Acesta a fost sârguincios și ascultător ucenic al sfântului Serghie de Radonej.

A făcut ascultare la brutărie și bucătărie. Le căra fraților apă, venea primul la biserică și pleca ultimul. Era mult mai în vârstă decât preacuviosul Serghie., numărându-se totuși printre primii săi ucenici și frați care au îmbrățișat călugăria.

Pentru viețuirea sa aleasă, se învrednici de harul preoției. După ani îndelungați de nevoințe și de viață de obște, inima începu să îl tragă spre viețuirea în liniște. Sfântul Serghie îl binecuvântă cu dragoste spunându-i:

 – De vor veni la tine în pustie și alți frați, primește-i, nu de dragul tău, ci de dragul aproapelui, luând asupra ta neputințele neputincioșilor.

Sfântul Avramie se retrase în ținutul sălbatic al Galiciului, pe malul lacului. Odată, aflându-se la rugăciune, la poalele unui deal, auzi glas zicându-i:

– Urcă dealul, Avramie, vei găsi icoana Maicii lui Dumnezeu.

Avramie, aruncându-și privirea spre deal, văzu o lumină pe culme. Urcând acolo, află o icoană a Maicii Domnului prinsă în tulpina unui copac. Îngenunchind de spaimă în fața sfintei icoane, petrecu toată noaptea în rugăciune plină de umilință. După un timp, îi trecu prin minte să ia icoana și să se ducă cu ea mai departe, în pustie. În noaptea următoare însă auzi din nou, prin somn, aceeași voce tainică:

– Avramie, rămâi pe loc și te vei mântui și îmi vei face mie locaș; mulți vor dori să vină la tine, să-ți fie ție fii duhovnicești, iar eu voi avea grijă de ucenicii tăi; vor rămâne în paza mea cât timp vei trăi și după ce vei trece la Domnul.

Și Avramie nu mai plecă. Își făcu acolo o chilioară săracă în care își petrecea zilele în mare înfrânare. Singura lui hrană era puțin pâine uscată și apa de la izvorul din apropiere, dar numai o dată la câteva zile. Acolo, dădu peste el un țăran din apropiere, care începu să îi aducă pâine în taină, ferindu-se să spună cuiva de sfântul pustnic.

Totuși, preacuviosul nu se putu ascunde multă vreme în pustie. Vestea minunatei aflări a icoanei Maicii Domnului ajunse la urechile evlaviosului cneaz Dimitrie Feodorovici al Galiciului care trimise stăruitor vorbă să vină sfântul părinte la dânsul cu icoana. Se spune că pe țărmul de la care porni barca țâșni un izvor numit până astăzi „Izvorul lui Avramie”.

Binecredinciosul cneaz porunci să se adune clerul din cetate, care, purtând în mâini lumânări aprinse și cădelnițe cu bună mireasmă, ieși în întâmpinarea sfintei icoane la porțile cetății. Multe minuni se săvârșiră de la această sfântă icoană, ceea ce îl făcu pe cneaz să făgăduiască ajutor spre ridicarea unei mănăstiri pe locul unde se arătase sfânta icoană.

Nu trecu multă vreme, și se ridică pe acel loc o biserică purtând hramul Adormirii Maicii Domnului.

Cu toate că localnicii primiseră Sfântul Botez, era printre ei multă necunoaștere și se mai dădea crezare vrăjitorilor. Sfântul Avramie cu inima împovărată de durere le vorbea zicând:

– Fiii mei, de credeți în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu va mai lăsați amăgiți de vrăjitori și veți descoperi în voi înșivă slava lui Dumnezeu.

El nu contenea să se roage dinaintea icoanei Maicii Domnului pentru luminarea lor. Iar pentru rugăciunile sale, multora li s-au înmuiat inimile; întorcându-se spre bine, mulți se vindecară de neputințe trupești.

Mănăstirea începu să înflorească, iar sfântul Avramie puse în fruntea ei pe ucenicul său, Porfirie, și se retrase în locuri mai neumblate unde, la dorința ucenicilor, întemeie o nouă chinovie cu hramul Așezarea Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Apoi trecu dincolo de râul Viga, dându-le binecuvântare ucenicilor să ridice acolo încă o biserică purtând hramul Soborul Maicii Domnului și o a treia mănăstire.

În sfârșit, neobositul ostenitor, își găsi pentru sine un loc mai bun, sub un munte, unde se aflase mai demult așa zisul „orășel al minunilor”, cuibul vechilor eresuri și superstiții întreținute de vraci și de vrăjitori. Sfântul părinte ridică și acolo o biserică purtând hramul Acoperământului Maicii Domnului. El însuși, cu brațele slăbite de bătrânețe, cără pământ pentru consolidarea unui mal abrupt, lucrând cu multă râvnă alături de ucenicii săi, la ridicarea așezământului.

Cele patru mănăstiri ridicate în ținuturile din preajma lacului Ciudovo îi aduseră mare faimă bătrânului părinte. Ajunsese să viețuiască singur, la poalele muntelui, unde îl căutau neîncetat ucenicii, pentru a-i mărturisi gândurile și preocupările; veneau și mulți localnici din împrejurimi pentru povețe și cuvânt de folos.

În tot ținutul Ciuhlomei era cinstit ca un luminător al acelor locuri, căci acest smerit purtător de lumină, trecând dintr-un loc într-altul, aprindea la fiecare popas făclii de viață duhovnicească.

Preacuviosul părinte Avramie, zis „cel din Ciuhloma”, trecu la Domnul la 20 iulie 1375.

+ * + * +

Copie veche a icoanei Maicii Domnului Ciuhloma din Galici aflate în anul 1350 de Sfântul Avramie, întrucât cea originală a dispărut

Această icoană se cinstește la 28 mai/10 iunie, presupunem a fi ziua aflării icoanei, 20 iulie/2 august, ziua adormirii sfântului cuvios Avramie, cel care a aflat icoana, și 15/28 august, de hramul Adormirii Maicii Domnului purtat de mănăstirea ce s-a ridicat pe locul unde a fost aflată.