Sfînta Olimpiada a fost numită după numele maicii sale. Ea s-a născut în Constantinopol din părinţi slăviţi şi de neam mare. Tatăl ei a fost unul din cei mai renumiţi senatori, Anusie Secundul, iar maica sa a fost fiica slăvitului Avlavie eparhul, care se pome-neşte în minunile arhiereului lui Hristos, Nicolae. Acela, în zilele Marelui Constantin, era întîiul după împărat. Deci, Olimpiada, fiica lui Avlavie, a fost mai întîi logodită cu Consta, fiul cel tînăr al Marelui Constantin, care a luat împărăţia Romei celei vechi după tatăl său. Dar el fiind ucis mai înainte de nuntă, ea a fost dată după Arsac, împăratul Armeniei, dar nici cu acela n-a trăit multă vreme şi a rămas văduvă. Deci, însoţindu-se cu senatorul cel mai sus zis, Anusie Secundul, a născut pe Sfînta Olimpiada, care neavînd încă vîrsta desăvîrşită, părinţii au logodit-o cu un tînăr de bun neam, fiul lui Nevredie eparhul.

    Nunta lor fiind îndelungată şi trecînd 12 luni, mirele a murit, iar Olimpiada a rămas fecioară văduvă. Deci, chiar dacă cu anii era desăvîrşită, n-a voit să se mai logodească cu alt mire, ci a dorit ca să petreacă toate zilele vieţii sale în feciorie şi în întreagă înţelepciune. Murindu-i părinţii, ea a rămas moştenitoarea multor bogăţii şi averi fără de număr. Dar pe toate le-a încredinţat lui Dumnezeu şi cu mînă darnică le-a împărţit celor ce aveau trebuinţă: bise-ricilor, mînăstirilor, vieţuitorilor în pustie, bolniţelor, caselor de săraci, caselor celor primitoare de străini, sărmanilor, văduvelor celor ce se primejduiau în sărăcie mare, la cei ce şedeau în temniţe şi în legături, la cei ce erau în surghiunie departe, într-un cuvînt, la toţi din nevoi le trimitea milostenie îndestulată, încît se umpleau de îndurările ei multe ţări. Ea însă petrecea în rugăciuni şi în postiri, omorîndu-şi trupul cu totul şi robindu-l duhului.

    Pe vremea aceea împărăţea Teodosie cel Mare, tatăl lui Arcadie şi a lui Onorie. El, avînd o rudă cu numele Elpidie, voia să dea după dînsul pe fericita Olimpiada, deoarece era tînără şi foarte frumoasă. Ea însă nu voia. Împăratul a trimis la dînsa de multe ori, rugînd-o şi sfătuind-o să se însoţească cu Elpidie, rudenia lui. Ea nu voia nicidecum, deşi auzea oarecare îngroziri şi ştia că împăratul se porneşte spre mînie. Deci a trimis răspuns, zicîndu-i astfel: "Împărate şi domnul meu, dacă Dumnezeu ar fi voit să fiu în însoţire, atunci nu mi-ar fi luat pe bărbatul meu cel dintîi. Dar, de vreme ce ştia că nu-mi este de folos în viaţa aceasta să fiu cu bărbat, a dezlegat pe bărbat din viaţa cea împreună cu mine şi pe mine m-a eliberat din jugul cel greu al însoţirii, punînd în mintea mea jugul Său cel bun".

    Împăratul, mîniindu-se, a poruncit eparhului cetăţii să ia toată averea ei în stăpînirea sa, iar pe ea s-o păzească pînă ce va împlini 30 de ani. Eparhul, nu atît din porunca împăratului, cît din îndemnul lui Elpidie, îi făcea atîta necaz şi strîmtorare, încît nu numai că nu-i lăsase nimic din averea sa, dar chiar pe ea o ţinea sub stăpînirea lui. Pentru că n-o lăsa să vorbească nici cu arhiereii cei plăcuţi lui Dumnezeu, nici să se ducă la biserică. El făcea aceasta, ca ea, supărîndu-se, să se ducă după bărbat. Ea însă, bucurîndu-se mai mult, mulţumea lui Dumnezeu.

    După cîtăva vreme, Sfînta Olimpiada a scris împăratului astfel: "Împărătească milă şi cuvioasă datorie mi-ai făcut mie, stăpîne al meu, poruncind altuia să rînduiască şi să păzească sarcina mea cea grea, de care mă îngrijeam. Dar îmi vei face o mai mare facere de bine, dacă vei porunci pristavului să împartă toate averile mele bisericilor, săracilor şi celor neputincioşi, ca să pot scăpa de slava deşartă, nedînd singură, şi să nu fiu cu grijă pentru fireasca bogăţie, tulburîndu-mă pentru averile pămînteşti care pier repede".

    Împăratul, citind acea scrisoare a ei şi socotind singur în sine, a poruncit să-şi stăpînească ea singură averile, pentru că auzise de viaţa ei îmbunătăţită, petrecută în mare înfrînare şi în aspră omorîre de sine, fiind plăcută lui Dumnezeu. Ea nu mînca nimic din animalele care se tăiau, nici nu intra în baie. Iar cînd avea trebuinţă să se spele pentru curăţenia trupească, atunci intra cu o cămaşă într-un vas plin cu apă caldă şi astfel se spăla. Ea, nu numai de slujnicile care îi slujeau, se ruşina, dar şi de sine însăşi, nevoind să se uite la goliciunea trupului său.

    Pentru o înţelepciune ca acesta şi cinstită viaţă a sa, Sfînta Olimpiada, de ale cărei fapte bune se minunau şi arhiereii, a fost înălţată la bisericeasca slujbă a diaconiei de Preasfinţitul Patriarh Nectarie, făcînd-o diaconiţă. Ea slujea Domnului cu celelalte sfinţite diaconiţe în cuvioşie şi dreptate, întocmai ca Sfînta Ana, văduva cea din Evanghelie, care nu ieşea din biserică, slujind ziua şi noaptea cu post şi rugăciuni.

    Viaţa fericitei Olimpiada era atît de neprihănită, încît nici vrăjmaşii nu puteau să găsească vreo pricină asupra ei. Pentru că vrăjmaşii care duşmăniseră pe Sfîntul Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, erau vrăjmaşi şi nevinovatei roabe a lui Hristos. Cel mai mult, Teofil, Patriarhul Alexandriei, s-a mîniat asupra ei, pentru că ea primea cu mare cinste şi odihnea pe toţi monahii străini, care veneau în Constantinopol, pe care el îi alungase din pustia Egiptului, slujindu-le din averea sa. Chiar şi pe Teofil, ea îl odihnise mai înainte de multe ori şi îl cinstea cu daruri; despre aceasta se scrie pe larg în viaţa Sfîntului Ioan Gură de Aur.

    Dar el, mîniindu-se împotriva ei, pe de o parte, pentru monahii cei zişi mai înainte, iar pe de alta, pentru Sfîntul Ioan Gură de Aur, se ispitea cu cuvinte hulitoare şi cu pricini nedrepte s-o necinstească. Însă nimeni nu credea învrăjbitoarele lui minciuni şi clevetiri, de vreme ce toţi o ştiau pe dînsa că este cu viaţă curată şi sfîntă.

    Această roabă adevărată a lui Hristos, despre a cărei laudă străbătuse slava prin toate bisericile, a făcut asemenea samarinea-nului din Evanghelie, care, pe omul cel rănit de tîlhari şi nebăgat în seamă de trecători, l-a pus pe dobitocul său şi l-a dus în casa de oaspeţi, avînd purtare de grijă pentru dînsul. Ea a fost adăpostire tuturor celor care nu aveau unde să-şi plece capetele; a fost purtătoare de grijă cu osîrdie pentru cei săraci şi bolnavi, pentru cei vătămaţi de răni, aruncaţi pe uliţe şi părăsiţi de toţi şi, pe drept cuvînt, a fost o adevărată mamă duhovnicească şi lucrătoare a tuturor faptelor de milostivire. Cîtă avere nu cheltuia ea cu facerile de bine, dînd la săraci în toate zilele: aur şi argint, haine şi hrană, şi la cei scăpătaţi toate cele de trebuinţă! Dar toate acestea nu este cu putinţă a le spune.

    Sfînta Olimpiada făcea mult bine şi arhiereilor care veneau la Constantinopol pentru trebuinţele lor, împlinindu-le nevoile lor cu toată îndestularea. Ea a slujit bine din averea sa şi Sfinţitului Amfilohie, Episcopul Iconiei, şi lui Optim al Pontului. Iar mai înainte a slujit şi Sfîntului Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu, care fusese arhiereu în Constantinopol, înaintea lui Nectarie; lui Petru al Sevastiei, fratele Marelui Vasile; şi lui Epifanie al Ciprului, dăruindu-le din destul aur, argint şi podoabe bisericeşti. Iar lui Optim, care a murit în Constantinopol, i-a închis ochii cu mîinile sale.

    Dar nu numai sfinţilor şi bărbaţilor celor îmbunătăţiţi, ci şi clevetitorilor şi învrăjbitorilor le făcea faceri de bine, precum lui Antioh, episcopul Ptolemaidei, lui Acachie al Veriei, lui Severian al gavalilor şi celor asemenea. Ea era fără de răutate, dîndu-se lui Dumnezeu cu totul. Drept aceea, averile pe care le avea, nu le socotea ca ale sale, ci ale lui Dumnezeu. Sfîntul Ioan Gură de Aur o cinstea ca pe o mare roabă a lui Dumnezeu şi o iubea cu dragoste duhovnicească, precum altădată Sfîntul Apostol Pavel iubea pe Persida, despre care scria: Sărutaţi pe Persida cea iubită, care mult s-a ostenit pentru Domnul. Sfînta Olimpiada nu a făcut mai puţin decît Persida, ostenindu-se mult pentru Domnul, căci slujea sfinţilor cu mare credinţă şi dragoste fierbinte.

    Cînd Sfîntul Ioan Gură de Aur a fost izgonit din scaunul său, fără de vină şi cu judecată nedreaptă, fericita Olimpiada cu celelalte diaconiţe au plîns foarte mult. Sfîntul Ioan, la cea din urmă ieşire a sa din biserică, a intrat la locul de botez şi a chemat pe fericita Olimpiada cu Pentadia, pe Procla şi Salvina, diaconiţele care şi-au împodobit fecioria lor cu bunătăţi alese, şi le-a zis: "Apropiaţi-vă aici, fiicelor, şi ascultaţi-mă pe mine, căci precum văd acum, cele lucrate pentru mine au ieşit la sfîrşit. Însă şi eu acum am săvîrşit alergarea mea şi socotesc că de acum n-o să mai vedeţi faţa mea. Dar vă rog să nu vă despărţiţi de Biserică pentru episcopul pe care îl vor pune în locul meu, ori după nevoie, ori cu sfatul cel de obşte; ci să vă supuneţi lui ca şi lui Ioan. Pentru că Biserica nu poate să fie fără de episcop, şi astfel veţi primi de la Dumnezeu mila Sa. Pomeniţi-mă şi pe mine în rugăciunile voastre!"

    Ele, plîngînd, au căzut înaintea lui cu feţele la pămînt. Apoi sfîntul a plecat în calea rînduită lui, în surghiun. După izgonirea lui, aprinzîndu-se biserica cea sobornicească şi arzînd o mare parte a cetăţii, atunci cei ce au fost prietenii Sfîntului Ioan erau cercetaţi de eparhul cetăţii dacă sînt vinovaţi pentru focul acela, ca şi cum dînşii ar fi pus foc bisericii. Atunci Sfînta Olimpiada a răbdat pentru acea năpastă, ca şi cum ea ar fi fost pricinuitoarea acelei arderi. Deci, au adus-o la judecată şi au întrebat-o cu groază, pentru că eparhul era cumplit şi fără de omenie. Dar, deşi nu s-a dovedit vina ei, însă acela a judecat cu nedreptate, ca Olimpiada să dea o sumă mare de aur pentru pricina arderii, de care ea nu era vinovată.

    După aceasta, sfînta a părăsit Constantinopolul şi s-a dus la Cizic. Însă vrăjmaşii nu i-au dat pace nici acolo, ci, osîndind-o la izgonire, au surghiunit-o în Nicomidia. De acest lucru înştiinţîndu-se Sfîntul Ioan Gură de Aur, i-a scris o carte din surghiunia lui, mîngîind-o în necazurile ei. Fericita, petrecînd în surghiunie multă vreme şi răbdînd multe chinuri, s-a mutat către Domnul. După ce s-a sfîrşit din viaţă şi încă fiind neîngropat cinstitul ei trup, sfînta s-a arătat în vis episcopului Nicomidiei, zicîndu-i: "Să pui trupul meu într-o raclă de lemn şi să-l arunci în mare, ca să fie îngropat la malul unde va fi dus de valuri". Episcopul aşa a făcut. De aceea racla, fiind dusă de valuri, a ieşit la mal la un loc care se cheamă Brohti, unde era biserica Sfîntului Apostol Toma. Acolo s-a făcut înştiinţare de la Dumnezeu locuitorilor acelui loc, despre trupul Sfintei Olimpiada. Iar ei, ieşind la mal şi găsind racla cu trupul, l-au pus în biserica Apostolului Toma şi se dădeau tămăduiri de toate neputinţele.

    După mulţi ani, năvălind barbarii, au ars biserica, iar moaştele sfintei au rămas nearse. Ei le-au aruncat în mare, iar acolo unde s-au aruncat moaştele, apele erau însîngerate. Dumnezeu înştiinţînd pe credincioşi de pătimirea roabei Sale, ei iarăşi au scos din mare moaştele cele făcătoare de minuni. De acest lucru aflînd Patriarhul Serghie, a trimis pe preotul Ioan şi i-a poruncit să aducă acele moaşte cu cinste la Constantinopol. Cînd preotul a ajuns la locul acela şi a ridicat sfintele moaşte, a curs dintr-însele mult sînge. Aceasta a fost la toţi de mare mirare, căci după două sute de ani, curgea sînge din oase uscate, ca dintr-un trup viu. Acele moaşte sfinte şi făcătoare de minuni, au fost duse în mînăstirea de fecioare, pe care a zidit-o Sfînta Olimpiada. Multe minuni se făceau la acele sfinte moaşte, pentru că toate bolile se tămăduiau şi diavolii se izgoneau cu rugăciunile Sfintei Olimpiada şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste şi slavă acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

    Notă - Viaţa acestei sfinte este adunată din Lavsaiconul lui Paladie, din scrierea lui Nichifor, din cartea lui Sozomen şi din viaţa Sfîntului Ioan Gură de Aur, precum şi din ale cărţi.