Acesta a trăit pe vremea lui Leon Isaurul, luptătorul de icoane. El, lăsînd lumea şi cele lumeşti, s-a făcut monah şi a petrecut în viaţa monahicească cu fapte bune, precum se cădea. Apoi, cînd cinstirea sfintelor icoane era lepădată, s-a împotrivit cu tărie luptătorilor de icoane. Pentru aceea, l-au prins şi l-au chinuit mult, însă nu s-a supus şi nu s-a învoit cu erezia lor, propovăduind adevărul pînă la moarte, avînd ajutor pe dumnezeiescul Procopie.

    Deci Sfîntul Vasile a fost strujit, ca şi cuviosul Procopie, peste tot trupul şi pe grumaji, şi aruncat în temniţă, stînd legat foarte multă vreme, pînă ce a pierit de pe pămînt împăratul cel fără de lege. Murind tiranul acela, au fost eliberaţi Cuviosul Vasile şi Sfîntul Procopie şi ceilalţi mărturisitori. Şi vieţuiau în aceleaşi pustniceşti osteneli ca şi mai înainte, aducînd pe mulţi la dreapta-credinţă şi povăţuindu-i la viaţa cea îmbunătăţită. Apoi, după mulţi ani şi după viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, a venit fericitul său sfîrşit şi s-a dus veselindu-se întru rugăciuni şi mulţumiri, la Dumnezeu, pe Care l-a iubit din tinereţe.

***

Sfâtul acesta Vasile a fost însoţitorul şi împreună-pătimitor cu Sfîntul Procopie Decapolitul. Sfîntul Vasile a stat alături de învăţătorul său, Sfîntul Procopie, atît în timpuri de pace cît şi în timpuri de prigoană. El a suferit nenumărate chinuri de la inconoclaşti, iar cînd iconoclaştii au fost învinşi, Sfîntul Vasile, prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, s-a întors împreună cu Sfîntul Procopie la mînăstirea lui, unde în post, rugăciune şi aspre nevoinţe a petrecut cealaltă parte a vieţii lui, care a fost una îndelungată. El a adormit cu pace la anul 747 după Hristos.