Pomenirea Sfântului Simeon de Verhotur (Rusia) (+1694)

Viața pe scurt a Sfântului Simeon de Verhotur

Sfantul Simeon de Verhotur este un sfant de la inceputurile crestinismului siberian. Nascut in Rusia, intr‑o familie evlavioasa de nobili, sfantul a intors spatele inca din copilarie desfatarilor si grijilor lumesti, indreptandu‑si cu­ge­tarea spre Dumnezeu si urmarind cele folositoare sufletului. Cautand insingurarea pentru a se nevoi mai bine duhovniceste, a fugit de apropiatii sai, parasindu‑si patria, cinstea, bogatia si bunul nume pentru a se retrage in Siberia – un loc pe jumatate salbatic, unde abia incepuse sa patrunda invatatura crestina.

In mijlocul unei lumi pestrite si adeseori dusmanoase – bastinasi, rascolnici, oameni certati cu legea ori fugari stabiliti aici – sfantul avea sa‑si lucreze mantuirea nestiut de nimeni, facandu‑ni‑se pilda de intelepciune, de smerenie si de rabdare; putinatatea lucrurilor pe care le stim despre viata lui fiind acoperita cu prisosinta de multimea minunilor savarsite, ale caror marturii le puteti citi in aceasta carte. 

Moastele intregi ale Sfantului Simeon, asezate in Manastirea Sfantul Nicolae din orasul Verhotur (Siberia), izvorasc pana in zilele noastre neincetate si mari semne si tamaduiri, credinciosii din toata Rusia cinstindu‑l ca pe intaiul sfant siberian.

Viața pe lung a Sfântului Simeon de Verhotur

Acesta s-a născut în jurul anului 1607 în Rusia, într-o familie de oameni de seamă și foarte evlavioși care si-au dat din plin osteneala pentru ca fiul lor să aibă o educație aleasă și să devină un creștin destoinic.

De la fragedă vârstă, sfântul Simeon își întoarse fața de la grijile și desfătările lumești, pentru ca în vremea tinereții să crească într-însul dorința de a se înstrăina de locul său natal pentru a-și putea închina viața lui Dumnezeu.

Astfel, își îndreptă pașii către Siberia unde abia începuse să pătrundă razele dreptei credințe și încă era plină de oameni certați cu legea și fugari stabiliți prin părțile acelea pentru a scăpa de pedepsele cuvenite.

Sfântul Simeon se așeză în satul Merkușino, în apropiere de orașul Verhotur. În sat se afla o biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, la care sfântul Simeon mergea adesea pentru a se ruga.

Își ducea traiul săvârșind meseria de croitor. Pe vremea aceea, croitorii mergeau în casele oamenilor unde erau chemați și zăboveau până terminau cele ce aveau de cusut. Sfântul Simeon cosea mai ales șube cu modele – din piei de oaie ori de capră, cu țesătură bătută. De la oamenii sărmani refuza plata pentru munca sa. Socotea că este de ajuns că avusese adăpost și hrană pe timpul lucrului. Ca să fugă de plată, sfântul Simeon mai lăsa ceva nefinisat și nu arareori, dimineața devreme, fără știrea gazdei, ieșea din casă, mutându-se în alt loc. Pentru aceasta, el trebui să îndure de multe ori jigniri și chiar bătăi. Însă pe toate sfântul Simeon le primea cu răbdare.

Altă îndeletnicire dragă sfântul Simeon era pescuitul.

Pentru aceasta mergea adeseori la 10 verste de sat, pe malul râului Tur, sub un brad umbros, unde ședea cu undița în mână și pescuia, cugetând la măreția Ziditorului cerului și al pământului. Însă și în această îndeletnicire arăta cumpătare, căci prindea pește numai cât să își ducă traiul. Și astăzi poate fi văzută stânca pe care stătea sfântul Simeon când pescuia, iar din bradul acela a mai rămas doar un ciot și resturi de rădăcină.

Deoarece în locurile acelea abia începuseră să răsară zorii creștinismului, sfântul Simeon nu arareori de întâlnea cu noii creștinați, vorbindu-le despre cele ale credinței în Dumnezeu.Cei de altă credință, auzind îndemnurile sale simple și însuflețitoare, părăseau încetul cu încetul obiceiurile păgâne dorind să ducă o viață creștină.

Suferind de o boală de stomac, sfântul Simeon trecu la cele veșnice încă de la vârsta de 35 de ani (cândva între anii 1642 și 1659). Locuitorii satului, nutrind un adânc respect către sfântul Simeon, îl îngropară cu cinste în biserica parohială a satului.

După 50 de ani de la fericita sa adormire, mormântul cu cinstitele sale moaște începu a șiroi tot mai multe minuni, spre marea bucurie a oamenilor locului.

Pomenirea sa se săvârșește 18/31 decembrie (data proslăvirii sale cu sfinții), 12/25 septembrie (prima mutare a moaștelor sale) și 12/25 mai (a doua mutare a cinstitelor sale moaște).

+ * + * + 

O minune a Sfântului Simeon

În anul 1694, în Verhotur, se îmbolnăvi un cazac pe nume Ivan Grigorievici, care avea îndeletnicirea de tunar. El suferea de o slăbire generală. Boala îl doborâse într-atât, încât cei apropiați se așteptau ca el să moară. Odată, în timp ce dormea, bolnavul auzi pe cineva că îi spune:

– Ivane, mergi în satul Merkușino și cere-i preotului bisericii de acolo să-ți facă o rugăciune către Arhanghelul Mihail, iar mai apoi, la mormânt, să facă o panihidă, și te vei face sănătos!

Trezindu-se cel bolnav, chiar în acel ceas trimise la Merkușino pe fiul său Ștefan, spre a împlini porunca primită în taină. Și de cum fu săvârșită slujba și panihida, bolnavul se simți pe deplin sănătos.

După o săptămână, cazacul merse el însuși acolo pentru a mulțumi.

O altă minune a Sfântului Simeon

În luna iulie, anul 1992, de sărbătoarea Maicii Domnului de la Kazan, mi-a dăruit Domnul fericirea de a veni în pelerinaj la Verhotur. În biserică, la Liturghie, i-am făgăduit sfântului Simeon de Verhotur că atunci când mă voi întoarce acasă, la Magnitogorsk, voi merge la biserică, unde voi cere să mi se facă o rugăciune și voi aprinde pentru el o lumânare. Însă nu mi-am împlinit făgăduința și, în vis, m-am văzut că stau într-o biserică mare; mijlocul bisericii se afla o raclă, din care se întindea o mână. Mi s-a făcut frică și am ieșit din biserică. Atunci, cineva din raclă a zis:

 – Iat-o pe cea de care am nevoie!

Au venit către mine două femei, m-au luat de braț și m-au dus la raclă. Îmi era frică. Sfântul din raclă mi-a prins mâna; iar mâna lui era vie, caldă. M-a cuprins teama pe de-a-ntregul. Mi-a spus:

– Ce ai făgăduit și nu ai împlinit?

Am răspuns:

 – Ce am fădăuit? Să merg la biserică?

Și a venit răspunsul:

– Împlinește!

Când m-am deșteptat, mi-am adus aminte: era Simeon cel neprihănit. Și din acel moment, am fost atrasă către credință. El mi-a vindecat sufletul cel păcătos.

Acum, cu fiecare an care trece, mă apropii tot mai mult de Domnul. De atunci merg în fiecare an la sfântul Simeon cel neprihănit. Cu ajutorul lui am dobândit o mare dragoste către Domnul, pe care nu o pot descrie în cuvinte.

Slavă lui Dumnezeu, sfântului Simeon și Maicii Domnului din Kazan!

Olga Molodova,

oraș Magnitogorsk, regiunea Celeabinsk