Sfântul Cuvios Gheorghe din  Muntele Maleon (IX) Sfântul Cuvios Zosima din Palestina, care a împărtăşit-o şi a îngropat-o pe Sfânta Maria Egipteanca (apr. 560) Sfântul Cuvios Iosif, scriitorul de cântări și prietenul Sfântului Grigorie Decapolitul, care s-a nevoit la Tesalonic în Grecia (+883) Sfântul Cuvios Zosima de Vorbosomsk, Rusia (apr. 1550) Sfântul Cuvios Iosif mult pătimitorul de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (XIV)
Stil vechi
4 Aprilie

Sâmbătă

Stil nou
17 Aprilie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Paștelui. Dezlegare la ulei
Sfântul Cuvios Iosif, scriitorul de cântări și prietenul Sfântului Grigorie Decapolitul, care s-a nevoit la Tesalonic în Grecia (+883). Sfântul Cuvios Gheorghe din Muntele Maleon (IX). Sfântul Cuvios Zosima din Palestina, care a împărtăşit-o şi a îngropat-o pe Sfânta Maria Egipteanca (apr. 560). Sfântul Cuvios Platon, egumenul Mănăstirii Studion din Constantinopol (+814). Sfânta Muceniță Fervuta fecioara, sora ei văduvă și slujnica lor, care au pătimit în Persia (341-343). Sfântul Cuvios Mucenic Nichita din Sere în Macedonia, care a suferit mucenicia în Albania (+1808). Sfântul Ierarh Teona, episcopul Tesalonicului, nevoitor la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos (+1541). Sfântul Cuvios Zosima de Vorbosomsk, Rusia (apr. 1550). Sfântul Cuvios Iosif mult pătimitorul de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (XIV). Sfântul Cuvios Puplie, pustnic din Egipt. Sfinții Cuvioși: Teona, Simeon şi Forvin, nevoitori în Tebaida Egiptului (IV). Prăznuirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Gerontissa” (Egumena) de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos. Sfinții Mucenici: Agatonic, Agatopod și Teodul din Tesalonic (+303). Sfânta Muceniţă Mecadoșta din Persia, împreună pătimitoare cu Sfânta Muceniţă Fervuta (+343). Sfântul Ierarh Tigernach, episcop de Clogher în Irlanda (+548). Sfântul Ierarh Isidor, episcop de Sevilia în Spania (+636). Sfântul Cuvios Guerir, pustnic din Anglia (VIII). Sfântul Cuvios Mucenic Hildebert, stareţ la Mănăstirea „Sfântul Petru” din Gent în Belgia (+752). Sfântul Cuvios Iacob cel Bătrân din Kostroma în Rusia (XVI). Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: arhimandritul Veniamin (Cononov), stareţul Mănăstirii Soloviev, şi ieromonahul Nichifor (Cucin)(+ 1928). Sfinții Noi Mucenici din Rusia: Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae, episcop de Velsk, Cuvioasa Muceniță Maria (Leleanova)(1932); Preotul Ioan (Veciorco)(1933), Sfântul Mucenic Ioan (Colesnicov)(1943).
File pateric

    PENTRU AVVA VISIARION

    I

    1) Zicea avva Dula, ucenicul lui avva Visarion: calatorind noi odata pe tarmurile marii, am insetat. Si am zis lui avva Visarion : avvo, foarte imi este sete. Si facand rugaiune batranul, mi-a zis : bea din mare. Si s-a indulcit apa si am baut, dar eu am luat si in vas, nu cumva mai incolo sa-mi fie sete. Si vazand batranul, mi-a zis : pentru ce ai luat in vas ? I-am zis lui: iarta-ma, ca nu cumva mai incolo sa insetez. Si a zis batranul : Dumnezeu aici si pretutindenea Dumnezeu.

    2) Altadata avand trebuinta a facut rugaciune si a trecut raul Hrisoroa pedestru si a mers de cea parte. Iar eu minunandu-ma, am pus metanie lui, zicand : cum iti simtiai picioarele, cand umblai pe apa ? Si a zis batranul : pana la glezne simteam apa, iar cealalta era tare.

    3) Altadata iarasi mergand noi la un batran, a venit soarele sa apuna. Si rugandu-se batranul, a zis : ma rog tie, Doamne, sa stea soarele, pana ce voi ajunge la robul tau ! Si s-a facut asa.

    4) Altadata, iarasi am venit la chilia lui si l-am aflat pe el stand la rugaciune si mainile lui erau intinse spre cer. Si a petrecut patrusprezece zile, aceasta facand. Si dupa aceea m-a chemat pe mine si mi-a zis : vino dupa mine ! Si iesind ne-am dus in pustie. Si insetand, am zis : avvo, imi este sete. Si luand batranul cojocul meu, s-a departat ca o zvarlitura de piatra si facand rugaciune, mi l-a adus plin de apa. Si umbland, am venit deasupra unei pesteri. Si intrand inauntru, am aflat un frate sezand si lucrand funie de cosnite si necautand in sus la noi, nici inchinandu-se, nici vrand sa ia cuvant cu noi. Si mi-a zis batranul : sa mergem de aici, poate nu are vestire batranul sa vorbeasca cu noi. Si ne-am dus la Lico, pana ce am ajuns la avva Ioan si inchinandu-ne lui, am facut rugaciune. Apoi au sezut ei sa vorbeasca pentru vedenia care a vazut-o el. Si a zis avva Visarion : a iesit porunca sa se surpe capistile idolilor. Si s-a facut asa si s-au surpat. Iar cand ne-am intors noi, am venit iarasi la pestera aceea, unde am vazut pe fratele acela. Si mi-a zis batranul: sa intram la el, nu cumva i-a vestit Dumnezeu sa vorbeasca cu noi ! Si cum am intrat, l-am aflat pe el savarsit. Si mi-a zis mie batranul: vino, frate, sa strangem trupul, lui ! Ca pentru aceasta ne-a trimis Dumnezeu pe noi aici. Si strangandu-l noi, ca sa-l ingropam, am aflat ca a fost femeie cu firea. Si s-a minunat batranul si a zis : iata cum si femeile biruiesc pe Satana, iar noi prin cetati petrecem cu neoranduiala. Si proslavind pe Dumnezeu, pe aparatorul celor ce-L iubesc pe El, ne-am dus de acolo.

    5) A venit odata un indracit la schit si s-a facut rugaciune pentru dansul in biserica si nu iesea dracul, ca era aspru. Si au zis clericii : ce sa facem dracului acestuia ? Nimeni nu poate sa-l scoata, fara numai avva Visarion. Si de il vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserica nu vine. Deci aceasta sa facem : iata, vine dimineata mai inainte de toti la biserica. Sa facem pe cel ce patimeste sa sada in locul lui si, cand va intra, sa stam la rugaciune si sa-i zicem lui : desteapta si pe fratele, avvo ! Si au facut asa. Si venind batranul dimineata, au statut ei la rugaciune, si i-au zis : desteapta si pe fratele ! Si ii zice lui : " Scoala-te, iesi afara !" Si indata a iesit dracul dintr-ansul si s-a vindecat in ceasul acela.

    6) Zis-a avva Visarion : patruzeci de zile si nopti am petrecut in maracini, stand, nici dormind.

Pilda zilei

Peștele adus de Sfântul Spiridon

 Odata, parintii de la Chilia Sfantul Spiridon, chilie ce apartine de Manastirea Cutlumusiu, erau ingrijorati datorita faptului ca nu gasisera inca peste pentru praznicul sfantului, care se apropia. Calugarii spuneau staretului sa cumpere morun uscat, dar batranul le raspundea:

 - Aveti rabdare si veti vedea ca Sfantul Spiridon ne va aduce peste.

Apoi, staretul a intrat in chilia lui si a inceput sa se roage.

Parintii isi pierdusera aproape rabdarea si erau foarte mahniti deoarece trebuiau sa gateasca pestele, iar peste nu era. Deodata, ei au auzit batai in poarta. Cand au deschis, au vazut doi pescari, cu doua panere pline de peste, care-l cautau pe staret. Ucenicii l-au chemat pe staret, dar cand a venit batranul pescarii au spus:

- Nu acesta este staretul. La noi a venit un alt staret si ne-a spus: Sa duceti pestele la Chilia Sfantului Spiridon, unde este hram, si veti fi platiti cu un pret bun. Daca vreti, va dau si arvuna.

Staretul a inteles minunea si i-a dus in biserica sa se inchine. De indata ce au zarit icoana Sfantului Spiridon, ei au spus:

- Acesta este staretul care ne-a spus sa aducem pestele aici !

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sânt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci.

Amin.

Biblia intr-un an

    Cartea întâia Paralipomena

    (întâia a Cronicilor)

    cap. 14-16

    Capitolul 14

    1.     În vremea aceea a trimis Hiram, regele Tirului, soli la David şi lemne de cedru şi pietrari şi dulgheri, ca să-i ridice casa.
    2.     Când a aflat David că l-a întărit Domnul rege peste Israel, că domnia lui a fost înălţată sus pentru poporul său Israel,
    3.     Şi-a luat încă alte femei din Ierusalim şi i s-au mai născut lui David fii şi fiice.
    4.     Iată numele celor ce i s-au născut în Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan şi Solomon;
    5.     Ibhar, Elişua şi Elifelet;
    6.     Nogah, Nefeg şi Iafia;
    7.     Elişama, Beeliada şi Elifelet.
    8.     Auzind însă Filistenii că David a fost uns rege peste tot Israelul, s-au ridicat ei toţi să caute pe David. Şi auzind David de aceasta, a ieşit înaintea lor.
    9.     Iar Filistenii au venit şi s-au aşezat în valea Refaim.
    10.     Atunci a întrebat David pe Dumnezeu, zicând: "Să merg eu oare contra Filistenilor şi-i vei da Tu în mâna mea?" Şi Domnul i-a răspuns: "Mergi, că îi voi da în mâna ta!"
    11.     Şi s-au dus ei în Baal-Peraţim şi acolo i-a lovit David; apoi David a zis: "Dumnezeu a zdrobit pe vrăjmaşi cu mâna mea, ca pe o surpătură de apă". De aceea au şi dat văii aceleia numele de Baal- Peraţim.
    12.     Filistenii şi-au lăsat acolo zeii, iar David i-a adunat şi i-a ars cu foc.
    13.     Şi au venit iarăşi Filistenii şi au tăbărât în vale.
    14.     Iar David a întrebat din nou pe Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a zis: "Nu te duce de-a dreptul asupra lor; abate-te de la ei şi te du asupra lor pe la dumbrava duzilor;
    15.     Şi când vei auzi zgomot ca de paşi prin vârful duzilor, atunci să intri în luptă, căci a ieşit Dumnezeu înaintea ta, ca să bată tabăra Filistenilor".
    16.     Şi a făcut David cum îi poruncise Dumnezeu; şi a lovit tabăra Filistenilor de la Ghibeon până la Ghezer.
    17.     Atunci a răsunat numele lui David prin toate ţările dimprejur şi l-a făcut Domnul înfricoşător pentru toate popoarele vecine.

     

    Capitolul 15

    1.     David şi-a făcut apoi case în cetatea lui, a pregătit loc pentru chivotul lui Dumnezeu şi a făcut pentru el un cort.
    2.     Atunci David a zis: "Nimeni, afară de leviţi, nu trebuie să poarte chivotul lui Dumnezeu şi să-I slujească Lui în veci".
    3.     Atunci a adunat David pe toţi Israeliţii la Ierusalim, ca să ducă chivotul lui Dumnezeu la locul lui, pe care i-l pregătise el.
    4.     A chemat deci David pe fiii lui Aaron şi pe leviţi şi anume:
    5.     Din urmaşii lui Cahat a chemat pe căpetenia Uriel şi pe fraţii lui, o sută douăzeci;
    6.     Din urmaşii lui Merari a chemat pe căpetenia Asaia şi pe fraţii lui, două sute douăzeci de oameni;
    7.     Din urmaşii lui Gherşom a chemat pe căpetenia Ioil şi pe fraţii lui, o sută treizeci de oameni;
    8.     Din urmaşii lui Eliţafan a chemat pe căpetenia Şemaia şi pe fraţii lui, două sute de oameni;
    9.     Din urmaşii lui Hebron a chemat pe căpetenia Eliel şi pe fraţii lui, optzeci de oameni;
    10.     Din urmaşii lui Uziel a chemat pe căpetenia Aminadab şi pe fraţii lui, o sută douăzeci de oameni.
    11.     Apoi a chemat David pe preoţii Ţadoc şi Abiatar şi pe leviţii Uriel, Asaia, Ioil, Şemaia, Eliel şi Aminadab,
    12.     Şi le-a zis: "Voi, căpeteniile familiilor levite, sfinţiţi-vă voi şi fraţii voştri şi aduceţi chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel la locul pe care l-am pregătit eu pentru el.
    13.     Deoarece înainte n-aţi făcut voi aceasta, Domnul Dumnezeul nostru ne-a lovit, pentru că nu L-am căutat cum se cuvine".
    14.     Atunci s-au sfinţit preoţii şi leviţii, ca să aducă chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel.
    15.     Şi au adus fiii leviţilor chivotul Domnului, cum poruncise Moise după cuvântul Domnului, pe pârghii; pe umeri, iar nu cu căruţa.
    16.     Apoi a poruncit David căpeteniilor leviţilor să pună pe fraţii lor cântăreţi cu instrumente muzicale, cu psaltirioane, ca să vestească cu glas tare de bucurie.
    17.     Aceştia au pus pe leviţii: Heman, fiul lui Ioil, iar din fraţii lui, pe Asaf, fiul lui Berechia. Din urmaşii lui Merari, fraţii lor, au pus pe Etan, fiul lui Cuşaia.
    18.     Iar pe fraţii lor din a doua spiţă: Zaharia, fiul lui Iaaziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifelehu, Micneia, Obed-Edom şi Ieiel, i-au pus portari.
    19.     Heman, Asaf şi Etan cântau puternic din ţimbale de aramă;
    20.     Zaharia, Iaaziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia şi Benaia cântau din psaltirioanele cu sunete subţiri.
    21.     Matitia însă, Elifelehu, Micneia, Obed-Edom, Ieiel şi Azazia făceau începutul cu harpele cu câte opt coarde.
    22.     Iar Chenaia, căpetenia leviţilor, era dascăl de cântări, pentru că era iscusit în acestea.
    23.     Berechia şi Elcana erau uşieri la chivot.
    24.     Preoţii Şebania, Iosafat, Natanael, Amasai, Zaharia, Benaia şi Eliezer trâmbiţau din trâmbiţe înaintea chivotului lui Dumnezeu. Obed-Edom şi Iehia erau uşieri la chivot.
    25.     Astfel s-au dus David cu bătrânii lui Israel şi căpeteniile cele peste mii să aducă chivotul Domnului din casa lui Obed-Edom cu veselie.
    26.     Şi după ce a ajutat Dumnezeu leviţilor să aducă chivotul Domnului, atunci au junghiat pentru jertfe şapte viţei şi şapte berbeci.
    27.     David era îmbrăcat cu veşminte de vison, asemenea erau îmbrăcaţi şi toţi leviţii care aduceau chivotul şi cântăreţii şi Chenania, căpetenia muzicanţilor şi cântărelilor. David însă mai avea pe el şi un efod de in.
    28.     Aşa tot Israelul a adus chivotul legământului Domnului cu strigăte de bucurie, cu sunete de corn, de trâmbiţe, de ţimbale şi de harpe.
    29.     Când chivotul legământului Domnului a intrat în cetatea lui David, Micol, fata lui Saul, privea de la fereastră şi, văzând pe regele David jucând şi veselindu-se, l-a dispreţuit în inima sa.

     

    Capitolul 16

    1.     Astfel au adus chivotul lui Dumnezeu şi l-au aşezat în mijlocul cortului pe care-l făcuse David pentru el şi au înălţat lui Dumnezeu arderi de tot şi jertfe de pace.
    2.     După ce David a isprăvit de adus arderile de tot şi jertfele de pace, a binecuvântat poporul în numele Domnului,
    3.     Şi a împărţit tuturor Israeliţilor, femei şi bărbaţi, câte o pâine şi câte o bucăţică de carne şi câte o turtă de struguri.
    4.     Apoi a pus la slujbă înaintea chivotului Domnului din leviţi, ca să preaslăvească, să mulţumească şi să preaînalţe pe Domnul Dumnezeul lui Israel, şi anume:
    5.     Pe Asaf, căpetenie; al doilea după el a pus pe Zaharia; apoi urmau Uziel, Şemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom şi Ieiel cu psaltirioane şi harpe, iar Asaf cânta din ţimbale.
    6.     A pus de asemenea pe preoţii Benaia şi Oziel să sune necontenit din trâmbiţe înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu.
    7.     În această zi David, pentru întâia oară, a dat, prin Asaf şi fraţii lui, următorul psalm de laudă Domnului:
    8.     "Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui!
    9.     Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Spuneţi toate minunile Lui!
    10.     Lăudaţi-vă cu numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce-L caută pe El!
    11.     Alergaţi la Domnul şi la ajutorul Lui; căutaţi pururea faţa Lui!
    12.     Neamul lui Israel, sluga Lui, fiii lui Iacov, aleşii Lui,
    13.     Aduceţi-vă aminte de minunile Lui, de semnele Lui şi de judecăţile gurii Lui!
    14.     Căci El este Domnul Dumnezeul nostru şi dreptatea Lui este peste tot pământul.
    15.     Aduceţi-vă aminte de aşezământul Lui, de făgăduinţa dată pentru mii de neamuri.
    16.     De legământul făcut cu Avraam şi de jurământul Său către Isaac,
    17.     Jurământ pus ca o lege pentru Iacov, şi ca un legământ veşnic pentru Israel,
    18.     Zicând: ţie-ţi voi da pământul Canaan, ca partea voastră de moştenire.
    19.     Ei atunci erau puţini la număr şi neînsemnaţi, şi străini în ţara aceasta.
    20.     Şi treceau de la popor la popor şi dintr-o împărăţie la altă împărăţie.
    21.     Dar El n-a lăsat pe nimeni să-i apese, şi a pedepsit regi pentru ei, zicând:
    22.     Nu vă atingeţi de unşii Mei şi proorocilor Mei să nu le faceţi rău.
    23.     Cântaţi Domnului tot pământul, binevestiţi din zi în zi izbăvirea Lui!
    24.     Vestiri păgânilor slava Lui, spuneţi la toate popoarele minunile Lui!
    25.     Că mare este Domnul şi vrednic de laudă şi mai înfricoşat decât toţi dumnezeii.
    26.     Că toţi dumnezeii păgânilor sunt nimic, iar Domnul a făcut cerurile.
    27.     Înaintea Lui este strălucire şi măreţie, putere şi bucurie în locaşul Lui cel sfânt.
    28.     Daţi Domnului, neamuri păgâne, daţi Domnului slavă şi cinste!
    29.     Daţi Domnului slavă pentru numele Lui; aduceţi-vă darul, mergeţi înaintea feţei Lui, închinaţi-vă Domnului în podoabele sfinţeniei Lui!
    30.     Să tremure înaintea Lui tot pământul, că El a întemeiat lumea şi nu se va clătina.
    31.     Să se bucure cerurile şi să prăznuiască pământul, iar printre popoare să se spună: Domnul este Împărat!
    32.     Să se zguduie marea şi toate cele din ea; câmpia şi toate cele de pe ea să se veselească!
    33.     Să dănţuiască împreună toţi copacii dumbrăvii înaintea feţei Domnului, că vine să judece pământul.
    34.     Lăudaţi pe Domnul, că în veac este mila Lui!
    35.     Ziceţi: Izbăveşte-ne pe noi, Dumnezeule, Izbăvitorul nostru! Adună-ne şi ne izbăveşte de prin popoare, ca să slăvim sfânt numele Tău şi să ne lăudăm cu slava Ta!
    36.     Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel din veac în veac!" Şi tot poporul a zis: "Amin! Aliluia!"
    37.     Şi a lăsat David acolo, înaintea chivotului legământului Domnului, pe Asaf şi pe fraţii lui, ca să slujească ei înaintea chivotului neîncetat, în fiecare zi;
    38.     Pe Obed-Edom şi pe fraţii lui, şaizeci şi opt de oameni; pe Obed-Edom, fiul lui Iedutun şi pe Hosa, i-a lăsat uşieri.
    39.     Iar pe preotul Ţadoc şi pe ceilalţi preoţi, fraţii săi, i-a pus înaintea locaşului Domnului, cel de pe înălţimea din Ghibeon,
    40.     Ca să înalţe arderi de tot Domnului pe jertfelnicul arderilor de tot neîncetat, dimineaţa şi seara, pentru toate cele scrise în legea Domnului, pe care El le-a poruncit lui Israel.
    41.     Şi cu ei a lăsat pe Heman, pe Iedutun şi pe ceilalţi aleşi, care au fost numiţi pe nume, ca să slăvească pe Domnul, că în veac este mila Lui.
    42.     Împreună cu ei, Heman şi Iedutun preaslăveau pe Dumnezeu, cântând din trâmbiţe şi felurite instrumente muzicale; pe fiii lui Iedutun i-a pus la poartă.
    43.     Apoi s-a dus tot poporul, fiecare la casa sa. De asemenea s-a întors şi David, ca să binecuvânteze casa sa.