Sfântul Cuvios Mucenic Marcu, Episcopul Aretusiei, Sfântul Mucenic Chiril diaconul şi alți mucenici (apr. 364) Cuviosul Ioan Egipteanul, Pustnicul (Sihastrul), ucenicul Sfântului Farmutie (IV) Duminica a IV-a din Postul Mare. Sfântul Ioan Scărarul, Egumenul Sinaiului Sfântul Diadoh, Episcopul Foticeii şi scriitor filocalic (V)
Stil vechi
29 Martie

Duminică

Stil nou
11 Aprilie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Paștelui. Dezlegare la ulei
Duminica a IV-a din Postul Mare. Sfântul Ioan Scărarul, Egumenul Sinaiului. Sfântul Cuvios Mucenic Marcu, Episcopul Aretusiei, Sfântul Mucenic Chiril diaconul şi alți mucenici (apr. 364). Cuviosul Ioan Egipteanul, Pustnicul (Sihastrul), ucenicul Sfântului Farmutie (IV). Sfântul Ierarh Eustatie Mărturisitorul, episcop de Chios, în Bitinia (IX). Sfântul Diadoh, Episcopul Foticeii şi scriitor filocalic (V). Sfinții Cuvioși Mucenici din Persia: Iona, Varahisiu şi alți 9 Mucenici, care au pătimit împreună cu dânşii (364). Sfântul Mucenic Secundus, ofiţer din armata romană (119). Sfinții 40 de Mucenici din Gaza şi Ascalon. Sfinții Mucenici: Zanitas, Lazăr, Ilie, Maruta, Narcis, Marin, Semviit, Aviv și Sava, împreună pătimitori cu Sfinții Iona şi Varahisiu din Persia (364). Sfinții Mucenici: Armogastes şi Saturus, demnitari împărăteşti, care au pătimit în nordul Africii (460). Sfântul Cuvios Constantin, stareţul Mănăstirii Monte Cassino din Italia (VI). Sfântul Ierarh Firminus, episcop de Viviers în Franţa (VI). Sfânta Cuvioasă Lasar, monahie din Irlanda (VI). Sfinții Cuvioși: Gundleus şi Gladis, soţia sa, părinţii Sfântului Cadoc și pustnici în Anglia (VI). Sfântul Cuvios Evstatie, egumenul Mănăstirii Luxeuil din Franţa şi ucenicul Sfântului Colomban din Irlanda (VII). Sfânta Cuvioasă Vassa și a Sfinților Cuvioși: Iona şi Marcu de la Mănăstirea Peşterilor din Pskov în Rusia (+1473 și + 1480). Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preotul Pavel şi fraţii: Pavel şi Alexie din Crimeea (1919).
Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de Duminică

De vreme ce ziua duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget ca numai Tu singur ești Dumnezeu Sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins și în puține cuvinte nu-Ți lipsește vreo bunatate sau vreo mărire. Mă bucur cu asemenea că tu ești Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să se tulbure, Doamne, toți cei ce se închina la alți dumnezei, ca nu este alt dumnezeu afara de Tine. Pentru acesta fă să sporeasca creștinii în slava și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu Adevărat și Te mărturisesc și Ți se închina și-Ti slujesc pururea cu toata inima și puterea. O, Părinte Sfinte! miluiește-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne darul Tau și acoperămânul Tău!

Așa Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritul și nevrednicul, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică, dupa porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și maicii noastre. Dăruiește-mi pocaința adevărata, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împarației Tale și împotriva sufletului meu, și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de azi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, multumesc din toată inima pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înoirea sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, că nu mai pedepsit după mulțimea păcatelor mele ci mă îngăduiesti și-mi astepți pocăința, ca un iertător, bun și milostiv. Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristose, să-mi dai har, ca să petrec bine și crestinește întru acesta săptămna, făra de a-Ți greși cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstirea buneivestiri a Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, înca, mă rog întru acesta rugăciune a mea pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosâdit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău. Iar pentru Sfintele patimi și moartea Ta cea mărita, dumirește pe păcătoși să se cunoască pe sine și să se căiasca de pacatele lor, să se îndepărteze prin mărturisire, să urască pacatele lor, și să se lase de ele și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, in ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți și pe cei vii și pe cei morți, veșniciei Tale Împarății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu Preasfânt Sângele Tău; înviaza-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înaltarea Ta, pentru ca să Te mărim în vecii vecilor.

Amin.