Sfinţii Mucenici Ipatie, Leontie şi Teodul erau soldaţi romani. Leontie, grec de origine, era comandant de armată în oraşul fenician Tripoli, pe vremea împăratului Vespasian (70-79), fiind respectat pentru curajul său, bunul simţ şi virtutea de care dădea dovadă.

Când împăratul l-a numit pe senatorul roman Adrian guvernator al districtului fenician, i-a dat libertate deplină în a "vâna" creştini, iar în cazul în care aceştia nu vroiau să jertfească la idolii lor romani, să fie daţi spre tortură şi moarte. În drumul său spre Fenicia Adrian a auzit de faptele Sf. Leontie care a întors pe mulţi păgâni la creştinism şi l-a delegat pe tribunul Ipatie cu un detaşament de soldaţi la Tripoli, să-l prindă şi să-l aresteze pe creştinul Leontie. Pe drum, însă, Ipatie a căzut grav bolnav şi fiind aproape de moarte a avut un vis în care i s-a arătat un înger care i-a spus: "Dacă vrei să fii tămăduit, tu şi soldaţii tăi trebuie să spuneţi de trei ori: "Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mă!"

Deschizînd ochii, Ipatie l-a văzut pe înger şi i-a spus: "Dar eu trebuia să-l arestez pe Leontie şi acum să cer ajutor Dumnezeului său?" În acel moment îngerul a dispărut. Ipatie a povestit visul său soldaţilor, printre care se afla şi bunul său prieten Teodul, după care toţi împreună au cerut ajutor Dumnezeului căruia i se închina Sf. Leontie. Ipatie s-a vindecat în clipa următoare spre bucuria soldaţilor săi, numai Teodul stătea deoparte, mirîndu-se de minunea ce s-a făcut. Sufletul său s-a umplut de dragoste pentru Dumnezeu, rugîndu-l pe Ipatie să se grăbească mai repede ca să ajungă la Sf. Leontie.

La sosirea în oraş, un străin i-a invitat în casa lui şi i-a găzduit cu bucurie şi dăruire. Aflînd că cel care i-a omenit a fost chiar Sf. Leontie, au căzut în genunchi şi i-au cerut să-i lumineze în credinţa cea adevărată. Atunci Sf. Leontie i-a botezat pe loc şi când a chemat în rugăciune numele Sfintei Treimi, un nor de lumină s-a adunat deasupra lor, picurînd ploaie peste ei. Ceilalţi soldaţi care-l căutau pe comandantul lor ajunseră la Tripoli, unde se afla deja şi guvernatorul Adrian. Aflînd ce s-a întâmplat, a ordonat ca cei trei, Leontie, Ipatie şi Teodul să fie aduşi în faţa lui. După ce i-a ameninţat cu chinurile şi moartea, le-a cerut să se lepede de Hristos şi să se închine la zeii romani.

Însă toţi mucenicii şi-au mărturisit credinţa nestrămutată în Hristos. Sf. Ipatie a fost pus sub un zid şi trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier iar Sf. Teodul a fost bătut fără milă cu bâtele. Văzînd hotărârea sfinţilor, în cele din urmă le-au tăiat capul. După ce a fost torturat, Sf. Leontie a fost dus în temniţă iar în dimineaţa următoare a fost adus în faţa guvernatorului. Adrian a încercat să-l ademenească pe sfântul mucenic cu bani şi onoruri dar nereuşind să-l înduplece, l-a pus la alte chinuri. Sfântul a fost suspendat de un stâlp cu capul în jos şi cu o piatră mare legată de gât, dar nici acest chin nu l-a făcut să renunţe la credinţa lui. Atunci guvernatorul a pus să fie bătut cu bâtele până nu a mai rămas viaţă în el. Trupul i l-au aruncat apoi în afara oraşului dar creştinii l-au luat şi l-au îngropat cu mare evlavie lângă Tripoli. Cei trei sfinţi mucenici au murit cândva între anii 70-79.

Despre acuzaţiile ce i s-au adus Sf. Leontie şi despre pătimirile şi moartea lui s-a scris de către scribul curţii pe plăcuţe metalice care au fost puse la mormântul său.

Citește aici viața pe lung a Sfinților Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul.