Pomenirea Sfântului Cuvios Ierarh Paulin cel Milostiv, episcop de Nola în Italia, prietenul Sfântului Niceta de Remesiana (+ 431)

Viața pe scurt a Sfântului Paulin Milostivul

 Sa cunoastem si sa stim, cum cei dintai crestini pazeau cu adeverire si cu tot dinadinsul poruncile lui Dumnezeu, caci, pentru aproapele lor, isi puneau sufletele, dupa cuvantul Celui ce a zis : "Mai mare dragoste de cat aceasta nu este, ca, adica, sa-si puna cineva sufletul sau pentru prietenii sai." Si aceasta a facut-o omul lui Dumnezeu Paulin, caci toata averea, cata avea a dat-o pentru eliberarea din robie a celor pe care vandalii ii robisera din pamantul Traciei. Si, pana intr-atata isi impartise averea, incat nu-si lasase pentru sine, in chilie, nimic. Si a venit dupa aceasta la dansul o vaduva, fiind fiul ei robit de ginerele lui Riga si dus la vandali. Si vaduva aceea cerea pretul fiului ei, de la omul lui Dumnezeu, Paulin, iar el, rob al lui Dumnezeu fiind, a cautat la sine si n-a aflat ce sa-i dea, fara numai pe sine singur. Si i-a zis ei: "Altceva nu am ce sa-ti dau tie, fara numai pe mine insumi rob ma dau, ca, adica, pe fiul tau sa-l scoti, iar pe mine insumi sa ma vinzi rob, in locul lui."

   Insa ea, auzind aceasta, i se parea cuvantul lui mai mult o batjocura, decat o mila. Iar acel barbat intelept, alinand durerea vaduvei, ii adeverea si o incredinta pe dansa ca sa creada cu dinadinsul cele ce graise catre dansa, si, pentru al sau fiu, sa nu se inspaimanteze a vinde in robie pe episcop. Deci, s-au dus amandoi in Tracia si l-au gasit pe ginerele lui Riga, conducatorul vandalilor, care avea pe fiul vaduvei si a cazut ea inaintea lui, rugandu-se ca sa-i elibereze pe fiul ei. Iar barbarul acela, mandrindu-se, nu numai ca nu a vrut sa i-l dea, dar nici macar sa o auda. Atunci, vaduva i-a zis, aratand la episcop : "Pe acest om il am sa ti-l dau in schimb pentru dansul, ca sa faci mila cu mine, ca unul nascut imi este fiul meu." Iar acela, vazand pe om cu fata lina, i-a zis lui: "Ce fel de mestesug stii ?" Iar Paulin a raspuns :"Nu stiu nici un mestesug, ci numai la gradina stiu bine a lucra." Deci, aceasta auzind-o barbarul, a dat inapoi vaduvei pe fiul ei, iar ea, luandu-l pe el, s-a intors la pamantul sau.

   Dupa aceea Paulin, luand grija gradinii, o lucra bine. Iar ginerele lui Riga adeseori, venea la dansul in gradina si cu al sau gradinar discuta, si, foarte intelept vazandu-l pe acesta, vorbea de toate impreuna cu el si-l intreba pe el de multe lucruri. Iar Paulin, in fiecare zi, aducea la masa lui pepeni, ridichi si alte verdeturi bine mirositoare si asa, luandu-si painea, iesea la ostenelile sale si, in acest fel, multa vreme a petrecut. Dar, intr-o zi, vorbind stapanul lui cu dansul, Paulin, in taina, i-a zis lui: "Vezi, poate voiesti sa te duci undeva ? Ci, se cade tie sa te ingrijesti de imparatia vandalului, pentru ca iata, Riga degraba o sa moara. Deci, de te vei duce, altul va apuca imparatia ta." Iar, acesta auzind-o de la gradinarul sau, nicidecum nu a tacut. Ci, ducandu-se, a spus-o, pentru ca, mai mult decat toti, era iubit de Riga. Apoi i-a zis Riga ginerelui sau: "Vreau sa vad si eu pe omul acesta, de care imi spui." Iar ginerele i-a zis: "Acum ii voi porunci aceluia ca, la vremea mesei, sa-ti aduca tie salata din gradina, ca sa-l vezi pe el, ca acela mi-a spus." Iar cand a sezut la masa Riga, a intrat Paulin, aducand, din ostenelile sale, verdeturi binemirositoare. Si indata ce l-a vazut pe el Riga, s-a cutremurat si, chemand aproape pe ginerele sau, in taina i-a spus lui, zicand : "Adevarate sunt acelea ce le-ai auzit de la dansul, pentru ca in noaptea aceasta am vazut in vis pe dregatori stand la judecata, impreuna cu mine, si, mai sus decat toti, sta acesta si cu judecata lor, stapanirea pe care o aveam dintai, mi s-a luat de la mine. Deci, sa-l intrebi pe el cine este, pentru ca eu pe acest om nu-l socotesc a fi un simplu om, ci in mare dregatorie l-am vazut pe el".

   Atunci, ginerele lui Riga, luand pe Paulin deoparte, il intreba, si omul lui Dumnezeu i-a raspuns, zicand : "Robul tau sunt eu, pe care l-ai luat in locul fiului vaduvei." Dar el mai cu dinadinsul il intreba, zicand : "Dar, in tara ta, ce ai fost ?" Iar Paulin, fiind indelung suparat si juramintele ce se faceau neputand sa le calce, s-a descoperit pe sine ca este episcop. Aceasta auzind, ginerele s-a temut si cu toata smerenia i s-a plecat lui, zicandu-i: "Cere de la mine orice vei voi, ca sa te intorci, cu mari daruri, in pamantul tau." Drept care, omul lui Dumnezeu, Paulin, a zis : "Un dar bun poftesc de la tine, ca, adica, pe toti cei robiti din cetatea mea sa mi-i eliberezi." Deci, atunci, cerand pe toti crestinii cei robiti din tara Frigiei si aducandu-i, i-au dat lui Paulin si impreuna cu averi si cu bucate, si pe el insusi, cu cinste impreuna cu dansii i-a eliberat si cu bucurie au venit in pamantul lor. Iar, nu dupa multa vreme Riga a murit, precum Paulin proorocise.

   Si asa, acesta, care s-a vandut in robie pe sine insusi, si, cu multime de robiti impreuna, s-au intors la libertate, asemanandu-se Aceluia ce a luat chip de rob si pe toti oamenii din robia diavolului i-a slobozit. Drept aceea, si noi sa nu fim robii pacatului, pentru ca ne-a slobozit pe noi Hristos, ai Carui pasi urmandu-i, Paulin s-a facut minunat in tot pamantul si la ceruri s-a proslavit si Imparatia lui Hristos a mostenit. A Caruia este slava in veci ! Amin.

Viața pe lung a Sfântului Paulin Milostivul

Plăcutul lui Dumnezeu Paulin era de neam din părţile Acvitaniei; în viaţa mirenească a fost unul din sfetnicii senatori ai Romei, dreptcredincios şi temător de Dumnezeu, avînd ca soţie pe Tarasia, asemenea lui în credinţă şi în faptele bune. Neavînd copii fireşti, luau copii săraci şi pe aceia în loc de fii avîndu-i, îngrijeau de dînşii hrănindu-i şi frica lui Dumnezeu învăţîndu-i; apoi au sporit din zi în zi în toate faptele bune, făcînd multe milostenii la săraci, pe urmă şi singuri au voit să fie săraci pentru Dumnezeu.

    Vînzînd averile lor cele mari, şi pe toate împărţindu-le la cei ce le trebuiau, vieţuiau în sărăcia cea de bună voie, ca unii din săraci, spre dumnezeiasca purtare de grijă punîndu-şi nădejdea. Deci, sărăcind ei acum cu totul, a venit un sărac cerînd milostenie, şi nu aveau la dînşii mai mult decît o pîine; atunci a poruncit fericitul Paulin soţiei sale ca şi pe cea mai de pe urmă pîine s-o dea săracului. "Se va îngriji - zicea dînsul -, Dumnezeu de noi; iar noi să nu cruţăm a da celui ce ne cere pentru Dumnezeu".

    Tarasia, însă, nu a dat-o, ci a ţinut-o pentru a sa trebuinţă, fiindcă nu avea ce să pună înainte la masa lor într-acea zi. Şi iată a intrat la fericitul Paulin un trimis de la oarecare prieten al său bogat, spunîndu-i că i se trimit de la dînsul, pe mare, o mulţime de bucate; dar o corabie ce era mai pe urmă cu bucate s-a scufundat şi a pierit în adîncul mării. Aceasta auzind-o Paulin, a zis către soţia sa: "Vezi, că de ai fi dat săracului pîinea cea mai de pe urmă, nu s-ar fi cufundat în mare cea mai de pe urmă corabie cu bucate; căci pentru zgîrcenie, averile multora le pierde Dumnezeu".

    Apoi, cu averile, pierzînd şi slava lumească şi toată deşertăciunea lumii acesteia, au ieşit din Roma în părţile Campaniei, fiindcă îşi lăsaseră acolo puţină avere pentru hrana lor; şi în cetatea ce se numea Nola, vieţuiau lîngă mormîntul Sfîntului Mucenic Felix, slujind Domnului, şi de lume tăinuindu-se; dar nu putea să se tăinuiască mult timp fapta cea bună a lui Paulin, şi pentru aceea a fost luat cu sila la scaunul Bisericii Nolei şi, fără de voie, a primit vrednicia episcopiei; deci, povăţuia turma sa cu sfinţenie şi cu dreptate, ca un credincios ocîrmuitor înţelept, pe care l-a pus Domnul peste slugile Sale; pentru că-i hrănea pe ei nu numai cu hrană sufletească, învăţîndu-i pe fiecare, povăţuindu-i la calea adevărului, ci şi de hrana trupească şi de toate trebuinţele oilor sale cuvîntătoare se îngrijea; pe săraci şi pe scăpătaţi, pe sărmani şi pe văduve hrănindu-i şi îmbrăcîndu-i, şi pe cei robiţi răscumpărîndu-i pentru libertate.

    În anii aceia s-a făcut, prin voinţa lui Dumnezeu, năvălirea vandalilor asupra pămîntului Italiei, pe care prădîndu-l de tot, au venit şi în părţile Campaniei, unde este cetatea Nola, şi acolo multe cetăţi şi sate pustiind, au venit şi în eparhia lui Paulin, unde au prădat mulţime de popor şi în ţara lor l-au dus pe mare în Africa. Într-acea vreme fericitul Paulin, episcopul, pe toate cele ce le-a avut în episcopie le-a împărţit spre răscumpărarea celor robiţi, şi spre hrana celor ce sărăciseră de năvălirea barbarilor şi acum nu-i rămăsese lui nimic. Ostaşii vandalilor fiind cumpliţi şi fără de omenie, chinuiau pe creştini ca să spună comorile cele ascunse în pămînt. Sfîntul Paulin pătimea cu inima împreună cu ei, strigînd către Dumnezeu: "Doamne, fă ca pe mine pentru aur şi argint să mă chinuiască, că Tu ştii unde am ascuns bogăţia mea, adică în mîna robilor Tăi, săracilor şi scăpătaţilor".

    Odată a venit la dînsul o văduvă săracă, plîngînd: "Fiul meu este robit de vandali şi aud despre dînsul că se află în Africa, la ginerele lui Riga, împăratul vandalilor; deci, mă rog sfinţiei tale, pentru el, singură nădejdea hranei mele şi toiagul bătrîneţelor". Iar omul lui Dumnezeu, cu toată sîrguinţa căutînd de va afla ceva ca să dea celei ce cerea şi neaflînd nimic, a zis către văduva cea săracă: "Femeie, nu am nicidecum ce să-ţi dau, fără numai pe mine singur să mă iei, că iată întru a ta stăpînire mă dau ca un rob, deci, să mă vinzi pe mine şi să-ţi răscumperi fiul sau pe mine în robie să mă dai pentru fiul tău".

    Ea auzind acestea din gura unui astfel de bărbat, socotea aceasta că este batjocură, mai mult decît milă; dar acest sfînt a încredinţat-o pe femeie, că nu batjocură, ci adevărul grăieşte; şi a sfătuit-o ca, crezînd cele grăite, să nu se înfricoşeze luînd pe episcop în robie pentru libertatea fiului ei.

    Deci, au mers amîndoi în Africa şi mergînd la vandali, sta la poarta boierului, ginerele împăratului, la care era fiul acelei văduve şi, ieşind boierul din casă, văduva a căzut înaintea lui, rugîndu-l cu plîngere, ca să elibereze pe fiul ei. Iar bărbatul acela fiind mîndru nu numai că n-a voit să-l elibereze pe fiul ei, dar nici să-i asculte cererea. Atunci văduva, arătînd pe slujitorul lui Dumnezeu, Paulin, a zis: "Iată pe omul acesta îl dau în locul fiului, numai să faci milă să-l liberezi pe fiul meu, căci unul născut îmi este".

    Iar el, cu faţa blîndă căutînd spre om, l-a întrebat, zicînd: "Ce meşteşug ştii?" Răspuns-a lui Sfîntul Paulin: "Nu ştiu nici un fel de meşteşug, fără numai a lucra la grădină, aceasta ştiu bine". Acestea auzindu-le boierul s-a bucurat, căci un om ca acela îi trebuia, şi a dat pe fiul văduvei, pe care ea luîndu-l, s-a întors la locul său; iar Sfîntul Paulin, rămînînd în robie, a luat sub îngrijire grădina şi lucra ostenindu-se, iar stăpînul lui a început a veni adeseori în grădină, şi pentru oarecare lucruri se întreba cu grădinarul său; văzîndu-l înţelept şi cunoscător, vorbea cu el despre toate, apoi de multe ori lăsîndu-şi pe casnicii şi prietenii săi, se îndulcea de cuvintele aceluia foarte mult.

    Într-o zi, stăpînul vorbind cu el, Sfîntul Paulin a zis către dînsul în taină: "Păzeşte-te acolo unde voieşti să mergi, căci se cade ţie să te îngrijeşti pentru luarea împărăţiei vandalului, căci împăratul acesta, socrul tău, va muri deodată de moarte grabnică, iar tu de te vei duce, apoi altul fără de tine va lua împărăţia". Acestea auzindu-le boierul de la grădinarul său, nicicum n-a tăcut, ci mergînd, a spus despre aceea împăratului; căci sfîntul îi era foarte credincios lui, de vreme ce mai mult decît pe toţi îl iubea. Iar împăratul îndoindu-se, a zis: "Voi să văd pe bărbatul acela de care spui". Iar ginerele împăratului a zis: "Acum îi voi porunci, ca să-ţi aducă la prînz verdeţuri din grădină şi-l vei vedea pe el".

    Deci, şezînd împăratul să prînzească, a intrat la dînsul Paulin aducînd verdeţuri la masa împărătească, după porunca stăpînului său, iar împăratul văzîndu-l, odată s-a cutremurat şi chemînd pe stăpînul lui, adică pe al său ginere, taina pe care voia s-o ascundă i-a arătat-o lui, zicînd: "Sînt adevărate cele ce ai auzit de la omul acela pentru că noaptea aceasta am văzut în vis nişte boieri şezînd pe scaune şi făcînd judecată asupra mea, dar şedea şi acesta în mijlocul lor şi cu judecată mi s-a luat toiagul şi puterea pe care dintîi o luasem". Deci, l-a întrebat pe el cine este. "Pentru că eu pe acest bărbat nu-l socotesc să fie vreun om din cei proşti, de vreme ce în mare vrednicie l-am văzut pe el".

    Atunci ginerele împăratului luînd pe fericitul Paulin de o parte, l-a întrebat pe el cine este. Şi a răspuns către dînsul omul lui Dumnezeu, zicînd: "Robul tău sînt, pe care pentru fiul văduvei m-ai luat". Iar el cu dinadinsul întreba ca să-i spună, nu ce este acum, ci ce a fost în ţara sa. Şi-l sfătuia cu multe jurăminte ca să nu ascundă înaintea lui taina sa, să-i arate adevărul. Iar omul lui Dumnezeu supărîndu-se şi neputînd să calce jurămintele, i-a spus despre sine că este episcop; iar stăpînul lui auzind de aceasta, foarte mult s-a temut şi cu smerenie i-a zis: "Cere de la mine ce voieşti, astfel încît cu mari daruri să te întorci la pămîntul tău". Şi a zis către dînsul plăcutul lui Dumnezeu Paulin: "O facere de bine de la tine doresc, pe care poţi s-o faci, adică: ca pe toţi robiţii din ţara mea aduşi aici, să-i laşi liberi la locul lor".

    Îndată, prin sîrguinţa boierului aceluia, prin toată Africa au fost cercetaţi creştinii cei robiţi din pămîntul Campaniei, şi i-au adus la Sfîntul Paulin. Atunci a fost eliberat cu cinste sfîntul păstor cu toate oile păstoriei sale cele cuvîntătoare şi cu multe alte daruri şi cu hrană îndestulătoare; apoi au mers cu corăbiile în ţara lor, cu veselie şi cu bucurie. Iar nu după multă vreme, a murit Riga, împăratul vandalilor, după cum proorocise sfîntul; iar în locul lui a luat împărăţia ginerele său. Astfel Sfîntul Paulin vînzîndu-se pe sine singur în robie, multe popoare a scos din robie la libertate, urmînd lui Hristos Domnul, Cel ce a luat chipul de rob şi a izbăvit neamul omenesc din robia diavolului.

    Vieţuind Sfîntul Paulin, după ieşirea din robia vandalilor, ani îndelungaţi, iar turma cea încredinţată lui, ca un păstor bun bine păscînd-o, şi-a pus sufletul său pentru oi, apoi dînd multe milostenii la fraţii cei săraci, şi necruţîndu-se pe sine singur, a trecut către începătorul păstorilor, Hristos, Domnul său, de la care acum însutit primeşte, şi viaţă veşnică moşteneşte, slăvindu-L pe El, în veci. Amin.