Sfântul Tihon (Belavin), Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii (1925) Sfinții Cuvioși Mucenici: Galaction şi Epistimia, soţia sa, din Emesa în Siria (+251) Sfântul Ierarh Iona, Arhiepiscopul Novgorodului, făcătorul de minuni din Rusia (+1470) Sfinţii Apostoli din cei 70: Hermes, episcop de Filipopoli, Lin (Linos), episcopul Romei, Gaie (Gaius), episcop de Efes, Filolog (Philologus), episcop de Sinope, și Patrova, episcop de Potiola (secolul I)
Stil vechi
5 Noiembrie

Sâmbătă

Stil nou
18 Noiembrie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Sfinții Cuvioși Mucenici: Galaction şi Epistimia, soţia sa, din Emesa în Siria (+251). Sfântul Ierarh Iona, Arhiepiscopul Novgorodului, făcătorul de minuni din Rusia (+1470). Sfântul Tihon (Belavin), Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii (1925). Sfinţii Apostoli din cei 70: Hermes, episcop de Filipopoli, Lin (Linos), episcopul Romei, Gaie (Gaius), episcop de Efes, Filolog (Philologus), episcop de Sinope, și Patrova, episcop de Potiola (secolul I). Sfântul Cuvios Mărturisitor Grigorie, arhiepiscopul Alexandriei (IX). Sfinții Mucenici: Domnin, Teotim, Silvan, Timotei, Eupsihie, Pamfil, Teofil, Carterie, Doroteu preotul, dimpreună cu ceată de Sfinte Muceniţe (+307). Sfinții Mucenici: Castor şi Agatanghel. Sfântul Ierarh Dominie, episcop de Grenoble în Franţa (IV). Sfântul Ierarh Dominație, episcop de Brescia în Italia (+495). Sfântul Ierarh Kea, episcop de Devol şi Cornwall în Anglia. Sfinții Sfințiți Mucenici: Felix preotul şi Eusebiu, monah la Terracina în Italia. Sfântul Ierarh Magnus, episcop de Milano în Italia (+529). Sfântul Lie, preot lângă Orleans în Franţa (+533). Sfântul Cuvios Cybi, stareţ la Cornwall în Anglia (+ 550). Sfânta Odrada, fecioară din Balen în Olanda (VIII). Sfânta Cuvioasă Bertilda, stareţa Mănăstirii Chelles din Franţa (+710). Sfântul Cuvios Spinulie, monah la Mănăstirea Mozenmoutier în Franţa (+720). Sfântul Cuvios Grigorie din Cassano-Calabria în Italia (+1002).
Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sânt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci.

Amin.