Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei în Capadocia, care s-a săvârşit prin sabie în vremea împăratului Liciniu (+316) și sfinții 2 prunci şi 7 femei, care au pătimit împreună cu Sfântul Vlasie şi care s-au săvârşit prin sabie Sfânta Cuvioasă Teodora împărăteasa, sprijinitoarea Ortodoxiei, soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane (+867) Sfântul Cuvios Dimitrie din Priluki-Vologda în Rusia, ucenicul Sfântului Serghie de la Radonej (+1392) Sfântul Cuvios Vsevolod, prinţ din Pskov în Rusia, care din Sfântul Botez s-a numit Gavriil (+1138) Sfântul Mucenic Gheorghe robul din Kratovo în Serbia, care s-a săvârşit prin foc la Sofia în Bulgaria (+1515)
Stil vechi
11 Februarie

Sâmbătă

Stil nou
24 Februarie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei în Capadocia, care s-a săvârşit prin sabie în vremea împăratului Liciniu (+316) și sfinții 2 prunci şi 7 femei, care au pătimit împreună cu Sfântul Vlasie şi care s-au săvârşit prin sabie. Sfânta Cuvioasă Teodora împărăteasa, sprijinitoarea Ortodoxiei, soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane (+867). Sfântul Cuvios Dimitrie din Priluki-Vologda în Rusia, ucenicul Sfântului Serghie de la Radonej (+1392). Sfântul Cuvios Vsevolod, prinţ din Pskov în Rusia, care din Sfântul Botez s-a numit Gavriil (+1138). Sfântul Mucenic Gheorghe robul din Kratovo în Serbia, care s-a săvârşit prin foc la Sofia în Bulgaria (+1515). Sfântul Ierarh Calocer Mărturisitorul, episcop de Ravena în Italia (+170). Sfântul Sfințit Mucenic Lucius din Andrianopolis în Tracia (+348). Aflarea moaştelor Sfântului Prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Ierarh Lazăr, episcop de Milano în Italia (+449). Sfânta Cuvioasă Gobnait, stareţă la Ballyrourney în Irlanda (V). Sfântul Cuvios Caedmon de Whitby, monah şi imnograf din Anglia (+680). Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie Acarnanitul din Sklavena, egumen la Akarnia în Grecia (XI).
File pateric

PENTRU MULTE FELURI DE PATIMI ŞI RĂZBOAIE ALE CURVIEI, CE SE RIDICĂ ASUPRA ROBILOR LUI DUMNEZEU

33) Era un episcop oarecare si i s-a intamplat o boala cumplita, incat nu mai tragea nimeni nadejde de viata. Deci era acolo o manastire de femei si instiintandu-se stareta ca nu mai trag nadejde de episcopul lor, luand cu ea doua batrane surori a mers sa-l cerceteze. Si daca a vorbit cu dansa episcopul, una din ucenitele ei stand la picioarele episcopului, s-a atins de piciorul lui, vrand a pricepe cum ii este. Acestuia din pipait i-a venit razboi si a rugat pe batrana, zicandu-i : de vreme ce nu am pe cineva din cei adevarati sa-mi slujeasca, lasa pe sora ta sa-mi slujeasca. Iar ea negandind ceva rau, a lasat-o. Deci luand putere de la diavolul, i-a zis ei : fa-mi putina fiertura sa mananc si i-a facut precum i-a zis. Apoi, mancand el, s-a si culcat cu ea si a facut pacatul; iar ea luand in pantece, au apucat-o clericii, zicandu-i : spune-ne noua, cine te-a facut asa ? Iar ea nu voia sa spuna. Episcopul le-a zis : lasati-o , ca eu am facut acest pacat si ridicandu-se din boala, a intrat in biserica, a pus omoforul sau pe prestol si iesind a luat un toiag in mana si a plecat la manastire, unde nu-l stia nimeni. Episcopul manastirii aceleia avea darul mai inainte vederii si a cunoscut ca va sa vina episcopul la manastire si a poruncit portarului, zicand : pazeste, frate, ca episcopul va sa vina astazi aici. Portarul socotea, ca pe apa va veni si n-a instiintat pricina. Egumenul, insa instiintandu-se, a iesit in intampinarea lui si sarutandu-l, i-a zis : bine ai venit, stapane ! Iar el se mira foarte ca a fost cunoscut si dorea sa fuga la o alta manastire, insa egumenul i-a zis : oriunde vei merge, cu tine merg si rugandu-l mult, l-a bagat in manastire. Acolo, episcopul pocaindu-se cu pocainta cea adevarata a si raposat cu pace, incat si semne s-au facut la iesirea sufletului lui.

34) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : ce voi face, parinte, ca pantecele meu ma supara si nu pot sa-l opresc ? De aceea zburda trupul meu. Zis-a lui batranul : de nu vei pune intru el frica si post, nu vei indrepta pasii tai pe cararea lui Dumnezeu. Si i-a adus aceasta pilda, graind : un om avea un magar si daca il incaleca, il da in laturi din drum si il purta incoace si incolo. Si luand omul um toiag, il batea si-i zicea magarul : nu ma bate, ca de acum ma voi indrepta pe cale. Si daca au mers putin, a descalecat de pe el si a pus toiagul pe dansul si nu stia magarul ca este toiagul deasupra lui. Si daca a vazut pe stapan nepurtand toiag, nu l-a bagat in seama si a inceput a se abate incoace si incolo prin tarina. Atunci stapanul lui a alergat si luand toiagul l-a batut pana ce s-au indreptat picioarele a merge drept. Asa se cade a face pentru trup si pentru pantece.

Pilda zilei

 Puterea canonului

O femeie cu frică de Dumnezeu şi credinţă în mila şi iertarea Lui, a fost la preotul duhovnic din satul ei pentru a se spovedi şi a se împărtăşi. Din cauza unor greşeli din tinereţea ei, preotul, după Sfânta Taină a Spovedaniei, i-a dat doar Aghiasmă Mare, amânând pentru un timp împărtăşania. Femeia s-a tulburat în sufletul şi-n inima ei, dar s-a rugat în continuare cu credinţă lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. Peste câteva zile, a murit. Ajungând sufletul ei în faţa porţii raiului, un înger a întrebat-o:

- Te-ai spovedit, te-ai împărtăşit? Aici nu poţi   intra fără Sfânta Spovedanie şi fără Sfânta Împărtăşanie.

Atunci femeia credincioasă a zis:

- Da, m-am spovedit în frica lui Dumnezeu, dar am fost oprită de la Sfânta Împărtăşanie şi mă găsesc sub canonul preotului duhovnic.

- Bine, atunci intră în rai, deoarece tot cel ce moare sub canonul lui Dumnezeu dat prin preot, moare în ascultare faţă de El şi este mântuit.

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sânt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci.

Amin.

Biblia intr-un an

Deuteronomul 26-28

Capitolul 26
1.     Când vei intra în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă moştenire, şi-l vei lua în stăpânire şi te vei aşeza pe el,
2.     Să iei pârga tuturor roadelor pământului ce vei lua tu din pământul tău pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă, să le pui în paner şi să te duci la locul acela pe care Domnul Dumnezeul tău îl va alege ca să-i fie acolo numele Lui;
3.     Să mergi la preotul care va fi în zilele acelea şi să-i zici: Astăzi mărturisesc înaintea Domnului Dumnezeului tău că am intrat în acel pământ pentru care Domnul S-a jurat părinţilor noştri să ni-l dea nouă.
4.     Iar când preotul va lua panerul din mâna ta şi-l va pune înaintea jertfelnicului Domnului Dumnezeului tău,
5.     Tu să răspunzi şi să zici înaintea Domnului Dumnezeului tău: Tatăl meu a fost un arameian pribeag, s-a dus în Egipt, s-a aşezat acolo cu puţinii oameni ai săi şi acolo s-a ridicat din el popor mare, puternic şi mult la număr.
6.     Dar Egiptenii s-au purtat rău cu noi şi ne-au strâmtorat şi ne-au silit la munci grele.
7.     De aceea am strigat noi către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri; iar Domnul a auzit strigarea noastră, a văzut nenorocirea noastră, muncile noastre şi împilarea noastră.
8.     Şi ne-a scos Domnul din Egipt, singur cu puterea Lui cea mare, cu mână tare şi cu braţ înalt, cu înfricoşare mare, cu semne şi minuni;
9.     Şi ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat pământul acesta, tara în care curge lapte şi miere.
10.     Acum iată am adus pârga roadelor din pământul pe care Tu, Doamne, mi l-ai dat din pământul unde curge lapte şi miere. Să pui roadele acelea înaintea Domnului Dumnezeului tău, să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău
11.     Şi să te veseleşti de toate bunătăţile ce Domnul Dumnezeul tău ţi-a dat ţie şi casei tale; dar să se veselească şi levitul şi străinul care va fi la tine.
12.     Iar când vei osebi toate zeciuielile din roadele pământului tău în anul al treilea, care este anul zeciuielii, şi le vei da levitului, străinului, orfanului şi văduvei, ca să mănânce aceştia în locaşurile tale şi să se sature,
13.     Atunci să zici înaintea Domnului Dumnezeului tău: Am osebit din casa mea cele sfinte şi le-am dat levitului, străinului, orfanului şi văduvei, după toate poruncile Tale pe care mi le-ai dat Tu mie; n-am călcat poruncile Tale, nici nu le-am uitat;
14.     N-am mâncat din ele în întristarea mea, nici nu le-am osebit în necurăţenie, nici n-am dat din ele cu prilejul vreunui mort, ci m-am supus glasului Domnului Dumnezeului meu şi am împlinit tot ce mi-ai poruncit Tu.
15.     Caută deci din locaşul Tău cel sfânt, din ceruri, şi binecuvintează pe poporul Tău, Israel, şi pământul pe care ni l-ai dat nouă, după cum Te-ai jurat părinţilor noştri, ca să ne dai pământul în care curge lapte şi miere.
16.     În ziua aceasta îţi porunceşte Domnul Dumnezeul tău să împlineşti toate hotărârile şi rânduielile acestea; să le păzeşti şi să le împlineşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
17.     Astăzi ai mărturisit tu Domnului că El va fi Dumnezeul tău şi că tu vei umbla în căile Lui şi vei păzi hotărârile Lui, poruncile Lui şi legile Lui şi vei asculta glasul Lui.
18.     Şi Domnul ţi-a făgăduit astăzi că tu vei fi poporul Lui adevărat, precum ţi-a grăit El, de vei păzi toate poruncile Lui;
19.     Şi te va pune cu cinstea şi cu mărirea şi cu faima mai presus de toate popoarele pe care le-a făcut El şi vei fi poporul sfânt al Domnului Dumnezeului tău, precum ţi-a grăit El".

Capitolul 27
1.     Moise, împreună cu bătrânii fiilor lui Israel, a poruncit poporului şi a zis: "Toate poruncile pe care vi le poruncesc eu astăzi să le împliniţi.
2.     Când vei trece peste Iordan în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă, să-ţi aşezi pietre mari şi să le văruieşti cu var;
3.     Şi pe pietrele acelea să scrii toate cuvintele acestei legi când vei trece Iordanul, ca să intri în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă, în pământul unde curge lapte şi miere, după cum ţi-a grăit Domnul Dumnezeul părinţilor tăi.
4.     După ce veţi fi trecut Iordanul, să puneţi pietrele acelea, precum vă poruncesc eu astăzi, pe muntele Ebal şi să le văruiţi cu var.
5.     Să zideşti acolo jertfelnic Domnului Dumnezeului tău, jertfelnic făcut din pietre, fără să pui asupra lor fierul.
6.     Jertfelnicul Domnului Dumnezeului tău însă să-l faci din pietre întregi şi să aduci pe el Domnului Dumnezeului tău ardere de tot.
7.     Să mai aduci jertfe de pace; să mănânci şi să te saturi acolo şi să te veseleşti înaintea Domnului Dumnezeului tău.
8.     Dar să scrii pe pietrele acelea cuvintele legii acesteia foarte lămurit".
9.     Moise cu preoţii cei din leviţi a grăit la tot Israelul şi a zis: "Ia aminte şi ascultă, Israele: Astăzi te-ai făcut poporul Domnului Dumnezeului tău.
10.     Ascultă dar glasul Domnului Dumnezeului tău şi plineşte toate poruncile Lui şi hotărârile Lui pe care ţi le spun eu astăzi".
11.     În ziua aceea a mai poruncit Moise poporului şi a zis:
12.     "După ce veţi trece Iordanul, seminţiile: Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Veniamin să stea pe muntele Garizim şi să binecuvânteze poporul;
13.     Iar seminţiile: Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul.
14.     Atunci leviţii să strige şi să zică cu glas tare tuturor Israeliţilor:
15.     Blestemat să fie cel ce va face idol cioplit sau turnat, lucru de mână de meşter şi urâciune înaintea Domnului şi-l va pune la loc tainic! La aceasta tot poporul să răspundă şi să zică: Amin!
16.     Blestemat să fie cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa! Şi tot poporul să zică: Amin!
17.     Blestemat să fie cel ce va muta hotarul aproapelui său! Şi tot poporul să zică: Amin!
18.     Blestemat să fie cel ce va abate pe orb din drum! Şi tot poporul să zică: Amin!
19.     Blestemat să fie cel ce va judeca strâmb pe străin, pe orfan şi pe văduvă! Şi tot poporul să zică: Amin!
20.     Blestemat să fie cel ce se va culca cu femeia tatălui său, că a ridicat poala hainei tatălui său! Şi tot poporul să zică: Amin!
21.     Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreun dobitoc! Şi tot poporul să zică: Amin!
22.     Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatălui său, sau fiica mamei sale! Şi tot poporul să zică: Amin!
23.     Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacra sa! Şi tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora femeii sale! şi tot poporul să zică: Amin!
24.     Blestemat să fie cel ce va ucide în ascuns pe aproapele său! Şi tot poporul să zică: Amin!
25.     Blestemat să fie cel ce va lua mită, ca să ucidă suflet şi să verse sânge nevinovat! Şi tot poporul să zică: Amin!
26.     Blestemat să fie tot omul care nu va plini toate cuvintele legii acesteia şi nu va urma după ea! Şi tot poporul să zică: Amin!"

Capitolul 28
1.     "Dacă tu, după ce vei trece peste Iordan, în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău îi-l va da, vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău şi vei împlini cu băgare de seamă toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, atunci Domnul Dumnezeul tău te va pune mai presus de toate popoarele pământului.
2.     De vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău, vor veni asupra ta toate binecuvântările acestea şi se vor împlini asupra ta:
3.     Binecuvântat să fii în cetate şi binecuvântat să fii în ţarină;
4.     Binecuvântat să fie rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul dobitoacelor tale;
5.     Binecuvântate să fie hambarele tale şi cămările tale;
6.     Binecuvântat să fii la intrarea ta în casă şi binecuvântat să fii la ieşirea ta din casă;
7.     Să bată Domnul înaintea ta pe vrăjmaşii tăi cei ce se vor ridica asupra ta; pe o cale să vină asupra ta şi pe şapte căi să fugă de tine;
8.     Să-îi trimită Domnul binecuvântare peste grânarele tale şi peste tot lucrul mâinilor tale şi să te binecuvânteze în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă;
9.     Să facă Domnul Dumnezeu din tine popor sfânt al Său, precum ţi S-a jurat El ţie şi părinţilor tăi, dacă vei asculta poruncile Domnului Dumnezeului tău şi vei umbla în căile Lui;
10.     Vor vedea toate popoarele pământului că porţi numele Domnului Dumnezeului tău şi se vor teme de tine;
11.     Domnul Dumnezeul tău îţi va da belşug în toate bunătăţile, în rodul pântecelui tău, în rodul dobitoacelor tale şi în rodul ogoarelor tale din pământul pe care Domnul S-a jurat părinţilor tăi să ţi-l dea;
12.     Domnul îţi va deschide comoara Sa cea bună, cerul, ca să dea ploaie pământului tău la vreme şi ca să binecuvânteze toate lucrurile mâinilor tale; şi vei da împrumut multor popoare, iar tu nu vei lua împrumut; vei domni peste multe popoare, iar acelea nu vor domni peste tine;
13.     Domnul Dumnezeul tău te va pune cap iar nu coadă şi vei fi numai sus, iar jos nu vei fi, dacă te vei supune poruncilor Domnului Dumnezeului tău, care ţi le spun eu astăzi să le ţii şi să le împlineşti
14.     Şi dacă nu te vei abate de la toate poruncile care ţi le poruncesc eu astăzi nici la dreapta nici la stânga, ca să mergeţi după alţi dumnezei să le slujiţi.
15.     Iar dacă nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău şi nu te vei sili să împlineşti toate poruncile şi hotărârile Lui pe care îi le poruncesc eu astăzi, să vină asupra ta toate blestemele acestea şi să te ajungă:
16.     Blestemat să fii tu în cetate şi blestemat să fii tu în ţarină;
17.     Blestemate să fie grânarele tale şi cămările tale;
18.     Blestemat să fie rodul pântecelui tău şi rodul pământului tău, rodul vacilor tale şi rodul oilor tale;
19.     Blestemat să fii tu la intrarea ta în casă şi blestemat la ieşirea ta din casă;
20.     Să trimită Domnul asupra ta blestem, tulburare şi necaz în tot lucrul mâinilor tale pe care te vei apuca să-l faci, până vei fi stârpit şi până vei pieri curând, pentru faptele tale rele şi pentru că M-ai părăsit;
21.     Ba să mai trimită Domnul asupra ta ciumă, până te va stârpi de pe pământul în care mergi ca să-l stăpâneşti;
22.     Să te bată Domnul cu oftică, cu lingoare, cu friguri, cu aprindere, cu secetă, cu vânt rău şi cu rugină, şi te vor urmări acestea până vei pieri;
23.     Cerurile tale, care sunt deasupra capului tău, să se facă aramă şi pământul de sub tine fier;
24.     În loc de ploaie, Domnul să dea pământului tău praf şi pulbere, care să cadă din cer asupra ta până te va pierde şi până vei fi prăpădit;
25.     Domnul te va da să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum să mergi asupra lor şi pe şapte drumuri să fugi de ei şi să fii împrăştiat prin toate ţările pământului;
26.     Trupurile tale să fie hrană tuturor păsărilor cerului şi fiarelor şi nu va fi cine să le alunge;
27.     Te va lovi Domnul cu lepra Egiptului, cu trânji, cu râie şi cu pecingine, de care să nu te poţi vindeca;
28.     Să te bată Domnul cu nebunie, cu orbire şi cu amorţirea inimii;
29.     Pe dibuite să mergi ziua în amiaza mare, cum umblă orbul pipăind pe întuneric, şi să te strâmtoreze şi să te ocărască în toate zilele, şi nimeni să nu te apere;
30.     Cu femeie să te logodeşti şi altul să se culce cu ea; casă să zideşti, şi să nu trăieşti în ea; vie să sădeşti, dar de ea să nu te foloseşti;
31.     Boul tău să fie junghiat sub ochii tăi şi să nu-l mănânci tu; asinul să ţi-l ia şi să nu ţi-l mai aducă; oile tale să fie date vrăjmaşilor tăi şi nimeni să nu te izbăvească;
32.     Fiii tăi şi fiicele tale să fie date la popor străin; ochii tăi să-i vadă şi să se topească în toate zilele de mila lor, dar să nu ai nici o putere în mâinile tale;
33.     Roadele pământului tău şi toate ostenelile tale să le mănânce un popor pe care tu nu l-ai cunoscut, iar tu să fii numai strâmtorat şi chinuit în toate zilele;
34.     Din pricina celor ce-ţi vor vedea ochii tăi, îţi vei ieşi din minţi;
35.     Domnul te va lovi cu lepră rea peste genunchi şi peste fluiere şi din tălpile picioarelor tale până în creştetul capului tău, de care nu te vei mai putea vindeca;
36.     Te va duce Domnul pe tine şi pe regele tău, pe care-l vei pune peste tine, la poporul pe care nu l-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, şi acolo vei sluji altor dumnezei de lemn şi de piatră;
37.     Şi vei fi de spaimă, de pomină şi de râs la toate popoarele la care te va duce Domnul Dumnezeul tău;
38.     Vei semăna multă sămânţă în ţarină, dar puţină vei culege, pentru că o vor mânca lăcustele;
39.     Vii vei sădi şi le vei lucra, dar nu le vei culege, nici nu vei bea vin, pentru că le vor mânca viermii;
40.     Măslini încă vei avea în toate ţinuturile tale, dar cu untdelemn nu te vei unge, pentru că măslinele tale vor cădea;
41.     Fii şi fiice vei naşte, dar nu-i vei avea, pentru că vor fi luaţi în robie;
42.     Toţi pomii tăi şi roadele pământului le va strica rugina;
43.     Străinul cel din mijlocul tău se va înălţa peste tine din ce în ce mai sus, iar tu te vei pogorî din ce în ce mai jos;
44.     Acela îţi va da împrumut, iar tu nu-i vei da lui împrumut; acela va fi cap, iar tu vei fi coadă.
45.     Vor veni asupra ta toate blestemele acestea, te vor urmări şi te vor ajunge. până vei fi stârpit, pentru că n-ai ascultat glasul Domnului Dumnezeului tău şi n-ai păzit poruncile Lui, nici hotărârile Lui pe care ţi le-a dat El.
46.     Şi vor fi ele semn şi pecete asupra ta şi asupra seminţiei tale în veci.
47.     Pentru că tu n-ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu veselia şi cu bucuria inimii, când erai îmbelşugat de toate.
48.     Vei sluji vrăjmaşului tău, pe care-l va trimite asupra ta Domnul Dumnezeul tău, când vei fi în foamete şi în sete şi în golătate şi în tot felul de lipsă; acela va pune pe grumazul tău jug de fier şi te va istovi.
49.     Trimite-va Domnul asupra ta popor din depărtare, de la marginea pământului; ca un vultur va veni poporul acela a cărui limbă tu nu o vei înţelege;
50.     Popor crunt, care nu va da cinste bătrânului şi nu va cruţa pe cel tânăr.
51.     Va mânca acela rodul dobitoacelor tale şi rodul pământului tău, până te va nimici, căci nu-ţi va lăsa nici pâine, nici vin, nici untdelemn, nici rodul vitelor tale, nici rodul oilor tale, până te va pierde.
52.     Te va strâmtora în toate cetăţile tale, până ce va dărâma, în tot pământul tău, zidurile tale cele înalte şi tari în care nădăjduieşti tu şi te va împila în toate locaşurile tale, în tot pământul tău pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă.
53.     Şi vei mânca tu rodul pântecelui tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi-i va fi dat Domnul Dumnezeul tău în timpul împresurării şi al strâmtorării cu care te va strâmtora vrăjmaşul tău.
54.     Bărbatul tău, cel răsfăţat şi trăit în alintare, va privi cu ochi nemilostivi la fratele său; la soţia de la sânul său şi la ceilalţi copii ai săi, care îţi vor rămâne.
55.     Şi nu va da nici unuia din ei carne din copiii săi, pe care îi va mânca el, căci nu-i va mai rămâne nimic în vremea împresurării cu care te va strâmtora vrăjmaşul tău în toate cetăţile tale.
56.     Femeia ta, trăită în belşug şi răsfăţ, care nu şi-a pus piciorul său în pământ din pricina traiului alintat şi îndestulat dinainte, va privi cu ochi nemilostivi pe bărbatul de la sânul ei şi la fiul său şi la fiica sa,
57.     Şi nu le va da fătul, care a ieşit din coapsele sale şi copiii, pe care i-a născut, pentru că ea, din pricina lipsei de toate, îi va mânca pe ascuns în timpul împresurării şi al strâmtorării cu care te va strâmtora vrăjmaşul tău în cetăţile tale.
58.     De nu te vei sili să împlineşti toate cuvintele legii acesteia, care sunt scrise în cartea aceasta şi nu te vei teme de acest nume slăvit şi înfricoşător al Domnului Dumnezeului tău,
59.     Atunci Domnul te va bate pe tine şi pe urmaşii tăi cu plăgi nemaiauzite, cu plăgi mari şi nesfârşite şi cu boli rele şi necurmate;
60.     Va aduce asupra ta toate plăgile cele rele ale Egiptului, de care te-ai temut şi se vor lipi acelea de tine.
61.     Toată boala, toată plaga scrisă şi toată cea nescrisă în cartea legii acesteia, o va aduce Domnul asupra ta, până vei fi stârpit.
62.     Puţini din voi vor rămâne, deşi veţi fi fost ca stelele cerului, pentru că n-aţi ascultat glasul Domnului Dumnezeului vostru.
63.     Cum s-a bucurat Domnul, când v-a făcut bine şi v-a înmulţit, tot aşa se va bucura Domnul când vă va pierde şi vă va stârpi şi veţi fi aruncaţi din pământul în care intraţi ca să-l stăpâniţi.
64.     Atunci te va împrăştia Domnul Dumnezeul tău prin toate popoarele şi acolo vei sluji altor dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi; vei sluji la lemne şi la pietre.
65.     Dar şi între aceste popoare nu te vei linişti şi nu vei avea loc de odihnă pentru piciorul tău, că Domnul îţi va da acolo inimă tremurătoare, topirea ochilor şi durere sufletului.
66.     Viaţa ta va fi mereu în primejdie înaintea ochilor tăi; vei tremura ziua şi noaptea şi nu vei fi sigur de viaţa ta.
67.     De tremurul inimii tale, de care vei fi cuprins, şi de cele ce vei vedea cu ochii tăi, dimineaţa vei zice: O, de ar veni seara! Iar seara vei zice: O, de ar veni ziua!
68.     Şi te va întoarce Domnul în Egipt, în corăbii pe calea aceea de care ţi-a zis: "Să nu o mai vezi!"; şi acolo vă veţi da spre vânzare vrăjmaşilor voştri robi şi roabe şi nu va fi cine să vă cumpere".