Ioan a fost fiul lulianei, o femeie creştină din părţile Armeniei. Tînăr fiind, el şi-a lăsat casa părintească şi s-a retras în pustie, arzînd de focul iubirii dumnezeieşti. Acolo el mai întîi s-a dat pe sine cu totul în grija unui povăţuitor îmbunătăţit, cuviosul Farmutie, un plăcut al lui Dumnezeu de El învrednicit să-şi primească pîinea zilnică din mîinile unui înger. Mult vieţuind în preajma bătrînului şi mult fiind povăţuit de el, tînărul loan s-a retras mai apoi în pustia cea mai dinlăuntru. El s-a pogorît într-un puţ secat unde a petrecut zece ani în postiri, privegheri şi rugăciune. Sfîntul Farmutie venea la dînsul şi îi aducea din pîinea pe care el o primea de la înger. Aşa ca să nu se mîndrească, sfîntul înger nu a voit să îi aducă el însuşi pîinea tînărului loan, ci a voit mai bine să i-o dea prin mîna bătrînului său, Farmutie. După zece ani de vieţuire prea aspră în acel puţ secat, Sfîntul loan a trecut la Domnul, înfăţişîndu-se cu sufletul înaintea Lui. Sfintele lui moaşte curînd s-au dovedit a fi lucrătoare de minuni. El a trăit şi s-a proslăvit înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor în veacul al patrulea.