Duminica XXIV după Cincizecime (a Învierii fiicei lui Iair) Sfântul Cuvios Iustinian, Împăratul Bizanțului (+565) și Sfânta Împărăteasă Teodora, soția sa (+548) Sfântul Slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Filip, unul din cei 12 Apostoli, care era din Betsaida Galileei (I) Sfântul Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, înnoitorul isihasmului și teologul harului, care s-a săvârșit cu pace în anul 1340
Stil vechi
14 Noiembrie

Duminică

Stil nou
27 Noiembrie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Duminica XXIV după Cincizecime (a Învierii fiicei lui Iair) . Sfântul Slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Filip, unul din cei 12 Apostoli, care era din Betsaida Galileei (I). Sfântul Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, înnoitorul isihasmului și teologul harului, care s-a săvârșit cu pace în anul 1340. Mucenicii Teodor (1940), Serghie (1941). Sfântul Cuvios Iustinian, Împăratul Bizanțului (+565) și Sfânta Împărăteasă Teodora, soția sa (+548). Sfântul Cuvios Filip, întemeietorul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Irap, lângă Novgorod în Rusia (+1537). Sfântul Mucenic Constantin, care în Idra a odrăslit și în Rodos a mărturisit (+1800). Sfânta Muceniță Veneranda, fecioară din Roma (II). Sfântul Mucenic Venerand de la Troyes în Franţa (+275). Sfântul Ierarh Iucundie, episcop de Bologna în Italia (+485). Sfântul Dyfrig, episcop de Hereford şi Gwent (+550). Sfântul Cuvios Sidonie, stareţ la Normandia în Franţa (VII). Sfântul Malo de Brittany (VII). Sfântul Cuvios Eufimian, nevoitor din insula Cipru. Sfântul Ierarh Alberik, episcop de Utrecht în Olanda (+784). Sfântul Cuvios Simon, făcător de minuni din Calabria Italiei (X). Sfântul Fantinus cel Tânăr din Calabria în Italia (+1000). Sfântul Cuvios Alexandru Nevsky, mare prinţ de Novgorod, care în monahism s-a numit Alexie (+1263). Sfântul Mucenic Pantelimon din Asia Mică (+1848).
File pateric

Un preot a venit în casa unor ucenici, sot si sotie, să le facă sfestanie. Când slujba s-a terminat, sotia a iesit putin pe balcon, să aducă ceva în casă. Si a văzut-o pe fiica ei, aflată în primul an de liceu, cum se săruta cu un tânăr care părea a fi mai mare decât ea cu câtiva ani. L-a chemat si pe sot să o vadă. Sotul s-a mâhnit si i-a spus părintelui:
- Uite, părinte, ce dezmătată cresc la casa mea. Cine stie, poate că s-a si culcat cu el… Îi fac un scandal… De acum o să o iau eu de la scoală în fiecare zi cu masina. O scap eu de băiatul ăsta. Asta-mi trebuia mie, să umble fiica mea cu un golan?
Sotia încerca să îl potolească:
- Nu te enerva, cu nervii nu o să rezolvăm nimic bun.
- Ce să nu rezolvăm, îi dau si două palme când vine aici. Părintele îi sfinteste camera si ea se sărută cu derbedeul ăla? Nu admit asa ceva.
Sotia îi spuse:
- Am citit undeva, într-o pildă, că, după o ploaie îndelungată, pe un drum de tară era un copil care intrase în noroi până la genunchi si nu mai putea merge. Când tatăl său a încercat să îl scoată, s-a dezechilibrat si l-a afundat pe copil si mai tare.
Sotului nu îi plăcu pilda.
- Ce părere aveti, părinte?
- Iată o mamă înteleaptă, care stie cum să se poarte cu fiica ei.
- Părinte, a zis femeia, nici mie nu îmi convine că am văzut-o cu tânărul acela, dar ce să fac, o să îi vorbesc cu frumosul, o să încerc să o fac să înteleagă care sunt primejdiile la care se expune fiind prietenă cu un tânăr mult mai mare decât ea, care abia asteaptă să o prindă în cursă.
- Iar începe cu teoriile ei, cu vorbitul frumos, zise sotul.
- Si tu ce vrei, să o tii în lanturi toată ziua? întrebă părintele. Nu ai cum să faci asta, tot o să găsească o portită să scape. Stiu un caz când, pentru a-si feri fiica de influenta colegilor de liceu, un parlamentar îsi trimitea zilnic soferul să îi ia fata de la liceu. Si fata a căzut în păcat chiar cu soferul. Nu trebuie nici să fiti prea îngăduitori, dar nici prea aspri. Altfel, o să se ascundă de voi si o să cadă si mai tare.

Un frate a fost năpăstuit în chinovie pentru desfrânare si sculându­se a mers către avva Antonie. Si au venit fratii de la chinovie ca să-l caute pe el si să-l ia si au început să-l mustre că asa [păcat] a făcut. Iar el se apăra zicând: "Nimic de acest fel nu am făcut". Iar după întâmplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, cel ce se numea Kefala, si a spus o pildă ca aceasta: "Am văzut pe marginea râului un om băgat în noroi până la genunchi si, venind unii să-i dea mâna, l-au cufundat până la grumaz". Si a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: "Iată om adevărat, care poate să vindece si să mântuiască suflete". Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. (31-12)

Pilda zilei

    Rolul cuvintelor pentru mântuire

    Doi creştini s-au certat şi, supăraţi unul pe celălalt, au plecat acasă. Unul dintre ei a început să spună despre celălalt tot felul de lucruri urâte. S-au întâlnit după aceea la o răscruce de drum.Şi-au dat seama că au greşit certându-se, apoi s-au iertat şi s-au împăcat. Cel ce vorbise de rău s-a rugat să fie iertat. Atunci creştinul i-a raspuns:

    - Te iertşi te-am iertat de atunci, dar vorba rea este caşi cum ai lua o pernă cu fulgi şi ai risipi fulgi în bătaia vântului. Aşa şi cu clevetirea ta faţă de mine. Cuvintele tale nu vor mai putea fi oprite. Deci, vezi, cuvintele au un rol foarte mare pentru mântuirea sau osânda noastră.

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de Duminică

De vreme ce ziua duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget ca numai Tu singur ești Dumnezeu Sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins și în puține cuvinte nu-Ți lipsește vreo bunatate sau vreo mărire. Mă bucur cu asemenea că tu ești Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să se tulbure, Doamne, toți cei ce se închina la alți dumnezei, ca nu este alt dumnezeu afara de Tine. Pentru acesta fă să sporeasca creștinii în slava și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu Adevărat și Te mărturisesc și Ți se închina și-Ti slujesc pururea cu toata inima și puterea. O, Părinte Sfinte! miluiește-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne darul Tau și acoperămânul Tău!

Așa Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritul și nevrednicul, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică, dupa porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și maicii noastre. Dăruiește-mi pocaința adevărata, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împarației Tale și împotriva sufletului meu, și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de azi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, multumesc din toată inima pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înoirea sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, că nu mai pedepsit după mulțimea păcatelor mele ci mă îngăduiesti și-mi astepți pocăința, ca un iertător, bun și milostiv. Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristose, să-mi dai har, ca să petrec bine și crestinește întru acesta săptămna, făra de a-Ți greși cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstirea buneivestiri a Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, înca, mă rog întru acesta rugăciune a mea pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosâdit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău. Iar pentru Sfintele patimi și moartea Ta cea mărita, dumirește pe păcătoși să se cunoască pe sine și să se căiasca de pacatele lor, să se îndepărteze prin mărturisire, să urască pacatele lor, și să se lase de ele și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, in ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți și pe cei vii și pe cei morți, veșniciei Tale Împarății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu Preasfânt Sângele Tău; înviaza-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înaltarea Ta, pentru ca să Te mărim în vecii vecilor.

Amin.

Biblia intr-un an

2 Corinteni 1-3

Capitolul 1
1.     Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, prin voinţa lui Dumnezeu, şi Timotei, fratele: Bisericii lui Dumnezeu celei din Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia:
2.     Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos.
3.     Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea,
4.     Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu.
5.     Că precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră.
6.     Deci fie că suntem strâmtoraţi, este pentru a voastră mângâiere şi mântuire, fie că suntem mângâiaţi, este pentru a voastră mângâiere, care vă dă putere să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le suferim şi noi.
7.     Şi nădejdea noastră este tare pentru voi, ştiind că precum sunteţi părtaşi suferinţelor, aşa şi mângâierii.
8.     Căci nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă.
9.     Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi,
10.     Care ne-a izbăvit pe noi dintr-o moarte ca aceasta şi ne izbăveşte şi în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi,
11.     Ajutându-ne şi voi cu rugăciunea pentru noi, aşa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulţumire adusă de către mulţi, pentru noi.
12.     Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre că am umblat în lume, şi mai ales la voi, în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu în înţelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu.
13.     Căci nu vă scriem vouă altele decât cele ce citiţi şi înţelegeţi. Şi am nădejde că până în sfârşit veţi înţelege;
14.     După cum ne-aţi şi înţeles în parte, - că noi suntem lauda voastră, precum şi voi lauda noastră, în ziua Domnului nostru Iisus.
15.     Cu această încredinţare voiam să vin întâi la voi, ca să aveţi bucurie a doua oară,
16.     Şi să trec pe la voi în Macedonia şi din Macedonia iarăşi să vin la voi şi să fiu petrecut de voi în Iudeea.
17.     Deci, aceasta voind, m-am purtat, oare, cu uşurinţă? Sau cele ce hotărăsc, le hotărăsc trupeşte ca la mine da, da să fie şi nu, nu?
18.     Credincios este Dumnezeu, că n-a fost cuvântul nostru către voi da şi nu.
19.     Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit vouă - prin noi, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei - nu a fost da şi nu, ci da a fost în El.
20.     Căci toate făgăduinţele lui Dumnezeu, în El, sunt da; şi prin El, amin, spre slava lui Dumnezeu prin noi.
21.     Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu,
22.     Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului, în inimile noastre.
23.     Şi eu chem pe Dumnezeu mărturie asupra sufletului meu, că din cruţare pentru voi n-am venit încă la Corint.
24.     Nu că doar avem stăpânire peste credinţa voastră, dar suntem împreună-lucrători ai bucuriei voastre; căci staţi tari în credinţă.  

Capitolul 2
1.     Şi am judecat în mine aceasta, să nu vin iarăşi la voi cu întristare.
2.     Căci dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine?
3.     Şi v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredinţat despre voi toţi că bucuria mea este şi a voastră a tuturor.
4.     Căci din multă supărare şi cu inima strânsă de durere, v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă către voi.
5.     Şi dacă m-a întristat cineva, nu pe mine m-a întristat, ci în parte - ca să nu spun mai mult - pe voi toţi.
6.     Destul este pentru un astfel de om pedeapsa aceasta dată de către cei mai mulţi.
7.     Aşa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta.
8.     De aceea vă îndemn să întăriţi în el dragostea.
9.     Căci pentru aceasta v-am şi scris, ca să cunosc încercarea voastră, dacă sunteţi ascultători în toate.
10.     Iar cui îi iertaţi ceva, îi iert şi eu; pentru că şi eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos,
11.     Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute.
12.     Şi venind eu la Troa, pentru Evanghelia lui Hristos, şi uşa fiindu-mi deschisă în Domnul,
13.     N-am avut odihnă în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe Tit, fratele meu, ci despărţindu-mă de ei, am plecat în Macedonia.
14.     Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!
15.     Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier;
16.     Unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă. Şi pentru acestea, cine e destoinic?
17.     Căci nu suntem ca cei mulţi, care strică cuvântul lui Dumnezeu, ci grăim ca din curăţia inimii, ca de la Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.  

Capitolul 3
1.     Au doară începem iarăşi să spunem cine suntem? Sau nu cumva avem nevoie - cum au unii - de scrisori de laudă către voi sau de la voi?
2.     Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii,
3.     Arătându-vă că sunteţi scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii.
4.     Şi o astfel de încredere avem în Hristos faţă de Dumnezeu;
5.     Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu,
6.     Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu.
7.     Iar dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră, s-a făcut întru slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească ochii la faţa lui Moise, din pricina slavei celei trecătoare a feţei lui,
8.     Cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului?
9.     Căci de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult mai mult prisoseşte în slavă slujirea dreptăţii.
10.     Şi nici măcar nu este slăvit ceea ce era slăvit în această privinţă, faţă de slava cea covârşitoare.
11.     Căci dacă ce este trecător s-a săvârşit prin slavă, cu atât mai mult ce e netrecător va fi în  slavă.
12.     Având deci o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală,
13.     Şi nu ca Moise, care îşi punea un văl pe faţa sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârşitul a ceea ce era trecător.
14.     Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează prin Hristos;
15.     Ci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor;
16.     Iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica.
17.     Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.
18.     Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului.

2 Corinteni 4-6

 

Capitolul 4
1.     De aceea, având această slujire, după cum am fost miluiţi, nu ne pierdem nădejdea,
2.     Ci ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuţi prin arătarea adevărului faţă de orice conştiinţă omenească înaintea lui Dumnezeu.
3.     Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi,
4.     În care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu.
5.     Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus.
6.     Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: "Strălucească, din întuneric, lumina" - El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos.
7.     Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi,
8.     În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi;
9.     Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi;
10.     Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru.
11.     Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor.
12.     Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.
13.     Dar având acelaşi duh al credinţei, - după cum este scris: "Crezut-am, pentru aceea am şi grăit", - şi noi credem: pentru aceea şi grăim,
14.     Ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi.
15.     Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.
16.     De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi.
17.     Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare,
18.     Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.  

Capitolul 5
1.     Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri.
2.     Căci de aceea şi suspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer,
3.     Dacă totuşi vom fi găsiţi îmbrăcaţi, iar nu goi.
4.     Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă.
5.     Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat nouă arvuna Duhului.
6.     Îndrăznind deci totdeauna şi ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul,
7.     Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere,
8.     Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul.
9.     De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuţi Lui.
10.     Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău.
11.     Cunoscând deci frica de Domnul, căutăm să înduplecăm pe oameni, dar lui Dumnezeu Îi suntem binecunoscuţi şi nădăjduiesc că suntem binecunoscuţi şi în cugetele voastre.
12.     Căci nu vă spunem iarăşi cine suntem, ci vă dăm prilej de laudă pentru noi, ca să aveţi ce să spuneţi acelora care se laudă cu faţa şi nu cu inima.
13.     Căci, dacă ne-am ieşit din fire, este pentru Dumnezeu, iar dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi.
14.     Căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi.
15.     Şi a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai loruşi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat.
16.     De aceea, noi nu mai ştim de acum pe nimeni după trup; chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem.
17.     Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi.
18.     Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării.
19.     Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării.
20.     În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
21.     Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.  

Capitolul 6
1.     Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu.
2.     Căci zice: "La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat"; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii,
3.     Nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată,
4.     Ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,
5.     În bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi;
6.     În curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică;
7.     În cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, cele de-a dreapta şi cele de-a stânga,
8.     Prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca nişte amăgitori, deşi iubitori de adevăr,
9.     Ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi, dar nu ucişi;
10.     Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.
11.     O, corintenilor, gura noastră s-a deschis către voi, inima noastră s-a lărgit.
12.     În inima noastră nu sunteţi la strâmtorare; dar strâmtorare este pentru noi, în inimile voastre.
13.     Plătiţi-mi şi voi aceeaşi plată, vă vorbesc ca unor copii ai mei - lărgiţi şi voi inimile voastre!
14.     Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?
15.     Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?
16.     Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu".
17.     De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.
18.     Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul.