Sfântul şi purtătorul de Dumnezeu părintele nostru Naum din Ohrida, făcătorul de minuni, ucenicul Sfinţilor Chiril şi Metodie, luminătorul şi predicatorul slavilor (+910) Sfântul Ierarh Nifon, episcopul Constanţianei din insula Cipru, mare povățuitor al pocăinței (IV) Sfinții 10 Mucenici din insula Creta: Teodul, Evnichian, Evarest, Saturnin, Zotic, Evpor, Agatop, Ghelasie, Vasilid și Pompie din Heracleea, care s-au săvârșit prin sabie în vremea împăratului Deciu (+250) Sfântul Cuvios Pavel, Episcopul Neocezareii (IV)
Stil vechi
23 Decembrie

Vineri

Stil nou
5 Ianuarie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Crăciunului. Post aspru
Sfinții 10 Mucenici din insula Creta: Teodul, Evnichian, Evarest, Saturnin, Zotic, Evpor, Agatop, Ghelasie, Vasilid și Pompie din Heracleea, care s-au săvârșit prin sabie în vremea împăratului Deciu (+250). Sfântul Ierarh Teoctist, episcop de Novgorod în Rusia (+1310). Sfântul Ierarh Nifon, episcopul Constanţianei din insula Cipru, mare povățuitor al pocăinței (IV). Sfântul Cuvios Pavel, Episcopul Neocezareii (IV). Sfântul şi purtătorul de Dumnezeu părintele nostru Naum din Ohrida, făcătorul de minuni, ucenicul Sfinţilor Chiril şi Metodie, luminătorul şi predicatorul slavilor (+910). Sfântul Mucenic Schinon, care s-a săvârşit prin sabie. Sfânta Muceniță Victoria de la Tivoli în Italia (+250). Sfântul Mucenic Hrisogon, care a fost prefect al Tesalonicului. Sfântul Mucenic Sabinian, diacon la Mănăstirea Condat-Jura în Galia (+480). Sfântul Mărturisitor Servul din Roma, ocrotitorul paraliticilor (+580). Sfântul Ierarh Asclepie, episcop de Limoges în Franţa (secolul al VI-lea). Sfântul Mucenic David din Dwin în Armenia, care s-a săvârșit prin răstignire pe cruce (+694). Sfântul Egbert de Rathmelsigi în Olanda (+729). Sfântul Ierarh Frithbert, episcop în Anglia (+766). Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: ieromonahii: Iona (Smirnov) şi Macarie (Mironov)(+1938) și preoții: Ioan, Nicolae şi Vasile (Spaski)(+ 1918), care au pătimit în timpul regimului comunist.
File pateric

O femeie care fusese prostituată s-a hotărât să trăiască pentru Dumnezeu. A început să vină la biserică si, desi ea se gândea să se călugărească, un credincios a cerut-o de nevastă.
Femeia s-a sfătuit cu preotul, care i-a spus că, dacă bărbatul nu se scârbeste de trecutul ei, îi va cununa.
Desi a rămas socat când a auzit care era trecutul femeii cu care vroia să se unească în fata lui Dumnezeu, bărbatul a acceptat situatia. Cei doi s-au căsătorit si nu după multă vreme femeia a rămas însărcinată. A primit pruncul ca pe un dar de la Dumnezeu, pentru că făcuse multe avorturi si îi era teamă că nu va mai putea fi mamă.
A născut o fată căreia i-au pus numele de Teodora, care înseamnă chiar "darul lui Dumnezeu". Femeia a făcut tot ce i-a stat în putintă pentru a-i da o educatie ideală. Întrucât sotul ei avea un salariu destul de mare, ea stătea acasă si se ocupa de fată si de gospodărie.
Fata era cuminte, nu le făcea nici un fel de probleme. Învătătoarea si mai târziu diriginta ei aveau numai cuvinte de laudă la adresa ei. În fiecare an lua premiul întâi. Nu mergea la petreceri, nu se uita deloc la televizor, ci tot timpul stătea si citea sau învăta pentru scoală. Îsi dorea să urmeze avocatura.
Singura nemultumire a mamei era că fata nu vroia să vină la duhovnicul ei, care avea biserica în alt cartier, ci se spovedea numai la un duhovnic care nu se prea pricepea să conducă suflete. Din cauza unor povete nepotrivite, unii ucenici ai săi se îndepărtaseră chiar de Biserică. Dar mama se gândea că, din moment ce fata îsi păstra fecioria si nu se gândea la distractii, avea tot timpul să îsi găsească un alt duhovnic.
Dar, chiar după împlinirea vârstei de optsprezece ani, înainte să dea la facultate, fata a fost lovită de o masină si a murit.
Părintii au suferit foarte mult, dar se mângâiau cu gândul că fata lor a ajuns în Împărătia Cerurilor.
Înainte de a săvârsi însă parastasul de patruzeci de zile pentru fată, cu lacrimi în ochi duhovnicul fetei le-a spus părintilor:
- Vai mie, nevrednicului. Că am visat-o pe fată chinuindu-se în focul iadului, si am zis către Dumnezeu: "Unde este dreptatea Ta, Doamne? Nu era fata aceasta fecioară? Nu se păzea ea curată, si nu dispretuia poftele trupesti? Înseamnă că toti oamenii se vor duce în iad. Si atunci pentru ce Te-ai mai răstignit? Pentru ce ne mai ceri să ne luptăm cu păcatul, dacă tot în chinurile iadului vom ajunge?". E primul vis de felul acesta pe care îl am, desi sunt bătrân, continuă preotul. Si am auzit o voce care mi-a zis: "Dar smerenia de ce nu ai învătat-o, părinte? Oare ai citit undeva că fecioria este de ajuns pentru mântuire? Nu, că orice virtute îmbibată de mândrie îsi pierde plata. Mama fetei, de teamă ca fiica să nu o ia pe drumul păcatului, a încercat să o păzească de curvie, si a reusit. Ar fi trebuit să o învete si să fie smerită, dar nu a făcut-o. Tu însă, ca duhovnic, de ce nu ai avut grijă să o povătuiesti cum trebuie? Că dacă ai fi învătat-o să fie smerită, atunci ar fi dobândit sfintenia, si acum s-ar fi desfătat în Împărătia Cerurilor...". Si, după ce am auzit aceste cuvinte, m-am trezit din somn. Vai mie, că nu am avut grijă de ea, că îmi era de ajuns că si-a păstrat fecioria. Vai mie, că îmi e teamă că voi fi osândit de Dumnezeu pentru că am pierdut un suflet. Să ne rugăm cât de mult putem pentru ea, si eu si voi, spuse preotul mâhnit. Si începu slujba.
De atunci si până la sfârsitul vietii sale părintele s-a rugat mult pentru sufletul fetei si pentru sufletele tuturor ucenicilor cărora nu le dăduse călăuzirea potrivită.

Un sihastru oarecare trăia în pustie si avea un frate mirean la tară, într-un sat. Iar după câtăva vreme a murit fratele lui, si i-a rămas un copilas de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul si l-a dus cu sine în pustie la chilia lui, hrănindu-l cu finice si cu alte verdeturi din pustie. Si n-a văzut copilul nici un om, decât pe bătrânul sihastru care îl hrănea - de când l-a dus în pustie - nici muieri, nici sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se si lăudând pe Dumnezeu. Si asa a petrecut optsprezece ani si a murit apoi copilul.
Iar după îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu ca să-i descopere lui pentru acel copil, în care ceată de sfinti este pus? Si i-a arătat Dumnezeu, căci după multă rugăciune cu osârdie ce a făcut, a adormit si a văzut în vis un loc întunecat si plin de toată scârba si în mijlocul acelui loc era copilul aruncat, zăcând în mare scârbă si supărare nespusă. Aceasta văzând bătrânul, s-a mirat si a început a grăi către Dumnezeu, zicând: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Au doară nu era curat acest copil de toate spurcăciunile trupesti si necurătiile lumesti? El, care în toate zilele si noptile Te preamărea si Te lăuda pe Tine, postea, priveghea si se ostenea si cu nici un păcat lumesc nu era atins! Dar acum ce este aceasta, de-l văd la acel loc de scârbă pedepsit? Iar noi, care suntem născuti, crescuti si îmbătrâniti în păcate, ce nădejde de mântuire o să avem? O, amar si vai mie!". Acestea si mai multe cu plângere si cu tânguire grăindu-le bătrânul, a stat înaintea lui îngerul Domnului si a zis: "Ce plângi asa, bătrâne, si te tânguiesti pentru acel copil care cu adevărat de păcatele cele trupesti si lumesti neatins a fost si l-ai învătat a posti, a priveghea si a se ruga. Dar smerenia, adică a se smeri, pentru ce nu l-ai învătat? Că avea mândrie mare si înăltare în inima sa, socotindu-se pe sine pentru curătenia si viata lui cea neatinsă de lume că este om mare si sfânt, mai vârtos decât toti cei din lume si cu acea gândire înaltă în inimă a si murit. Deci să cunosti că nu este nedreptate la Dumnezeu, căci tot cel ce se înaltă pe sine cu gândul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul".
Acestea zicând lui îngerul, s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul si-a venit în fire si în cunostintă si a tot plâns neîncetat pentru pieirea copilului, până la sfârsitul vietii sale. (16-327)

Pilda zilei

Rugăciunea neîncetată a unei ţărănci 

La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: "Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc". Părintele a întrebat-o: "Şi nu te rogi?", la care ea a grăit: "Mă rog, cum să nu mă rog". "Şi cum te rogi?". "Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: "Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă". Atunci când spăl rufe spun din nou: "Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată". Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte". Femeia l-a întrebat în final: "Părinte, o fi bună rugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus asa: "Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!".

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.