Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareii și făcătorul de minuni (+275)

În această zi, facem pomenirea Sfântului Ierarh Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareii și făcătorul de minuni (+ 275)


 Sfîntul Grigorie s-a născut în slăvita şi marea cetate a Neocezareei din părinţi necredincioşi. Apoi, din copilărie rămînînd orfan, a fost dat la învăţături elineşti, unde, învăţînd, a început să priceapă înţelepciunea cea desăvîrşită, care este cunoştinţa adevăratului Dumnezeu; căci din făpturi cunoştea pe Făcătorul şi se sîrguia a-I bineplăcea Lui cu viaţă înţeleaptă.

    Auzind învăţătura Sfintei Evanghelii, îndată s-a făcut următor al ei. Apoi, luînd botezul, vieţuia întru desăvîrşirea Evangheliei, adică întru curăţenie şi neagoniseală, lepădînd toate deşertăciunile lumeşti şi părăsind plăcerile trupului, îşi păzea curăţenia fecioriei sale cu mare înfrînare, căci pînă la fericitul său sfîrşit n-a cunoscut păcat trupesc. Astfel, s-a păzit pe sine de păcat şi de necurăţie pentru ca mai bine să placă lui Dumnezeu, Celui curat şi fără de păcat, Care S-a născut din Preacurata Fecioară. Aceluia dăruindu-se din tinereţe, sporea cu ajutorul Lui din putere în putere şi din bunătăţi în bunătăţi şi umbla în calea vieţii fără prihană.

    De aceea era iubit de Dumnezeu şi de oamenii buni, iar de cei răi era urît. Căci, fiind mulţime de tineri ca să înveţe înţelepciunea filosofiei şi a medicinei şi învăţînd el împreună cu aceia, fiind încă tînăr, au început să-l urască pentru viaţa lui plină de înţelepciune şi fără prihană. Căci aceia, fiind robiţi de neînfrînare şi de patimi, trăiau în necurăţie, intrînd prin casele de desfrînare, după cum era obiceiul tinerilor păgîni. Iar Sfîntul Grigorie, fiind tînăr creştin, se abătea de la orice cale necurată şi ura fărădelegea. Precum este crinul în mijlocul spinilor, aşa înflorea el cu curăţenia în mijlocul celor necuraţi.

    Fiind cunoscută multora viaţa sa cea curată şi fără de prihană, mulţi filosofi dintre cei mai renumiţi şi unii cetăţeni îl cinsteau şi-l lăudau mult. Iar cei de o vîrstă cu el, neputînd să privească spre un tînăr ca acesta, care întrecea cu înfrînarea şi curăţenia nu numai pe cei tineri, ci şi pe cei bătrîni, s-au gîndit să-i aducă necinste în popor, cum că ar trăi în necurăţie ca şi alţii, ca astfel să strice numele lui cel bun cu care era lăudat de toţi. Deci au îndemnat asupra lui o desfrînată ca să grăiască fărădelege despre acest drept şi să-i scoată nume rău tînărului cel nevinovat şi curat cu inima.

    Odată, pe cînd era sfîntul într-un loc cu nişte filosofi vestiţi şi cu dascălii cei mai de frunte vorbind împreună, s-a apropiat de dînsul desfrînata, îndemnată de cei de o vîrstă cu el, cerînd fără ruşine plata pentru păcatul trupesc ce zicea că l-ar fi săvîrşit cu dînsa. Auzind aceasta, toţi se mirau, iar unii dintr-înşii s-au tulburat, crezînd că este lucru adevărat. Alţii însă n-au crezut cuvintele aceleia, ştiind pe Grigorie că este curat şi înţelept şi o alungau pe acea desfrînată fără de ruşine. Ea însă, strigînd cu glas mare, supăra pe sfîntul să-i dea plată pentru desfrînare. Sfîntul Grigorie s-a ruşinat, auzind nişte cuvinte ca acelea fără de ruşine şi neadevărate de la acea femeie cunoscută ca desfrînată de o mulţime de oameni cinstiţi, ba chiar ca o fecioară curată se rumenea la faţă.

    Sfîntul, fiind fără de răutate şi blînd, nu i-a zis nimic aspru, nici n-a arătat vreun fel de mînie, nici nu se îndrepta şi nici nu punea înainte martori ai nevinovăţiei sale. Apoi cu blîndeţe a zis către un prieten al său: "Dă-i degrabă preţul pe care îl cere ca să se ducă de la noi şi să nu ne supere mai mult". Iar prietenul lui îndată i-a dat cît a cerut, răscumpărînd pe Grigorie de nevinovata ruşine.

    Însă Dumnezeu, Care este în cer martor credincios a descoperit acea nedreptate, trimiţînd un duh necurat asupra acelei desfrînate fără de ruşine şi mincinoasă. Astfel, cînd a luat în mîinile sale plata cea nedreaptă, îndată a primit pedeapsă cumplită, căci a năvălit divolul asupra ei şi a început s-o chinuie înaintea tuturor. Apoi acea necurată femeie a căzut la pămînt şi striga cu glas înfricoşat şi tremura cu tot trupul, scrîşnind din dinţi şi tăvălindu-se, încît cei ce erau acolo de faţă s-au umplut de mare frică, văzînd grabnica şi cumplita izbîndă pentru nevinovatul tînăr. Deci, n-a încetat diavolul a o chinui, pînă cînd Sfîntul Grigorie n-a făcut rugăciune cu sîrguinţă către Dumnezeu pentru dînsa şi a gonit pe diavoli. Aşa a fost începutul sfinţeniei şi minunilor lui, încă din tinereţe, lucru de care se minunau cei bătrîni.

    Deci, avea el acolo un prieten care se numea Fermian şi era de neam din Capadocia, bine priceput şi cu obiceiuri bune. Aceluia i-a descoperit Sfîntul Grigorie gîndul inimii sale, cum că voieşte să lase toate şi să slujească lui Dumnezeu. Deci l-a aflat şi pe Fermian avînd acelaşi gînd şi pe aceeaşi cale voind a călători împreună cu dînsul. Sfătuindu-se împreună, au lăsat amîndoi filosofia cea din afară şi, ieşind din şcolile elineşti, s-au dus să înveţe înţelepciunea creştinească şi tainele dumnezeieştii Scripturi. În acea vreme Origen, care pînă atunci nu căzuse în eres, era dascăl preaslăvit între creştini. Deci, mergînd Sfîntul Grigorie către Origen împreună cu prietenul său Fermian, s-au pus pe învăţătură şi au petrecut la dînsul vreme îndelungată. Apoi s-a întors în patria sa, Neocezareea.

    Cetăţenii Neocezareei şi toţi cunoscuţii, văzînd înţelepciunea lui cea mare, voiau să-l aibă între dînşii ca pe un cetăţean cinstit şi îndreptător al cetăţii. El însă, fugind de mîndria şi de slava lumească cea deşartă şi de cursele vrăjmaşului cele cu multe împletituri ce sînt în lume, a ieşit din cetate şi din patria sa şi s-a sălăşluit în pustie, vieţuind cu înfrînare. Iar nevoinţele şi ostenelile lui, numai singur Dumnezeu le ştie, Cel ce a zidit inimile noastre şi înţelege toate lucrurile.

    Petrecînd Sfîntul Grigorie în pustie şi îndeletnicindu-se în gîndiri către Dumnezeu, fericitul Fedim, episcopul cetăţii Amasiei din Capadocia, aflînd despre dînsul, voia să-l scoată din pustie spre ajutorul Bisericii lui Hristos şi să-l pună arhiereu şi învăţător, pentru că mai înainte vedea în dînsul darul lui Dumnezeu cum că are să fie mare stîlp al Bisericii şi întăritor al credinţei.

    Avînd Sfîntul Grigorie darul mai înainte vederii şi cunoscînd că episcopul vrea să-l ia din pustie spre slujba Bisericii, se ascundea dinaintea lui, judecîndu-se a fi nevrednic de o asemenea treaptă şi umbla din loc în loc prin pustie ca să nu-l poată afla. Dar fericitul Fedim îl căuta cu sîrguinţă şi cu rugăciuni îl chema din pustie la dînsul. Însă, neputînd despărţi de pustie pe iubitorul de pustie şi a-l aduce în cetatea Amasiei pentru hirotonie, a făcut un lucru străin şi neobişnuit. Fiind îndemnat de Duhul lui Dumnezeu şi aprins cu rîvnă pentru Sfînta Biserică, n-a ţinut seama că Grigorie nu a venit acolo la dînsul şi că nu puţină depărtare este între dînşii, fiindcă de la cetatea Amasiei pînă la pustia aceea unde vieţuia Sfîntul Grigorie era cale de trei zile.

    Episcopul Fedim, neţinînd seama de depărtarea aceea dintre dînşii, a sfinţit pe Grigorie episcop al Bisericii Neocezareei, deşi nu venise el acolo de faţă. Căci, căutînd către Dumnezeu, a zis: "Tu, Cela ce toate le ştii, Dumnezeule, şi toate le poţi, caută în ceasul acesta spre mine şi spre Grigorie, şi săvîrşeşte cu darul Tău, hirotonisirea lui". Astfel l-a hirotonit pe fericitul, nefiind de faţă. Despre aceasta mărturiseşte Sfîntul Grigorie de Nisa, care a scris viaţa acestui sfînt, fapt ce se întăreşte şi în canonul din Minei, în pesna a cincea, adeverind astfel: "Stătătorul înaintea lui Dumnezeu, Fedim, fiind aprins de rîvnă, te-a uns pe tine, părinte, nefiind tu de faţă, bizuindu-se pe buna ta credinţă şi pe viaţa ta cea curată, grăitorule de Dumnezeu, Grigorie". În acest chip minunat, fericitul Fedim a săvîrşit hirotonia lui Grigorie; deci şi nevenind el, s-a supus a primi cîrma Bisericii. Căci cum putea a se împotrivi voii dumnezeieşti? Însă mai întîi a făcut rugăciune, cerînd de sus ajutor pentru un lucru dumnezeiesc ca acesta.

    În acea vreme începea eresul lui Pavel de Samosata, pentru care Sfîntul Grigorie, fiind întru nepricepere, se ruga cu sîrguinţă lui Dumnezeu şi Maicii Sale, ca să-i arate credinţa cea adevărată. Într-o noapte, rugîndu-se mai cu sîrguinţă, i s-a arătat Preacurata Fecioară Maria, strălucind ca soarele, împreună cu Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care era îmbrăcat în veşminte arhiereşti. Arătînd Preacurata Fecioară cu mîna spre Sfîntul Grigorie, a poruncit Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, să-l înveţe taina Sfintei Treimi şi cum se cade a crede drept. Deci, în puţină vreme, Sfîntul Grigorie a fost învăţat, din porunca Maicii Domnului, de către Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu mari taine dumnezeieşti şi a pătruns adîncul înţelepciunii.

    Acestea erau cuvintele descoperirii grăite de Sfîntul Ioan: "Unul este Dumnezeu, Părintele Cuvîntului Celui viu, al învăţăturii celei ipostatice, al puterii şi al tainei celei veşnice, născătorul desăvîrşit al Celui desăvîrşit, Tatăl Fiului, Cel Unul născut. Unul Domnul, Unul dintru Unul, Dumnezeu din Dumnezeu, asemănarea şi chipul Dumnezeirii; Cuvîntul lucrător, înţelepciunea care ţine alcătuirea celor ce sînt şi puterea cea făcătoare a toată făptura; Fiul Cel adevărat al Părintelui Celui adevărat, Fiul Cel nevăzut al Părintelui Celui nevăzut, Cel desăvîrşit al Celui desăvîrşit; Cel fără de moarte şi veşnic al Celui veşnic.

    Unul Duhul Sfînt, Care are fiinţă de la Tatăl şi prin Fiul este arătat oamenilor; chipul cel desăvîrşit, viaţa, pricina celor ce vieţuiesc, izvor sfînt, sfinţenia care dă sfinţenie, întru care se descoperă Dumnezeu Tatăl, Care este mai presus de toate, şi Dumnezeu Fiul prin Care sînt toate. Treimea cea desăvîrşită, Care cu slava, cu veşnicia şi cu împărăţia nu se desparte, nici se depărtează; căci nici nu este ceva zidit sau făcut în Sfînta Treime, nici adaos, adică să fie ceva ce n-ar fi fost mai întîi şi după aceea să fi venit. Nici Fiul n-a fost cîndva să nu fi fost întru Tatăl, nici Duhul întru Fiul, că neprefăcută şi neschimbată este Treimea, totdeauna aceeaşi".

    Aceste cuvinte care au fost grăite de Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, după vedenia aceea, le-a scris Sfîntul Grigorie cu mîna sa şi a fost păstrată acea scrisoare multă vreme, pînă la stăpînirea agarenilor, adică a turcilor, în Biserica Neocezareei. Apoi sculîndu-se, s-a dus la Neocezareea. Atunci toată cetatea aceea era întru întunericul închinării la idoli, fiind acolo mulţime de idoli şi de capişti idoleşti. Acolo se aduceau mulţime de jertfe idolilor, încît tot văzduhul era plin de mirosuri ce ieşeau din dobitoacele înjunghiate şi arse ca jertfă; numai cîteva suflete de creştini erau în cetatea aceea, ce avea atîta mulţime de popor.

    Sfîntul Grigorie, mergînd la Neocezareea, în cale a avut prilej să dea de o capişte idolească. Era atunci seară şi căzuse o ploaie mare, de aceea sfîntul a fost nevoit să intre în acea capişte idolească, împreună cu călătorii şi a rămas într-însa. Acolo erau mulţi idoli în care vieţuiau draci şi se arătau aievea slujitorilor lor şi vorbeau cu ei. Deci, înnoptînd Sfîntul Grigorie acolo, îşi săvîrşea obişnuitele sale rugăciuni de miezul nopţii şi de dimineaţă, însemnînd cu semnul Crucii văzduhul spurcat de jetfele idoleşti. Iar dracii, înfricoşîndu-se de semnul Sfintei Cruci şi de rugăciunile Sfîntului Grigorie, au lăsat capiştea şi au fugit.

    Făcîndu-se ziuă, Sfîntul Grigorie şi-a urmat calea sa, care îi era înainte, împreună cu ceilalţi călători, iar popa cel idolesc a intrat în capişte, după obiceiul său, vrînd să aducă jertfă idolilor, însă n-a găsit pe draci căci fugiseră de acolo. Dar, deşi aducea jertfă dracilor, nu i se arătau, precum se obişnuise mai înainte, încît slujitorul nu pricepea pentru care pricină au fugit zeii săi din capişte. El i-a rugat mult să se întoarcă iarăşi la locul lor. Dar ei de departe strigau, zicînd: "Nu putem să intrăm acolo, unde a fost străinul acela care mergea din pustie la Neocezareea". Auzind acestea slujitorul, a alergat către Sfîntul Grigorie şi, ajungîndu-l, l-a oprit, strigînd la el cu mînie, de ce a îndrăznit să intre în capiştea zeilor lor, fiind creştin, căci pentru această pricină zeii au urît locul acela. Apoi slujitorul s-a dus de acolo, îngrozind pe Sfîntul cu judecată împărătească, vrînd ca îndată să-l ducă cu sila către chinuitor.

    Sfîntul Grigorie, potolind mînia lui cu cuvinte blînde şi înţelepte, a zis mai pe urmă: "Astfel este Dumnezeul meu, că şi dracilor porunceşte, şi mie mi-a dat putere asupra lor, încît şi ei mă ascultă". Iar slujitorul, auzind acestea, şi-a potolit mînia, şi a rugat pe Sfîntul să poruncească zeilor să se întoarcă iar la locurile lor. Iar Sfîntul, luînd o bucăţică de hîrtie din cărticica sa, a scris pe dînsa aceste cuvinte: "Eu, Grigorie, îţi poruncesc, satano, intră!" Şi a dat hîrtiuţa aceea slujitorului, poruncindu-i să o pună pe altarul necuraţilor zei. Apoi îndată s-au întors dracii în capişte, vorbind cu el ca şi mai înainte.

    Slujitorul s-a înspăimîntat, minunîndu-se de o putere dumnezeiască ca aceea care era în Sfîntul Grigorie, căci porunceşte dracilor cu cuvîntul şi-l ascultă pe el. Apoi iarăşi a alergat după dînsul şi, ajungîndu-l, fiindcă încă nu ajunsese în cetate, l-a întrebat de unde are o putere ca aceea, încît şi zeii lor păgîneşti se tem de dînsul şi-i ascultă porunca lui. Iar Sfîntul Grigorie, văzînd inima slujitorului lesne de înduplecat către sfînta credinţă, a început a-i spune despre Unul adevăratul Dumnezeu, Care pe toate le-a zidit cu cuvîntul. Şi astfel îi spunea taina sfintei credinţe ortodoxe.

    Pe cînd vorbeau ei, mergînd pe cale, popa idolesc a rugat pe Sfîntul Grigorie să facă vreo minune spre arătarea mai cu dinadinsul a credinţei sale. Atunci s-a întîmplat că era acolo o piatră mare, ca un munte, pe care nici un fel de putere omenească nu putea să o mişte din loc. Acelei pietre i-a poruncit Sfîntul Grigorie, cu numele lui Hristos, să se mişte din locul său. Atunci piatra singură de sine mergea în alt loc, unde voia popa, încît l-a cuprins frica de acea minune preaslăvită şi a mărturisit că Unul este Adevăratul şi Atotputernicul Dumnezeu, Cel propovăduit de Sfîntul Grigorie şi nu este altul afară de El. Acel fapt s-a vestit pretutindeni, încît în Neocezareea a ştiut tot poporul despre minunile Sfîntului Grigorie şi despre stăpînirea lui peste draci. Şi s-a înştiinţat toată cetatea de venirea lui, mulţime de popor ieşindu-i întru întîmpinare, vrînd a-l vedea. Căci auziseră despre dînsul că a mutat în alt loc numai cu cuvîntul acea piatră mare şi că porunceşte zeilor şi-l ascultă pe dînsul.

    Sfîntul Grigorie, intrînd în cetate, a aflat numai şaptesprezece suflete de credincioşi, iar ceilalţi oameni se închinau idolilor celor fără suflet şi slăveau pe diavoli. Deci se ruga lui Dumnezeu în ascunsul inimii sale să caute spre zidirea Sa şi să lumineze atîta mulţime de popor care rătăceşte şi să-l întoarcă pe calea mîntuirii. El a fost primit în casa unui bărbat cinstit, fiind cel mai de frunte din cetate, cu numele de Musonie; şi petrecea acolo, învăţînd pe oameni cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, în care sporea cu ajutorul Lui, încît nu trecea nici o zi fără cîştigarea sufletelor omeneşti. Căci se aduna şi Sfîntul Grigorie în casa lui Musonie, cu mulţime de popor, cu femeile şi cu copiii lor, ca să audă învăţătura şi să vadă vindecările şi minunile ce se făceau de către dînsul, izgonind din oameni duhurile cele viclene. De aceea din zi în zi se adăuga şi se înmulţea numărul credincioşilor. Apoi, în puţină vreme, a zidit o biserică preaminunată din averea oamenilor care au crezut în Domnul. Căci ei, tot ce aveau dădeau Sfîntului pentru zidirea bisericii şi îşi deschideau vistieriile lor pentru împodobirea casei Domnului, pentru hrana săracilor şi trebuinţa bolnavilor, oricît ar fi fost de trebuinţă.

    Deci cuvîntul lui Dumnezeu sporea în Neocezareea şi sfînta credinţă se înmulţea, iar închinarea idolilor dispărea şi se pustiau capiştile lor cele urîte, idolii se zdrobeau, iar numele Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos era preamărit în Neocezareea, unde se săvîrşeau prin Sfîntul Grigorie, cu puterea lui Dumnezeu, minuni prea mari şi înfricoşate.

    Doi fraţi, după moartea tatălui lor, au rămas moştenitori ai unei mari avuţii pe care au împărţit-o între dînşii. Apoi mai aveau şi un iezer mare, pentru care se sfădeau căci fiecare dintre dînşii dorea să-l aibă singur întreg; deci şi-au ales ca judecător pe făcătorul de minuni, Grigorie. Mergînd Sfîntul către dînşii la iezer, voia să facă pace între ei, dar n-a sporit nimic cu cuvintele pentru că amîndoi erau neînduplecaţi şi nu voiau să se lase unul pe altul să aibă parte de iezer. După multă sfadă voiau să facă chiar război între dînşii, pentru că în amîndouă părţile era popor mult şi de-abia a putut Sfîntul să-i potolească în acea zi să nu facă război.

    Făcîndu-se seară s-au dus pe la casele lor, amînînd războiul pe a doua zi, iar Sfîntul a rămas singur lîngă iezer şi, petrecînd toată noaptea în rugăciuni, a poruncit iezerului, în numele Domnului să se usuce de tot şi să nu rămînă nici picătură de apă şi nici tină într-însul, ci să fie pămînt bun de arat şi de semănat. Deci s-a făcut aşa, căci deodată nu se ştie unde s-a ascuns apa şi s-a făcut pămînt uscat.

    A doua zi, venind fraţii la iezer cu mulţime de oameni înarmaţi ca să facă război, n-au aflat în locul unde era iezerul nici o picătură de apă şi, ca şi cum n-ar fi fost niciodată apă acolo, au aflat pămînt înverzit. Mirîndu-se de aceasta, fraţii s-au împăcat între dînşii, iar toţi oamenii preamăreau pe Dumnezeu.

    Astfel de judecată dreaptă a făcut făcătorul de minuni, căci acolo unde nu putea să fie pace între fraţi şi era aproape a se face război, a uscat iezerul cu apă ca să nu se ia dragostea lor dintre fraţi.

    În pămîntul acela este un rîu ce se numeşte Licos, care primăvara se umplea cu apă, încît ieşea din matca sa şi, vărsîndu-se în satele, cîmpiile, grădinile şi livezile care erau în apropiere, făcea mare pagubă semănăturilor şi poporului. Auzind poporul care trăia pe marginea rîului aceluia, despre Sfîntul Grigorie al Neocezareei, făcătorul de minuni, cum că are stăpînire peste ape - căci aflaseră că a poruncit iezerului celui mare şi s-a uscat -, s-au adunat toţi de la mic la mare şi, mergînd la Sfîntul, au căzut la picioarele sale, rugîndu-l să fie milostiv şi să potolească pornirea rîului, care atunci, mai mult ca oricînd, vărsase şi înecase multe sate. Iar Sfîntul a zis către dînşii: "Singur Dumnezeu a pus hotar apelor şi nu pot să curgă altfel, decît numai aşa precum le-a poruncit El". Iar ei supărau pe Sfîntul cu rugămintea. Deci Sfîntul, văzînd necazul lor, a mers împreună cu ei la rîul acela.

    Venind la malurile care formau albia rîului cînd nu era revărsat, a înfipt acolo toiagul său, zicînd: "Hristos îţi porunceşte ţie, rîule, ca să nu mai ieşi din hotarele tale, nici să-ţi mai verşi apele mai departe, ci să curgi între aceste maluri cu rînduială". Apoi îndată toiagul cel înfipt a crescut stejar mare, iar apele s-au adunat cu rînduială în mijlocul malurilor. De atunci, niciodată nu s-a mai revărsat rîul acela ci, cînd se înmulţeau apele şi se apropiau de stejar, îndată se întorceau înapoi şi nu mai înecau holdele oamenilor.

    Odată acest sfînt făcător de minuni a vrut să zidească o biserică la un loc frumos, aproape de un munte. Începînd el a pune temelia, locul era strîmt şi nu putea să-l mai lărgească din cauza muntelui aceluia. Deci, Sfîntul a stat la rugăciune. Şi, rugîndu-se din destul, a poruncit muntelui, în numele lui Iisus Hristos, să se mişte şi să se îndepărteze de la locul său, cît trebuia pentru lărgirea bisericii. Apoi îndată s-a cutremurat muntele şi, mişcîndu-se, s-a depărtat făcînd destul loc pentru lărgimea temeliei bisericii. Astfel era credinţa acestui plăcut al lui Dumnezeu, încît muta şi munţii. Mulţi dintre necredincioşi, văzînd o astfel de minune, se întorceau către Domnul şi se botezau de către Sfîntul; iar vestea despre dînsul străbătea pretutindeni pentru minunile cele mari pe care le făcea cu puterea lui Dumnezeu, de care era plin.

    Oarecînd, fiind Sfîntul Grigorie în cetatea Comani pentru alegerea episcopului - cînd a fost ales un bărbat vrednic, adică Sfîntul Alexandru, care mai pe urmă s-a învrednicit cununii muceniceşti -, întorcîndu-se el de acolo, oarecare din necredincioşii evrei au vrut să rîdă de Sfîntul, zicînd că nu are întru el Duhul lui Dumnezeu. Astfel, ei au pregătit un lucru întru acest chip: pe calea pe unde avea să meargă Sfîntul, au pus un evreu gol între dînşii, ca şi cum ar fi fost mort, iar ei se prefăceau că s-ar tîngui pentru el. Cînd Sfîntul a trecut pe lîngă dînşii, au început să-l roage să arate milă spre acel mort şi să-i acopere trupul. Iar el, dezbrăcînd haina sa cea de deasupra şi, dînd-o lor, s-a dus. Ei, însă, au început a rîde şi a batjocori pe Sfîntul, zicînd: "De-ar fi avut Duhul lui Dumnezeu întru el, ar fi cunoscut că nu zace un om mort, ci unul viu". Şi au început a-l striga pe cel culcat ca să se scoale. Dar Dumnezeu a întors asupra lor o batjocoră ca aceea, căci într-adevăr a rămas mort tovarăşul lor. Iar lor, părîndu-li-se că a adormit, îl loveau peste coaste ca să-l trezească, strigîndu-l cu mare glas, dar el nu le da nici un răspuns, căci adormise somnul cel veşnic. Deci, văzîndu-l mort, rîsul lor s-a schimbat într-o adevărată tînguire şi şi-au îngropat mortul lor.

    Cînd s-a pornit prigoană asupra creştinilor, în vremea împărăţiei necredinciosului Diocleţian, a ieşit poruncă împărătească în toate locurile, ca toţi creştinii să fie siliţi către închinarea idolilor, iar cei ce nu se vor pleca poruncii împărăteşti, să fie chinuiţi şi omorîţi. Atunci Sfîntul Grigorie a sfătuit turma sa să se ascundă, adică cei ce nu au putere şi darul lui Dumnezeu pentru răbdarea chinurilor celor cumplite, ca nu cumva, dîndu-se cineva cu îndrăzneală chinuitorilor şi văzînd muncile cele înfricoşate, îndată să se sperie şi, neputînd răbda acele chinuri, să cadă din credinţa în Dumnezeu. "Căci mai bine este, zicea el, a se ascunde puţină vreme şi a aştepta chemarea şi ajutorul Domnului Dumnezeu către nevoinţa cea mucenicească, decît să lepede credinţa".

    Sfătuind astfel pe cei credincioşi, s-a sculat şi, luînd pe unul din diaconii săi, s-a dus în pustie şi s-a ascuns de păgîni. Venind prigonitorii împăratului în cetatea Neocezareei, îl căutau mai întîi pe Sfîntul Grigorie, spre chinuire, ca pe cel ce era în partea aceea capul tuturor creştinilor şi păstor al oilor celor cuvîntătoare. Dar nişte păgîni, înştiinţîndu-se despre dînsul că s-a ascuns într-un munte, au spus ostaşilor şi i-au dus pe dînşii pînă la muntele acela. Atunci ei au alergat cu sîrguinţă la munte, ca nişte cîini gata să vîneze şi ca nişte lupi care vor să răpească oile. Iar Sfîntul Grigorie, văzînd că se apropie ostaşii şi nu este cu putinţă a mai fugi şi a se ascunde de dînşii, a ridicat mîinile la cer, încredinţîndu-se acoperămîntului lui Dumnezeu. Asemenea a poruncit şi diaconului său să facă. Şi stăteau amîndoi cu mîinile întinse şi se rugau, iar ostaşii căutau pe Sfîntul cu sîrguinţă însă nu l-au aflat pentru că nu puteau să-l vadă, deşi de multe ori au trecut pe lîngă dînsul. Apoi, căutîndu-l destul, s-au întors.

    Pogorîndu-se din munte, ostaşii au zis către cei ce-i aduseseră pe dînşii: "N-am aflat pe nimeni în muntele acesta, decît doi copaci stînd nu departe unul de altul". Iar unul dintre dînşii, înţelegînd minunea ce s-a făcut, i-a lăsat şi a alergat el însuşi la munte. Apoi, aflînd pe Sfîntul şi pe diaconul stînd la rugăciune, a căzut la picioarele lui, dorind să se facă creştin, ceea ce a şi dobîndit. Astfel s-a făcut din prigonitor, rob al lui Hristos şi de atunci se ascundea împreună cu ceilalţi creştini.

    Odinioară, Sfîntul Grigorie, săvîrşindu-şi obişnuitele sale rugăciuni către Dumnezeu, s-a tulburat foarte tare şi a stat neclintit mult timp tăcînd, ca şi cînd ar fi privit la o privelişte de umilinţă. După mai multă vreme s-a luminat la faţă şi, umplîndu-se de bucurie, a început cu mare glas a mulţumi lui Dumnezeu şi a cînta cu glas de prăznuire, zicînd: "Binecuvîntat este Domnul, Care nu ne-a dat spre vînarea dinţilor lor". Apoi l-a întrebat diaconul, zicînd: "Care este pricina schimbării tale, Părinte, că adineauri erai tulburat şi acum te arăţi vesel?" Iar Sfîntul i-a răspuns: "Am văzut, fiule, o vedenie minunată cu un copil mic, luptîndu-se cu diavolul cel mare şi, biruindu-l pe diavol, l-a aruncat la pămînt".

    Iar diaconul nu a înţeles cele grăite şi iarăşi a zis Sfîntul: "Un copil creştin cu numele Troadie a fost adus la judecată înaintea prigonitorului, şi după multe şi grele chinuri a fost omorît pentru Hristos, iar el acum merge la cer cu prăznuire. Deci eu mai întîi eram tulburat, căci mă temeam ca nu cumva să-l biruie chinurile şi să se lepede de Hristos. Dar acum, văzîndu-l săvîrşindu-şi nevoinţa muceniciei şi mergînd către cer, mă bucur". Diaconul, auzind acestea, se mira cum vede Sfîntul cele ce se petrec departe, ca şi cum ar fi aproape şi slăvea pe Dumnezeu, Cel ce dă plăcuţilor Lui astfel de daruri.

    Încetînd prigoana, Sfîntul s-a întors la scaunul său şi, iarăşi adunîndu-şi turma sa, bine o păzea. Apoi a aşezat să se prăznuiască pomenirea Sfinţilor Mucenici care au pătimit în vremea prigoanei ce a fost atunci, iar slava lui Hristos se întindea şi închinarea la idoli se pierdea prin sîrguinţa Sfîntului Grigorie care n-a încetat ostenindu-se întru buna vestire a lui Hristos pînă la sfîrşitul vieţii. Apoi, cu învăţăturile sale şi cu facerea de minuni, aducînd către Dumnezeu pe locuitorii Neocezareei, precum şi toate hotarele cele dimprejurul ei, a curăţit-o de jertfele idoleşti, sfinţind-o cu jertfa cea fără de sînge.

    Ajungînd la adînci bătrîneţi s-a apropiat de fericitul sfîrşit şi la sfîrşitul vieţii a întrebat pe cei ce stăteau înaintea lui: "Cîţi necredincioşi se mai află încă în Neocezareea?" Şi i-au răspuns că numai şaptesprezece se mai află, care se mai ţin de închinarea la idoli, iar cetatea întreagă crede în Hristos. Atunci Sfîntul a zis:

    "Slavă lui Dumnezeu căci, atunci cînd am venit eu în Neocezareea la episcopie numai şaptesprezece creştini am aflat, toată cetatea fiind idolatră. Iar acum, mergînd către Dumnezeu, rămîn atîţia necredincioşi cîţi credincioşi s-au aflat întîi, căci acum toată cetatea este a lui Hristos".

    Acestea zicînd, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Astfel a vieţuit Sfîntul Grigorie făcătorul de minuni al Neocezareei, cu plăcere de Dumnezeu şi bine s-a săvîrşit. Cu ale cărui sfinte rugăciuni să dea Domnul, să dobîndim şi noi sfîrşit bun. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei

Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei, glasul al 8-lea:


Întru rugăciuni priveghind, la lucrările minunilor răbdând, asemenea numire cu îndreptările ai câştigat. Ci, te roagă lui Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să lumineze sufletele noastre, ca să nu adormim în moarte cu păcate.


Condacul Sfântului Ierarh Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei



Glasul 4

Căutând cele de sus...

Luând lucrarea multor minuni, cu semne înfricoşătoare pe demoni i-ai îngrozit şi bolile oamenilor ai alungat, Preaînţelepte Grigorie. Şi făcător de minuni eşti numit, din fapte luându-ţi numele.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Pe Faraon cel ce era purtat în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând; în chipul Crucii lovind şi despărţind marea, pe Israel cel fugărit, mergător pedestru l-a arătat, pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arată întru mine, Părinte Grigorie şi acum luminat lucrarea cea Dumnezeiască a minunilor, scăpându-mă din adâncul greşelilor mele, fericite şi cu strălucirea ta luminează-mă, ca după vrednicie să te laud.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un sârguitor şi înţelegător şi înţelept, ai ales mai bine cinstea sufletului, decât desfătările trupului, fericite, culegând cu iubire de osteneală dogmele înţelepciunii, prin care acela se hrăneşte, apropiindu-se de Dumnezeu, Sfinte Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând şarpele cel cumplit, Sfinte Grigorie, că ai soră curăţia ca pe un ajutor bun, a întărâtat asupra ta pe zavistnici, pe care i-ai ruşinat, părinte, cu îndelungă răbdare, vindecând pe femeia care era cuprinsă de patimi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe pământ străin petrecând, cuvioase, tuturor te-ai arătat cucernic pentru virtute, bun credincios şi iubitor de Dumnezeu, luând har de la Dumnezeu de a face minuni, prin care eşti cunoscut, că ai strălucit în lume ca un soare, de Dumnezeu grăitorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din rădăcină împărătească ai odrăslit, Curată şi ai născut, în chip mai presus de gând şi de cuget, pe Împăratul Hristos, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Întrupat din Curate sângiurile tale în două Firi şi într-un Ipostas.



Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit din început...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-ţi gândul de furtuna patimilor şi umplându-l de privire întru tot înţeleaptă, te-ai arătat locaş cu bună cuviinţă înţelepciunii şi te-ai îmbogăţit cu harul proorociei, Părinte Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vorbind cu Scriptura cea insuflată de Dumnezeu, preafericite şi din multe feluri de vieţuiri înţelepţeşte alegând un chip de virtute, l-ai întărit întru tine, de Dumnezeu Înţelepţite Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscătorul de cele Dumnezeieşti, cu Dumnezeiască tăinuire învăţându-se Taina teologiei, ne-a luminat pe noi a cinsti pe Preasfânta Treime într-o Fiinţă şi într-o Fire, Nezidită şi împreună Veşnică.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Călăuzit de Dumnezeu, ca unul ce L-ai căutat cu dragoste, ai câştigat Învăţător pe Preacurata şi Născătoarea de Dumnezeu Maria şi pe fiul tunetului, care te-au învăţat Lumina Treimii, pe tine, grăitorule de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toiag care ai Odrăslit pe Hristos, Floarea Nestricăciunii şi Cădelniţă de aur, toţi pe tine te ştim, Curată, care porţi în braţele tale Cărbunele Dumnezeieştii Fiinţe, de Dumnezeu Fericită, Fecioară.

Irmosul:

Cel Ce ai întărit din început cerurile întru pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte, că nu este sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni.



Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământului celui bun te-ai asemănat, părinte de Dumnezeu înţelepţite, primind sămânţa Cuvântului, evangheliceşte o înmulţeşti însutit încă şi acum, Sfinte Grigorie, aducând cu învăţăturile tale pe cei ce cu credinţă cântă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca fulgerul strălucind viaţa ta, părinte, a alungat înşelăciunea demonilor; că de lumina virtuţii tale, n-a putut să se atingă întunericul acelora. Pentru aceea mai marele capiştei, de la înşelăciunea cea pierzătoare de suflet, ca o piatră tăvălindu-se, se luminează.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învrednicitu-te-ai a vedea Norul Luminii Celei Dumnezeieşti luând Legea cea scrisă de Dumnezeu a teologiei, părinte, ca Moise te-ai învăţat adeverirea. Pentru aceea te-ai arătat dătător de Lege Bisericii lui Hristos, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Grigorie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Abătutu-te-ai de la vorbăria ritorilor şi luminându-te cu harul Cuvântului, părinte, cu adevărat ai luat putere bogată apostolicească asupra demonilor; că mai marele întunericului fuge de raza ta cea strălucitoare, Sfinte Părinte Grigorie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Chivotul care avea în el Legea cea scrisă de Dumnezeu, pe tine cea fără prihană te însemna mai înainte de departe, care ai zămislit în pântece nespus pe Cuvântul Cel Începător de viaţă, Care hrăneşte din destul sufletele celor ce strigă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.



Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumina Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci, Te rog întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lucrarea cuvintelor tale ai ogorât inimile cele înţelenite şi ai semănat în ele Dumnezeiasca sămânţă, ierarhe şi ai adus Mântuitorului roadă de multe feluri şi mântuire credincioşilor, grăitorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stătătorul înaintea lui Dumnezeu, Fedim, fiind aprins cu râvnă, te-a uns pe tine, părinte, nefiind tu de faţă, încrezându-se dreptei credinţe şi vieţii tale celei curate şi nădăjduind în Dumnezeu, Cel Ce pe toate le vede, grăitorule de cele Dumnezeieşti, Sfinte Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile dogmelor tale ai stins focurile cele idoleşti şi cu învăţăturile tale ai întărit pe credincioşi, preaînţelepte, ridicându-te ca Samuel la înălţime cu gândurile şi te-ai făcut tare ca un copac.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înţelepţite de Dumnezeu ierarhe, cu rugăciunile tale izbăvit fiind de cele cumplite, rupe zapisul greşelilor mele, părinte. Că, preot fiind, ai luat de la Dumnezeu putere să ierţi greşelile.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înfrumuseţatu-te-ai, Fecioară, cu Frumuseţile cele Curate ale Fecioriei tale şi ruşinea cea urâtă a Evei celei dintâi ai împodobit-o, născând pe Hristos, Care dă îmbrăcămintea nemuririi celor ce te cinstesc pe tine.



Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcând minune ai uscat locul cel ucigător de frate şi pornirile râului le-ai oprit, înţelepte, înfigându-ţi toiagul care s-a şi făcut copac, cu voia lui Dumnezeu, Sfinte Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râvna de Dumnezeu te-a mâncat pe tine, Părinte Grigorie. Că nesuferind a vedea cum era ocărât Dumnezeu, ai nimicit pe poporul ce cugeta cele deşarte, cu rugăciunile tale, grăitorule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vrând să te defăimeze pe tine, ticălosul evreu cel cu credinţă rea a fost omorât, iar pe tine te-a slăvit Dumnezeu ca pe o slugă credincioasă, că te-ai arătat împlinitor al poruncilor Lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Venit-a peste tine, Preacurată, Duhul, Care lucrează toate şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a Sălăşluit întru tine şi S-a făcut Trup în chip de negrăit, rămânând Dumnezeu Neschimbat.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor. Că strig către Tine şi Tu mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.



CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Căutând cele de sus...

Luând lucrarea multor minuni, cu semne înfricoşătoare pe demoni i-ai îngrozit şi bolile oamenilor ai alungat, Preaînţelepte Grigorie. Şi făcător de minuni eşti numit, din fapte luându-ţi numele.



Cântarea a 7-a.

Irmosul:

De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon, oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lauda părinţilor şi a dascălilor, cinstea cea cuvântătoare, luminătorul Bisericii, stâlp nemişcat al dreptei credinţe tu te-ai arătat, Sfinte Grigorie, strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind cu minunile, ai luminat lumea. Pentru aceea, gânditorule de Dumnezeu, adunându-ne, te fericim noi cei ce ne îndulcim de cuvintele tale, strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tuturor celor bolnavi ai izvorât vindecări, preaînţelepte. Că s-a revărsat harul din destul în buzele tale cu minunile, din care strigai: Dumnezeul părinţilor noştri, bine ești cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Acum s-au umplut toate de Lumină Dumnezeiască prin tine, Preacurată; că tu te-ai arătat Uşa prin care S-a împreunat Dumnezeu cu lumea, luminând pe cei ce strigă cu credinţă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.



Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce ne-am îmbogăţit prin tine de Lumina Preasfintei Treimi a Celei de o Fiinţă şi Cinstită, Părinte Grigorie, săvârşind prăznuirea ta acum, cerem să ne luminăm cu harul cel făcător de minuni, strigând Stăpânului: preoţi binecuvântaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o oglindă de curând alcătuită primind Strălucirile Dumnezeirii Celei Stăpânitoare, preafericite, ai luminat lumea trimiţând Razele Luminii celor ce cu dreaptă credinţă strigă cântând: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Fiind acoperit de Dumnezeu, preaînţelepte, a fi pricină de dreaptă credinţă celor ce cinstesc pe Dumnezeu, fiind tăinuit în munte, ca un alt Moise dătător de Lege, învăţând strigai, Sfinte Grigorie: pe Făcătorul şi Mântuitorul, preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-te-ai Locaş Luminii Celei Neapuse, Preacurată, strălucind cu frumuseţile Fecioriei şi ai luminat pe toţi cei ce din suflet te mărturisesc pe tine cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi strigă: tineri, binecu vântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii,

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori cuptorul tiranul haldeilor l-a ars nebuneşte pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului au strigat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.



Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind cu lumina vieţuirii celei alese, acum stai înaintea Luminii Celei Mari, fiind încununat cu faceri de minuni lucrate de Dumnezeu, ca un biruitor, cuvioase Părinte Ierarhe Grigorie, făcătorule de minuni, gânditorule de Dumnezeu, luminătorule al Bisericii, podoaba dreptcredincioşilor.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roagă-te ca să se îndrepteze acum, cu rugăciunile tale, preoţia cea împărătească, cea aleasă şi sfinţită, făcătorule de minuni; şi roagă-te ca, cei ce săvârşesc acum cu credinţă pomenirea ta, să se învrednicească a dobândi Împărăţia cea de sus şi Dumnezeiasca veselie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Biruind năpădirile demonilor şi supunând trupul cugetului şi făcându-te arhiereu fără de răutate şi cuvios, îmbrăcat fiind cu îmbrăcămintea dreptăţii, făcătorule de minuni, stai cu îndrăznire lângă Scaunul Împăratului tuturor, întru tot fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, o, Fecioară, a fi Maică a lui Dumnezeu, născând mai presus de fire pe Bunul Cuvânt cu Trup, pe Care L-a izvorât Tatăl din inima Sa mai înainte de veci ca un Bun. Pe Care acum Îl înţelegem mai presus decât trupurile, măcar că S-a Îmbrăcat în Trup.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor în Trup şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile Cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.



SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Nou Moise te-ai făcut prin fapte, primind tablele credinţei pe muntele arătării tainice de Dumnezeu, punând Lege popoarelor dreapta credinţă a Tainei Preasfintei Treimi, Părinte Grigorie. Pentru aceasta toţi credincioşii cinstim pomenirea ta, prin tine cerând mare milă pentru noi.



SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Singură şi Preacurată Maică Fecioară, te-ai făcut Cort Dumnezeiesc al Cuvântului, întrecând cu curăţia pe îngeri, dar cu apele tale cele Dumnezeieşti curăţeşte-mă pe mine, care mai mult decât toţi m-am făcut ţărână întinată cu păcatele trupului, Ceea ce eşti Cinstită, dându-mi, Preacurată, mie mare milă.



SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Mieluşeaua Cuvântului cea Neîntinată, Fecioara Maica cea Nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Care fără de durere a odrăslit dintr-însa, precum se cade unei Maici tânguindu-se, striga: vai mie, Fiul meu, cum pătimeşti de voie, vrând să mântuieşti pe om de patimile cele de necinste?

 

Cântare de laudă la Sfântul Grigorie Făcătorul de Minuni, Episcopul Neocezareei

Sfântul Grigorie, sfînt mare, slăvit,

Făclie aprinsă Bisericii este, şi apărător al ortodoxiei.

El la Dumnezeu s-a înălţat prin cea prea strâmtă cale,

Prin suferinţă şi lacrimi la sfinţenie ajungînd.

El pe sine s-a mîntuit şi a ajutat multora.

Prin a vieţii lui icoană, cuvîntputernic şi minuni,

El pe necredincioşi i-a făcut să creadă,

Iară pe cei credincioşi să se sfinţească mai mult.

Înaintea lui cerurile erau deschise,

El în ale oamenilor taine limpede citea.

El învăţat a fost prin descoperire de sus,

Lui Sfinţii în vedenie Taina Sfintei Treimi i-au desluşit.

Ei i-au arătat că Dumnezeiasca Treime Una este

Şi Sfintă,

Iară Hristos Domnul Izvor al Vieţii, ce sufletul

Hrăneşte, şi trupul.

Aşa cum rouă curată plină este de a soarelui lumină,

Aşa curatele inimi sălaş cerurilor sînt.

Dumnezeu voind, Sfîntul Grigorie

Curăţit-a noaptea cea fără lună a idolatriei, şi botezat-a cu miile suflete păgîneşti.

Apoi săvîrşitu-s-a cu pace, întru Hristos Domnul,

Alăturea de Care șade acum în Cer.

O, Sfinte Sfinţite Părinte Grigorie,

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu

Ca Sfânta Biserică de pe pămînt

De toţi potrivnicii să se izbăvească!