Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei (167) Sfântul Alexandru din Constantinopol, Începătorul Mănăstirii Neadormiților (apr. 430) Cuviosul Policarp, egumenul din Briansk (1620-1621)
Stil vechi
23 Februarie

Joi

Stil nou
8 Martie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Paștelui. Post aspru
Săptămâna a III-a din Postul Mare. Aflarea moaștelor Sfintei Cuvioase Matrona din Moscova (1998). Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei (167). Preacuvioșii Ioan, Moise, Antioh şi Antonin, pustnici din Siria (V). Preacuvioșii Zevin, Polihroniu, Moise şi Damian, pustnici din Siria (V). Cuviosul Policarp, egumenul din Briansk (1620-1621). Sfântul Alexandru din Constantinopol, Începătorul Mănăstirii Neadormiților (apr. 430).
Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de joi

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.

Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt.

Amin.