Soborul Sfântului, slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan şi aducerea preacinstitei sale mâini în cetatea împărătească a Constantinopolului
Stil vechi
7 Ianuarie

Joi

Stil nou
20 Ianuarie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Soborul Sfântului, slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan şi aducerea preacinstitei sale mâini în cetatea împărătească a Constantinopolului. După-prăznuirea Botezului Domnului. Sfântul Mucenic Atanasie din Atalia Pamfiliei, care a mărturisit în Smirna (+1700). Sfântul Ierarh Crispin I, episcopul Paviei şi mărturisitor în Italia (+248). Sfântul Ierarh Senator, episcop de Verona în Italia (IV). Sfântul Ierarh Crispin al III-lea, episcop de Pavia în Italia (+466). Sfântul Ierarh Valentin al II-lea, episcop de Terni în Italia (+533). Sfântul Cuvios Brannock din Braunton, egumen la Devon în Anglia (VI). Sfântul Ierarh Cedd, episcop de Lastingham și Est Saxons în Anglia (+664). Sfântul Cuvios Ştefan preotul. „Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preotul Vasile (Arhanghelski)(+1939) şi binecredincioșii creștini: Pafnutie (Kostin)(+1938), Ioan (Malâșev)(+1940) și Mihail (Rozov)(+1941), care au pătimit în timpul regimului comunist.
File pateric

 La părintele Ilarion a venit un om să îi ceară sfaturi. După ce au vorbit putin, omul a plecat, nu înainte de a-i spune femeii de la pangar:
- Mare faimă are părintele vostru, dar nu e bun de nimic.
Tulburându-se, femeia s-a dus la părinte:
- Ce ati avut cu omul acela, că v-a asteptat patru ore. De ce l-ati expediat asa de repede?
- Soro, în cinci minute mi-a dat două citate din duhovnicii contemporani si trei din Sfintii Părinti. E genul de om care face colectie de învătături duhovnicesti nu pentru a le urma, ci pentru a se lăuda cu ele, pentru a se făli cu întelepciunea sa. Cum l-am întrebat dacă a citit un anumit cuvânt despre smerenie, s-a supărat spunându-mi că despre smerenie ar trebui să vorbesc cu începătorii. Cu el ar trebui să discut lucruri mai înalte - despre rugăciunea neîncetată sau despre energiile necreate. Si când i-am spus că multi vorbesc si scriu despre energiile necreate si despre vederea luminii dumnezeiesti, dar putini vor să ducă o viată de nevointă, a plecat.

S-a dus odată un frate către avva Theodor si a făcut trei zile, rugându-l ca să audă vreun cuvânt. Iar el nu i-a răspuns lui. Si a iesit scârbit. Zis-a către el ucenicul lui: "Avvo, cum de nu i-ai zis vreun cuvânt, căci s-a dus scârbit?". Si i-a zis bătrânul: "Cu adevărat nu i-am grăit lui, căci este negutător si în cuvinte străine voieste să se slăvească". 

Pilda zilei

    Consolarea

    Un părinte a povestit despre avva Pimen şi despre fraţii săi că, pe când locuiau în Egipt, mama lor vroia să-i vadă şi nu putea. Atunci i-a pândit când mergeau la biserică şi le-a iesit în cale, dar ei, văzând-o, s-au intors şi i-au închis poarta în faţă. Atunci femeia a început să strige la poartă, plângând în hohote şi zicând: "Vreau să vă văd, copiii mei preaiubiţi". Avva Anub, auzind-o, a intrat la avva Pimen şi i-a zis: "Ce să facem cu bătrâna care plânge la poartă?". Chiar şi dinăuntru îi puteau auzi hohotele. Atunci a întrebat-o: "De ce plângi, bătrâno?“. Dar ea, auzindu-i glasul, a început să strige şi mai tare, jelindu-se şi spunând: "Vreau să vă văd, copiii mei. De ce nu pot să vă văd? Nu sunt eu mama voastră? Nu v-am alăptat eu? Acum am albit toată. M-am tulburat cum ţi-am auzit glasul“. Bătrânul o întreaba: "Vrei să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă?". Bătrâna îi răspunde: „Dacă nu vă văd aici o să vă văd pe lumea cealaltă?“. El îi zice: "Dacă te stăpâneşti să nu ne vezi aici, o să ne vezi pe lumea cealaltă“. Atunci ea a plecat fericită, zicând: "Dacă, într-adevăr, o să-i văd pe lumea cealaltă, nu mai vreau să-i văd aici".

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de joi

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.

Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt.

Amin.

Biblia intr-un an

Exodul 14-17

Capitolul 14
1.     Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
2.     "Spune fiilor lui Israel să se întoarcă şi să-şi aşeze tabăra în faţa Pi-Hahirotului, între Migdal şi mare, în preajma lui Baal-Ţefon. Acolo, în preajma lui, lângă mare, să tăbărâţi.
3.     Că Faraon va zice către poporul său: Fiii aceştia ai lui Israel s-au rătăcit în pământul acesta şi i-a închis pustiul.
4.     Iar Eu voi învârtoşa inima lui Faraon şi va alerga după ei. Şi-Mi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon şi asupra a toată oştirea lui; şi vor cunoaşte toţi Egiptenii că Eu sunt Domnul!" Şi au făcut aşa.
5.     Atunci s-a dat de ştire regelui Egiptului că poporul evreu a fugit. şi s-a întors inima lui Faraon şi a slujitorilor lui asupra poporului acestuia şi ei au zis: "Ce am făcut noi? Cum de am lăsat pe fiii lui Israel să se ducă şi să nu ne mai robească nouă?"
6.     A înhămat deci Faraon carele sale de război şi a luat poporul său cu sine:
7.     A luat cu sine şase sute de căruţe alese şi toată călărimea Egiptului şi căpeteniile lor.
8.     Iar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon, regele Egiptului, şi a slujitorilor lui, şi a alergat acesta după fiii lui Israel; dar fiii lui Israel ieşiseră sub mână înaltă.
9.     Şi au alergat după ei Egiptenii cu toii caii şi carele lui Faraon, cu călăreţii şi cu toată oştirea lui şi i-au ajuns când poposiseră ei la mare, lângă Pi-Hahirot, în faţa lui Baal-Ţefon.
10.     Dar când s-a apropiat Faraon şi când s-au uitat fiii lui Israel înapoi şi au văzut că Egiptenii vin după ei, s-au spăimântat foarte tare fiii lui Israel şi au strigat către Domnul;
11.     Şi au zis către Moise: "Oare nu erau morminte în ţara Egiptului, de ce ne-ai adus să murim în pustie? Ce ai făcut tu cu noi, scoţându-ne din Egipt?
12.     Nu ţi-am spus noi, oare, de aceasta în Egipt, când ţi-am zis: Lasă-ne să robim Egiptenilor, că e mai bine să fim robi Egiptenilor decât să murim în pustia aceasta?"
13.     Moise însă a zis către popor: "Nu vă temeţi! Staţi şi veţi vedea minunea cea de la Domnul, pe care vă va face-o El astăzi, căci pe Egiptenii pe care îi vedeţi astăzi nu-i veţi mai vedea niciodată.
14.     Domnul are să Se lupte pentru voi, iar voi fiţi liniştiţi!"
15.     Atunci a zis Domnul către Moise: "Ce strigi către Mine? Spune fiilor lui Israel să pornească,
16.     Iar tu ridică-n toiagul şi-ţi întinde mâna asupra mării şi o desparte şi vor trece fiii lui Israel prin mijlocul mării, ca pe uscat.
17.     Iată, Eu voi învârtoşa inima lui Faraon şi a tuturor Egiptenilor, ca să meargă pe urmele lor. Şi-Mi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon şi asupra a toată oştirea lui, asupra carelor lui şi asupra călăreţilor lui.
18.     Şi vor cunoaşte toţi Egiptenii că Eu sunt Domnul, când Îmi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon, asupra carelor lui şi asupra călăreţilor lui".
19.     Atunci s-a ridicat îngerul Domnului, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, şi s-a mutat în urma lor; şi s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor şi a stat în urma lor.
20.     Astfel a trecut el şi a stat între tabăra Egiptenilor şi tabăra fiilor lui Israel; şi era negură şi întuneric pentru unii, iar pentru ceilalţi lumină, noaptea, şi toată noaptea nu s-au apropiat unii de alţii.
21.     Iar Moise şi-a întins mâna sa asupra mării şi a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit şi s-a făcut marea uscat, că s-au despărţit apele.
22.     Şi au intrat fiii lui Israel prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le erau perete, la dreapta şi la stânga lor.
23.     Iar Egiptenii urmărindu-i, au intrat după ei în mijlocul mării toii caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui.
24.     Dar în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi din nor spre tabăra Egiptenilor şi a umplut tabăra Egiptenilor de spaimă.
25.     Şi a făcut să sară roţile de la carele lor, încât cu anevoie mergeau carele. Atunci au zis Egiptenii: "Să fugim de la faţa lui Israel, că Domnul se luptă pentru ei cu Egiptenii!"
26.     Iar Domnul a zis către Moise: "Întindeţi mâna asupra mării, ca să se întoarcă apele asupra Egiptenilor, asupra carelor lor şi asupra călăreţilor lor".
27.     Şi şi-a întins Moise mâna asupra mării şi spre ziuă s-a întors apa la locul ei, iar Egiptenii fugeau împotriva apei. Şi aşa a înecat Dumnezeu pe Egipteni în mijlocul mării.
28.     Iar apele s-au tras la loc şi au acoperit carele şi călăreţii întregii oştiri a lui Faraon, care intrase după Israeliţi în mare, şi nu a rămas nici unul dintre ei.
29.     Fiii lui Israel însă au trecut prin mare ca pe uscat şi apa le-a fost perete la dreapta şi stânga lor.
30.     Aşa a izbăvit Domnul în ziua aceea pe Israeliţi din mâinile Egiptenilor; şi au văzut fiii lui Israel pe Egipteni morţi pe malurile mării.
31.     Văzut-a Israel mâna cea tare pe care a întins-o Domnul asupra Egiptenilor, şi s-a temut poporul de Domnul şi a crezut în Domnul şi în Moise, sluga Lui.

Capitolul 15
1.     Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta şi au zis: "Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a aruncat!
2.     Tăria mea şi mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preaslăvi, Dumnezeul părintelui meu şi-L voi preaînălţa!
3.     Domnul este viteaz în luptă; Domnul este numele Lui.
4.     Carele lui Faraon şi oştirea lui în mare le-a aruncat; Pe căpeteniile cele de seamă ale lui, Marea Roşie le-a înghiţit,
5.     Adâncul le-a acoperit, În fundul mării ca o piatră s-au pogorât.
6.     Dreapta Ta, Doamne, şi-a arătat tăria. Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, pe vrăjmaşi i-a sfărâmat.
7.     Cu mulţimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici. Trimis-ai mânia Ta Şi i-a mistuit ca pe nişte paie. 8. La suflarea nărilor Tale s-a despărţit apa, Strânsu-s-au la un loc apele ca un perete Şi s-au închegat valurile în inima mării.
9.     Vrăjmaşul zicea: "Alerga-voi după ei şi-i voi ajunge; Pradă voi împărţi şi-mi voi sătura sufletul de răzbunare; Voi scoate sabia şi mâna mea îi va stârpi".
10.     Dar ai trimis Tu duhul Tău Şi marea i-a înghiţit; Afundatu-s-au ca plumbul În apele cele mari.
11.     Doamne, cine este asemenea ţie între dumnezei? Cine este asemenea ţie preaslăvit în sfinţenie, Minunat întru slavă Şi făcător de minuni?
12.     Întins-ai dreapta Ta Şi i-a înghiţit pământul!
13.     Călăuzit-ai cu mila Ta acest popor şi l-ai izbăvit; Tu îl povăţuieşti cu puterea Ta, Spre locaşul sfinţeniei Tale.
14.     Auzit-au neamurile şi s-au cutremurat, Frică a cuprins pe cei din Filisteia.
15.     Atunci s-au spăimântat căpeteniile Edomului, Pe conducătorii Moabului cutremur i-a cuprins; Şi toţi câţi trăiesc în Canaan şi-au pierdut cumpătul.
16.     Frică şi groază va cădea peste ei. Şi de măreţia braţului Tău, Ca pietrele vor încremeni, Până va trece poporul Tău, Doamne, Până va trece poporul Tău acesta, pe care l-ai câştigat Tu.
17.     Tu îl vei duce şi-l vei sădi în muntele moştenirii Tale, În locul ce ţi l-ai făcut sălăşluire, Doamne, În locaşul sfânt cel zidit de mâinile Tale, Doamne!
18.     Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului.
19.     Căci caii lui Faraon cu carele şi călăreţii lui au intrat în mare. Întors-a Domnul asupra lor apele mării, Iar fiii lui Israel au trecut prin mare, ca pe uscat!"
20.     Atunci a luat Mariam proorociţa, sora lui Aaron, timpanul în mâna sa, şi au ieşit după dânsa toate femeile cu timpane şi dănţuind.
21.     Şi răspundea Mariam înaintea lor: "Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a aruncat!"
22.     Apoi a ridicat Moise pe fiii lui Israel de la Marea Roşie şi i-a dus în pustia Şur şi au mers trei zile prin pustie şi n-au găsit apă.
23.     Au ajuns apoi la Mara, dar n-au putut să bea apă nici din Mara, că era amară, pentru care s-a şi numit locul acela Mara.
24.     De aceea cârtea poporul împotriva lui Moise şi zicea: "Ce să bem?"
25.     Atunci Moise a strigat către Domnul şi Domnul i-a arătat un lemn; şi l-a aruncat în apă şi s-a îndulcit apa. Acolo a pus Domnul poporului Său rânduieli şi porunci şi acolo l-a încercat şi i-a zis:
26.     "De vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului Dumnezeului tău şi vei face lucruri drepte înaintea Lui şi de vei lua aminte la poruncile Lui şi vei păzi legile Lui, nu voi aduce asupra ta nici una din bolile pe care le-am adus asupra Egiptenilor, că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău Care te vindecă".
27.     Apoi au venit în Elim. Şi erau acolo douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de pomi de finic. Şi au tăbărât acolo lângă apă.

Capitolul 16
1.     Plecând apoi din Elim, a venit toată obştea fiilor lui Israel în pustia Sin, câre este între Elim şi între Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua, după ieşirea din Egipt.
2.     În pustia aceasta toată obştea fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi Aaron.
3.     Şi au zis către ei fiii lui Israel: "Mai bine muream bătuţi de Domnul în pământul Egiptului, când şedeam împrejurul căldărilor cu carne şi mâncam pâine de ne săturam! Dar voi ne-aţi adus în pustia aceasta, ca toată obştea aceasta să moară de foame".
4.     Domnul însă a zis către Moise: "Iată Eu le voi ploua pâine din cer. Să iasă dar poporul şi să adune în fiecare zi cât trebuie pentru o zi, ca să-l încerc dacă va umbla sau nu după legea Mea.
5.     Iar în ziua a şasea să adune de două ori mai mult decât adunau în celelalte zile, pentru o zi".
6.     Atunci au zis Moise şi Aaron către toată adunarea fiilor lui Israel: "Diseară veţi cunoaşte că Domnul v-a scos din pământul Egiptului.
7.     Şi dimineaţă veţi vedea slava Domnului, că El a auzit cârtirea voastră împotriva lui Dumnezeu; iar noi ce suntem de cârtiţi împotriva noastră?"
8.     Şi a mai zis Moise: "Când Domnul vă va da diseară carne să mâncaţi şi dimineaţă pâine să vă săturaţi, din aceea veri afla că a auzit Domnul cârtirea ce aţi ridicat asupra Lui. Căci noi ce suntem? Cârtirea voastră nu este împotriva noastră, ci împotriva lui Dumnezeu".
9.     Apoi a zis Moise către Aaron: "Spune la toată adunarea fiilor lui Israel: Apropiaţi-vă înaintea lui Dumnezeu, că a auzit cârtirea voastră!"
10.     Iar când vorbea Aaron către toată adunarea fiilor lui Israel, au căutat ei spre pustie şi iată slava Domnului s-a arătat în nor.
11.     Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
12.     "Am auzit cârtirea fiilor lui Israel. Spune-le dar: Diseară carne veţi mânca, iar dimineaţă vă veţi sătura de pâine şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, sunt Dumnezeul vostru".
13.     Iar, dacă s-a făcut seară, au venit prepeliţe şi au acoperit tabăra, iar dimineaţa, după ce s-a luat roua dimprejurul taberei,
14.     Iată, se afla pe faţa pustiei ceva mărunt, ca nişte grăunţe, şi albicios, ca grindina pe pământ.
15.     Şi văzând fiii lui Israel, au zis unii către alţii: "Ce e asta?" Că nu ştiau ce e. Iar Moise le-a zis: "Aceasta e pâinea pe care v-o dă Dumnezeu să o mâncaţi.
16.     Iată ce a poruncit Domnul: Adunaţi fiecare cât să vă ajungă de mâncat; câte un omer de om, după numărul sufletelor voastre; fiecare câţi are în cort, atâtea omere să adune!"
17.     Şi au făcut aşa fiii lui Israel; au adunat unii mai mult, alţii mai puţin;
18.     Dar măsurând cu omerul, nici celui ce adunase mult n-a prisosit, nici celui ce adunase puţin n-a lipsit, ci fiecare, cât era deajuns la cei ce erau cu sine, atât a adunat.
19.     Zis-a iarăşi Moise către ei: "Nimeni să nu lase din aceasta pe a doua zi".
20.     Dar ei n-au ascultat pe Moise, ci unii au lăsat din aceasta pe a doua zi; dar a făcut viermi şi s-a stricat. Şi s-a mâniat pe ei Moise.
21.     Fiecare aduna mană dimineaţa cât îi trebuia pentru mâncat în ziua aceea, căci, dacă se înfierbânta soarele, ceea ce rămânea se topea.
22.     Iar în ziua a şasea adunară de două ori mai multă: câte două omere de fiecare. Şi au venit toate căpeteniile adunării să-l înştiinţeze pe Moise.
23.     Iar Moise le-a zis: "Iată ce a zis Domnul: Mâine e odihnă, odihna cea sfântă în cinstea Domnului; ce trebuie copt coaceţi, ce trebuie fiert, fierbeţi astăzi, şi ce va rămâne, păstraţi pe a doua zi!"
24.     Şi au lăsat din acestea până dimineaţa, după cum le poruncise Moise, şi nu s-au stricat nici n-au făcut viermi.
25.     Apoi a zis Moise: "Mâncaţi aceasta astăzi, că astăzi este odihna în cinstea Domnului şi nu veţi găsi de aceasta astăzi pe câmp.
26.     Şase zile să adunaţi, iar ziua a şaptea este zi de odihnă şi nu veţi afla din ea în această zi".
27.     Dar unii din popor au ieşit să adune şi în ziua a şaptea şi n-au găsit.
28.     Atunci Domnul a zis către Moise: "Până când nu veţi voi să ascultaţi de poruncile Mele şi de învăţăturile Mele?
29.     Vedeţi că Domnul v-a dat ziua aceasta de odihnă şi de aceea vă dă El în ziua a şasea şi pâine pentru două zile; rămâneţi fiecare în casele voastre şi nimeni să nu iasă de la locul său în ziua a şaptea".
30.     Şi s-a odihnit poporul în ziua a şaptea.
31.     Casa lui Israel i-a pus numele mană şi aceasta era albă, ca sămânţa de coriandru, iar la gust ca turta cu miere.
32.     După aceea Moise a zis: "Iată ce porunceşte Domnul: Umpleţi cu mană un omer, ca să se păstreze în viitor urmaşilor voştri, ca să vadă pâinea cu care v-am hrănit Eu în pustie, după ce v-am scos din ţara Egiptului".
33.     Iar către Aaron a zis Moise: "Ia un vas de aur şi toarnă în el un omer plin cu mană şi pune-l înaintea Domnului, ca să se păstreze în viitor pentru urmaşii voştri!"
34.     Şi l-a pus Aaron înaintea chivotului mărturiei, ca să se păstreze, cum poruncise Domnul lui Moise.
35.     Iar fiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până ce au ajuns în tară locuită; până ce au ajuns în hotarele pământului Canaan au mâncat mană.
36.     Iar omerul este a zecea parte dintr-o efă.

Capitolul 17
1.     După aceea a plecat la drum toată obştea fiilor lui Israel din pustia Sin, după porunca Domnului, şi a tăbărât la Rafidim, unde poporul nu avea apă de băut.
2.     Şi poporul căuta ceartă lui Moise, zicând: "Dă-ne apă să bem!" Iar Moise le-a zis: "De ce mă bănuiţi şi de ce ispitiţi pe Domnul?"
3.     Atunci poporul, apăsat de sete, cârtea împotriva lui Moise şi zicea: "Ce este aceasta? Ne-ai scos din Egipt ca să ne omori cu sete pe noi, pe copiii noştri şi turmele noastre?"
4.     Iar Moise a strigat către Domnul şi a zis: "Ce să fac cu poporul acesta? Căci puţin lipseşte ca să mă ucidă cu pietre".
5.     Zis-a Domnul către Moise: "Treci pe dinaintea poporului acestuia, dar ia cu tine câţiva din bătrânii lui Israel; ia în mână şi toiagul cu care ai lovit Nilul şi du-te.
6.     Iată Eu voi sta înaintea ta acolo la stânca din Horeb, iar tu vei lovi în stâncă şi va curge din ea apă şi va bea poporul". Şi a făcut Moise aşa înaintea bătrânilor lui Israel.
7.     De aceea s-a pus locului aceluia numele: Masa şi Meriba, pentru că acolo cârtiseră fiii lui Israel şi pentru că ispitiseră pe Domnul, zicând: "Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?"
8.     Atunci au venit Amaleciţii să se bată cu Israeliţii la Rafidim.
9.     Iar Moise a zis către Iosua: "Alege-fi bărbaţi voinici şi du-te de te luptă cu Amaleciţii! Iar eu mă voi sui mâine în vârful muntelui şi toiagul lui Dumnezeu va fi în mâna mea".
10.     A făcut deci Iosua cum îi zisese Moise şi s-a dus să bată pe Amaleciţi; iar Moise cu Aaron şi Or s-au suit în vârful muntelui.
11.     Când îşi ridica Moise mâinile, biruia Israel; iar când îşi lăsa el mâinile, biruiau Amaleciţii.
12.     Dar obosind mâinile lui Moise, au luat o piatră şi au pus-o lângă el şi a şezut Moise pe piatră; iar Aaron şi Or îi sprijineau mâinile, unul de o parte şi altul de altă parte. Şi au stat mâinile lui ridicate până la asfinţitul soarelui.
13.     Şi a zdrobit Iosua pe Amalec şi tot poporul lui cu ascuţişul sabiei.
14.     Atunci a zis Domnul către Moise: "Scrie acestea în carte spre pomenire şi spune lui Iosua că voi şterge cu totul pomenirea lui Amalec de sub cer!"
15.     Atunci a făcut Moise un jertfelnic Domnului şi i-a pus numele: "Domnul este scăparea mea!"
16.     Căci zicea: "Pentru că mi-au fost mâinile ridicate spre scaunul Domnului, de aceea va bate Domnul pe Amalec din neam în neam!"