Pomenirea Sfântului Ierarh Iona, mitropolit de Novgorod în Rusia (+ 1470)

Acest fericit Iona s-a născut şi a crescut în marea cetate a Novgradului. Rămînînd orfan de părinţii săi, luîndu-l o văduvă cu milostivire de maică, l-a crescut şi l-a dat unui diacon spre învăţătura dumnezeieştilor cărţi. Şi era blînd şi smerit şi niciodată nu se amesteca cu copiii la jucării. El, fiind încă tînăr, a fost însemnat de Dumnezeu pentru arhierescul scaun al Novgradului. Căci odată, ieşind de la dascălul său cu copiii, şi copiii făcînd jocuri şi el stînd şi privind la dînşii, s-a întîmplat să treacă pe acea cale Cuviosul Mihail cel nebun pentru Hristos, care se numea al Clopskii.

Deci, Mihail, alergînd repede la copil, l-a luat şi ridicîndu-l în sus, a strigat către dînsul proorocind: „Ioane – căci aşa era numele copilului din Sfîntul Botez -, să înveţi carte cu osîrdie, căci ai să fii arhiepiscop în acest mare Novgrad”. Apoi lăsîndu-l, s-a dus în mînăstirea sa, Clopskii. Proorocia lui Mihail s-a împlinit la vremea sa, căci acest fericit copil, ajungînd la vîrsta cea desăvîrşită şi văzînd deşertăciunea lumii, s-a dus în pustia ce se cheamă Otnia. Apoi, luînd viaţă monahicească în mînăstirea arhimandritului Hariton, bine se nevoia şi s-a numit Iona la tunderea sa în monahism.

După acestea Sfîntul Eftimie arhiepiscopul, ducîndu-se către Dumnezeu în unsprezece zile ale lunii martie şi fiind îngropat la mînăstirea de la Vejişteh, zidită de dînsul, cu a lui Dumnezeu voire, Sfîntul Iona a fost luat din locaşul lui Hariton şi dus în marele Novgrad, bucurîndu-se de dînsul toţi cetăţenii. Atunci voievodul, boierii şi tot poporul au trimis pe sfîntul cu scrisori în Moscova la mitropolitul Iona ca să-l rînduiască pe el arhiepiscop al cetăţii lor. Iar mitropolitul, cu episcopii şi cu tot soborul, sfinţindu-l pe el, l-a slobozit cu pace întru ale sale.

Sfîntul, mergînd la arhiepiscopia sa în Novgrad, a dat tuturor pace şi binecuvîntare şi învăţătură multă din dumnezeieştile Scripturi. Apoi, şezînd pe scaunul său, adăuga osteneli peste osteneli, păscînd bine turma cea încredinţată lui şi făcînd judecăţi după dreptate, iar nu după feţe. Căci n-a lăsat pe cel tare să silnicească pe cel slab, ci, scoţînd singur pe cel năpăstuit din mîinile năpăstuitorilor, dădea multe milostenii săracilor, orfanilor şi văduvelor. Iar în mînăstirea în care s-a călugărit în pustia Otnii, a făcut o biserică de piatră.

Întîi a zidit o biserică mare Sfinţilor Trei Ierarhi şi a înfrumuseţat-o cu icoane, cu cărţi şi cu toată buna podoabă. Al doilea a zidit trapeză de piatră şi lîngă dînsa a făcut biserică Sfîntului Nicolae; apoi, biserică Sfîntului Ioan Înainte-mergătorul, precum şi un pridvor mare în care şi-a săpat mormîntul. După aceea, cumpărînd multe moşii, le-a dat mînăstirii şi a cheltuit multă avere; apoi a zidit încă o biserică în numele Sfîntului Onufrie cel Mare în aceeaşi mînăstire. După aceea a îndemnat pe dascălul Pahomie cel de la Sfîntul Munte să alcătuiască canoane şi cîntări unor sfinţi pentru luminarea şi veşnica pomenire, spre înştiinţarea celor mai de pe urmă neamuri, adică pentru marele Varlaam de la Hotin, pentru marele Onufrie şi pentru Olga, doamna cea mare, pentru Cuviosul Sava de la Vişerska şi pentru arhiepiscopul Eftimie, care a fost înaintea lui.

După aceasta, marele cneaz Vasile şi Ioan fiul său, precum şi mitropolitul Iona, a poruncit sfîntului să meargă cu dînşii la Moscova. Iar el, mergînd, a fost primit cu cinste de către dînşii şi singur marele domn şi fiii lui sprijineau cu dreapta lor pe sfîntul, de vreme ce era bătrîn; şi adunîndu-se, au îndreptat cele bisericeşti. Apoi a început marele domn a se jelui sfîntului, înaintea arhiereilor, pentru greutăţile marelui Novgrad. Iar Sfîntul Iona a grăit marelui domn multe cuvinte mîngîietoare şi l-a sfătuit ca să nu-şi ridice mîinile asupra marelui Novgrad, ci să ocrotească poporul acestei cetăţi. Apoi, luînd scrisoare pentru adunare de milă la mînăstirea sa, s-a întors la arhiepiscopie.

După aceasta sfîntul mitropolit Iona a trimis la acest fericit Iona scrisoare, ca iarăşi să vină la Moscova degrabă, zicîndu-i: „Arhiereule al lui Dumnezeu, acum mă duc către Dumnezeu şi pe tine te-am ales vrednic să stai pe scaunul bisericii celei mari”. Iar sfîntul i-a scris: „Acum sînt bătrîn şi picioarele îmi sînt îngreuiate, părinte sfinte; nu pot să fac aceasta. Dar la învierea cea de obşte a sfinţilor, ne vom învrednici de vederea cea preadulce a Învăţătorului nostru Hristos”.

Murind Sfîntul Iona, mitropolitul, sfîntul Iona, arhiepiscopul marelui Novgrad, a poruncit mai sus pomenitului Pahomie ca să scrie canon pentru cel ce s-a mutat către Dumnezeu şi pentru care lucru a făcut lui Pahomie multe daruri. În vremea acestui Sfînt Iona pămîntul Novgradului şi al Iscovului era bine roditor fiind îndestulare de toate roadele, cu sfintele lui rugăciuni. Odată, în vremea lui, a căzut peste cetate o boală aducătoare de moarte. Iar sfîntul mîngîia pe popoare cu cuvintele lui Hrisostom, zicîndu-le: „Pentru aceasta sîntem răniţi, că am greşit lui Dumnezeu, iar pocăinţă n-am făcut pentru păcatele noastre”; şi altele multe grăia popoarelor.

Apoi, făcînd tot poporul cîntări de rugăciuni, a zidit o biserică în numele Sfîntului Simeon la Zverniţa, şi popoarele s-au însănătoşit cu rugăciunile păstorului lor. Apoi sfîntul ajungînd la adînci bătrîneţi, a scris aşezămînt cu mîna sa pentru mînăstirea sa, ca să nu o supună nimeni, şi împărtăşindu-se cu dumnezeieştile lui Hristos Taine, s-a sfîrşit cu fericit sfîrşit, ca un drept; deasupra căruia făcînd cîntare fraţii, au pus cinstitul lui trup într-o raclă de stejar, şi pe dînsa au însemnat anul, luna şi ziua morţii lui. Şi s-a aşezat la biserica Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, pe care singur a zidit-o. Iar deasupra mormîntului sfîntului au cîntat pînă la patruzeci de zile.

Trecînd doi ani de la mutarea sfîntului, a început cinstitul lui trup să scoată frumoasă mireasmă în biserica aceea şi chiar pînă în această zi scoate. Şi multe tămăduiri se dau de la trupul sfîntului pînă în ziua de astăzi, la oamenii care cu credinţă se apropie de dînsul. El a păstorit biserica aceea treisprezece ani, spre cinstirea lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, Căruia se cuvine slavă şi cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.