Sfânta Mare Muceniță Anastasia Sfântul Mucenic Hrisogon, povățuitorul duhovnicesc al Sfintei Mare Mucenițe Anastasia, Sfânta Mucenițe Teodota din Niceea Bitiniei, care s-a săvârșit prin foc, și fii săi, Evod și Eutihian (+304)
Stil vechi
22 Decembrie

Sâmbătă

Stil nou
4 Ianuarie
Ziua precedentă
Ziua următoare
Postul Crăciunului. Dezlegare la ulei
Sfânta Mare Muceniță Anastasia din Roma, izbăvitoarea de otravă, care s-a săvârșit prin foc în vremea împăratului Diocleţian (+304). Sfântul Mucenic Hrisogon, povățuitorul duhovnicesc al Sfintei Mare Mucenițe Anastasia, Sfânta Mucenițe Teodota din Niceea Bitiniei, care s-a săvârșit prin foc, și fii săi, Evod și Eutihian (+304). Sfânta Muceniță Anastasia din Sirmium. Sfântul Mucenic Zoil, care a pătimit împreună cu Sfânta Muceniță Anastasia. Sfinții 30 de Mucenici de pe Via Lavicana din Roma, care a pătimit în timpul împăratului Dioclețian (+303). Sfântul Mucenic Efithian şi alți 120 de mucenici, care au crezut în Hristos prin Sfânta Muceniță Anastasia (+304). Sfinții Mucenici: Dimitrie, Onorat şi Florie din Lazio în Italia. Sfântul Mucenic Flavian, prefectul Romei, care a mărturisit credinţa ortodoxă în timpul împăratului Iulian Apostatul (+362). Sfinții Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: protoiereii: Dimitrie (Kiranov) şi Teodor (Poroikov)(+1938), care au pătimit în timpul regimului comunist.
Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sânt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.

Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci.

Amin.