Cuviosul Leontie, canonarhul de la Pecerska  (XIV) Sfinţii Sfințiți Mucenici: preoții Vasile(Smirnov), Alexandru(Krutițki), Vasile(Krîlov) şi Serghie (Krotkov), Sfântul Cuvios Mucenic Nicanor (Morozkin)(+1938), care au pătimit în timpul regimului comunist în Rusia Icoana Maicii Domnului Sfântul Mucenic Leontie
Stil vechi
18 Iunie

Sâmbătă

Stil nou
1 Iulie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Sfinților Apostoli. Dezlegare la pește
Sfinţii Mucenici Leontie şi cei dimpreună cu dânsul, Ipatie şi Teodul, care au pătimit la Tripoli în Fenicia în timpul împăratului Vespasian (+73). Cuviosul Leontie, canonarhul de la Pecerska (XIV). Sfinţii Sfințiți Mucenici: preoții Vasile(Smirnov), Alexandru(Krutițki), Vasile(Krîlov) şi Serghie (Krotkov), Sfântul Cuvios Mucenic Nicanor (Morozkin)(+1938), care au pătimit în timpul regimului comunist în Rusia. Icoana Maicii Domnului "Bogoliubskaia". Sfântul Mucenic Eterie din Nicomidia (+305). Sfântul Cuvios Erasm, care s-a săvârşit cu pace. Sfinții 2 Mucenici din insula Cipru, care s-au săvârşit arzându-li-se picioarele. Sfântul Cuvios Leontie Păstorul. Sfântul Cuvios Leontie, izvorâtorul de mir, care a sihăstrit în Sfânta Chinovie a Mănăstirii Dionisiu din Sfântul Munte Athos (+1580). Sfântului Cuvios Caloger, pustnic din Grecia, care s-a nevoit la Sciacca în Sicilia Italiei (+486). Sfinții Sfințiți Mucenici: Marcu şi Marcelin, diaconi şi fraţi buni, care au pătimit la Roma (+287). Sfinții Mucenici: Felix, Emil şi Crispin, care au pătimit la Ravenna în Italia. Sfinții Mucenici: Chiriac şi Paula, care s-au săvârşit fiind omorâţi cu pietre la Malaga în Spania (+305). Sfânta Muceniţă Anahid din Persia, care a pătimit în vremea regelui Iazdgard al II-lea (V). Sfinții din nordul Africii: episcopul Grigorie, dimpreună cu arhidiaconul Dimitrie şi egumenul Caloger, care au fost alungați de vandali din Africa și care s-au refugiat lângă Messina în Sicilia Italiei (V). Sfântul Ierarh Amandus, episcop de Bordeaux în Franţa (+431). Sfântul Ierarh Fortunat, episcop de Vercelli la Piemonte în Italia (+569). Sfânta Muceniţă Alenade Vorst, care a pătimit lângă Bruxelle în Belgia (+640). Sfânta Marina fecioara din Bitinia (VIII). Sfânta Cuvioasă Osmana, monahie la Jouarre în Franţa (+700). Sfântul Cuvios Guy, pustnic din Franţa (+940).
File pateric

 Într-o noapte, în timp ce se ruga, Dumnezeu i-a descoperit părintelui Serafim că două dintre ucenicele sale au murit. Uneia, care crescuse cu greu doi copii, fiind văduvă si fără să fie ajutată, au venit îngerii să îi ia sufletul, cu toate că fusese o femeie cârtitoare si cădea des în deznădejde.
Cealaltă murise pe patul de boală lângă care se aflau sotul si cei sase copii. Când a murit, nu au venit îngerii să îi ia sufletul. Cât trăise, ea Îi multumea tot timpul lui Dumnezeu pentru grija cu care o înconjura.
Părintele a întrebat: "Cum, Doamne, pe cea care cârtea au luat-o îngerii si pe cealaltă nu?"
Domnul i-a răspuns: "Amândouă s-au mântuit. Dar prima a avut o cruce mult mai grea decât cealaltă. Dacă cea de-a doua ar fi trecut numai un an prin încercările prin care a trecut prima, credinta i s-ar fi zdruncinat. Când avea necazuri, imediat sotul ei era lângă ea si o întărea. În timp ce văduva plângea, si nu o mângâia nimeni".

Povestit-a unul din părinti: erau doi frati aproape de el, unul străin si altul cunoscut. Si cel străin era putin mai lenevos, iar cel cunoscut foarte osârduitor. Si s-a întâmplat de a murit mai înainte cel străin. Bătrânul, fiind văzător cu mintea, a văzut multime de îngeri cum povătuiau sufletul celui străin. Si dacă au ajuns la cer si era aproape să intre, s-a făcut cercetare pentru dânsul si a venit glas de sus zicând: "Vădit este că era putin trândav, dar pentru înstrăinarea lui deschideti-i!". Apoi a adormit si cel cunoscut, adică cel [care era din acel] loc si în vremea mortii au venit toate rudeniile lui. Si a văzut bătrânul că nu este nici un înger nicăieri si s-a minunat.
Atunci a căzut cu fata la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, cum cel străin, fiind trândav, a dobândit astfel de slavă, iar osârduitorul acesta nu s-a învrednicit de nimic de acest fel?". Si i-a venit glas către el, zicând: "Osârduitorul, când era să moară, a deschis ochii săi si si-a văzut rudeniile plângând si i s-a mângâiat sufletul. Dar cel străin, desi era trândav, pe nimeni dintre ai săi n-a văzut si, suspinând, a plâns, iar Dumnezeu l-a mângâiat pe el". (4-400)

Pilda zilei

Sa nu fugim de necazuri

La staretul Leonid de la Optina a venit un olar, unul dintre fiii lui duhovnicesti, caruia i se furasera rotile de la caruta cu care isi ducea la targ oalele. Acesta i-a zis staretului ca il stie pe hot si poate gasi rotile.

"Lasa, Semionuska, nu alerga dupa rotile tale, a raspuns staretul, ca Dumnezeu te-a pedepsit; tu rabda pedeapsa dumnezeiasca, si atunci printr-un mic necaz vei scapa de altele mai mari. Iar daca nu vei vrea sa rabzi aceasta mica ispita, vei fi pedepsit si mai rau."

Olarul a ascultat de staret si, dupa marturia lui, mai tarziu aveau sa-l ameninte nenorociri si mai mari, insa Domnul l-a scapat totdeauna de ele.

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sânt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci.

Amin.

Biblia intr-un an

PSAMUL 116:

1. Laudati pe Domnul toate neamurile; laudati-L pe El toate popoarele;
2. Ca s-a intarit mila Lui peste noi si adevarul Domnului ramane in veac.

PSAMUL 117:

1. Laudati pe Domnul ca este bun, ca in veac este mila Lui.
2. Sa zica, dar, casa lui Israel, ca este bun, ca in veac este mila Lui.
3. Sa zica, dar, casa lui Aaron, ca este bun, ca in veac este mila Lui.
4. Sa zica, dar, toti cel ce se tem de Domnul, ca este bun, ca in veac este mila LuL
5. In necaz am chemat pe Domnul si m-a auzit si m-a scos intru desfatare.
6. Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul.
7. Domnul este ajutorul meu si eu voi privi cu bucurie pe vrajmasii mei !
8. Mal bine este a te increde in Domnul, decat a te increde in om.
9. Mai bine este a nadajdui in Domnul, decat a nadajdui in capetenii.
10. Toate neamurile m-au inconjurat si in numele Domnului i-am infrant pe ei.
11. Inconjurand m-au inconjurat si in numele Domnulul i-am infrant pe ei.
12. Inconjuratu-m-au ca albinele fagurele, dar s-au stins ca focul de spini si in numele Domnului i-am infrant pe ei.
13. Impingandu-ma m-au impins sa cad, dar Domnul m-a sprijinit.
14. Taria mea si lauda mea este Domnul si mi-a fost mie spre izbavire.
15. Glas de bucurie si de izbavire in corturile dreptilor : ” Dreapta Domnului a facut putere “.
16. ” Dreapta Domnului m-a inaltat, dreapta Domnului a facut putere !”
17. Nu voi muri, ci voi fi viu si voi povesti lucrurile Domnulul.
18. Certand m-a certat Domnul, dar mortii nu m-a dat.
19. Deschideti-mi mie portile dreptatii, intrand in ele voi lauda pe Domnul.
20. Aceasta. este poarta Domnului; dreptii vor intra printr-insa.
21. Te voi lauda, ca m-ai auzit si ai fost mie spre izbavire.
22. Piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta s-a facut in capul unghiului.
23. De la Domnul s-a facut aceasta. Si minunata este intru ochii nostri.
24. Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea.
25. O, Doamne, mantuieste ! O, Doamne, sporeste !
26. Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului; binecuvantatu-v-am pe voi, din casa Domnului.
27. Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua. Tocmiti sarbatoare cu ramuri umbroase, pana la coarnele altarului.
28. Dumnezeul meu esti Tu si Te voi lauda; Dumnezeul meu esti Tu si Te voi inalta. Te voi lauda ca m-ai auzit si ai fost mie spre mantuire.
29. Laudati pe Domnul ca este bun, ca in veac este mila Lui.