Aducerea moaștelor în Răsărit a Sfintei Cuvioase Muceniţe Evdochia, care a pătimit în Persia (+362)

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaștelor în Răsărit a Sfintei Cuvioase Muceniţe Evdochia, care a pătimit în Persia (+ 362)


 Această muceniţă era creştină, de neam roman, dinspre părţile Răsăritului. Ea a fost robită de perşi şi a fost dusă în ţara lor, unde, fiind iscusită în Sfânta Scriptură, învăţa credinţa pe toţi robii, iar femeile perşilor, aflând de la robi despre ea, o iubeau, încât a întors pe multe la cunoştinţa de Dumnezeu. Pentru aceea, fiind pârâtă, a fost în multe feluri şi în multe rânduri groaznic chinuită. Iar cea din urmă dată, dacă au văzut-o mai mult moartă şi fără grai, i-au tăiat capul.