Isaia
Capitolul 61
1. Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate;
2. Să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru;
3. Să mângâi pe cei întristaţi; celor ce jelesc Sionul, să le pun pe cap cunună în loc de cenuşă, untdelemn de bucurie în loc de veşminte de doliu, slavă în loc de deznădejde. Ei vor fi numiţi: stejari ai dreptăţii, sad al Domnului spre slăvirea Lui.
4. Ei vor zidi pe vechile ruine, vor ridica dărâmăturile de altădată, vor reface cetăţile distruse, pustiite din neam în neam.
5. Oameni de neam străin vor veni şi vă vor paşte turmele, feciori din alt neam vor fi plugarii şi vierii voştri.
6. Şi voi, voi veţi fi numiţi preoţi ai Domnului, slujitori ai Dumnezeului nostru. Bunătăţile popoarelor, voi le veţi mânca şi cu averile lor voi vă veţi mândri.
7. Fiindcă ocara lor era îndoită, batjocură şi scuipări erau partea lor, pentru aceasta îndoit în pământul lor vor moşteni şi de slava cea de-a pururi ei se vor bucura!
8. Că Eu sunt Domnul, Care iubesc dreptatea ţi urăsc răpirile nedrepte. Eu le voi da cu credincioşie plata lor şi legământ veşnic cu ei voi încheia.
9. Cu nume mare va fi neamul lor între neamuri şi urmaşii lor printre popoare. Toţi cei ce ii vor vedea vor da mărturie că ei sunt un neam binecuvântat de Domnul.
10. Bucura-Mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul Meu întru Dumnezeul Meu, că M-a îmbrăcat cu haina mântuirii, cu veşmântul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cunună şi ca pe o mireasă M-a împodobit cu podoabă.
11. Ca pământul care răsare ierburi, şi ca o grădină în care sămânţa încolţeşte, aşa Domnul Dumnezeu va face dreptatea să răsară, şi înaintea tuturor neamurilor preaslăvirea Sa.
Capitolul 62
1. Pentru Sion nu voi tăcea şi pentru Ierusalim nu voi avea odihnă până ce dreptatea lui nu va ieşi ca lumina şi mântuirea lui nu va arde ca o flacără.
2. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi regii slava ta şi te vor chema pe tine cu nume nou, pe care îl va rosti gura Domnului.
3. Şi tu vei fi ca o cunună de mărire în mâna Domnului şi ca o diademă regală în mâna Dumnezeului tău.
4. Şi nu ţi se va mai zice ţie: "Alungată", şi ţării tale: "Pustiită", ci tu te vei chema: "Întru tine am binevoit" şi ţara ta: "Cea cu bărbat", că Domnul a binevoit întru tine şi pământul tău va avea un soţ.
5. Şi în ce chip se însoreşte flăcăul cu fecioara, Cel ce te-a zidit Se va însoţi cu tine, şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa Se va veseli de tine Dumnezeul tău!
6. Pe zidurile tale, Ierusalime, Eu pun străjeri, care nici zi, nici noapte nu vor tăcea! Voi, care aduceţi aminte Domnului de făgăduinţele Lui, să n-aveţi odihnă!
7. Şi să nu-I daţi răgaz până ce nu va aşeza din nou Ierusalimul, ca să facă din el lauda pământului.
8. Juratu-S-a Domnul pe dreapta Lui şi pe braţul Lui cel tare: "Nu voi mai da de aici înainte grâul tău spre hrană vrăjmaşilor tăi, şi cei de neam străin, nu vor bea mustul tău, rodul muncii tale.
9. Ci numai cei ce îl vor fi adunat îl vor mânca şi vor lăuda pe Domnul, şi cei care vor fi făcut culesul vor bea vinul în curţile templului Meu cel sfânt!"
10. Intraţi, întraţi pe porţi! Gătiţi cale poporului, gătiţi, gătiţi-i drum, curăţiţi-l de pietre, înălţaţi un steag peste neamuri!
11. Iată, Domnul vesteşte acestea până la marginile pământului: "Ziceţi fiicei Sionului: Mântuitorul tău vine! El vine cu plata, şi răsplătirile merg înaintea Lui!"
12. Şi ei se vor chema: "Popor sfânt, răscumpăraţi ai Domnului şi ţie şi se va zice: "Cea căutată", "Cetatea nepărăsită!"
Capitolul 63
1. Cine este Cel ce vine împurpurat, cu veşmintele Sale mai roşii decât ale celui ce culege la vie, cu podoabă în îmbrăcămintea Lui şi mândru de belşugul puterii Lui? "Eu sunt Acela al Cărui cuvânt este dreptatea şi puternic este să răscumpere!"
2. Pentru ce ai îmbrăcămintea roşie şi veşmântul Tău este roşu ca al celui care calcă în teasc?
3. "Singur am călcat în teasc şi dintre popoare nimeni nu era cu Mine; şi i-am călcat în mânia Mea, i-am strivit în urgia Mea, încât sângele lor a râşnit pe veşmântul Meu, şi Mi-am pătat toate hainele Mele.
4. Căci o zi de răzbunare era sortită în inima Mea şi anul răscumpărării sosise.
5. Priveam în jur: nici un ajutor! Mă cuprindea mirarea: nici un sprijin! Atunci braţul Meu M-a ajutat şi urgia Mea sprijin Mi-a fost.
6. În mânia Mea am călcat în picioare popoare şi le-am zdrobit în urgia Mea Şi Sângele lor l-am împrăştiat pe pământ".
7. Voi pomeni îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi şi pentru marea bunătate pe care El ne-a mărturisit-o în milostivirea Sa şi după mulţimea milelor Sale.
8. Şi a zis: "Cu adevărat ei sunt poporul Meu, fii care nu vor fi necredincioşi!"
9. Şi El le-a fost izbăvitor în toate strâmtorările lor. Şi n-a fost un trimis şi nici un înger, ci faţa Lui i-a mântuit. Intru iubirea Lui şi întru îndurarea Lui El i-a răscumpărat, i-a ridicat şi i-a purtat în toată vremea de demult.
10. Dar ei s-au răzvrătit şi au amărât Duhul Lui cel sfânt, din ţare pricină El S-a făcut împotrivitorul lor şi s-a războit împotriva lor.
11. Atunci ei şi-au adus aminte de vremurile trecute, de sluga Sa Moise: Unde este Cel ce a scos din mare pe păstorul şi turma Sa? Unde este Cel ce a pus în mijlocul ei Duhul Său cel sfânt?
12. Cel Care a călăuzit dreapta lui Moise cu braţul Său slăvit? Cel Care a despicat apele înaintea lor ca să-Şi facă un nume veşnic?
13. Care i-a călăuzit prin adâncurile mării, ca pe un cal în pustiu şi ei nu s-au poticnit?
14. Ca dobitoacele care coboară la şes, aşa Duhul Domnului îi aducea la odihnă. Astfel ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-ţi faci un nume slăvit.
15. Priveşte din ceruri şi vezi, din locaşul Tău cel sfânt şi strălucit: Unde este râvna şi puterea Ta nesfârşită, zbuciumul lăuntrului Tău şi milostivirile Tale?
16. Pentru mine, acestea au încetat! Dar Tu eşti Părintele nostru! Avraam nu ştie nimic, Israel nu ne cunoaşte. Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Mântuitorul rostru: acesta este numele Tău de totdeauna.
17. Pentru ce, Doamne, ne-ai lăsat să rătăcim departe de căile Tale şi ne-ai învârtoşat inimile noastre ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale.
18. Pentru ce au păşit cei nelegiuiţi în templul Tău şi vrăjmaşii noştri au călcat în picioare altarul Tău?
19. Am ajuns ca unii peste care Tu de multă vreme nu mai stăpâneşti şi care nu mai sunt chemaţi cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii s-ar cutremura!