Calendox

Stil vechi

31 Decembrie

Luni

Stil nou

13 Ianuarie

Ziua precedentă

Ziua următoare

Zi fără post

Odovania praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Sfânta Cuvioasa Melania Romana (+439). Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului (1646). Sfântul Sfințit Mucenic Sabin din Spoleto, Episcop în Italia (apr. 303). Sfântul Ierarh Dositei Mărturisitorul, Mitropolitul Zagrebului (1945). Sfântul Sfințit Mucenic Mihail (Berezin), prezbiterul (1937). Sfântul Mucenic Petru (Troițki) (1938). Sfântul Mucenic Hermes din Bononia, care s-a săvârşit prin sabie. Sfântul Cuvios Ghelasie din Palestina (V). Sfântul Cuvios Mucenic Zotic, hrănitorul orfanilor, dregător din Constantinopol care s-a săvârșit fiind ucis cu pietre (+340). Sfintele 10 Muceniţe fecioare din Nicomidia, cărora li s-au scos ochii pentru credința lor în Hristos. Sfântul Cuvios Gaiu. Sfânta Muceniță Olimpiodora, care s-a săvârșit prin foc. Sfânta Muceniță Nemia, care s-a săvârşit de sabie. Sfântul Mucenic Vusiride, care s-a săvârșit fiind împuns cu suveici. Sfântul Mucenic Gaudentie, care s-a săvârşit prin sabie. Sfânta Muceniță Colomba, fecioară din Sens în Franţa (+273). Sfintele Muceniţe: Donata, Saturnina, Ilaria, Paulina, Nominanta, Rustica și Serotina şi cei dimpreună cu dânsele, care au pătimit la Roma (I). Sfinții Mucenici: Sabinian, primul episcop de Sens, şi Potențian din Franţa (III). Sfântul Barbațian, preot şi mărturisitor la Ravenna în Italia, duhovnicul împărătesei Plachidia Augusta (V). Sfântul Ierarh Anisie, episcopul Tesalonicului (+406). Sfânta Cuvioasă Sabiana, egumenă la Samtskhe în Georgia (XI). Sfinții Cuvioși Români: Vasile de la Moldoviţa (XV), Inochentie de la Probota (XVI), Epifanie de la Voroneţ (XVII) și Evstatie de la Probota (XVIIl), pomeniți de Sfântul Ierarh Dosoftei al Moldovei în cartea sa „Viața și petrecerea sfinților”.

File pateric

Dintr-o bolnăvicioasă dragoste fată de eretici, un episcop a poruncit ca în episcopia sa preotii ortodocsi să îi împărtăsească si pe eretici. "Decât să se împărtăsească cu tainele lor, mai bine să se împărtăsească cu ale noastre, că sunt mai bune. Poate că Hristos îi va mântui si pe ei - spunea. Decât să îi respingem, mai bine să îi primim cu dragoste. Că poate, încet-încet, vor renunta la greselile lor."
La catedrala episcopiei slujea din când în când un preot de mir, profesor la o facultate de teologie. Înainte de a împărtăsi oamenii, acesta îi întreba dacă sunt crestini ortodocsi. Pe eretici nu vroia să îi împărtăsească. La o liturghie, când episcopul era în altar, preotul a refuzat să împărtăsească un grup de eretici.
Episcopul i-a poruncit să le dea Sfintele Taine, dar el a refuzat.
- Dacă nu faci ascultare, te voi caterisi, a spus episcopul.
- Ascultarea de episcop nu e mai importantă decât cea de Sfintii Părinti. Nu îi împărtăsesc.
- Atunci te caterisesc, a spus episcopul.
- Mai bine caterisit decât sub osânda Sfintilor Părinti, spuse preotul.
Episcopul era hotărât să îl caterisească pentru neascultare. Dar, înainte de a apuca să îl caterisească, a fost chemat la sinod. La sinod, printre alte probleme, s-a discutat si subiectul împărtăsirii ereticilor. Si s-a hotărât că nici un preot sau ierarh ortodox nu are voie să le dea Sfintele Taine.
Când s-a întors la episcopia sa, ierarhul l-a chemat la el pe preotul nesupus:
- Am înteles că greseam, nu stiam că gresesc. Credeam că e un semn de dragoste să îi împărtăsesti. Dar nu este asa. Îi multumesc lui Dumnezeu că nu am apucat să te caterisesc. Îl rog pe Dumnezeu să mă ierte că am gresit. Fără Sfintii Părinti, Ortodoxia nu mai e ortodoxie. Devine o formă de protestantism

Se spunea pentru avva Ghelasie, nu numai de ucenicii lui, ci si de altii multi care adesea se duceau la dânsul, cum că în vremea Soborului celui a toată lumea din Calcedon, Teodosie, care a început în Palestina dezbinarea lui Dioscor, alergând înaintea episcopilor celor ce vroiau să se întoarcă la ale lor biserici - căci si acela era în Tarigrad, fiind gonit de la patria sa, ca cel ce se bucura pururea de tulburări - a mers până la avva Ghelasie, la mănăstirea lui, spunându-i că Soborul cel din Calcedon a întărit dogma lui Nestorie, cu aceasta socotind să răpească pe sfântul întru ajutorul viclenirii si dezbinării sale.
Iar acela, din asezarea omului aceluia si din priceperea ce avea de la Dumnezeu, a cunoscut viclesugul socotelii lui si nu numai că n-a fost răpit cu depărtarea lui de la dreapta credintă, ca cei de atunci mai toti, ci precum se cade l-a ocărât si l-a gonit. Că aducând la mijloc un copil pe care îl înviase din morti, zicea cu un chip cinstit si cu bună rânduială: "De voiesti a grăi pentru credintă, ai pe acest prunc, care aude cele zise de tine, si-ti va da răspuns, că eu nu am vreme să ascult cele ce se grăiesc de tine".
Rusinându-se dar [ereticul] dintr-acestea si mergând la Sfânta Cetate, răpeste tot cinul călugăresc, cu chip de râvnă dumnezeiască; răpeste încă si pe împărăteasa, fiind ea atunci acolo; si asa aflând ajutor, apucă cu de-a sila scaunul Ierusalimului, mai întâi cu ucideri, apucându-l pe acesta si alte fărădelegi si nedreptăti făcând, care si până acum multi le pomenesc. Atunci dar dacă l-au apucat si pofta si-a dobândit, apucând mai înainte si scaunele episcopilor, nevenind aceia încă, aduce si pe avva Ghelasie si porunceste lui cu îngrozire si cu străsnicie să intre în altar. Iar după ce a intrat, îi zice: "Anatematiseste pe Iuvenalie". Iar el, nesperiindu-se nicicât de putin, i-a zis: "Eu pe alt episcop al Ierusalimului nu stiu, decât pe Iuvenalie".
Înfricosându-se de aceea, Teodosie, ca să nu se asemene si altii la râvna lui cea cu dreaptă credintă, porunceste să-l scoată curând din biserică. Apucându-l deci, cei ce erau de dezbinarea lui si strângând lemne împrejur spre a-l arde pe el, îl îngrozeau. Dar văzând că nici asa nu se pleacă, nici se teme nicidecum, ci mai vârtos aceia s-au temut de scularea norodului, ca să nu fie asupra lor, pentru că era vestit si arătat pretutindeni fericitul. Iar aceasta era mai vârtos din purtarea de grijă a Celui de sus; deci au slobozit nevătămat pe mucenic care cât despre sine s-a făcut lui Hristos ardere de tot.

Pilda zilei

Lauda cu vorbele altora

Odată, un frate s-a dus la avva Teodor şi l-a rugat trei zile în şir să-i spună un cuvânt. Dar acesta nu i-a răspuns şi fratele a plecat întristat. Ucenicul său l-a întrebat: "Avva, de ce nu i-ai zis un cuvânt şi l-ai lăsat să plece întristat?". Bătrânul răspunde: "Da, nu i-am vorbit, căci este un negustor şi-i place sa se laude cu vorbele altora".

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de Luni

O, Veșnice Dumnezeule, Doamne Iisuse Hristoase, cu adancă și mare smerenie a inimii mele, cunosc și mărturisesc că gresesc in toate zilele, dumnezeieștii tale dragoste. Pentru acesta astazi, ca este luni și începutul săptămânii, cer să-mi lași toate păcatele și să mi le ierti, rugându-mă cu smerenie milostivirii Tale, celei mari, să-mi dai har, ca sa pun început bun, să port grijă și să ostenesc pentru sufletul meu, pentru care ai petrecut atatea osteneli și ispite la Sfânta Ta răstignire, ca să mântuiești zidirea Ta.

Și te rog, Dumnezeul meu și Ziditorul meu, să mă îndreptezi de astăzi înainte spre bine, pâna la sfârșitul vieții mele, întru cinstea și mărirea împărației Tale și pentru mântuirea mea.

O, Doamne! Astazi îți dau sufletul și trupul meu și vointa mea, rugându-Te să fie voia Ta în mine precum îți place. Dă-mi îngaduiala să pot răbda și mă pedepseste aici întru acesta lume, dupa mila Ta, iar nu în cealalta viața.

Și iartă pe cei vii și pe cei morți după rugăciunile Sfintei Tale Biserici și mă învrednicește pe mine și pe ceilalți să ne bucurăm de mărirea ta în Rai. La acesta pun mijlocitor pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic:
O, cerești slujitori și slugi ale lui Dumnezeu! păzitori ai oamenilor și vrajmași ai duhurilor rele, ma închin vouă, fericite duhuri, și mă bucur de marirea voastră, căci pururea stați neadormiți întru voințele Dumnezeului nostru cu multă grijă și credința; voi pururea căutați și nu dormiți, pururea slujiți și nu osteniți, pururea luptați și pururea biruiți și nu este alta grija voastră, făra numai să departați pe cel rău de la zidirea lui Dumnezeu.
O, binecuvântați păzitori ai oamenilor! mă închin vouă și vă mulțumesc pentru ajutorul cel de toate zilele ce ne dați, pentru povățuirea ce ne faceți, pentru darul ce-l cereți adesea de la Dumnezeu pentru noi și deosebi vă binecuvântez pentru grija ce aveți de mine, nevrednicul și păcătosul. O, Sfinte îngere, păzitorul sufletului meu, și voi Sfinților Arhangheli Mihaile și Gavrile, nu vă scârbiți de mine, nici mă lăsati pustiu, ci mă paziți ziua si noaptea până îmi voi da cu pocăința sufletul în mâinile lui Dumnezeu, Ziditorul meu, măcar ca eu nu va ascult, nici primesc luminările și povățuirile ce îmi faceți pentru folosul meu.

Înca vă rog să aveți grija sufletului meu și să opriți puterea vrăjmașului, pentru ca să nu mai gresesc de acum înaintea Dumnezeului meu; și mă învredniciți să vă vad la moartea mea și să stati împrejurul meu și să duceți în ceruri sufletul meu ca să se închine măririi lui Dumnezeu și sa vada bucuria Sfinților Lui pentru ca să am pricina să va mulțumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce ați avut-o pentru mine și să vă spun binele vostru cu glas neîncetat în vecii vecilor.

Amin.

Biblia intr-un an

Geneza 40-42

Capitolul 40
1. S-a întâmplat insă după aceasta ca marele paharnic al regelui Egiptului şi marele pitar să greşească înaintea regelui Egiptului, stăpânul lor.
2. Atunci s-a mâniat Faraon pe cei doi dregători ai săi: pe mai-marele paharnic şi pe mai-marele pitar
3. Şi i-a pus sub pază în temniţă, în casa căpeteniei gărzii, unde era închis Iosif.
4. Iar căpetenia temniţei a rânduit la ei pe Iosif să le slujească; şi au rămas ei câteva zile în temniţă.
5. Într-o noapte însă mai-marele pitar şi mai-marele paharnic ai regelui Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat amândoi vise; dar fiecare visul său şi fiecare vis cu înţelesul lui.
6. Iar dimineaţa, când a intrat Iosif la ei, iată erau tulburaţi.
7. Şi a întrebat Iosif pe dregătorii lui Faraon, care erau cu el la stăpânul său sub pază, şi le-a zis: "De ce sunt astăzi triste feţele voastre?"
8. Iar ei au răspuns: "Am visat nişte vise şi nu are cine ni le tâlcui". Zis-a lor Iosif: "Oare tâlcuirile nu sunt ele de la Dumnezeu? Spuneţi-mi dar visele voastre!"
9. Atunci a spus marele paharnic visul său lui Iosif şi a zis: "Eu am văzut în vis că era înaintea mea o coardă de vie;
10. Şi coarda aceea avea trei viţe; apoi a înfrunzit, a înflorit şi au crescut struguri şi s-au copt.
11. Şi paharul lui Faraon era în mâna mea; şi părea că am luat un strugure şi l-am stors în paharul lui Faraon şi am dat paharul în mâna lui Faraon".
12. Acestuia Iosif i-a zis: "Iată tâlcuirea visului tău: cele trei viţe înseamnă trei zile.
13. După trei zile îşi va aduce aminte Faraon de dregătoria ta şi te va pune iarăşi în slujba ta; şi vei da lui Faraon paharul în mână, cum făceai mai înainte, când erai paharnic la el.
14. Deci, când vei fi la bine, adu-ţi aminte şi de mine şi fă-mi bine de pune pentru mine cuvânt la Faraon şi mă scoate din închisoarea aceasta;
15. Căci eu sunt furat din pământul Evreilor; şi nici aici n-am făcut nimic, ca să fiu aruncat în temniţa aceasta".
16. Văzând mai-marele pitar că a tâlcuit bine, a zis către Iosif: "Şi eu am visat un vis: şi iată că aveam pe cap trei panere cu pâine.
17. Iar în panerul cel mai de deasupra se aflau toate felurile de aluaturi coapte, din care mănâncă Faraon, şi păsările cerului le ciuguleau din panerul cel de pe capul meu".
18. Răspunzând acestuia, Iosif i-a zis: "Iată şi tâlcuirea visului tău: cele trei panere înseamnă trei zile.
19. După trei zile Faraon îţi va lua capul şi te va spânzura pe un lemn şi păsările cerului îţi vor ciuguli carnea".
20. Iar a treia zi, fiind ziua naşterii lui Faraon, a făcut acesta ospăţ pentru toţi dregătorii săi şi în mijlocul dregătorilor săi şi-a adus aminte de paharnic şi de mai-marele pitar;
21. Şi a pus iarăşi pe mai-marele paharnic în dregătoria lui, şi dădea el paharul lui Faraon în mână;
22. Iar pe mai-marele pitar l-a spânzurat, după tâlcuirea pe care o făcuse Iosif.
23. Dar mai-marele paharnic nu şi-a mai adus aminte de Iosif, ci l-a uitat.

Capitolul 41
1. La doi ani după aceea, a visat şi Faraon un vis. Se făcea că stătea lângă râu;
2. Şi iată că au ieşit din râu şapte vaci, frumoase la înfăţişare şi grase la trup, şi păşteau pe mal.
3. Iar după ele au ieşit alte şapte vaci, urâte la chip şi slabe la trup, şi au stat pe malul râului lingă celelalte vaci;
4. Şi vacile cele urâte şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la chip şi grase la trup; şi s-a trezit Faraon.
5. Apoi iar a adormit şi a mai visat un vis: iată se ridicau dintr-o tulpină de grâu şapte spice frumoase şi pline;
6. Şi după ele au ieşit alte şapte spice subţiri, seci şi pălite de vântul de răsărit;
7. Şi cele şapte spice seci şi pălite au mâncat pe cele şapte spice grase şi pline. Şi s-a trezit Faraon şi a înţeles că era vis.
8. Iar dimineaţa s-a tulburat duhul lui Faraon şi a trimis să cheme pe toţi magii Egiptului şi pe toţi înţelepţii lui; şi le-a povestit Faraon visul său, dar nu s-a găsit cine să-l tâlcuiască lui Faraon.
9. Atunci a început mai-marele paharnic să grăiască lui Faraon şi a zis: "Îmi aduc aminte astăzi de păcatele mele:
10. S-a mâniat odată Faraon pe dregătorii săi şi ne-a pus, pe mine şi pe mai-marele pitar, sub pază în casa căpeteniei gărzii.
11. Atunci amândoi, şi eu şi el, am visat într-o noapte câte un vis, dar fiecare am visat vis deosebit şi cu însemnare deosebită.
12. Acolo cu noi era şi un tânăr evreu, un rob al căpeteniei gărzii, şi spunându-i noi visele noastre, ni le-a tâlcuit, fiecăruia cu înţelesul lui.
13. Şi cum ne-a tâlcuit el, aşa s-a şi întâmplat: eu să fiu pus iar în dregătoria mea, iar acela să fie spânzurat".
14. Atunci a trimis Faraon să cheme pe Iosif. Şi scoţându-l îndată din temniţă, l-au tuns, i-au primenit hainele şi a venit la Faraon.
15. Iar Faraon a zis către Iosif: "Am visat un vis şi n-are cine mi-l tâlcui. Am auzit însă zicându-se despre tine că, de auzi un vis, îl tâlcuieşti".
16. Iosif însă răspunzând, a zis către Faraon: "Nu eu, ci Dumnezeu va da răspuns pentru liniştirea lui Faraon".
17. A grăit apoi Faraon lui Iosif şi a zis: "Am visat că parcă stăteam pe malul râului
18. Şi iată au ieşit din râu şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip şi păşteau pe mal.
19. Şi după ele au ieşit alte şapte vaci rele şi urâte la chip şi slabe la trup, cum eu n-am văzut asemenea în toată ţara Egiptului;
20. Şi vacile urâte şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci grase şi frumoase.
21. Şi au intrat cele grase în pântecele lor şi nu se cunoştea că au intrat ele în pântecele acestora, căci acestea erau tot urâte la chip, ca şi mai înainte. Apoi, deşteptându-mă, am adormit iar.
22. Şi am visat iar un vis că dintr-o tulpină au ieşit şapte spice pline şi frumoase.
23. Şi după ele au ieşit alte şapte spice slabe, seci şi pălite de vântul de răsărit;
24. Şi cele şapte spice seci şi pălite au mâncat pe cele şapte spice frumoase şi pline. Am povestit acestea magilor, dar nimeni nu mi le-a tâlcuit".
25. Atunci a zis Iosif către Faraon: "Visul lui Faraon este unul: Dumnezeu a vestit lui Faraon cele ce voieşte să facă.
26. Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani; visul lui Faraon este unul.
27. Cele şapte vaci urâte şi slabe, care au ieşit după ele, înseamnă şapte ani; de asemenea şi cele şapte spice, seci şi pălite de vântul de răsărit, înseamnă şapte ani. Vor fi şapte ani de foamete.
28. Iată pentru ce am spus eu lui Faraon că Dumnezeu a arătat lui cele ce voieşte să facă.
29. Iată, vin şapte ani de belşug mare în tot pământul Egiptului.
30. După ei vor veni şapte ani de foamete şi se va uita tot belşugul acela în pământul Egiptului şi foametea va secătui toată tara.
31. Şi belşugul de altădată nu se va mai simţi în ţară, după foametea care va urma, că va fi foarte grea.
32. Iar că visul s-a arătat de două ori lui Faraon, aceasta înseamnă că lucrul este hotărât de Dumnezeu şi că El se grăbeşte să-l plinească.
33. Şi acum să aleagă Faraon un bărbat priceput şi înţelept şi să-l pună peste pământul Egiptului.
34. Să poruncească dar Faraon să se pună supraveghetori peste ţară, ca să adune în cei şapte ani de belşug a cincea parte din toate roadele pământului Egiptului.
35. Să strângă aceia toată pâinea de prisos în aceşti ani buni ce vin şi s-o adune în cetăţile pâinii, sub mâna lui Faraon, şi să o păstreze spre hrană;
36. Hrana aceasta va fi de rezervă în ţară pentru cei şapte ani de foamete, care vor urma în ţara Egiptului, ca să nu piară ţara de foame".
37. Aceasta a plăcut lui Faraon şi tuturor dregătorilor lui.
38. Şi a zis Faraon către toţi dregătorii săi: "Am mai putea găsi, oare, un om, ca el, în care să fie duhul lui Dumnezeu?"
39. Apoi a zis Faraon către Iosif: "De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit toate acestea, nu se află om mai înţelept şi mai priceput decât tine.
40. Să fii dar tu peste casa mea. De cuvântul tău se va povăţui tot poporul meu şi numai prin tronul meu voi fi mai mare decât tine!"
41. Apoi Faraon a zis lui Iosif: "Iată, eu te pun astăzi peste tot pământul Egiptului!"
42. Şi şi-a scos Faraon inelul din degetul său şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat cu haină de vison şi i-a pus lanţ de aur împrejurul gâtului lui.
43. Apoi a poruncit să fie purtat în a doua trăsură a sa şi să strige înaintea lui: "Cădeţi în genunchi!" Şi aşa a fost Iosif pus peste tot pământul Egiptului.
44. Şi a zis iarăşi Faraon către Iosif: "Eu sunt Faraon! Dar fără ştirea ta, nimeni nu are să-şi mişte nici mâna sa, nici piciorul său, în tot pământul Egiptului!"
45. Şi a pus Faraon lui Iosif numele Ţafnat-Paneah şi i-a dat de soţie pe Asineta, fiica lui Poti-Fera, marele preot din Iliopolis.
46. Iosif era de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui Faraon, regele Egiptului. Ieşind după aceea de la faţa lui Faraon, Iosif s-a dus să vadă toată ţara Egiptului.
47. Şi a rodit pământul în cei şapte ani de belşug câte un pumn dintr-un grăunte.
48. Şi a adunat Iosif în cei şapte ani, care au fost cu belşug în ţara Egiptului, toată pâinea de prisos şi a pus pâinea prin cetăţi; în fiecare cetate a strâns pâinea din ţinuturile dimprejurul ei.
49. Astfel a strâns Iosif grâu mult foarte, ca nisipul mării, încât nici seamă nu se mai ţinea, căci nu se mai putea socoti.
50. Dar înainte de a sosi anii de foamete, lui Iosif i s-au născut doi fii, pe care i-a născut Asineta, fata lui Poti-Fera, preotul din Iliopolis.
51. Celui întâi-născut, Iosif i-a pus numele Manase, pentru că şi-a zis: "M-a învrednicit Dumnezeu să uit toate necazurile mele şi toate ale casei tatălui meu";
52. Iar celuilalt i-a pus numele Efraim, pentru că şi-a zis: "Dumnezeu m-a făcut roditor în pământul suferinţei mele".
53. Iar după ce au trecut cei şapte ani de belşug, care au fost în ţara Egiptului,
54. Au venit cei şapte ani de foamete, după cum spusese Iosif. Atunci s-a făcut foamete în tot pământul, dar în toată ţara Egiptului era pâine.
55. Când însă a început să sufere de foame şi toată ţara Egiptului, atunci poporul a început a cere pâine la Faraon, iar Faraon a zis către toţi Egiptenii: "Duceţi-vă la Iosif şi faceţi cum vă va zice el!"
56. Aşadar, fiind foamete pe toată faţa pământului, a deschis Iosif toate jitniţele şi a început a vinde pâine tuturor Egiptenilor.
57. Şi veneau din toate ţările în Egipt, să cumpere pâine de la Iosif, căci foametea se întinsese peste tot pământul.

Capitolul 42
1. Aflând Iacov că este grâu în Egipt, a zis către fiii săi: "Ce vă uitaţi unul la altul?
2. Iată, am auzit că este grâu în Egipt. Duceţi-vă acolo şi cumpăraţi puţine bucate, ca să trăim şi să nu murim!"
3. Atunci cei zece din fraţii lui Iosif s-au dus să cumpere grâu din Egipt,
4. Iar pe Veniamin, fratele lui Iosif, nu l-a trimis Iacov cu fraţii lui, căci zicea: "Nu cumva să i se întâmple vreun rău!"
5. Au venit deci fiii lui Israel împreună cu alţii, care se pogorau să cumpere grâu, căci era foamete şi în pământul Canaanului.
6. Iar Iosif era căpetenie peste ţara Egiptului şi tot el vindea la tot poporul ţării. Şi sosind fraţii lui Iosif, i s-au închinat lui până la pământ.
7. Când a văzut Iosif pe fraţii săi, i-a cunoscut, dar s-a prefăcut că este străin de ei, le-a grăit aspru şi le-a zis: "De unde aţi venit?" Iar ei au zis: "Din pământul Canaanului, să cumpărăm bucate!"
8. Iosif însă a cunoscut pe fraţii săi, iar ei nu l-au cunoscut.
9. Atunci şi-a adus aminte Iosif de visele sale, pe care le visase despre ei, şi le-a zis: "Spioni sunteţi şi aţi venit să iscodiţi locurile slabe ale tării!"
10. Zis-au ei: "Ba nu, domnul nostru! Robii tăi au venit să cumpere bucate.
11. Toţi suntem feciorii unui om şi suntem oameni cinstiţi. Robii tăi nu sunt spioni!"
12. Iar el le-a zis: "Ba nu! Ci aţi venit să spionaţi părţile slabe ale ţării".
13. Ei însă au răspuns: "Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi din pământul Canaan: cel mai mic e astăzi cu tatăl nostru, iar unul nu mai trăieşte".
14. Iosif însă le-a zis: "E tocmai cum v-am spus eu, când am zis că sunteţi spioni.
15. Iată cu ce veţi dovedi: pe viaţa lui Faraon, nu veţi ieşi de aici, până nu va veni aci fratele vostru cel mai mic.
16. Trimiteţi dar pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar ceilalţi veţi fi închişi până se vor dovedi spusele voastre de sunt adevărate sau nu; iar de nu, pe viaţa lui Faraon, sunteţi cu adevărat spioni".
17. Şi i-a pus sub pază vreme de trei zile.
18. Iar a treia zi a zis Iosif către ei: "Faceţi aceasta ca să fiţi vii! Eu sunt om cu frica lui Dumnezeu.
19. De sunteţi oameni cinstiţi, să rămână închis un frate al vostru; iar ceilalţi duceţi-vă şi duceţi grâul ce aţi cumpărat, ca să nu sufere de foame familiile voastre.
20. Dar să aduceţi la mine pe fratele vostru cel mai mic, ca să se adeverească cuvintele voastre, şi nu veţi muri". Şi ei au făcut aşa.
21. Ziceau însă unii către alţii: "Cu adevărat suntem pedepsiţi pentru păcatul ce am săvârşit împotriva fratelui nostru, căci am văzut zbuciumul sufletului lui când se ruga, şi nu ne-a fost milă de el şi nu l-am ascultat, şi de aceea a venit peste noi urgia aceasta!"
22. Atunci răspunzând Ruben, le-a zis: "Nu v-am spus eu să nu faceţi nedreptate băiatului? Voi însă nu m-aţi ascultat şi iată acum sângele lui cere răzbunare".
23. Aşa grăiau ei între ei şi nu ştiau că Iosif înţelege, pentru că el grăise cu ei prin tălmaci.
24. Iar Iosif s-a depărtat de la ei şi a plâns. Apoi întorcându-se iarăşi şi vorbind cu dânşii, a luat dintre ei pe Simeon şi l-a legat înaintea ochilor lor.
25. După aceea a poruncit Iosif să le umple sacii cu grâu şi argintul lor să-l pună fiecăruia în sacul lui şi să le dea şi de ale mâncării pe cale. Şi li s-a făcut aşa.
26. Şi punându-şi ei grâul pe asini, s-au dus de acolo.
27. Dar când au poposit noaptea la gazdă, dezlegându-şi unul sacul, ca să dea de mâncare asinului său, a văzut argintul său în gura sacului
28. Şi a zis către fraţii săi: "Argintul meu mi s-a dat înapoi şi iată-l în sacul meu". Atunci s-a tulburat inima lor şi cu spaimă zicea unul către altul: "Ce a făcut, oare, Dumnezeu cu noi?"
29. Iar dacă au venit la Iacov, tatăl lor, în ţara Canaan, i-au povestit toate câte li se întâmplase, zicând:
30. "Stăpânul ţării aceleia a grăit cu noi aspru şi ne-a pus sub pază, ca pe nişte spioni ai ţării aceleia.
31. Noi însă i-am spus că suntem oameni cinstiţi; că nu suntem spioni;
32. Că suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi tată; că unul din noi nu mai trăieşte, iar cel mai mic e cu tatăl nostru în pământul Canaan.
33. Însă omul, stăpânul ţării aceleia, ne-a zis: "Iată cum am să aflu eu de sunteţi oameni cinstiţi: lăsaţi aici la mine pe un frate, iar grâul ce ari cumpărat luaţi-l şi vă duceţi la casele voastre;
34. Să aduceri însă la mine pe fratele vostru cel mai mic şi atunci voi şti că nu sunteţi spioni, ci oameni de pace, şi vă voi da pe fratele vostru şi veţi putea face cumpărături în ţara aceasta".
35. Dar deşertând ei sacii lor, iată, legătura cu argintul fiecăruia era în sacul său; şi văzându-şi ei legăturile cu argintul lor, s-au spăimântat şi ei şi tatăl lor.
36. Atunci, Iacov, tatăl lor, a zis către ei: "M-aţi lăsat fără copii! Iosif nu mai este! Simeon nu mai este! Şi acum să-mi luaţi şi pe Veniamin? Toate au venit pe capul meu!"
37. Răspunzând însă Ruben a zis către tatăl său: "Dă-l în seama mea şi ţi-l voi aduce; răspund eu de el; iar de nu ţi-l voi aduce, să omori pe cei doi feciori ai mei!"
38. Dar el a zis: "Fiul meu nu se va pogorî cu voi în Egipt, pentru că fratele lui a murit şi numai el mi-a mai rămas. Şi de i s-ar întâmpla vreun rău în calea în care aveţi a merge, aţi pogorî cărunteţile mele cu întristare în locuinţa morţilor!"