Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi din Vrancea, care a fost martirizat de către tătari în anul 1694

Și tot în această zi facem pomenirea Sfântului Ierarh Mucenic TEODOSIE de la Mănăstirea Brazi din Vrancea, care a fost martirizat de către tătari în anul 1694.


Sfântul Mucenic Teodosie s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea în aproprierea Mănăstirii Brazi din părinţi răzeşi urmaşi de la Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Părinţii săi l-au dus la slujbele care se oficiau aici. La vârsta de 18 ani el a intrat ca frate la această mănăstire, iar metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana (azi în judeţul Bacău).

Fiind un monah evlavios şi având şi o inteligenţă deosebită, cunoscând Sfânta Scriptura şi o parte din Scrierile Sfinţilor Părinţi, a fost ales Episcop în anul 1669 la Rădăuţi, unde mergea deseori la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, unde ardea permanent o candelă.

În anul 1671 a fost trimis să păstorească Episcopia Romanului, unde a activat până în anul 1674, când pentru activitatea sa pastorală şi pentru înalta sa spiritualitate, a fost ales Mitropolitul Moldovei, unde scaunul era vacant prin plecarea lui Dosoftei în Polonia.

Cronicarul Ion Neculce scrie în Cronica Moldovei că domnul Moldovei era Dumitraşcu Cantacuzino, una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră. El a adus pe tătari în Moldova pentru a sta cât mai mult pe tron, plătind un bir mare provenit nu numai din impozitele mari asupra moldovenilor, dar şi din banii mănăstirilor (de la Mănăstirea Rascău luând toţi galbenii).

„Mitropolitul Teodosie s-a dus la Domnitorul Dumitraşcu Cantacuzino zicând: „Ce sunt acestea Măria Ta, au semeni lui Antihrist?”. Şi domnul s-a mâniat şi l-a scos din scaun cu necinste”, scrie cronicarul Ion Neculce şi l-a închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi.

Când s-a întors din Polonia Mitropolitul Dosoftei l-a scos din închisoare şi Mitropolitul Teodosie s-a retras la Mănăstirea Brazi, de care era legat sufleteşte de când a intrat ca frate la această mănăstire.

Cum a ajuns aici a ridicat o biserică frumoasă cu hramul Sfântului Gheorghe, introducând reguli cu slujbe monahale de zi şi de noapte. A avut grijă şi de Mănăstirea Bogdana, determinând pe logofătul Solomon Bârlădeanu de a ridica din temelie o nouă mănăstire.

A înzestrat aceste mănăstiri cu terenuri arabile, vii, pomi fructiferi, păduri şi mori de apă. În vremea aceea era vornic de Vrancea Cronicarul Miron Costin şi împreună au semnat multe documente ale vrâncenilor, urmaşi ai celor 7 feciori ai „babei Vrâncioaia”, cărora Sfântul Voievod Ştefan cel Mare le-a dat „ocine”, fiindcă „l-au slujit cu credinţă”.

În anul 1691 Mitropolitul Teodosie face o Diată în care scrie că a ridicat mai multe locaşuri pe care le ştie Dumnezeu şi lasă toate donaţiile pe care le-a primit de la credincioşi pentru mănăstiri, ucenicului său, Diaconul Laurenţiu, ca să mai facă două mănăstiri.

Cronicarul Ion Neculce scrie că în vremea aceea veneau tătarii ca lăcustele şi jefuiau pe moldoveni de tot avutul lor. Astfel, în anul 1694 o hoardă de tătari răzleţi au pătruns în Mănăstirea Brazi şi l-au chinuit cumplit pe Mitropolitul Teodosie ca să le dea odoarele şi banii şi pentru că el nu a voit să le dea, l-au ucis tăindu-i cinstitul său cap. Era după „Ziua Crucii”.

Monahii împreună cu credincioşii de prin satele vecine l-au înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe, care era ridicată de Mitropolitul Teodosie.

Din cauza cutremurelor din regiunea Vrancei, biserica ridicată de Mitropolitul Teodosie s-a ruinat.

Atunci Ieroschimonahul Dimitrie, stareţul Mănăstirii Brazi, a dezgropat, în anul 1842, osemintele Mitropolitului Teodosie şi le-au dus să fie reînhumate în Peştera de jos, ridicata de primii pustnici ai Mănăstirii Brazi, Teofilact şi Sava, unde era şi Paraclisul „Învierea lui Lazăr”, în care se oficia şi Sfânta Liturghie.

În timpul în care soborul de preoţi slujeau osemintele Sfântului Ierarh Teodosie, era acolo şi Cuviosul Antipa (de la Calapodeşti), pe care noi îl sărbătorim la 10 ianuarie şi el mărturiseşte: „M-am învrednicit a vedea aceste moaşte, eu le-am atins şi erau binemirositoare”.

Un egumen al Mănăstirii Brazi, Anton Dumbravă, care a fost şi ajutor de stareţ la Mănăstirea Neamţ, scria că în anul 1857 se găsea tivda (capul) Sfântului Mucenic Teodosie la mare cinste, scoasă din mormânt la Mănăstirea Brazi.

Stareţul de la Mănăstirea Brazi - Teodosie Filimon, care după anul 1959, când Mănăstirea Brazi a fost demolata de comunişti, a dat o declaraţie la Mănăstirea Cernica semnată de Preacuviosul stareţ şi cu ştampila Mănăstirii Cernica, în care scrie că „atât în timpul meu, cât şi înainte de mine, monahii şi credincioşii veneau de aprindeau lumânări şi se rugau pentru împlinirea cererii lor la mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”.

Viaţa Sfinţitului Mucenic Teodosie, râvna lui pentru ridicarea de sfinte lăcaşuri, smerenia sa, dragostea pentru buna rânduială a obştilor monahale, grija părintească faţă de păstoriţii săi, răbdarea tuturor suferinţelor şi prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum şi lucrarea lui încununată de jertfă martirică, au făcut ca să fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptmăritorii creştini.

Sfântul Teodosie de la Brazi a fost în mod solemn proclamat sfânt la data de 5 octombrie 2003. Pomenirea sa a fost stabilită pentru ziua de 22 septembrie/ 5 octombrie.

Troparul Sfântului Ierarh Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei

Glasul 1

Prealăudaţilor mucenici...

Arătatu-te-ai, Sfinte Ierarhe Teodosie, sfeşnic pururea luminos şi mare apărător al Bisericii lui Hristos. Strălucit-ai prin slujire şi mucenicie, ca o jertfă preacurată aducându-te Stăpânului tuturor; slăvim pomenirea ta, rugând pe Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Condacul Sfântului Ierarh Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei

Glasul 8

Apărătoare, Doamnă...

Glasul Cuvântului vieţii a răsunat în Biserica lui Hristos, căci păstorul ei s-a arătat bun chivernisitor al Tainelor lui Dumnezeu. Drept aceea, soborul arhiereilor şi cetele călugărilor cântă într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, mucenice nebiruit al lui Hristos.

Acatistul Sfântului Ierarh Teodosie de la Mănăstirea Brazi

Troparul, glasul al 1-lea

Arătatu-te-ai, Ierarhe Teodosie, sfeșnic pururea luminos și mare apărător al Bisericii lui Hristos. Strălucit-ai, prin slujire și mucenicie, ca o jertfă preacurată, aducându-te Stăpânului tuturor; slăvim pomenirea ta, rugând pe Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă.

Condac 1:

Vrednicului păstor al turmei lui Hristos, râvnitorului Ierarh Teodosie, care prin mucenicie s-a arătat apărător al Bisericii strămoșești, laudă de mulțumire îi aducem noi, nevrednicii; că acesta s-a arătat odor preastrălucit între ierarhii Moldovei și pururea rugător către Dumnezeu pentru cei ce, cu credință și cu dragoste, îi cântă: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Icos 1:

Din pruncie te-a hărăzit Dumnezeu a fi vas ales al harului Său, căci binecredincioșii tăi părinți ți-au umplut inima și sufletul de iubire sfântă și de învățătura cea adevărată a Bisericii. Întrarmat fiind cu daruri alese, ți-ai închinat viața împlinirii virtuților creștinești, pentru care îți aducem această cuvenită cântare:
Bucură-te, cel ce din brațele maicii tale pomul vieții a înflorit întru tine;
Bucură-te, că din copilărie ai început călătoria către Dumnezeu;
Bucură-te, că din casa părintească te-ai arătat ca un vas sfințit;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău a fost locaș al Sfântului Duh;
Bucură-te, cel ce ai fost ca o stâlpare de finic înaintea Domnului;
Bucură-te, că îngerul păzitor ți-a arătat calea cea bună de urmat;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a împodobit viața ta;
Bucură-te, că ai căutat comoara cea adevărată pe care ai găsit-o în Biserica Domnului;
Bucură-te, că fiu al luminii te-a arătat pe tine viețuirea ta;
Bucură-te, că pe calea cea bună, credința în Dumnezeu te-a călăuzit;
Bucură-te, că multă stăruință ai arătat pentru îmbunătățirea vieții tale;
Bucură-te, că ai înmulțit talantul ca sluga cea binecredincioasă;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 2:

Ascultând glasul chemării celei de Sus, ai luat Crucea și ai urmat lui Hristos, îndreptându-ți pașii către viața călugărească de la Mănăstirea Brazi din Vrancea natală, unde, prin osârdie și nevoință, te-ai făcut bineplăcut lui Dumnezeu, Căruia neîncetat I-ai cântat: Aliluia!

Icos 2:

Din tinerețile tale, râvnitor al virtuților și iubitor de nevoințe te-ai arătat. Pentru aceasta, viața ta cea plăcută lui Dumnezeu a fost cunoscută de toți monahii ca o scară dumnezeiască ce duce către ceruri. Primit-ai, cu smerenie și evlavie, chipul cel îngeresc al călugăriei, pentru care noi, credincioșii, îți împletim cunună de laude, cântând așa:
Bucură-te, că ai socotit deșertăciuni toate cele omenești;
Bucură-te, că năvălirile patimilor le-ai potolit;
Bucură-te, că toate cele pământești ca o pânză de păianjen le-ai socotit;
Bucură-te, că ispitele nu te-au putut opri din calea spre sfințenie;
Bucură-te, cel ce pe piatra credinței ți-ai așezat tinerețea ta;
Bucură-te, că, prin viață neîntinată, ai urcat pe scara virtuților;
Bucură-te, că ai căutat cu multă râvnă a ajunge la firea cea dintâi;
Bucură-te, că ai fost ca o viță roditoare în via Domnului;
Bucură-te, că, prin viață curată, ai dobândit frumusețile cele nepieritoare;
Bucură-te, că te-ai făcut sălaș curat al Sfântului Duh, dumnezeiască dragoste arzând întru tine;
Bucură-te, că ai fugit de viforul ispitelor celor vătămătoare de suflet;
Bucură-te, cel ce cu darul lui Dumnezeu ai biruit hotarele firii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 3:

Ca o flacără arzătoare a strălucit viața ta în obștea ce te-a primit, minunate Părinte Teodosie, luminând și întărind pe cei din jurul tău. Darul Duhului Sfânt te-a mânat ca pe o pasăre în pustie, unde ți-ai adăpat sufletul din izvoarele cele nepieritoare ale vieții sihăstrești, urcând treptele sfințeniei și cântând neîncetat lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Curată pornire lăuntrică având, ai căutat înălțarea sufletului, prin sărăcie de bună voie, curăție, deplină ascultare și neîncetate rugăciuni. {i, ajungând la frumusețea nepătimirii, vrednicule ostaș al lui Hristos, ai sporit roada Duhului Sfânt întru tine, pentru care îți aducem această cântare:
Bucură-te, că ai intrat în ceata celor ce cu osârdie îl caută pe Domnul;
Bucură-te, că îngerescul chip ți-a fost pavăză împotriva ispitelor;
Bucură-te, că ai trecut de la trăirea în trup la trăirea în duh;
Bucură-te, cel ce, întrând în linistea sihăstriei, ai împodobit graiul inimii cu frumusețea rugăciunii;
Bucură-te, că, zăvorând ușa ispitelor, zburdările trupului ai veștejit;
Bucură-te, cel ce, prin curată viață călugărească, ai devenit înger în trup;
Bucură-te, că de poftele lumești ai fugit, făcându-te ucenic ales al Domnului;
Bucură-te, că, în mănăstire viețuind, desfătarea bunătăților duhovnicești ai dobândit;
Bucură-te, că, trăind întru sfințenie, cale la ceruri ți-ai pregătit;
Bucură-te, că, prin post și rugăciune, ai dobândit bunătățile cele veșnice;
Bucură-te, că, trăire curată având, veșmântul cel luminos al mântuirii l-ai împodobit;
Bucură-te, că viața ta scară cerească s-a arătat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 4:

Încununându-ți viața sihăstrească cu daruri dumnezeiești, împăratul doririlor te-a chemat la vrednicia arhieriei, alegându-te păstor al turmei celei cuvântătoare din Ținutul Rădăuților. Și întru această slujire, ca un cărbune dumnezeiesc, ai luminat sufletele celor credincioși, povățuindu-i la lumina cea neînserată și învățându-i a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Ca un soare duhovnicesc te-ai arătat păstoriților tăi, Fericite Teodosie, și, prin pioase rugăciuni la mormântul marelui Voievod Ștefan cel Sfânt de la Putna, ai ținut aprinsă candela credinței și dragostea de țară. Pentru aceasta, te întâmpinăm cu aleasă cinstire, zicând:
Bucură-te, vrednicule urmaș al Apostolilor, cel ce toate cu înțelepciune le-ai chivernisit;
Bucură-te, că, prin darul arhieriei, ai primit mirul cel ceresc in inima ta;
Bucură-te, păstorule cel bun, care ai intrat prin ușă în staulul oilor;
Bucură-te, că, prin osteneli, chipul Marelui Arhiereu întru tine s-a împlinit;
Bucură-te, că sufletele cele ofilite le-ai udat cu apa Sfântului Duh;
Bucură-te, că te-ai arătat turmei tale ca un spic cu însutită roadă;
Bucură-te, că ostenelile tale au fost ca o bogată pârgă adusă Domnului;
Bucură-te, cel ce cu pâinea cea cerească pe cei credincioși ai hrănit;
Bucură-te, că ai fost îndrumător și povățuitor luminat păstoriților tăi;
Bucură-te, că ai socotit turma lui Hristos ca o vistierie dată în grija ta;
Bucură-te, că povățuitor prea iscusit al călugărilor ai fost;
Bucură-te, că nevoințele tale s-au arătat podoaba de mult preț a Bisericii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 5:

Viața ta, plăcută lui Dumnezeu, s-a făcut cunoscută tuturor, Ierarhe Teodosie; și, fiind ascultător de Hristos, ai fost chemat să luminezi cu învățăturile tale și pe cei din Episcopia Romanului, unde ca o stea preastrălucită ai vestit cu tărie pe Soarele Dreptății, Căruia împreună cu tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 5:

Povățuind cu multă dragoste turma cea încredințată ție de către Dumnezeu, ca într-o școală duhovnicească, ai umplut de mireasmă dumnezeiască sufletele păstoriților tăi, călăuzindu-i către limanul Împărăției cerurilor, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, cel ce cu darul înțelepciunii ai arătat luminată lucrarea arhieriei tale;
Bucură-te, că pe credincioși i-ai hrănit cu dreapta învățătură a lui Hristos;
Bucură-te, cel ce din izvorul cel limpede al harului pe mulți i-ai adăpat;
Bucură-te, că ai strălucit ca un sfeșnic minunat în Biserica lui Hristos;
Bucură-te, că ai condus turma ta spre dumnezeieștile limanuri;
Bucură-te, că Evanghelia Domnului cu multă râvnă o ai propovăduit;
Bucură-te, că sufletele cele pustiite roditoare le-ai făcut;
Bucură-te, cel ce cu multă cinste ai stat în ceata arhiereilor;
Bucură-te, că la pășunea cea aleasă ai adus pe credincioșii tăi;
Bucură-te, că ai păstorit turma ta întru cuvioșie și dreptate;
Bucură-te, că te-ai arătat bun cârmaci al Episcopiei Romanului;
Bucură-te, că, prin arhiereasca ta slujire, ți-ai făcut mai strălucitoare haina sufletului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 6:

Râvna pentru Hristos și puterea cuvintelor tale te-au făcut să urci pe treapta cea înaltă a arhipăstoriei, învrednicindu-te pe pământ de cinstea de Părinte al întregii Biserici Moldave, iar în ceruri de lumină cea negrăită a slavei lui Dumnezeu, Căruia îi cânți neîncetat. Aliluia!

Icos 6:

Mai Marele păstorilor te-a chemat, Ierarhe Teodosie, la scaunul de slujire a Bisericii Moldovei greu încercată de năvălirile barbare. Iar tu, Părinte, întrarmat fiind cu puterea lui Hristos, nu te-ai înspăimantat de primejdii, pentru care, primește cântarea aceasta:
Bucură-te, că în vasul tău cel pământesc a fost turnat mirul cel ceresc;
Bucură-te, că, slujind oamenilor, ai slujit lui Dumnezeu;
Bucură-te, apărător și zid împotriva năvălitorilor celor fără de lege;
Bucură-te, platoșa și scutul neclintit împotriva dușmanilor adevărului;
Bucură-te, soare dătător de lumină și căldură lui Hristos;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a răsplătit pentru râvna ta;
Bucură-te, cel ce căile cele strâmbe ale oamenilor le-ai îndreptat;
Bucură-te, slujitor adevărat, că pământul de cer l-ai apropiat;
Bucură-te, stea strălucitoare pe bolta Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, dar dumnezeiesc al poporului nostru binecredincios;
Bucură-te, fluierul cel păstoresc al dreptmăritorilor creștini;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu și alăuta Duhului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 7:

Ca zorile dimineții te-ai arătat Bisericii Moldave, cinstite Ierarhe, hrănind cu pâine cerească pe credincioșii tăi; și, asemenea apărătorilor credinței, străbătând ținutul Moldovei, i-ai îmbărbătat cu rugăciune și cuvânt la mărturisirea lui Hristos, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Ca un păstor vrednic de laudă al turmei lui Hristos, Ierarhe Teodosie, după dumnezeiasca judecată, ai alungat de la turma ta pe lupii cei răpitori, cu arma dreptei credințe. Pentru aceasta, râvna ta apostolească a fost răsplătită în ceruri de Hristos Dumnezeu, iar noi, pe pământ, îți aducem această cântare:
Bucură-te, luptătorule împotriva nedreptății;
Bucură-te, apărătorule al Ortodoxiei;
Bucură-te, străjerul neadormit la poarta Bisericii;
Bucură-te, apărătorule al celor nedreptățiți;
Bucură-te, cunoscătorule al inimilor;
Bucură-te, propovăduitorul și apărătorul dreptei credințe;
Bucură-te, ocrotitorul credincioșilor tăi;
Bucură-te, arhiereule luminat al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, lucrătorule în ogorul Domnului;
Bucură-te, aducătorule de roadă duhovnicească;
Bucură-te, cămara virtuților și lauda ierarhilor;
Bucură-te, că Hristos te-a preamărit în ceruri;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 8:

Deși ai fost izgonit de vrăjmași, pe nedrept, din scaunul arhipăstoresc, Ierarhe Teodosie, pacea și linistea sufletului tău le-ai păzit, căci, retrăgându-te la Mănăstirea Brazi din Țara Vrancei unde te-ai născut, ai petrecut în privegheri și rugăciuni pentru poporul tău cel binecredincios, cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Ca o ploaie liniștită ce cade pe pământ însetat s-a arătat venirea ta în Mănăstirea Brazi, pe care o ai zidit din nou, minunate Ierarhe Teodosie, înnoind duhovnicește obștea monahilor și pe credincioșii care au alergat la tine cu smerenie. Bucurându-ne de aleasa ta lucrare, îți aducem cântarea aceasta:
Bucură-te, că ai apărat comoara Ortodoxiei în Țara de Jos a Moldovei;
Bucură-te, că ai călăuzit ceata monahilor pe căile desăvârșirii;
Bucură-te, că ai rânduit aleasă viață călugărească în mănăstirile pe care le-ai ctitorit;
Bucură-te, cel ce ca un fiu al dumnezeieștii lumini ai deschis calea spre cele veșnice;
Bucură-te, cel ce ai fost conducătorul sihaștrilor și nebiruitul întâi-luptător;
Bucură-te, că ai fost ca un măslin roditor pentru mulți călugări și credincioși;
Bucură-te, slujitorule al tuturor celor necăjiți;
Bucură-te, râvnitorule pentru altarele Domnului;
Bucură-te, că cetele monahilor le-ai făcut ca o vie roditoare;
Bucură-te, că ai rânduit neîncetata priveghere în așezămintele tale călugărești;
Bucură-te, că pe fiii tăi duhovnicești i-ai povățuit să cugete la cele înalte;
Bucură-te, că, prin slujire adevărată și viață curată, ai înmulțit ceata monahilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 9:

Trâmbiță duhovnicească s-au arătat povățuirile tale pentru fiii tăi sufletești, Sfințite Ierarhe, pe care împlinindu-le și-au împodobit viețuirea cu mireasma Duhului. Pentru aceasta, și noi învățam de la tine a merge pe calea virtuților, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Nici prigonirile, nici primejdiile, nici chinuirile necredincioșilor nu te-au îndepărtat de la calea Adevărului, Părinte, căci ai răbdat până la sânge silnicia lor. Pentru aceasta, minunându-ne de pătimirea ta, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai luat pe umeri Crucea lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai luptat pentru dreapta credință;
Bucură-te, păstorule cel bun, că ți-ai dat viața pentru turma cea cuvântătoare;
Bucură-te, cel ce te-ai facut vrednic de cununa muceniciei;
Bucură-te, că vărsarea sângelui tău a fost ca un mir de mare preț adus lui Hristos;
Bucură-te, că ai urcat pe scara care duce la Dumnezeu, prin pătimirile tale;
Bucură-te, că, prin mucenicia ta, Hristos ușa Raiului ți-a deschis;
Bucură-te, cel ce ca o slugă bună și credincioasă ai intrat întru bucuria Domnului tău;
Bucură-te, cel ce ai știut să unești pe cele de jos cu cele de sus;
Bucură-te, că ai intrat cu cinste în Ierusalimul cel ceresc;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit a trăi împreună cu Hristos în veci;
Bucură-te, că pământul Vrancei l-ai sfințit prin sângele muceniciei tale;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al tui Hristos!

Condac 10:

Mare Ierarhe și Mucenice al lui Hristos, Teodosie, apărătorule al dreptei credințe a Bisericii, te-ai învrednicit de viața cea fără de sfârșit, unde acum strălucești în lumina cea neînserată, aducând, de-a pururi, laudă lui Dumnezeu și cântând: Aliluia!

Icos 10:

Văzând pătimirea și mucenicia ta, călugării din Mănăstirea Brazi și binecredincioșii creștini s-au adunat în jurul trupului tău și în cântări duhovnicești l-au îngropat cu cinste în biserica acestui așezământ, iar după îngroparea ta, n-au încetat a veni la mormântul tău ca la un părinte preaiubit, cântându-ți laude ca acestea:
Bucură-te, cel ce ți-ai săvârșit viața mărturisind pe Hristos;
Bucură-te, că ai primit de la El cununa muceniciei;
Bucură-te, că te-ai facut vrednic moștenitor al vieții celei de veci;
Bucură-te, Ierarhe, mult pătimitorule;
Bucură-te, stea ce strălucește în ceata mucenicilor Bisericii;
Bucură-te, împodobitorule al mărturisitorilor lui Hristos;
Bucură-te, floarea arhieriei, adăpată cu sânge mucenicesc;
Bucură-te, că ai avut parte de moartea cea purtătoare de viață;
Bucură-te, mielule nevinovat, care ai intrat în ceata celor ce s-au jertfit pentru Hristos;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu haina preastrălucită în ceruri;
Bucură-te, că împreună cu Maica Domnului și cu sfinții te odihnești în cămara lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de viața cea veșnică;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 11:

Întru bucuria cea nespusă a Împărăției celei de sus petrecând, Ierarhe Teodosie, te îndulcești de lumina cea întreit strălucitoare a Prea Sfintei Treimi, de unde, trimite-ne și nouă, celor ce prăznuim după cuviință sfântă pomenirea ta, răbdare în necazurile vieții și nădejdea mântuirii, că, întru dragostea lui Dumnezeu viețuind, împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!

Icos 11:

După îngroparea ta, minunate Părinte, prin rânduiala dumnezeiască s-a aflat comoara de mult preț a moaștelor tale, cinstite după vrednicie de Cuviosul Antipa. Pentru aceasta, și noi îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că trupul tău ni l-ai lăsat ca un dar sfințit;
Bucură-te, că aflând moaștele tale ne veselim cu duhul;
Bucură-te, Ierarhe îndumnezeit, care dai mireasmă duhovnicească credincioșilor;
Bucură-te, cununa adevărului și slava arhiereilor;
Bucură-te, mângâierea oamenilor cuprinși de primejdii și de întristări;
Bucură-te, jertfă bineprimită de Dumnezeu;
Bucură-te, limanul cel lin și neînviforat al celor necăjiți;
Bucură-te, ancoră tare și nemișcată;
Bucură-te, că pe cei ce se roagă cu credință, cu daruri duhovnicești îi impodobești;
Bucură-te, luminarea și scăparea celor deznădăjduiți;
Bucură-te, cel ce cu mir de nard alini suferințele celor neputincioși;
Bucură-te, că Dumnezeu ascultă rugăciunile tale pentru neamul românesc;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 12:

Vrednicule următor al Apostolilor, ca un adevărat arhiereu al Bisericii lui Hristos, ai pătimit până la mucenicie și ai dobândit daruri mai presus de fire, pentru care te rugăm să fii nouă mijlocitor, ca să aperi de tot răul moștenirea ta, care cântă împreună cu tine Sfintei Treimi: Aliluia!

Icos 12:

Mare Ierarhe Teodosie, pe drumul Crucii lui Hristos, lupta cea bună ai luptat, primind cununa muceniciei, fiind împreună-șezător cu toți sfinții în cămările cerești. Iar noi, păcătoșii, pe pământ, îți cinstim pomenirea ta și cu osârdie te rugăm: ajută-ne să deschidem poarta nădejdii către Dumnezeu, ca să-ți aducem aceste cântări:
Bucură-te, că întru tine chipul lui Dumnezeu s-a împlinit;
Bucură-te, cel ce ai fost rânduit de-a dreapta lui Dumnezeu împreună cu toți sfinții;
Bucură-te, cel ce te odihnești în cer, ca un sfințit mucenic al lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ești piatra cea scumpă a Bisericii, păstrată în vistieriile cerești;
Bucură-te, trâmbiță apostolească și alăută duhovnicească;
Bucură-te, că prin jertfirea vieții tale ai desăvârșit pecetea chipului dumnezeiesc;
Bucură-te, că te adapi pururea din izvorul vieții și al veșnicei lumini;
Bucură-te, floarea cea neveștejită din grădina Raiului;
Bucură-te, că vezi de-a pururi fața lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce, ca un prinos bogat, împodobești cămările cerești;
Bucură-te, mirul cel ceresc, care ne umpli pe noi de bună mireasmă;
Bucură-te, izbăvirea cea scumpă a sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 13:

O, mult pătimitorule, Sfinte Mucenice al lui Hristos, Ierarhe Teodosie, trimis fiind de Dumnezeu la vreme de strâmtorare să fii pavăza Bisericii Moldovei, noi, cei împovărați cu multe și grele păcate, îți aducem din toată inima cuvenita cinstire, ca aceluia în care a prisosit darul Sfântului Duh.

Aflându-te acum slujitor la Altarul cel ceresc, te rugăm, fii mijlocitorul nostru către Atotputernicul Dumnezeu, Izvorul tuturor bunătăților, ca prin harul Său ocrotitor să ne dea înțelepciune, sănătate, pace și iertare de păcate, ca să prisosim în credință și în dragoste față de El și către aproapele, pentru a ajunge la limanul cel mult dorit al mântuirii și împreună cu tine să-I aducem neîncetată laudă, zicând: Aliluia!

Apoi se zice iarăși Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Din pruncie te-a hărăzit Dumnezeu a fi vas ales al harului Său, căci binecredincioșii tăi părinți ți-au umplut inima și sufletul de iubire sfântă și de învățătura cea adevărată a Bisericii. Întrarmat fiind cu daruri alese, ți-ai închinat viața împlinirii virtuților creștinești, pentru care îți aducem această cuvenită cântare:
Bucură-te, cel ce din brațele maicii tale pomul vieții a înflorit întru tine;
Bucură-te, că din copilărie ai început călătoria către Dumnezeu;
Bucură-te, că din casa părintească te-ai arătat ca un vas sfințit;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău a fost locaș al Sfântului Duh;
Bucură-te, cel ce ai fost ca o stâlpare de finic înaintea Domnului;
Bucură-te, că îngerul păzitor ți-a arătat calea cea bună de urmat;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a împodobit viața ta;
Bucură-te, că ai căutat comoara cea adevărată pe care ai găsit-o în Biserica Domnului;
Bucură-te, că fiu al luminii te-a arătat pe tine viețuirea ta;
Bucură-te, că pe calea cea bună, credința în Dumnezeu te-a călăuzit;
Bucură-te, că multă stăruință ai arătat pentru îmbunătățirea vieții tale;
Bucură-te, că ai înmulțit talantul ca sluga cea binecredincioasă;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Condac 1:

Vrednicului păstor al turmei lui Hristos, râvnitorului Ierarh Teodosie, care prin mucenicie s-a arătat apărător al Bisericii strămoșești, laudă de mulțumire îi aducem noi, nevrednicii; că acesta s-a arătat odor preastrălucit între ierarhii Moldovei și pururea rugător către Dumnezeu pentru cei ce, cu credință și cu dragoste, îi cântă: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, Mucenice al lui Hristos!

Rugăciune către Sf. Ier. Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi

Sfințite Ierarhe Teodosie, care – de cununa mucenicească învrednicindu-te, prin tăierea cinstitului tău cap de către păgâni, pe când te aflai la Mănăstirea Brazi din Ținutul Vrancei –, acum, împreună cu îngerii locuind, te bucuri de mărirea cea gătită sfinților, nu ne uita pe noi, păcătoșii, cei ce, nădejde având în puterea ta de mijlocitor către Împăratul Hristos – ca unul ce stai înaintea tronului Sfintei Treimi –, ție, cu credință, grăim unele ca acestea:
Bucură-te, că la Mănăstirea Brazi ai strălucit prin mucenicie!
Bucură-te, că acel loc al muceniciei tale s-a făcut cunoscut tuturor prin tine și, acolo, călugări și călugărițe s-au nevoit cu nevoința cea bineplăcută lui Dumnezeu, pomenindu-te necontenit între ctitori!
Bucură-te, că, pentru credința cea adevărată și pentru apărarea sfintelor odoare ale bisericii, spre a nu le lăsa pradă nelegiurii, ți-ai jertfit viața!
Bucură-te, că Dumnezeu a insuflat gând de evlavie ucenicilor tăi, și Lavrentie episcopul ți-a pus piatră de marmură deasupra cinstitului tău mormânt!Bucură-te, că o căramidă pusă sub pătimitorul tău cap, cu numele Teodosie înscris pe ea, te-a făcut cunoscut urmașilor de peste ani!
Bucură-te, că trupul tău, căzut sub ascutișul sabiei celei sălbatice, s-a descoperit în vremurile cele mai de pe urmă!
Bucură-te, că te-ai învrednicit de proslăvire din partea lui Dumnezeu, Care a dat gândul cel bun ieroschimonahului Dimitrie spre a căuta în pământ, unde, săpând, a găsit piatra de marmură a mormântului tău și cărămida cu înscrisul de pe ea, pe care era așezat capul tău cel desprins de trup, ca și întreg trupul tău!
Bucură-te, că, și prin moarte, s-a arătat întreaga ta smerenie, căci capul așezat, cu gura în jos, pe cărămidă, arată că mereu ai avut fruntea plecată spre pământ, rugându-te, cu căldură, ca și vameșul: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!“
Bucură-te, că prin rânduială dumnezeiască s-a făcut lucrarea de dezgropare a cinstitului tău trup, după mai bine de o sută cincizeci de ani și, cu sobor de preoți, în cântări duhovnicești, a fost pus în paraclisul de taină din peștera Mănăstirii Brazi, unde se săvârșea Sfânta Liturghie până nu demult!
Fericindu-te pe tine, mult nevoitorule și mult răbdătorule Mucenice Teodosie, ne cucerim și zicem: Roagă-te pentru noi, cei ce facem, cu dragoste, pomenirea ta și ne întărim duhovnicește de lucrarea ta în pământul scumpei noastre Patrii și în ogorul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române.
Bucură-te, Mucenice Teodosie! Amin!