Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici din Frigia: Esper şi Zoe, soţia sa, şi a fiilor lor: Chiriac şi Teodul, care s-au săvârşit prin foc (+124)

În timpul domniei împăratului Adrian, care a fost între anii 117 şi 138 după Hristos, un păgîn pe nume Catullus i-a cumpărat ca sclavi pe Hesperus, pe soţia lui Zoi, şi pe fiii lor Chiriac şi Teodul. Cum ei erau creştini neclintiţi în credinţă, ei nu voiau niciodată să guste nimic din cele jertfite idolilor, iar cînd li se dădea mîncare din aceasta, ei o aruncau cîinilor şi preferau să îndure de foame. Aflînd despre acestea, Catullus s-a umplut de furie şi a început să îi tortureze cu cruzime. Mai întîi a luat la schingiuit copiii, dar aceştia au rămas neclintiţi în credinţa lor cea de la minunaţii lor părinţi primită, şi ce e mai mult, îl provocau chiar pe torţionar să îi supună la şi mai mari chinuri. La sfîrşit toţi patru au fost aruncaţi într-un cuptor în care, mulţumind Domnului, şi-au dat sufletele în mîna Lui. Trupurile lor au rămas întregi, nearse de flăcările focului.

***

Sfinţii Mucenici Esper şi Zoi cu cei doi fii ai lor, Chiriac şi Teodul, deşi au fost străini pe pămînt ca şi Avraam, tatăl celor aleşi, s-au învrednicit a fi cetăţeni cereşti. Ei au fost cumpăraţi robi de către Catal Romanul şi femeia lui Termia.

    Catal, fiind om vestit, a venit de la Roma în părţile Pamfiliei şi s-a sălăşluit în cetatea ce se numea Atalia, unde şi-a cumpărat robi din Frigia, pe aceşti sfinţi mucenici, care erau împodobiţi cu buna credinţă şi aveau nădejde în Domnul, ca unii ce erau din neam creştinesc. Iar Catal, cel ce i-a cumpărat, cu femeia sa şi cu ceilalţi casnici, fiind păgîni, urmau necurăţia închinării la idoli, aducîndu-le jertfe şi numindu-i zei ai lor. Dar, robii cei credincioşi ai lui Hristos, văzînd păgînătatea lor cea deşartă, socoteau lucru greu pentru ei de a mînca din bucatele care li se dădeau după rînduială, socotindu-le că sînt jertfe ale idolilor; deoarece în casa în care petreceau, erau puşi idoli. Deci, Sfînta Zoi, luînd acele bucate, stătea la poartă şi zicea portarului: "Odihneşte-te ziua şi eu, de va fi trebuinţă, te voi deştepta, pentru că destul te-ai ostenit toată noaptea cu mulţimea celor ce ies şi intră la stăpînul nostru, pe care îi atrage credinţa lui cea deşartă, de a se închina zeiţei celei închipuite, care se numeşte Fortuna". Iar portarul, ascultînd cele ce i-a zis, se depărtă puţin şi se odihni în curte aproape de poartă.

    Şi erau nişte cîini legaţi dinafară de poartă şi dacă veneau străini, afară de oaspeţi, îndată se repezeau la ei. Iar Zoi, văzînd că vin săraci şi străini, arunca cîte puţin din bucate la cîini ca să tacă, iar celelalte toate le dădea la săraci şi la străini, sfătuindu-i să se facă creştini. Ea era rînduită cu slujba casei, ca să hrănească păsările de tot felul ce se creşteau, iar bărbatul şi fiii ei făceau alte lucruri poruncite. Deci toată ziua se osteneau cu slujbele lor, iar la apusul soarelui gustau puţină hrană din bucatele de care ştiau că nu sînt spurcate cu jertfele idoleşti, căci cu a lui Dumnezeu purtare de grijă li se trimiteau lor de aiurea; şi îşi aduceau aminte de cuvîntul Domnului, Care zice: Căutaţi la păsările cerului, că nu seamănă, nu seceră şi nu adună în jitniţe, iar Tatăl Cel ceresc le hrăneşte pe ele.

    Odată, fiind trimis fericitul Esper la o slujbă oarecare, fiii lui, Chiriac şi Teodul, au zis către maica lor: "Nu putem să petrecem cu păgînii! Oare nu ne înveţi tu din dumnezeiasca Scriptură, din care ne aducem aminte de cuvîntul Apostolului: "Nu fiţi lesne mutaţi la alt jug, ca necredincioşii"? Deci dacă, supunîndu-ne dumnezeieştilor Scripturi, voim să păzim poruncile Domnului şi nu ne vom duce de la păgîni, apoi într-un număr cu dînşii ne vom număra de Domnul şi vom primi ca şi dînşii". Iar maica a răspuns către fii: "Cum putem să ne ducem de la dînşii, o, fiilor, pentru că ei ne sînt nouă stăpîni şi au putere peste trupurile noastre?" Grăit-au fiii: "Hristos pentru noi S-a dat pe Sine în mîinile necre-dincioşilor iudei şi S-a răstignit şi S-a îngropat şi a treia zi a înviat. Dacă şi noi ne vom da trupurile noastre necuratului Catal spre chinuire pentru Hristos şi, muncindu-ne, ne va ucide, apoi ştim că sufletele noastre vor fi vii în veci. Deci, tu, o, maică, veselindu-te şi bucurîndu-te, să ne pui pe noi înaintea stăpînului nostru şi ceea ce ne va da nouă Hristos în gurile noastre, aceea vom grăi înaintea stăpînului".

    Şi se găteau amîndoi tinerii cei buni, ca nişte viteji nevoitori, spre nevoinţa cea pătimitoare pentru Hristos, căutînd vreme cînd să stea înaintea stăpînului şi să mărturisească numele lui Hristos. Ei ziceau unul către altul: "De ne va da nouă Hristos Dumnezeu să murim pentru Dînsul, apoi ne vom învrednici a-L vedea şi vom fi împreună cu El". Iar maica lor se temea pentru dînşii, ca nu cumva, înfricoşîndu-se de munci, să se plece spre jertfa idolească; căci pînă atunci stăpînii lor nu ştiau de dînşii că sînt creştini. Şi, nevrînd maica să-şi ducă fiii înaintea boierului, au zis către dînsa: "Pentru ce te temi de acest păgîn? Oare nu-ţi aduci aminte ce zice Scriptura? Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat!"

    Deci, într-una din zile, venind acasă stăpînul lor, în vremea prînzului de la un loc oarecare, au ieşit înaintea porţilor întru întîmpinarea lui amîndoi fraţii, Chiriac şi Teodul, şi au zis: "Bine ai venit, stăpîne al trupurilor noastre celor văzute; căci al sufle-telor noastre celor nevăzute este Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce petrece în ceruri". Iar Catal, minunîndu-se de nişte cuvinte ca acestea ale acelor tineri, a zis: "Au înnebunit aceşti copii, pomenindu-mi un nume străin şi numind Dumnezeu şi Domn pe Acela ce se zice Iisus Hristos. Chemaţi la mine pe tatăl şi pe maica lor". Şi, ducîndu-se slugile, n-au aflat pe tatăl, ci au adus numai pe maica lor. Atunci Catal a zis către dînsa: "Unde este bărbatul tău?" Răspuns-a aceea: "Oare nu este cu porunca ta trimis la lucru în satul Tritonia?"

    Atunci a zis Catal către dînsa: "O, de aţi fi fost şi voi acolo la acelaşi Tritonia, nu mi-aţi fi tulburat sufletul, spunînd că pe alt Dumnezeu îl aveţi voi de care nici eu, nici altul n-a auzit cîndva. Dar acum, nu voi să vă întreb pe voi de acelea de care mi-aţi zis mie, ci după ce Termie, soţia mea, îmi va naşte pruncul (că era însărcinată) şi voi aduce jertfe marii zeiţe Fortuna, atunci vă voi întreba pe voi". Şi îndată a poruncit ca pe Sfînta Zoi împreună cu fiii ei să-i trimită la bărbatul ei, în satul Tritonia. Deci, fiind ei duşi acolo, se bucurau şi se veseleau, cîntînd şi grăind fiecare: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La locul păşunii, acolo m-am sălăşluit. Şi iarăşi: Scosu-ne-ai pe noi din iad şi din mîna morţii ne-ai mîntuit pe noi. Căci sfinţii socoteau casa stăpînului lor ca iadul, pe Catal ca moartea, iar idolii ca focul iadului.

    Iar după o vreme, s-a născut fiul lui Catal şi se prăznuia acea păgînească naştere cu aducere de jertfe idolului cetăţii - zeiţa Fortuna - şi toţi cetăţenii se bucurau împreună cu Catal, prăznuind naşterea pruncului lui. Iar Sfînta Zoi se ruga lui Dumnezeu pentru bărbatul său şi pentru fiii săi ca să nu cadă în ispită. Catal, după păgînescul său ospăţ, a zis către Termia, femeia sa: "Să se veselească acum toţi casnicii şi toate slugile noastre cu prăznuire". Iar ea a răspuns: "Să se veselească toţi". Şi îndată, precum la celelalte slugi, aşa şi lui Esper, femeii lui şi fiilor, le-a trimis din ospăţul jertfit idolilor un vas cu vin şi un blid cu carne. Iar Sfînta Zoi, văzînd de departe darurile cele ce se aduceau de la stăpînul lor, a oftat şi a zis: "Doamne Dumnezeule, Cel ce eşti negrăit cercător al inimilor omeneşti, fii cu noi, străinii, că afară de Tine, Doamne, pe alt Dumnezeu nu ştim; şi întăreşte-ne pe noi întru a Ta mărturisire!"

    Deci, apropiindu-se către cel ce adusese cărnurile, le-a apucat şi le-a aruncat cîinilor; asemenea şi vinul l-a vărsat pe pămînt; iar sluga aceea ce adusese acele daruri, degrabă s-a întors şi a spus stăpînului său cele ce a făcut Zoi. Catal, auzind acestea, s-a umplut de mînie şi îndată a trimis să-i aducă pe dînşii în casa sa. Iar cînd îi duceau pe sfinţi, Zoi întărea pe bărbat şi pe fii, zicîndu-le: "Să nu ne temem de mînia păgînului Catal şi de muncile pregătite nouă de dînsul; ci să le răbdăm cu vitejie ca, prin răbdare, să intrăm în cetatea cea cerească a lui Hristos, împreună cu sfinţii Săi". Stînd ei înaintea lui Catal, acela a zis către dînşii: "Spre cine aţi nădăjduit, cînd aţi îndrăznit a arunca darurile noastre cîinilor? Însă eu nu mă îngrijesc atît pentru a mea necinste, cît pentru necinstea marii zeiţe Fortuna". Iar Sfînta Zoi a răspuns: "Nădejdea şi sprijinul nostru este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu; iar aceia pe care tu îi numeşti zei, sînt diavoli".

    Zis-a Catal: "Voi porunci să muncească pe fiii tăi, ca să vedem de va putea să-i izbăvească pe dînşii Hristos, Care ziceţi că este Dumnezeu". Iar cînd i-a dezbrăcat pe amîndoi fiii şi la munci i-a spînzurat şi cu unghii de fier i-a strujit, atunci maica lor cea sfîntă, stînd şi privind la pătimirea lor, îi întărea pe dînşii, zicîndu-le: "Răbdaţi cu vitejie, fiii mei, răbdaţi şi nu vă temeţi de aceste munci care vin de la păgînul Catal asupra voastră". Iar ei răspundeau: "Nu sînt nimic aceste munci; spune spurcatului muncitor să afle munci şi mai mari, ca, prin pătimirea cea desăvîrşită, să cîştigăm cununile". Iar ea a zis către Catal: "Pentru ce n-ai poruncit să pună munci mai mari asupra fiilor mei şi nu te sileşti mai mult a-i munci? Căci într-acestea ei nu simt dureri".

    Atunci păgînul Catal, bătînd foarte tare pe Sfînta Zoi şi pe fericitul Esper, a poruncit ca pe toţi să-i arunce într-un cuptor foarte tare încins şi a pus păzitori lîngă cuptor. Iar Sfinţii Mucenici şedeau în cuptor, cîntînd şi lăudînd pe Dumnezeu. Auzind Catal cum că mucenicii sînt în cuptor vii şi cîntă, se mira foarte mult, cum acea putere atît de mare a focului n-a putut să-i omoare pe dînşii şi să-i prefacă în cenuşă; şi, socotind că printr-o oarecare vrajă creştinii aceia biruiesc puterea focului, se gîndea cu ce fel de altă muncă mai cumplită să-i omoare pe dînşii. Şi s-a zis de la Sfîntul Duh sfinţilor mucenici în cuptorul cel cu foc: "Îmbărbătaţi-vă, căci Catal caută ca prin mai mari munci să vă piardă pe voi". Iar ei, auzind acestea, s-au rugat, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, primeşte în pace sufletele noastre!" Şi îndată şi-au dat sfintele lor suflete în mîinile lui Dumnezeu, în două zile ale lunii lui mai, pe vremea lui Adrian.

    A doua zi, păgînul Catal, mergînd la cuptor cu ai săi, au aflat trupurile mucenicilor nevătămate de foc, zăcînd cu feţele spre răsărit, ca şi cum sfintele lor suflete se împreunaseră cu cetele sfinţilor mucenici, cu ale îngerilor şi cu ale arhanghelilor. Atunci s-a auzit glas din cer, zicînd: "Intraţi, drepţilor, în Raiul Domnului nostru; iar tu, păgînule Catal, vei merge în gheena, în focul cel nestins, ca să te munceşti în veci".