsi scoată copiii la timp, dar nu a apucat să îsi scoată si lucrurile. Totul a fost înghitit de foc. Femeia a petrecut noaptea în rugăciune, cerându-I Domnului să o ajute să facă rost de o altă casă. Noaptea, în vis, a auzit o voce care i-a spus:
- Dimineată să mergi la biserică si să îi spui părintelui ce ti s-a întâmplat. Să ceri ajutor pentru casă.
Când s-a trezit din somn, femeia s-a dus să vorbească cu preotul. Acesta i-a spus:
- Azi o să vină la mine un om bogat. A avut mai de mult niste ispite, dar cu rugăciune a trecut cu bine prin ele. De atunci e foarte săritor. Când îi spun să ajute pe cineva, o face imediat. Să vedem dacă te poate ajuta cu ceva.
Bogatul a venit si, auzind de necazul femeii, s-a hotărât să o ajute:
- Mama mea a murit acum o lună. A rămas un apartament gol, în care nu stă nimeni. O să puteti sta acolo. Facem actele cât de curând. Să fie pomană.
Când i-a spus sotiei sale că i-a dat apartamentul femeii văduve, ea s-a supărat.
- Nu, nu o să îi dai nimic. O să stea acolo cât vrea, nu îi luăm chirie, dar nu vreau să faci pomană un apartament. Cine stie când o să avem nevoie de el.
Dar bărbatul era hotărât:
- Nu, i-am spus că îl dau, pomana e făcută. Nu pot să o iau înapoi.
Noaptea, femeia sa L-a visat pe Hristos care i-a spus:
- Lasă-l pe bărbatul tău să dea văduvei casa. La cât e de necăjită, ajutorul vostru ar însemna foarte mult pentru ea.
Când s-a sculat, femeia i-a spus sotului ei:
- Nu mă supăram dacă, înainte de a-i da casa femeii, îmi cereai si mie părerea. M-a supărat faptul că nu mi-ai spus mai înainte. Acum, ce să zic, după visul pe care l-am avut aseară, sunt convinsă că e bine să îi faci actele femeii. Si i-a povestit bărbatului ce visase.
- Mai mult, de acum o să îi dăm femeii niste bani în fiecare lună, ca să îi fie mai usor să îsi crească copiii.
S-au dus amândoi să vorbească cu văduva. Aceasta le-a multumit pentru casă, dar bani nu a vrut să primească:
- Mie Hristos mi-a spus să cer ajutor pentru casă, nu pentru altceva. Mi-ati făcut o mare bucurie cu casa. Dar bani nu îmi trebuie. Cât sunt în putere, dacă muncesc tot timpul, am destul ca să îmi cresc copiii. Ajutati-i pe altii dacă vreti, sunt destui oameni si mai săraci decât noi, spuse femeia.
Sotia bogatului s-a mirat auzind aceste cuvinte. Si-a dat seama că, pe cât erau de mari greutătile prin care trecea văduva, pe atât de mare era si credinta ei. Si luând aminte la întelepciunea văduvei, sotia bogatului si-a vândut toate bijuteriile si i-a dat preotului banii ca să îi împartă la săraci. Si-a dat seama că mai multă nevoie are un sărac de o bucată de pâine decât ea de o bijuterie…

Un monah antiohian de neam cucernic, de la mănăstirea lui Casian, a mers la Sfintele Locuri pentru rugăciuni si, zăbovind el acolo, a sfârsit cele ce avea de trebuintă, dar nu stia ce să facă. Si sezând în biserică se scârbea de aceasta. Plecând, a adormit putin si L-a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos grăindu-i: "Du-te la iconomul Sfintei Învieri si să-i zici lui: "M-a trimis Iisus la tine, să-mi dai pentru dânsul un galben si-ti voi da zapis la mână, si când va veni Iisus ti-l va da!""
Desteptându-se monahul si rugându-se, a crezut cuvântului si, mergând, l-a aflat pe iconom căruia i-a zis precum i-a poruncit lui. Si a zis iconomul: "Dar când are să vină Iisus să mi-l dea?". Iar monahul a răspuns: "Eu precum am auzit, ti-am spus, tu cum stii, asa să faci". Atunci a zis iconomul: "Fă-ti zapisul!". Si a sezut monahul de a scris asa: "Eu, Ioan, călugărul de la Antiohia Siriei, mărturisesc că am luat un galben de la tine, Stefan preotul, iubitorul de Dumnezeu, iconomul Sfintei Învieri, trebuindu-mi! Si pentru încredintare am făcut acest zapis al meu si, când va veni Iisus Hristos, ti-l va da". Apoi, luând galbenul, a plecat.
Iar în noaptea următoare a văzut iconomul în vis pe cineva grăindu-i: "Ia-ti galbenul si să-mi întorci zapisul monahului!". El însă nu voia, grăind: "Acela a zis că Iisus va veni si-mi va plăti". Iarăsi a zis: "Eu sunt Iisus, ia-ti dar galbenul si-mi dă zapisul călugărului. Sau vrei să iei mai mult? Iată, este al tău!". Si desteptându-se, a trimis niste oameni după monah, zicându-le: "Oriunde îl veti afla pe acel monah, să-l aduceti la mine!". Si aflându-l, i-au zis: "Mergi, că te cheamă iconomul!".
Acesta, temându-se, zicea întru sine că acela s-a căit si vrea să-i ia galbenul. De aceea, mergea cu sfială, iar acela văzându-l, i-a zis: "Părinte, mai ia si alti galbeni, câti vei voi, si-mi fă zapis!". Părintele i-a răspuns: "Iartă-mă, dar mai multi nu-mi trebuie, destul îmi este acesta, că nu mi-a zis Domnul să iau mai mult de un galben". Iar cei ce au auzit, s-au mirat si au proslăvit făgăduintele Domnului cele nemincinoase. (1-366)

Pilda zilei

Tatăl nostru 

Un om avea mai mulţi copii, dar era foarte supărat, fiindcă fiii săi se certau: ei, purtându-se cu răutate. Azi aşa, mâine aşa… într-un cuvânt, între flăcăi era mereu neînţelegere. Multă durere îi pricinuiau tatălui, care ar fi vrut să-i vadă trăind în pace şi înţelegere.
Vreţi să vă spun cine sunt fraţii aceştia atât de cruzi unii cu ceilalţi? Suntem noi, oamenii. Nu suntem noi toţi oamenii, fiii aceluiaşi tată, Dumnezeu? Ne înţelegem noi, unii cu ceilalţi? Ne iubim aproapele aşa cum ar trebui să o facem? Nu-L doare pe Dumnezeu când vede că între oameni e atâta neînţelegere, minciuni, hoţii, războaie, păcate de tot felul? De ce ne-a făcut Dumnezeu? Ne-a făcut pentru a ne iubi unii pe alţii, pentru ca fiecare să poarte grija celuilalt. Şi pentru fiecare bun creştin, pentru fiecare om care trăieşte fără păcate, în dragoste şi înţelegere cu cei de alături, Dumnezeu se bucură, la fel cum se bucură un tată pentru copiii lui.
Iubindu-ne unii pe alţii, căutând binele celorlalţi mai mult decât pe al nostru, devenim mai buni şi mai înţelepţi. Doar aşa ne apropiem, cu fiecare clipă, de Dumnezeu, de dragostea şi bunătatea Lui.

Iisus Hristos: “Să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu!” ( Sfânta Scriptură).

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

Biblia intr-un an

Psalmul 132
1.  Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!
2.  Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui.
3.  Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboară pe munţii Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac. 

Psalmul 133
1.  Iată acum binecuvântaţi pe Domnul toate slugile Domnului, care staţi în casa Domnului, în curţile casei Dumnezeului nostru.
2.  Noaptea ridicaţi mâinile voastre spre cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul.
3.  Te va binecuvânta Domnul din Sion, Cel ce a făcut cerul şi pământul. 

Psalmul 134
1.  Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi slugi pe Domnul,
2.  Cei ce staţi în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru.
3.  Lăudaţi pe Domnul, că este bun Domnul; cântaţi numele Lui, că este bun.
4.  Că pe Iacob şi l-a ales Domnul, pe Israel spre moştenire Lui.
5.  Că eu am cunoscut că este mare Domnul şi Domnul nostru peste toţi dumnezeii.
6.  Toate câte a vrut Domnul a făcut în cer şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile.
7.  A ridicat nori de la marginea pământului; fulgerele spre ploaie le-a făcut; El scoate vânturile din vistieriile Sale.
8.  El a bătut pe cei întâi-născuţi ai Egiptului, de la om până la dobitoc.
9.  Trimis-a semne şi minuni în mijlocul tău, Egipte, lui Faraon şi tuturor robilor lui.
10.  El a bătut neamuri multe şi a ucis împăraţi puternici:
11.  Pe Sihon împăratul Amoreilor şi pe Og împăratul Vasanului şi toate stăpânirile Canaanului.
12.  Şi a dat pământul lor moştenire, moştenire lui Israel, poporului Său.
13.  Doamne, numele Tău este în veac şi, pomenirea Ta în neam şi în neam.
14.  Că va judeca Domnul pe poporul Său şi de slugile Sale se va milostivi.
15.  Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti.
16.  Gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea.
17.  Urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor.
18.  Asemenea lor să fie toţi cei care ii fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei.
19.  Casa lui Israel, binecuvântaţi pe Domnul; casa lui Aaron, binecuvântaţi pe Domnul;
20.  Casa lui Levi, binecuvântaţi pe Domnul; cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi pe Domnul.
21.  Binecuvântat este Domnul din Sion, Cel ce locuieşte în Ierusalim. 

Psalmul 135
1.  Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
2.  Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, că în veac este mila Lui.
3.  Lăudaţi pe Domnul domnilor, că în veac este mila Lui.
4.  Singurul Care face minuni mari, că în veac este mila Lui.
5.  Cel ce a făcut cerul cu pricepere, că în veac este mila Lui.
6.  Cel ce a întărit pământul pe ape, că în veac este mila Lui.
7.  Cel ce a făcut luminătorii cei mari, că în veac este mila Lui.
8.  Soarele, spre stăpânirea zilei, că în veac este mila Lui.
9.  Luna şi stelele spre stăpânirea nopţii, că în veac este mila Lui.
10.  Cel ce a bătut Egiptul cu cei întâi-născuţi ai lor, că în veac este mila Lui.
11.  Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, că în veac este mila Lui.
12.  Cu mână tare şi cu braţ înalt, că în veac este mila Lui.
13.  Cel ce a despărţit Marea Roşie în două; că în veac este mila Lui.
14.  Şi a trecut pe Israel prin mijlocul ei, că în veac este mila Lui.
15.  Şi a răsturnat pe Faraon şi oştirea lui în Marea Roşie, că în veac este mila Lui.
16.  Cel ce a trecut pe poporul Lui prin pustiu, că în veac este mila Lui.
17.  Cel ce a bătut împăraţi mari, că în veac este mila Lui.
18.  Cel ce a omorât împăraţi tari, că în veac este mila Lui.
19.  Pe Sihon împăratul Amoreilor, că în veac este mila Lui.
20.  Şi pe Og împăratul Vasanului, că în veac este mila Lui.
21.  Şi le-a dat pământul lor moştenire, că în veac este mila Lui.
22.  Moştenire lui Israel, robul Lui, că în veac este mila Lui.
23.  Că în smerenia noastră şi-a adus aminte de noi Domnul, că în veac este mila Lui.
24.  Şi ne-a izbăvit pe noi de vrăjmaşii noştri, că în veac este mila Lui.
25.  Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui.
26.  Lăudaţi pe Dumnezeul cerului, că în veac este mila Lui. 

Psalmul 136
1.  La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion.
2.  În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre.
3.  Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântaţi-ne nouă din cântările Sionului!"
4.  Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?
5.  De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!
6.  Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.
7.  Adu-ţi aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: "Stricaţi-l, stricaţi-l până la temeliile lui!"
8.  Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta pe care ai făcut-o nouă.
9.  Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră. 

Psalmul 137
1.  Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, că ai auzit cuvintele gurii mele şi înaintea îngerilor Îţi voi cânta.
2.  Închina-mă-voi în locaşul Tău cel sfânt şi voi lăuda numele Tău, pentru mila Ta şi adevărul Tău; că ai mărit peste tot numele cel sfânt al Tău.
3.  În orice zi Te voi chema, degrabă mă auzi! Sporeşte în sufletul meu puterea.
4.  Să Te laude pe Tine, Doamne, toţi împăraţii pământului, când vor auzi toate graiurile gurii Tale,
5.  Şi să cânte în căile Domnului, că mare este slava Domnului.
6.  Că înalt este Domnul şi spre cele smerite priveşte şi pe cele înalte de departe le cunoaşte.
7.  De ajung la necaz, viază-mă! Împotriva vrăjmaşilor mei ai întins mâna Ta şi m-a izbăvit dreapta Ta.
8.  Domnul le va plăti lor pentru mine. Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.