Într-o noapte, în timp ce se ruga, Dumnezeu i-a descoperit părintelui Serafim că două dintre ucenicele sale au murit. Uneia, care crescuse cu greu doi copii, fiind văduvă si fără să fie ajutată, au venit îngerii să îi ia sufletul, cu toate că fusese o femeie cârtitoare si cădea des în deznădejde.
Cealaltă murise pe patul de boală lângă care se aflau sotul si cei sase copii. Când a murit, nu au venit îngerii să îi ia sufletul. Cât trăise, ea Îi multumea tot timpul lui Dumnezeu pentru grija cu care o înconjura.
Părintele a întrebat: "Cum, Doamne, pe cea care cârtea au luat-o îngerii si pe cealaltă nu?"
Domnul i-a răspuns: "Amândouă s-au mântuit. Dar prima a avut o cruce mult mai grea decât cealaltă. Dacă cea de-a doua ar fi trecut numai un an prin încercările prin care a trecut prima, credinta i s-ar fi zdruncinat. Când avea necazuri, imediat sotul ei era lângă ea si o întărea. În timp ce văduva plângea, si nu o mângâia nimeni".
Povestit-a unul din părinti: erau doi frati aproape de el, unul străin si altul cunoscut. Si cel străin era putin mai lenevos, iar cel cunoscut foarte osârduitor. Si s-a întâmplat de a murit mai înainte cel străin. Bătrânul, fiind văzător cu mintea, a văzut multime de îngeri cum povătuiau sufletul celui străin. Si dacă au ajuns la cer si era aproape să intre, s-a făcut cercetare pentru dânsul si a venit glas de sus zicând: "Vădit este că era putin trândav, dar pentru înstrăinarea lui deschideti-i!". Apoi a adormit si cel cunoscut, adică cel [care era din acel] loc si în vremea mortii au venit toate rudeniile lui. Si a văzut bătrânul că nu este nici un înger nicăieri si s-a minunat.
Atunci a căzut cu fata la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, cum cel străin, fiind trândav, a dobândit astfel de slavă, iar osârduitorul acesta nu s-a învrednicit de nimic de acest fel?". Si i-a venit glas către el, zicând: "Osârduitorul, când era să moară, a deschis ochii săi si si-a văzut rudeniile plângând si i s-a mângâiat sufletul. Dar cel străin, desi era trândav, pe nimeni dintre ai săi n-a văzut si, suspinând, a plâns, iar Dumnezeu l-a mângâiat pe el". (4-400)
