Dreptul Avraam, Strămoșul nostru, și nepotul său, Lot (XII î.Hr.) Sfinții Mucenici Iuventin și Maximin ostașii (361-363) Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu, unul din cei 12 Apostoli și frate cu Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, care s-a săvârșit fiind răstignit pe cruce (secolul I) Sfinții Cuvioși: Andronic din Antiohia şi Atanasia, soţia lui, care s-a nevoit sub chip bărbătesc cu numele de Atanasie (VI) Icoana Maicii Domnului din Korsun Icoana Maicii Domnului ”Potolește întristările noastre”
Stil vechi
9 Octombrie

Marți

Stil nou
22 Octombrie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu, unul din cei 12 Apostoli și frate cu Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, care s-a săvârșit fiind răstignit pe cruce (secolul I). Sfinții Cuvioși: Andronic din Antiohia şi Atanasia, soţia lui, care s-a nevoit sub chip bărbătesc cu numele de Atanasie (VI). Dreptul Avraam, Strămoșul nostru, și nepotul său, Lot (XII î.Hr.). Sfântul Cuvios Petru Ostaşul din Galatia, monah la Dafnon în Olimpul Bitiniei, în timpul împăratului Vasile I Macedoneanul (IX). Sfânta Muceniță Poplia, diaconița din Antiohia (+363). Sfântul Ștefan cel Orb, regele Serbiei (+1476). Sfinții Mucenici Iuventin și Maximin ostașii (361-363). Sfinții Mucenici: Marcel, Marcelin, Geminian, Nuvie şi Primina din Roma. Sfântul Sfințit Mucenic Denis, primul episcop al Parisului, care a pătimit în vremea împăratului Deciu (+258). Sfântul Ierarh Dimitrie, patriarhul Alexandriei (+231). Sfântul Mucenic Baractal din Spoleto în Italia (IV). Sfântul Mucenic Domnin din Borgo San-Donnino în Italia (IV). Sfinții Mucenici: Eventie şi Maxim din Antiohia (IV). Sfântul Domnin, mărturisitor la Umbria în Italia (VII). Sfinții Cuvioși: Lambert şi Valerie, monahi în Belgia (VII). Sfântul Cuvios Gemin, monah la Umbria în Italia. Sfântul Mucenic Ioan din Prusa în Bitinia (XIV). Icoana Maicii Domnului ”Potolește întristările noastre”. Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preoții: Constantin (Suhov) şi Petru (Veatkin)(+1918), Sfântul Sfințit Mucenic, preotul Constantin (Axenov)(+1937) care au pătimit în timpul regimului comunist. Icoana Maicii Domnului din Korsun.
File pateric

Odată, în ultima săptămână din Postul Pastelui, la coadă la pâine a început o discutie despre post. Unii oameni spuneau că postul e o prostie, că slăbeste organismul, altii spuneau că e de mare folos, deoarece curătă si trupul, si sufletul.
- Eu pot să tin patruzeci de zile post numai cu apă, a spus unul care era ras în cap si avea o privire foarte ciudată.
- Mare lucru, a spus o femeie. Vă rugati mult?
- Da' de unde, a spus omul acela. Eu fac yoga si mi-am educat trupul foarte bine, postesc cât vreau si când vreau, fără să mi se facă rău.
La coadă se afla un om care tinea pentru prima oară post în viata lui; post crestinesc, fără bucate de dulce. Până să îl audă pe yoghin, i se părea că este mare ascet, renuntând la carne, lapte, ouă. Ba chiar se gândea să renunte la post, ca să nu îsi forteze organismul peste măsură. Dar, auzindu-l pe yoghin, s-a gândit:
"Iată că eu socoteam că am făcut o mare nevointă. Dar yoghinul acesta, slujindu-l pe diavol, are mult mai multă râvnă decât am eu, slujindu-L pe Dumnezeu." Si, dându-si seama cât de putin se nevoieste pentru a dobândi cununa mântuirii, s-a hotărât să nu se mai vaite că postul rânduit de Biserică e prea greu, si să îl tină până la sfârsit. Ba si-a dat seama că postul fără spovedanie nu are valoare, si s-a spovedit pentru prima dată în viata lui.
Părintele, negăsindu-i păcate opritoare la împărtăsanie, i-a dat binecuvântare să se împărtăsească împreună cu ceilalti credinciosi în noaptea de Pasti.

Sedea odată avva Sisoe singur în muntele lui avva Antonie. Si zăbovind slujitorul lui să vină la dânsul, timp de zece luni nu a văzut om. Umblând prin munte, a găsit un faranit care vâna dobitoace sălbatice. Si i-a zis lui bătrânul: "De unde vii si câtă vreme ai aici?". Iar el a zis: "Cu adevărat, avvo, am unsprezece luni în muntele acesta si nu am văzut om decât pe tine". Si auzind bătrânul aceasta, intrând în chilia lui, se bătea pe sine, zicând: "Iată, Sisoe, ai socotit că ai făcut ceva si nici ca mireanul acesta n-ai făcut!". (7-208)

Pilda zilei


    Pocăinţa celui vrednic

Sfântul Arsenie s-a retras de tânăr în pustie. Îmbolnăvindu-se, se temea de Judecata cea de Apoi. Fraţii din pustie îi ziceau:

- Cum se face că te temi de judecată tu, care ani de-a rândul ai dus o viaţă de pocăinţă?

Sfântul a răspuns cu lacrimi în ochi, zicând:

- Tremur pentru că mă tem de judecată. De cincizeci de ani mă tem de judecata celui Atotputernic. Să ştiţi că şi cei drepti cu greu se mântuiesc. Deci ce va păţi cel păcătos?

Rugaciunea Zilei

Rugaciunea de Marţi

Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe înainte Mergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală iubirea Lui.

Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale.

Amin.

Biblia intr-un an

    Marcu 4-6

    Capitolul 4
    1.     Şi iarăşi a început Iisus să înveţe, lângă mare, şi s-a adunat la El mulţime foarte multă, încât El a intrat în corabie şi şedea pe mare, iar toată mulţimea era lângă mare, pe uscat.
    2.     Şi-i învăţa multe în pilde, şi în învăţătura Sa le zicea:
    3.     Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene.
    4.     Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.
    5.     Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.
    6.     Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.
    7.     Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.
    8.     Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.
    9.     Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă.
    10.     Iar când a fost singur, cei ce erau lângă El, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilde.
    11.     Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde,
    12.     Ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.
    13.     Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele?
    14.     Semănătorul seamănă cuvântul.
    15.     Cele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor.
    16.     Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie,
    17.     Dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.
    18.     Şi cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul,
    19.     Dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor.
    20.     Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.
    21.     Şi le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic?
    22.     Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe faţă; nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la arătare.
    23.     Cine are urechi de auzit să audă.
    24.     Şi le zicea: Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultaţi, vi se va da şi vă va prisosi.
    25.     Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.
    26.     Şi zicea: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ,
    27.     Şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el.
    28.     Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.
    29.     Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul.
    30.     Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui?
    31.     Cu grăuntele de muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ;
    32.     Dar, după ce s-a semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului.
    33.     Şi cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul după cum puteau să înţeleagă.
    34.     Iar fără pildă nu le grăia; şi ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.
    35.     Şi în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt.
    36.     Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii.
    37.     Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple.
    38.     Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim?
    39.     Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare.
    40.     Şi le-a zis lor: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?
    41.     Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că şi vântul şi marea I se supun?  

    Capitolul 5
    1.     Şi a venit de cealaltă parte a mării în ţinutul Gadarenilor.
    2.     Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat,
    3.     Care îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri,
    4.     Pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească;
    5.     Şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre.
    6.     Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui.
    7.     Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti.
    8.     Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta.
    9.     Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.
    10.     Şi Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut.
    11.     Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea.
    12.     Şi L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei.
    13.     Şi El le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare.
    14.     Iar cei care-i păşteau au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat.
    15.     Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, şi s-au înfricoşat.
    16.     Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul şi despre porci.
    17.     Şi ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor.
    18.     Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El.
    19.     Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit.
    20.     Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau.
    21.     Şi trecând Iisus cu corabia iarăşi de partea cealaltă, s-a adunat la El mulţime multă şi era lângă mare.
    22.     Şi a venit unul din mai-marii sinagogilor, anume Iair, şi văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui,
    23.     Şi L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste ea, ca să scape şi să trăiască.
    24.     Şi a mers cu el. Şi mulţime multă îl urma pe Iisus Şi Îl îmbulzea.
    25.     Şi era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge.
    26.     Şi multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău.
    27.     Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulţime şi pe la spate s-a atins de haina Lui.
    28.     Căci îşi zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!
    29.     Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat şi ea a simţit în trup că s-a vindecat de boală.
    30.     Şi îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El, întorcându-Se către mulţime, a întrebat: Cine s-a atins de Mine?
    31.     Şi I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulţimea îmbulzindu-Te şi zici: Cine s-a atins de Mine?
    32.     Şi Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta.
    33.     Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a mărturisit tot adevărul;
    34.     Iar El i-a zis: Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta!
    35.     Încă vorbind El, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învăţătorul?
    36.     Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai.
    37.     Şi n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui Iacov.
    38.     Şi au venit la casa mai-marelui sinagogii şi a văzut tulburare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult.
    39.     Şi intrând, le-a zis: De vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.
    40.     Şi-L luau în râs. Iar El, scoţându-i pe toţi afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce îl însoţeau şi a intrat unde era copila.
    41.     Şi apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi, care se tâlcuieşte: Fiică, ţie zic, scoală-te!
    42.     Şi îndată s-a sculat copila şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s-au mirat îndată cu uimire mare.
    43.     Dar El le-a poruncit, cu stăruinţă, ca nimeni să nu afle de aceasta. Şi le-a zis să-i dea copilei să mănânce.  

    Capitolul 6
    1.     Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El.
    2.     Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui?
    3.     Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El.
    4.     Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa.
    5.     Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Şi mâinile peste puţini bolnavi, i-a vindecat.
    6.     Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur învăţând.
    7.     Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate.
    8.     Şi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, pe cale, ci numai toiag. Nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare;
    9.     Ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.
    10.     Şi le zicea: În orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până ce veţi ieşi de acolo.
    11.     Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.
    12.     Şi ieşind, ei propovăduiau să se pocăiască.
    13.     Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.
    14.     Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.
    15.     Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci.
    16.     Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi.
    17.     Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie.
    18.     Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău.
    19.     Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,
    20.     Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.
    21.     Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea,
    22.     Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da.
    23.     Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu.
    24.     Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.
    25.     Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.
    26.     Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.
    27.     Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.
    28.     Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.
    29.     Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.
    30.     Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.
    31.     Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce.
    32.     Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte.
    33.     Şi i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pe jos de prin toate cetăţile şi au sosit înaintea lor.
    34.     Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe.
    35.     Dar făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu şi ceasul e târziu;
    36.     Slobozeşte-i, ca mergând prin cetăţile şi prin satele dimprejur, să-şi cumpere să mănânce.
    37.     Răspunzând, El le-a zis: Daţi-le voi să mănânce. Şi ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?
    38.     Iar El le-a zis: Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi. Şi după ce au văzut, I-au spus: Cinci pâini şi doi peşti.
    39.     Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete, cete, pe iarbă verde.
    40.     Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci.
    41.     Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte, asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit tuturor.
    42.     Şi au mâncat toţi şi s-au săturat.
    43.     Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti.
    44.     Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
    45.     Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea.
    46.     Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage.
    47.     Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm.
    48.     Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei.
    49.     Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat.
    50.     Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!
    51.     Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor;
    52.     Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată.
    53.     Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm.
    54.     Şi ieşind ei din corabie, îndată L-au cunoscut.
    55.     Şi străbăteau tot ţinutul acela şi au început să-I aducă pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El.
    56.     Şi oriunde intra în sate sau în cetăţi sau în sătuleţe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El se vindecau.