Sfânta Cuvioasă Teodora împărăteasa, sprijinitoarea Ortodoxiei, soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane (+867)

Pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora împărăteasa, sprijinitoarea Ortodoxiei, soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane (+ 867)


Teodora a fost împărăteasă, soţia răului Împărat Teofil, luptătorul împotriva icoanelor. După moartea lui Teofil, Teodora a luat comanda Imperiului, domnind împreună cu fiul ei, Mihail al III-lea. La Sinodul din Constantinopol din anul 842 după Hristos, ea a restabilit cultul cinstirii sfintelor icoane. Cu această ocazie s-a instituit Sărbătoarea Duminicii Ortodoxiei, care este prima Duminică din Sfântul şi Marele Post. Această sfântă şi merituoasă femeie creştină, cinstitoare a Sfintei Biserici Ortodoxe, şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu în ziua de 11 februarie a anului 867 după Hristos. Acele zile de izbândă a ortodoxiei asupra tuturor ereziilor au fost timpul când, prin minunata purtare de grijă a lui Dumnezeu, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi ca misionari creştini la popoarele slave.

***

Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. Teofil izgonise pe sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea a răposat lăsând împărăţia fiului ei Mihail.

Cântare de laudă la cinstirea sfintelor icoane

Cui te închini tu, creştine,

Când înaintea icoanelor te pleci

Şi cu evlavie le săruţi?

Înaintea Unului Domn Dumnezeu

Făcătorul a toate mă închin,

Cu tot sufletul, cu toată inima, şi cu tot cugetul meu.

Căci muritor sunt şi pe El în această viaţă

Nu sunt vrednic să-L văd,

De aceea sfintei icoane care pe El îl închipuie

Mă închin.

Pe cine cinsteşti tu cu atâta evlavie, creştine,

Când icoana o săruţi?

Pe Însuşi Domnul şi Mântuitorul meu,

Căruia cu evlavie picioarele şi mâinile I le sărut.

Cum şi pe ale sfinţilor îngeri şi ale Maicii lui Dumnezeu,

Şi ale tuturor sfinţilor.

Căci muritor sunt şi cu neputinţă îmi este

În această viaţă eu aievea să-i văd,

De aceea sfintele lor icoane

Eu cu dragoste le cinstesc,

Spre mântuirea sufletului meu.