Unul dintre cele mai impresionante modele de rezistenţă în faţa prigonitorilor credinţei se află în Rusia secolului al XVIII-lea – când Biserica Ortodoxă a avut de suferit din pricina reformelor promovate în special de Petru cel Mare şi de împărăteasa Ecaterina a II-a (1762-1796). În timpul ei, au fost confiscate moşiile mănăstireşti şi au fost închise 754 din cele 954 de mănăstiri existente. Deşi pretextul invocat a fost că din averile mănăstireşti confiscate vor fi întreţinute şcolile teologice şi va fi plătit clerul, în realitate cea mai mare parte a moşiilor mănăstireşti a fost dăruită de împărăteasă apropiaţilor ei. Nu numai că multe mănăstiri au fost închise, dar şi multe şcoli, spitale sau azile, care funcţionau pe lângă biserici sau mănăstiri şi-au încetat activitatea din pricina lipsei de fonduri.

Faţă de acest atac îndreptat împotriva Bisericii s-a ridicat dintru început Vlădica Arsenie al Rostovului, vrednicul urmaş al Sfântului Dimitrie al Rostovului (căruia i-a şi descoperit sfintele moaşte şi căruia i-a alcătuit slujba). Mitropolitul Arsenie a fost un ierarh misionar, un luptător împotriva ateismului, raskolului şi protestantismului. La numirea sa în „Sfântul Sinod”, el avusese curajul de a nu se înfăţişa să rostească jurământul depus de ceilalţi sinodali, care conţinea şi fraza: „Mărturisesc cu jurământ că judecătorul suprem al acestui Sinod este însăşi suverana noastră, împărăteasa întregii Rusii”. Mitropolitul Arsenie a spus că aceste cuvinte sunt nepotrivite cu conştiinţa sa, şi a cerut să fie retras din demnitatea care i se oferise.

Protestele sale faţă de confiscarea averilor mănăstireşti (1783) au culminat cu rostirea în Duminica Ortodoxiei a anatemei împotriva „prigonitorilor bisericilor şi mănăstirilor”.

Chemat la palatul împărătesei Ecaterina pentru anchetă, mitropolitul a înfruntat-o cu mult curaj. Deranjată de această atitudine, împărăteasa a poruncit celor din sinod să-l judece, iar sinodul a cerut caterisirea mitropolitului, în timp ce poporul care nu avea acces în Palatul sinodal s-a adunat în număr mare în faţa Palatului pentru a fi alături de sfântul lor ierarh.

La depunerea din treaptă a mitropolitului s-a întâmplat însă ceva ieşit din comun: „După citirea ukazului, câţiva dintre membrii Sinodului au început să scoată de pe el odăjdiile arhiereşti. Cu multă mâhnire şi cu adâncă durere, mitropolitul Arsenie, prin descoperire dumnezeiască, a făcut previziuni triste la adresa fiecăruia dintre arhiereii care i-au scos odăjdiile. Aceste proorocii s-au împlinit cu exactitate. Mitropolitului Dimitrie i-a spus că se va sufoca cu propria sa limbă. Şi, într-adevăr, mitropolitul a murit în chinuri groaznice: l-a înăbuşit o tumoare nemaiîntâlnită a limbii. Arhiepiscopului Ambrozie de Krutiţa i-a prezis că va fi omorât ca un taur; arhiepiscopul Ambrozie a fost ucis în timpul ciumei de la Moscova de către gloata răsculată. Episcopului de Pskov, Ghedeon, mitropolitul Arsenie i-a proorocit că nu-şi va mai vedea eparhia; şi, într-adevăr, curând după condamnarea mitropolitului, episcopul Ghedeon a fost îndepărtat din poruncă imperială, în eparhia sa, dar a murit pe drum, fără să ajungă la Pskov.”

După ce a fost caterisit în temeiul unui mincinos denunţ legat de o problemă politică, Mitropolitul Arsenie este pedepsit cu scoaterea din cinul monahal, pedeapsă care nu este menţionată în scrierile Sfinţilor Părinţi. El s-a rugat pentru cei care îl prigoniseră şi pentru cei care prigonesc şi obijduiesc Biserica lui Hristos.

Înainte de a muri, fiind închis într-o cazemată, Mitropolitul a cerut să i se aducă un preot ca să se spovedească. Preotul care a intrat în celula sa a ieşit însă în fugă, zicându-le paznicilor: „Mi-aţi spus că trebuie să spovedesc şi să împărtăşesc un criminal, dar în faţa mea stă în genunchi un arhipăstor în veşminte arhiereşti!” Când preotul a revenit în celulă, vlădica i-a zis cu smerenie: „Fiul meu, în faţa ta nu stă Mitropolitul, ci nevrednicul rob Arsenie, care merge să dea socoteală Domnului Dumnezeu de viaţa sa. Minunea văzută de tine este semnul milei nespuse a lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că în curând sufletul meu îşi va lua zborul din trupul acesta bolnăvicios.” Şi chiar aşa s-a întâmplat.

Cum de a îndrăznit ţarina Ecaterina să desfiinţeze 754 de mânăstiri într-o Rusie despre care se credea că este creştină? Acest lucru nu s-ar fi putut petrece dacă nu ar fi fost îngăduit de Dumnezeu pentru necredinţa care se răspândise în clasele conducătoare ale Rusiei. Boierii vremii îşi însuşiseră încă din perioada lui Petru cel Mare duhul anticlerical şi secular al Occidentului catolic, decăzând mult din punct de vedere moral. Nici cea mai mare parte a clerului nu stătea mai bine. Viaţa bisericească în ansamblul ei se resimţea puternic după reformele progresiste, în fond filoprotestante, ale ţarului Petru, care considera Ortodoxia retrogradă. Acest lucru se reflectă foarte bine în faptul că numai un singur ierarh s-a găsit în acel moment să mărturisească pe faţă adevărul, apărând Biserica şi avutul ei cu preţul libertăţii şi al vieţii. Mai târziu, i-au urmat şi alţii, şi aceia prigoniţi.

Dacă atunci mai mulţi membri ai sinodului s-ar fi comportat asemenea mitropolitului Arsenie mărturisitorul, nu mai vorbim de întregul cin preoţesc şi monahal, oare poporul nu i-ar fi susţinut împotriva oricărei prigoane din partea stăpânirii? Ar mai fi avut curajul o împărăteasă deloc populară să se lupte cu întreaga suflare creştină a Rusiei? Însă, din păcate, numai prin mitropolitul Arsenie şi prin mărturisitori asemenea lui a vorbit conştiinţa mărturisitoare a Bisericii către stăpânitorii Rusiei şi conducătorii Bisericii acesteia din vremea respectivă, căci ceilalţi au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu.Ioan 12:43. Dar, deşi omul cât este în putere se bizuie pe lume şi pe cele ce sunt în lume, curând se va pierde, precum s-a întâmplat cu ierarhii care l-au dezbrăcat de odăjdiile arhiereşti pe sfântul lui Dumnezeu, căci lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.I Ioan 2:17.

________________________

Note:

1) El a tipărit şi o celebră apologie a lucrării Piatra credinţei, o critică a protestantismului scrisă de Mitropolitul Ştefan Iavorski. Merită menţionat faptul că lucrarea respectivă era atât de importantă încât pentru editarea ei „arhiepiscopul Teofilact a fost pus la cazne în cancelaria secretă a lui Biron, de trei ori a fost ridicat în sus la dîbă, a fost bătut cu vergile, l-au scos din rândul monahilor şi i-au luat rangul arhieresc, apoi l-au închis la Fortăreaţa Petropavlovsk. Pentru aceeaşi vină, Varlaam Vanatovici, mitropolitul Kievului, a fost chemat la cancelaria secretă, i s-a luat rangul de mitropolit şi a fost închis la mănăstirea Belozersk” (Arhiep. Serafim Sobolev, Ideologia rusă, ed. Elisavaros, Bucureşti, 2007, p. 61).

2) Acest sinod nu cuprindea toată ierarhia. Pentru a putea controla şi supune mai bine Biserica Ortodoxă Rusă, ţarul Petru cel Mare crease în 1721, în locul patriarhiei desfiinţate, o instituţie numită mai corect sinod dirigent, format din 12 clerici (majoritatea ierarhi) şi câţiva laici, toţi numiţi de către ţar. Rolul principal în cadrul acestui „sinod” îl avea un funcţionar superior laic numit „oberprocuror“. De cele mai multe ori, în această funcţie erau alese persoane care s-au dovedit a nu avea legătură cu Ortodoxia, fiind adesea făţiş vrăjmaşi ai Bisericii.

3) Împărăteasa Elisabeta Petrovna din acea vreme nu a aprobat retragerea lui pentru că îl cinstea ca pe un ierarh vrednic de tot respectul.

4) În secolul XIX-lea Sfântul Teofan Zăvorâtul scria: „La noi s‑au propăşit acum o mulţime de nihilişti şi de nihi­lis­te, de dar­wi­nişti, de spiritişti: dacă în învă­ţătura lor ar fi vreo rătă­ci­re nouă, credeţi că Biserica ar tăcea, n‑ar glă­sui, nu i‑ar osândi şi nu i‑ar da anate­mei? Dimpotrivă, s‑ar face sinod fără întârziere şi toţi, dimpreună cu învăţăturile lor, ar fi daţi anatemei; la Sinodiconul de acum al Ortodo­xiei s‑ar mai adăuga un punct: «Lui Büchner, Feuerbach, Darwin, Re­nan, Cardec şi tuturor următorilor lor – ana­tema!». Dar nu e nicide­cum nevoie de un sinod special pen­tru aşa ceva, nici de vreun adaos. Toate învăţăturile lor min­ci­noa­se au fost deja date anatemei…” – Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 124.

5) Arhiepiscopul Serafim Sobolev, idem, p. 66.

6) Motivele politice au fost invocate şi în cazul unui mare număr de mărturisitori care au umplut temniţele comuniste, în Rusia şi în România…

7) La această pedeapsă a fost supus în România şi părintele Daniel de la Tanacu.

8) Incluzându-i aici, după spusele sale, „pe trădătorul mitropolit Dimitrie al Novgorodului, pe arhiepiscopul de Sankt-Petersburg Gavriil şi pe toţi funcţionarii nemţi care au făcut tot ce au putut ca să ia ocinele mănăstireşti”. – Ibidem, p. 67.

9) Ibidem, p. 68.

Danion Vasile

Articol aparut in nr 4 al revistei Presa Ortodoxa