Cuviosul Chiriac Sihastrul Sfântul Sfințit Nou Mucenic Ioan, arhiepiscop de Riga în Letonia (+1934) Sfinții Mucenici Dada, Govdela, Casdoas si Gargal.
Stil vechi
29 Septembrie

Joi

Stil nou
12 Octombrie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Zi fără post
Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul, ucenicul Sfântului Eftimie cel Mare, care a trăit în vremea împăratului Teodosie cel Mare (+556). Sfântul Sfințit Nou Mucenic Ioan, arhiepiscop de Riga în Letonia (+1934). Sfinţii Mucenici: Dada, Govdela şi Casdoas, vărul, fiul şi fiica lui Sapor, împăratul perşilor, care s-au săvârșit îndurând chinuri nenumărate (IV). Sfântul Cuvios Teofan Milostivul din Gaza, Siria. Sfinţii 150 Mucenici din Palestina și a Sfintei Mucenițe Petronia. Sfinții Mucenici: Casdou și Gudelia din Persia, care au pătimit în vremea împăratului Sapor al II-lea (IV). Sfântul Ierarh Fulgențiu, episcop de Atina în Italia (II). Sfinţii Mucenici: Anastasie şi Petronia. Sfântul Mucenic Gargal, care mai înainte a fost vrăjitor și care întorcându-se la Hristos s-a săvârșit fiind bătut cu toiege. Sfinţii Mucenici: Salutar, Posesiu, Ianuarie, Amplie, Celedonie, Iustin şi mulţi alţi mucenici ostași, care au pătimit la Roma. Sfinţii 80 de Mucenici din Bizanţ, care au pătimit în vremea împăratului Valens (IV). Sfânta Cuvioasă Eufrosina din Alexandria, care era foarte bogată (+445). Sfântul Sfințit Mucenic Fraternie, episcop de Auxere în Franţa (+450). Sfânta Cuvioasă Maria, pustnică din Palestina, despre care a scris Ioan, ucenicul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul (+553). Sfântul Cuvios Ciprian, egumen la Ustiug-Vologda în Rusia (+1276). Sfântul Cuvios Onufrie, făcător de minuni din Garedja în Georgia (+1733).
Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de joi

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.

Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt.

Amin.