Acesta s-a născut în anul 1501 în Pskov din părinţi nobili Ştefan şi Maria.

Pentru a da fiului lor o educaţie creştinească, părinţii săi l-au dus la Mănăstirea Pskov Miroz unde petrecu sub îndrumarea unui părinte duhovnicesc.

Acolo se îndeletnicea cu facerea lumânărilor, sculpta în lemn, citea şi copia cărţi şi picta icoane. După ce îşi termină studiile, Cornelie se întoarse la părinţi cu adânca dorire de a deveni călugăr.

Odată, părintele Misius Munekin îl luă pe Cornelie cu sine la Mănăstirea Peşterilor (Pecersk) Pskov aflată în pădure, care se afla într-o stare de degradare mai mare decât orice sfânt locaş din Pskov. Frumuseţea naturii şi a slujbelor din biserica din peşteră îl impresionară atât de mult, încât părăsi casa părintească pentru a îmbrăca haina monahală aici.

Pentru viaţa sa aleasă, în anul 1529, la 28 de ani, cuviosul părinte Cornelie fu numit egumen al mănăstirii.

În vremea păstoririi sale, mănăstirea fu ridicată din starea în care se afla ajungând la o neaşteptată strălucire. Obştea crescu de la 15 la 200 de vieţuitori, număr care nu a mai fost atins vreodată de nici un alt stareţ al mănăstirii.

Iar lucrarea sfântului părinte se întinse cu mult în afara mănăstirii, căci a propovăduit Ortodoxia locuitorilor din preajma mănăstirii, a ridicat biserici, spitale, orfelinate şi azile pentru cei sărmani. În vremea unei cuplite epidemii care cuprinse Pskovul, sfântul părinte mergea prin satele cuprinse de epidemie pentru a împărtăşi pe cei bolnavi şi a-i îngropa pe cei plecaţi la Domnul.

În vremea răboiului livonian, sfântul părinte se dăruia propovăduirii în oraşele ocupate, ridica biserici, dăruia milostenii îmbelşugate din cămările mănăstirii celor necăjiţi.

Iar pe cei răniţi îi îngrijea şi tămăduia la mănăstire, îngropa pe cei adormişi în peşteri şi scria numele lor îl trecea în pomelnicul mănăstirii spre veşnică pomenire.

În anul 1560, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, cuviosul părinte trimise anafură şi aghiazmă ca binecuvântare armatelor ruse aflate atunci în oraşul Telin. În acea zi, oraşul fu eliberat de sub nemţi.

Din ataşamentul cuviosului părinte pentru cuvântul scris, mănăstirea ajunse să adăpostească o colecţie impresionantă de cărţi. În anul 1531, apăru scrierea sa „Despre începuturile Mănăstirii Peşterilor”. La mijlocul veacului al XVI-lea mănăstirea preluă de la Mănăstirea Spaso-Eleazar îndeletnicirea scrierii de cronici.

Sfântul părinte lăsă spre pomenire un pomelnic întins spre veşnică pomenire cu fraţii adormiţi şi binefăcători ai mănăstirii, iar din anul 1588, el puse începutul cărţii care cuprinea o descriere a mănăstirii şi minunile Icoanei Maicii Domnului din mănăstire.

De asemenea, sfântul Cornelie extinse şi împodobi mănăstirea, mărind peşterile, mutând biserica Sfinţilor 40 Mucenici din Sevasta aproape de poarta mănăstirii, iar pe locul ei ridică în anul 1541 o biserică închinată Bunei Vestiri. În anul 1559, ridică o altă biserică închinată Acoperământului Maicii Domnului.

Mănăstirea Peşterilor, aflată la hotarul Rusiei, nu era numai un far al dreptei credinţe, ci şi un bastion împotriva inamicilor ţării.

Între anii 1558-1565, sfântul Cornelie ridică un zid masiv împrejurul mănăstirii, iar deasupra porţilor, zidi biserica Sfântului Ierarh Nicolae căruia îi încredinţă ocrotirea mănăstirii. În această biserică fu sculptată în lemn o icoană a Sfântului Nicolae războinic.

Pe când împlinise deja 41 de ani de stăreţie în acele locuri frământate de multe năpaste, primi vizita ţarului Ivan cel Groaznic.

Cuviosul părinte îl întâmpină în afara porţilor mănăstirii ţinând în mâini o cruce, iar ţarul, cuprins de o sălbatică mânie din pricina unei uneltiri ce i se făcuse, se repezi şi tăie capul cuviosului părinte Cornelie, iar apoi dezmetincindu-se se căi şi purtă trupul sfântului părinte în mănăstire. Calea pe care curse sângele sfântului pe când era purtat către biserica Adormirii Maicii Domnului se numi de atunci drumul însângerat. Ca semn al căinţei sale, ţarul trimise danii mari mănăstirii, iar numele sfântului Cornelie fu trecut în pomelnicul ţarului.

Trupul sfântului fu îngopat în peşteri, fiind aflat peste 120 de ani necupris de stricăciune. În anul 1690, mitropolitul de Pskov şi Irborsk Marcel mută sfintele sale moaşte în biserica Adormirii într-o criptă nouă din peretele bisericii.

Mai târziu, la 17 decembrie 1872, sfintele sale moaşte fură mutate într-o raclă de argint. Se crede că slujba sfâântului a fost compusă la mutarea sfintelor sale moaşte petrecută în anul 1690.