Sfântul Preacuviosul Nou Mucenic Ignatie (+1814)

Pomenirea Sfântului Preacuviosul Nou Mucenic Ignatie (+1814)


Acest Sfînt Ignatie era de neam bulgar, din ţinutul Eski-Zagora. Acesta este vestitul ţinut al Zagorei care a dat lumii şi Bisericii lui Hristos mulţi mari nevoitori şi sfinţi mucenici. Sfîntul Ignatie s-a nevoit la Schitul Sfîntului loan Botezătorul din Sfîntul Munte Athos. El s-a dat de bunăvoie la chinuri din partea turcilor pentru Numele lui Hristos, şi a fost spînzurat la Constantinopol în a opta zi a lunii octombrie, din anul 1814. Sfintele lui moaşte sînt de minuni făcătoare, iar sfântul lui cap s-a îngropat cu cinste la Mănăstirea Sfîntului Pantelimon din Sfîntul Munte Athos.


***

 Sfîntul Ignatie Noul Mucenic s-a închinat pe sine cu totul lui Dumnezeu, încă de pe cînd era copil. El a dorit cu ardoare să se facă monah şi să fie mucenic al credinţei. În timpul răscoalei lui Karagheorghe, armata turcească recruta bărbaţi din întreaga Bulgarie spre a lupta împotriva sîrbilor, şi astfel a ajuns şi la casa lui Gheorghie, tatăl lui Ignatie, spre a vedea dacă nu se află în ea vreun bărbat apt de serviciul militar. Văzîndu-1 pe Gheorghie bărbat voinic şi puternic, au voit să îl ia în armată, dar Gheorghie a zis cu hotărîre: „Eu împotriva fraţilor mei creştini la război nu pornesc”. Aceasta i-a înfuriat atît de tare pe sălbaticii turci, încît ei 1-au omorît acolo pe loc. Foarte tînărul Ignatie atunci s-a ascuns într-o casă din vecini, apoi a scăpat în România, dar dorirea lui după viaţa monahală 1-a îndemnat mai depare, la Sfîntul Munte Athos. Dar chiar şi aşa, el a dorit mai mult decît monahismul, el a dorit mucenicia. El s-a rugat cu lacrimi o noapte întreagă înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, rugînd-o să îi lumineze calea martiriului. El a auzit atunci un zgomot şi privind înaintea lui, a văzut că aureola icoanei iese din jurul capului Fecioarei şi se aşează pe al lui. La scurt timp după aceea Sfîntul Ignatie a luat mucenicia din mîinile turcilor, şi s-a încununat cu cununa veşnicei slave, ca Nou Mucenic.