Se spune despre această icoană că a fost împunsă cu un cuţit de către un călugăr diacon ce îndeplinea funcţia de ecleziarh, care, datorită treburilor în care era rânduit, ajungea la trapeză întotdeauna după terminarea mesei.

Odată, pe când cei de la trapeză strângeau masa, s-au mâniat pe el şi nu i-au dat nimic de mâncare. Mânia şi gândurile rele ale ecleziarhului s-au îndreptat către Maica Domnului, pe care, cu toate că o cinstea, nu s-a gândit să o roage să îl ajute şi în acel moment.

Luând un cuţit de pe masă, călugărul l-a înfipt în chipul Maicii Domnului. O, mare minune! Icoana a izvorât sânge, iar chipul Maicii Domnului a devenit palid. Văzând aceasta, diaconul cel mânios a orbit şi a căzut la pământ, fiind părăsit de simţuri. El a rămas în această stare timp de trei ani. Apoi, datorită mulţimii rugăciunilor stareţului şi ale călugărilor, Maica Domnului i-a apărut stareţului şi i-a spus că diaconul este vindecat.

După aceea, diaconul şi-a petrecut restul vieţii într-o strană din partea opusă icoanei, spre aducerea aminte de nelegiuirea făcută. Înainte de a muri, el a primit iertare de la însăşi Maica Domnului, care i-a apărut şi i-a spus că păcatul îi este iertat, însă mâna care a ţinut cuţitul va rămâne şi după moartea sa drept aducere aminte celorlalţi.

Această mână se păstrează şi astăzi, neputrezită şi neagră, lângă icoana Maicii Domnului, care este aşezată în Capela Sfântului Dimitrie.